Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Ubi patres sunt, ibi patria.
Aceste cuvinte, devenite proverb, erau cuvintele rostite, potrivit unui obicei pios și străvechi al romanilor, în momentul în care aruncau o mână de pământ luat de la mormintele strămoșilor într-un sanctuar special din Roma. Era un fel de ritual de patrie nouă, patrie strămutată.
Veniți din toată Italia, curând din toată lumea cunoscută, astfel se considerau romani, egali în drepturi (dar nu și în întâietate onorifică), precum și în obligații cu ceilalți cetățeni. Cu toții spuneau, cu mândrie: "civis romanus sum !"
|
Eh, ei unde ajungeau sa calce, devenea o parte din Imperiu.
Noi nu suntem in postura asta ci tocmai dimpotriva, suntem aia calcati si nevoiti sa fugim unde vedem cu ochii.