Predestinare vs. prestiinta

Predestinare vs. prestiinta Mareste imaginea.

Suntem noi liberi?

Iad sau rai? Liber sau nu? Dumnezeu doar stie sau hotaraste de la bun inceput?

Iata macar cateva dintre intrebarile de baza pe care suntem datori sa ni le punem noua insine si unii altora, obligandu-ne reciproc si chiar pe Dumnezeu la un raspuns.

1. Argumente contra libertatii omului:

Raul exista printre noi si in noi. Iar raul acesta nu e numai pacatul pe care prea putin il mai constientizam, ci tot ceea ce este contrar binelui, bunastarii, sanatatii sau fericirii noastre. De la necauzurile de zi cu zi si pana la cataclisme sau razboaie mondiale, totul este un rau caruia nu poti sa te sustragi si pe care nici un om rational nu-l poate nega sau ignora.

Omul este complet neputincios! in fata cancerului sau in fata unui tsunami, omul este o "jucarie" supusa unor forte oarbe si de neinteles. Fie se va opune, luptand pana la ultima suflare, fie se va resemna pana la aceeasi ultima suflare.

Dumnezeu nu pare sa aiba vreun rol, ci lasa impresia unui zeu surdo-mut, insensibil si cu mult mai neputincios decat insasi creatura Sa.

Cine hoaraste si cine impune acest rau? Dumnezeu? Atunci El nu poate fi Bun!

Omul nu are libertatea de a alege? Daca Dumnezeu impune raul, atunci omul este predestinat unei vieti dinainte hotarate. incepand cu clipa nasterii si pana la bolile care ne pot ucide, omul este doar o "papusa", o marioneta a lui Dumnezeu?

Daca iadul exista, atunci el este "plin" cu cei pe care tot Dumnezeu i-a aruncat acolo? si, la urma urmelor, cum se poate impaca existenta lui Dumnezeu, Iubirea Lui, cu vesnicia iadului? Daca omul nu a fost liber sa aleaga, de ce sa sufere etern o fiinta predestinata la rau?

2. Argumente in favoarea libertatii absolute a omului.

Dar, inainte de a purcede la elucidarea acestei teme extrem de profunde, se cuvine sa trasez cadrele absolut necesare intelegerii problemei in cauza.

Dumnezeu nu ar mai fi liber daca ar predestina fie si macar o singura fiinta! De ce? Pentru ca un Dumnezeu "legat" de o lege, obligat sa o respecte, supus unei norme, nu ar mai fi nici El liber! Iar un Dumnezeu Care nu e liber, implicit NU poate fi Dumnezeu!

Dumnezeu nu poate predestina la rau, El fiind Binele absolut. Asa cum lumina nu are nimic in comun cu intunericul sau albul cu negrul, asa nici Dumnezeu Cel Bun nu are atingere cu raul. Daca ar dori raul sau daca chiar ar predestina vreo fiinta la asa ceva, atunci, implicit, ar fi si El rau. insa raul este imperfect! Nimeni nu va putea ajunge vreodata la o desavarsire a raului. (nu in zadar se spune, de exemplu, ca nu exista o crima perfecta!) Iar un Dumnezeu Care ar avea ceva comun cu imperfectiunea raului, ar fi si El imperfect. Ceea ce este, iarasi, imposibil! Un Dumnezeu imperfect este un nonsens, caci nu ar fi vesnic, absolut si, din nou, nu ar fi liber.

Dumnezeu nu poate predestina in nici un fel, nici la rau, dar nici la bine. Motivul este cel expus mai sus: a predestina este o lege, iar Dumnezeu nu poate fi supus nici unei legi.

Asadar, daca Dumnezeu este liber, insasi Libertatea, nu poate fi sclavul nici unei norme, legi sau vreunui fapt de neclintit. Libertatea si anularea libertatii nu pot avea nimic in comun!

In aceeasi ordine de idei, Dumnezeu creaza fiinte libere. S-ar nega pe Sine insusi daca ar crea sau doar ar putea sa creeze altceva. Iar un Dumnezeu Care ar zidi fiinte opuse Lui, ar fi un Dumnezeu dintru inceput rau si incapabil de bine. insa raul nu poate crea, ci numai sa distruga. De ce? Pentru ca nici raul nu se poate contrazice pe sine insusi, asa incat sa faca atat binele, cat si raul.

Ideea unui Dumnezeu Care predestineaza la rau este incompatibila cu Jertfa lui Iisus Hristos! Atat timp cat Hristos a murit nu pentru a impaca un Dumnezeu al maniei si al razbunarii, Care a fost ofensat de pacatul lui Adam si al Evei, ci a murit pentru a omori moartea care rupsese pe om de Dumnezeu si il tinea sub crunta stapanire a nonsensului si a desfiintarii. Asadar, Iisus Hristos nu a murit doar pentru unii oameni, ci pentru toti. El S-a facut Om in sensul ca a luat firea umana a tuturor oamenilor, a rastignit-o pe Cruce, a coborat-o in iad, a "aruncat-o" pana in adancurile mortii, pana la limita desfiintarii ei, abia apoi refacand "drumul" acesta ontologic in sens invers.

Adica in acele adancuri ale iadului si ale mortii a coborat si firea sa divina, dumnezeirea Sa, numai asa reusind sa omoare moartea, sa-i opreasca si sa-i anuleze efectele asupra omului si, la inviere, sa ridice la "suprafata", la viata, un alt OM, omul cel nou. Asadar, a sustine predestinarea inseamna a nega toata taina Jertfei lui Hristos. A sustine predestinarea presupune, totodata, a nega realitatea Persoanei lui Hristos, Jertfa si rostul invierii Lui. Ce rost are o Jerfa facuta doar pentru unii dintre noi sau doar pentru cei alesi? Cine este Hristos pentru cei predestinati la iad? Ce este Crucea pentru cei care nu pot nicidecum sa aiba parte de puterea ei? Predestinarea, ideea in sine, nu este altceva decat anularea absoluta si iereversibila a crestinismului!

