E pacat daca imi doresc sa mor?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

"O memorie a Raiului înscrisă în codul genetic" sunt defapt cuvintele părintelui Ghelasie Gheorghe, stareţul mănăstirii Frăsinei, pentru mine un sfînt. Pentru tine? Dacă n-ai citit nimic de el, caută-l pe youtube pentru început.

Amestecăm lucrurile, frate. Rău de tot.

Uite ce cred eu:
Nu puţini oameni înduhovniciţi, în momentele când s-au îmbătat cu părerea de sine, ca tot păcătosul, au omis că Duhul Sfânt le dă harul preoţesc şi harul cel pentru monahi, în vederea celor duhovniceşti iar nu lumeşti şi ştiinţifice.
Pentru a ajunge vas ales al Duhului, monahul, precum ştim, are de trecut prin multe nevoinţe. O ştim amândoi. Monahul începător, care se crede deja mare în virtute (cum se mai întâmplă) e învăţat de bătrânii îmbunătăţiţi din obşte şi din afara ei că, vorba unui astfel de gheron "să nu-L grăbim pe Dumnezeu". Mulţi ani trec până deprinde monahul lupta cea duhovnicească şi ajunge ostaş brav în războiul duhovnicesc. Eşti de acord, sper.

Ei bine, cum i-ar şade unui începător sau unui om de ştiinţă să vină la un gheron şi să îi dea poveţe în privinţa celor duhovniceşti? Sper că eşti de acord cât de nepotrivit ar fi asta.

Acum, frate, priveşte şi dincoace: un om de ştiinţă a petrecut şi el zeci de ani de nevoinţă, poate mult mai grea decât fericita nevoinţă a liniştirii. Are şi savantul războiul lui, foarte greu şi foarte complex, care se duce pe tărâmul sufletului, al minţii, al caracterului etc. Când, sub harul Domnului, care voieşte să Îi cunoaştem Creaţia (legile pe care Domnul le-a pus în Zidire, mecanismele etc.), savantul face o descoperire, consideră asta un mare dar de la Dumnezeu, o răsplată a muncii lui în slujba căreia deseori şi-a sacrificat mii de plăceri, satisfacţii lumeşti, sănătatea, ba chiar şi familia (că e greu înţeles şi acceptat de soţie şi copii etc.).

Şi acum vine unul, care habar n-are cum e cu războiul savanţilor, şi, uitînd de limitele sale şi mai ales de sfânta datorie pentru cele duhovniceşti, scoate perle ca aceea pe care ai citat-o.

Rău fac oamenii când se cred Dumnezeu.
Rău consider că fac monahii când, indiferent de măsura lor duhovnicească, se amestecă unde nu le fierbe oala, ţinînd lecţii (ştiinţifice!) savanţilor. Dar monahii adevăraţi nu fac asta.

Nu puţine prostii şi bazaconii am auzit că au fost puse pe spinarea unor monahi şi chiar sfinţi.

Câte prostii pseudomedicale nu s-au pus în gura Părintelui Arsenie, de pildă.
Dacă într-adevăr, un duhovnic preţuit, considerat de unii sfânt, a afirmat bazaconii în raport cu cunoaşterea ştiinţifică, asta are un tâlc anume. Nu voiesc să comentez. Dar bazaconia rămâne bazaconie, oricine a emis-o (dacă e spus-o, într-adevăr).

Argumentul autorităţii (autoritatea duhovnicului în ... genetică???) pe care l-ai folosit din lipsă de argumente potrivite şi, în fond, din carenţe de onestitate, nu îţi face, frate, cinste. M-aş bucura ca pe viitor să nu mai faci manevra asta.