Este limbajul bisericesc invechit?

Limbajul nostru al modernilor, nu doar limba, in nici un caz nu imi pare ca s-a dezvoltat in sens liturgic.
Cineva, o mana buclucasa, o fi schimbat directia indicatorului sau poate a pastrat-o dar a inversat sensul sagetii...
Limba si limbajul nostru, al lumii adica, al socialului/lumescului in care vaslim din greu, se dezvolta dupa alte ratiuni decat ale Bisericii. Iar pentru cei veniti direct din lumesc, precum si pentru cei care "penduleaza" inca din greu, e firesc sa li se para ca dau de o limba straina. Dar e limba noastra cea mai romaneasca, a mai curata si bogata de seva!
E treaba noastra, vai, ca ne-am indepartat de casa buna.
Duhul contabilitatii searbede nu poate ganguri dulceata rugaciunii si nici pe "iarta/ma!" nu prea il intelege...
Pe masura innoirii inimii si mintii noastre intru Hristos vom gasi, cred, tot mai "ca acasa", mai familiar si familial, mai comprehensibil si foarte suculent, in definitiv cu totul frumos acest "limbaj teologic" care acum ne pare desuet.

Ma tem, asa cum inteleg de-o vreme, ca noi voim fie un limbaj repezit si grosolan, cu expresii tari si binesunatoare, fie un limbaj indulcit cu bombonerii, pudibond si (oh, cat detest cuvantul asta) "dragut". Ca Doamne fereste, nu-i asa, sa numim curvia curvie s.a.m.d. mai bine sa spunem, crescuti in (falsa) delicateta, o incalcare a buneicuviinte sau mai nu stiu cum...

E greu azi sa (re)invat fie si ca DA este DA (si nu mda... nici ...mdea... etc.) iar NU este NU.
Ce sa mai spun acum de celelalte...

Limba noastra romaneasca isi gaseste expresia si bogatia cea mai inalta in Biserica. Aici vorba uneste mintea cu adancul inimii. Ce poate fi mai frumos, mai bun, mai adevarat?
Este convingerea, credinta, bucuria mea cea mai mare in materie de limba si limbaj.