Dovedirea existenţei lui Dumnezeu

În prealabil postat de FlaviusM

Daca-mi permiteti sa va intreb, de ce credeti? Ce anume v-a convins? De exemplu, inainte de a crede, ce ati facut pentru a ajunge la actuala credinta?

O căutare permanentă. A sensului a toate. Viața așa cum o vedeam, mărginită, trecătoare, nu avea sens. Valorile ei, culminând cu iubirea, se cereau după veșnicie. Ca tot omul, cred, căutam absolutul, simțeam că sufletul sau ceea ce poate el trăi are valoare veșnică și că moartea e absurdă. Nu puteam să cred că totul, eu însumi, a fost creat degeaba, că totul e hazard, că totul este atât de bine organizat, structurat, ca în clipa următoare să piară definitiv.

Am căutat să înțeleg, am căutat răspunsuri și ele nu m-au mulțumit, nu mi-au dat senzația de deplin decât atunci când am dat, la început prin intermediul cărților, de oameni luminați de har (ca părintele Stăniloae și Galeriu).

Am înțeles apoi că ajunsesem la Dumnezeul iubirii, la Dumnezeul al Cărui nume este însăși Iubirea (cf. evanghelistul Ioan), că lumea este întemeiată pe iubire, ea fiind motivul pentru care Dumnezeu a creat-o. Cu această perspectivă am citit apoi Evanghelia, înțelegând că, dacă ești de bună credință trebuie să o crezi, fiind scrisă cu sângele celor care au mărturisit-o înfruntând moartea și chinurile.

Am ajuns apoi la momentul la care am înțeles că Dumnezeu răspunde chiar și unui necredincios, și că, paradoxal, trebuie să te rogi chiar înainte de a crede, sau atunci când ai multe îndoieli.
Poate prima rugăciune a celui necredincios începe cu: „Doamne, dacă exiști...”.