![]() |
![]() |
|
#14
|
||||
|
||||
![]()
Ca să încercăm să sistematizăm puțin: în Biserica Catolică există în prezent 24 de Biserici sui iuris și 28 de rituri.
Mai întâi o clarificare terminologică. Există o Biserică Universală și există Biserici Particulare. Mai bine formulat: există un nivel universal al Bisericii și un nivel local al Bisericii. Ocazional, Biserici Locale s-au asociat, de regulă pe criteriu geografic, astfel încât nu este greșit să vorbim de un nivel regional al Bisericii. Biserică Locală (sau Particulară) poate fi socotită orice dieceză (eparhie) care este condusă de un episcop. Dar numai unele Biserici Particulare sunt sui-iuris, adică au propriile lor canoane. De regulă, ele sunt conglomerate de eparhii, conduse de un mitropolit, de un arhiepiscop major sau de un patriarh: vorbim, deci, de "ranguri" diferite. Cu cât o Biserică Particulară are un rang mai mare, ea este mai capabilă de a se autoguverna, având un mai mare grad de autonomie față de Scaunul Apostolic al Romei. De ce există mai multe rituri decât Biserici Particulare sui-iuris ? Fiindcă se poate ca o Biserică ce are aceleași canoane să aibă mai multe rituri. Familia de rituri apusene din cadrul Bisericii Romano-Catolice cuprinde, pe lângă ritul roman: ritul ambrosian (sau milanez), ritul carthusian (al unui ordin călugăresc care are propria sa Liturghie), ritul mozarabic (din Spania), ritul braganez (din Portugalia, probabil extinct) și ritul anglican, cu varianta saric. Dintre riturile răsăritene, mai familiari suntem cu ritul bizantin (sau greco-catolic), axat pe Liturghia Sf Ioan Gură de Aur și pe a Sf Vasile cel Mare. Acest rit este împărțit de mai multe Biserici Particulare, singura de rang patriarhal fiind cea melkită. În afară de melkiți, greco-catolici mai sunt cei din Bisericile Particulare: ucrainiană, română, maghiară, greacă, sârbă, slovacă, macedoneană, albaneză, italo-albaneză, rusă, bielorusă, ruteană. Ritul antiohian, axat pe Liturghia Sf Iacob, este practicat în Biserica Maronită și Biserica siriacă (ambele patriarhate) și din el a derivat ritul caldeean (patriarh) axat pe Liturghia lui Adai și Mari, a lui Theodor de Mopsuestia și a lui Nestorius, precum și ritul siro-malabrez și siro-malankarez (arhiepiscopii majore) Ritul armean (axat pe Liturghia Sf Grigore) este practicat de o singură Biserică Particulară: armeano-catolică (patriarh). Ritul alexandrin (axat pe Liturghia Sf Ciril, Sf Vasile cel Mare și Sf Grigore din Nazianz) este împărțit de Biserica Particulară Coptă (patriarh) și de cea Etiopiană (mitropolit). Expunerea de mai sus trebuie considerată simplificatoare, în realitate trecând peste destule nuanțe.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 22.05.2012 at 01:56:03. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Biserica catolica ca si cladire | elcipo | Biserica Romano-Catolica | 153 | 12.08.2015 14:07:40 |
Papa - Biserica Catolica - Singura Biserica | legionar | Biserica Romano-Catolica | 133 | 16.07.2013 11:22:01 |
biserica catolica versus biserica ortodoxa | sovidiu | Biserica Romano-Catolica | 36 | 08.06.2013 23:58:51 |
|