Impartasirea la Greco-Catolici

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mirela.t

Ieri am intalnit la biserica exact cazul invers celui povestit de mine. Un bizantin catolic venit in vizita la noi din Chicago, si cu care m-am conversat la coffee hour. Am incercat eu sa-i expun un pic din toata teoria discutata aici, dar nu cred c-am reusit sa-l inspaimant prea tare :) nu mi-a lasat deloc impresia ca ar considera gresit sa se impartaseasca la noi, pentru ca "toata slujba seamana foarte tare". Nici treaba cu Papa nu l-a convins.

În BC, ca şi în BOR, există oameni care îşi spun "ecumenişti", cu toate că, după părerea mea, termenul de "irenişti" este mai potrivit, fiindcă celălalt creează o imagine deformată despre adevăratul ecumenism.

O mătuşă de-a mea, ortodoxă oarecum practicantă, pe care am invitat-o la prima împărtăşanie solemnă a copiilor, nu a priceput de ce am trecut la catolicism. "Dacă slujba e la fel, de ce ai mai trecut ?" "Fiindcă sunt Biserici diferite, mătuşă !" "Cum să fie Biserici diferite, dacă au aceeaşi slujbă ?" Nu s-a dumirit nici acum.

Mai amuzant, dar şi, paradoxal, mai trist, este când întâlneşti la catolici opinii de acelaşi gen despre...catolici. Mai aud câte un "ce eşti, catolic sau greco-catolic ?" Se vede că termenul de "catolic" e atribuit lui "noi şi-ai noştri". În minţile multor romano-catolici, ei se consideră catolici-catolici, pe câtă vreme cei de rit bizantin ar fi catolici-nu-chiar-catolici. Culmea este că marea lor majoritate sunt, adică ar trebui să fie din punct de vedere canonic, greco-catolici. Nu există un act formal de trecere a lor sau a părinţilor lor la romano-catolicism, iar existenţa largă a romano-catolicilor de naţionalitate română este o curiozitate foarte recentă, de când a fost interzisă Biserica Greco-Catolică. "Ştiţi că, între timp, a ieşit la lumină!" le spun "avem şi biserici, şi preoţi, şi cateheză, şi şcoli şi de toate.". "Ah, nu !" aud "noi ne-am obişnuit să fim catolici-catolici". Dialogul continuă: "Bine", spun, "dar noi de ce nu suntem catolici-catolici???". "Nuuuu, voi aveţi liturghie ortodoxă". "Dar nu e liturghie ortodoxă, e liturghia bizantină compusă de un sfânt doctor al Bisericii Catolice: Ioan Chrysostomul !". N-ai ce să le faci. Când îmi sare muştarul, le mai dau replica: "părerea mea e că liturghia Sf Ioan este la fel de catolică şi un pic mai venerabilă decât liturghia lui Bugnini, aia care datează de la 1975, pe care o faceţi voi". Dar, în general, acestea sunt amănunte care deja le scapă. Până la urmă, e ceva care seamănă cu "noi suntem români !". Aromânii, care au încasat-o aşa de frecvent de la greci, turci, bulgari etc fix pentru românitatea lor ? "Nuuu, noi suntem români-români, aceia sunt români-dar-nu-chiar-români !" Dacă asta nu vă sună familiar, atunci întreb: de câte ori nu aţi auzit de ceva "cumpărat din piaţă, de la ruşi". Adică de la români-dar-nu-chiar-români care au avut ghinionul să vieţuiască pe actualul teritoriu al "Republicii Moldova".