Am spus ca, daca este reala speranta (dorinta) lui D-zeu, aceasta neaga atotstiinta / prestiinta. Nu pot spera sa castige echipa X intr-un meci caruia ii stiu rezultatul sau pe care il vad in reluare. Nu ati contraargumentat in vre-un fel.
Am spus ca dorinta lui D-zeu (sa fie iubit de oameni, inclusiv de atei ca mine) neaga atotputernicia lui; ati argumentat observand, pe baza iubirii desavarsite, ca El nu isi impune dorinta fiindca asta mi-ar anula liberul arbitru. Contraargumentul meu este: nu este necesar sa imi controleze gandurile pentru a ma face sa il iubesc; ar fi de ajuns sa ma fi facut mai destept :)
S-a mai discutat despre (non)existenta liberului arbitru si prestiinta lui D-zeu. Am vrut sa intervin la momentul respectiv, nu am facut-o, o fac acum daca tot a venit vorba: Existenta liberului arbitru - omul este singurul responsabil pentru gandurile si actiunile sale, intrucat "Dumnezeu nu poate predestina la rau" cum scrie in articolul citat de dvs - ei bine, liberul arbitru neaga la randul sau prestiinta lui Dumnezeu.
|
20.10.2013, 01:10:07
Threaded Mode