Teologia si inchiderea in sine

Ma adresez in special profesorilor de Religie, precum si celor care pot da o mana de ajutor pentru dilema in care ma aflu, in urma postarii de la Generalitati, unde am initiat un topic numit Happyologia.
Acolo, in urma schimbului de replici cu dl. Zaharia, am ramas cu impresia ca Teologia ar fi, in conceptia unora, o disciplina ermetica, ferm delimitata de alte discipline, un fel de autist colossal, zidit in mii de ani si care se dezice orgolios si cufundat in sine de orice raport substantial cu alte discipline (filosofie, stiinte etc.). Si le cam priveste pe toate de sus, cu aroganta si suficienta de sine, ca doar numai ei, stiinta cea aleasa, ii vorbeste Bunul Dumnezeu...
Asa sa fie oare?
Iar daca e asa, nu cade ea in aceeasi capcana cu iudeii din vechime, care s-au crezut alesi pentru a se mandri iar nu pentru a sluji la faptuirea unui mare si nemaivazut scop dumnezeiesc?
Sau, mai degraba, unii dintre noi au o conceptie eronata asupra teologiei si isi proiecteaza (inconstient, desigur) propriile neajunsuri personale asupra realitatii (din care face parte si teologia).