Acum se cuvine a injgheba un raspuns la argumentele pro predestinare.

Raul exista si nu putem ignora realitatea lui! insa nu din vointa lui Dumnezeu, ci din voia unor fiinte create de Dumnezeu. Create cu libertate! Scriam in articolul referitor la post ca mai presus de faptele noastre sta libertatea pe care o recastigam prin post! Dumnezeu nu-si poate schimba libertatea in rau pentru ca este perfect, dar mai ales vesnic perfect. Cel ce din veci este Bun, nu poate deveni niciodata rau. insa fiintele care nu sunt vesnice isi pot schimba "directia": inspre bine sau inspre rau.

Primul pas l-au facut ingerii lui Lucifer, apoi si omul. Dumnezeu a stiut de la inceput, daca putem vorbi de un inceput in planul crearii omului. Daca un orb se indreapta spre prapastie, oricare dintre cei ce l-ar vedea ar sti ca va cadea, dinainte de a se si intampla acest fapt.

insa pentru a preintampina intrebarile pe care logica umana le poate ridica impotriva celor spuse pana acum, trebuie sa aduc in discutie aspectul cheie al eseului de fata.
Ce este libertatea? si pentru cel intelept, numai raspunsul la aceasta intrebare va fi indeajuns pentru a inchide in mod cuminte si frumos subiectul "disputei" noastre cu Dumnezeu!

Libertatea este Binele! Adica? Liber NU este cel ce poate alege intre bine si rau! Liber NU este cel ce se afunda pe zi ce trece din rau in mai rau! Liber NU este nici macar dreptul care azi face un bine, insa a doua zi cade din nou in pacate mai vechi sau mai noi! NU!

Liber este numai cel care nu mai trebuie sa aleaga. Nu mai poate sa aleaga! Liber este cel ce poate savarsi numai si numai binele! Liber cu adevarat este cel caruia pacatul i-a devenit imposibil!

Deci, chipul deplin al Libertatii este Dumnezeu, pentru Care Binele este modul de a fi. Iar sfintii, unii inca din aceasta viata, au ajuns nu sa ignore raul, ci chiar sa nu-l mai cunoasca nici macar ca si alternativa. Dumnezeu NU poate face raul, iar sfintii Lui nici ei nu mai pot face raul. Aceasta este libertatea!

Ideea de liber arbitru, o idee "inventata" de teologia romano-catolica, nu are nici un fundament real. Nu este acceptata de Ortodoxie! Nu sunt liber atat timp cat sunt si robul unei alegerei, dar mai ales robul posibilitatii de a face raul. Cum poate fi considerat liber cel ce inca mai poate ucide sau minti ?!

Revenind, putem afirma ca Dumnezeu TREBUIA sa creeze pe om. Chair stiind ca va pacatui si I se va opune! Desigur, trebuia creat nu dintr-o lege exterioara, care L-ar obliga si L-ar injosi, ci numai pentru El este Binele liber absolut! Sau Iubirea care Se daruieste neconditionat! Cu orice risc! Chiar si cu acela de a crea fiinte care se pot opune Lui.

Daca nu ar fi fost liber, la fel de bine, Dumnezeu S-ar fi putut multiplica in fiinte identice Lui, in "roboti" ascultatori si cuminti. Ceea ce nu e libertate...

Lucifer se opune libertatii si "zamisleste" pacatul. Dumnezeu accepta pentru ca e liber!

Omul urmeaza Satanei si inmulteste pacatul. Dumnezeu accepta din nou, pentru ca e liber!

Dar de ce a creat Dumnezeu fiinte ce vor raul? Pentru ca e liber si altfel nu poate! Daca nu ar fi vrut sa creeze din cauza ca urmau sa devina rele, atunci, iarasi, El NU ar fi fost liber. Neputinta, frica, nemultumirea, durerea, toate sunt straine de Dumnezeu. O mama poate avorta un copil cu handicap din frica sau din egoism. Dar Dumnezeu e liber si creaza fiinte care, candva, vor rastigni pe Hristos pe Cruce! Caci acesta este punctul maxim al rautatii omului. Dumnezeu creaza pe cel care avea sa-L rastigneacsa...

Deci, omul este singura cauza a raului. Dumnezeu stie, accepta si, mai presus de toate, prin Jertfa lui Hristos, cauta solutii de iesire din "criza" mortii.

Omul este complet neputincios! Dar vina ii apartine in exclusivitate! Dumnezeu accepta orice, tocmai pentru ca este liber. Accepta si moartea creaturii Sale. Nu o doreste, dar o accepta. Binele accepta orice, chiar si raul! Ceea ce invers este imposibil.

Raul sub toate urmarile lui, boala, moartea, cataclismele, razboaiele, absolut toate sunt roadele raului facut de om si ale ruperii de Dumnezeu Cel Bun si Liber. La fel cum boala apare in urma iesirii unui om din mediul curat si ferit de posibilitatea aparitiei si inmultirii microbilor. Dumnezeu este Tatal cu prea multi fii risipitori. Fii care isi anuleaza libertatea, duc raul la cote uriase, se "sinucid" moral si chiar fizic, pentru toate gasind ca unic vinovat pe Cel ce nu are nici o vina. Omul vrea doar raul, iar raul pe care il face il "paralizeaza" moral si fizic. in acelasi timp, creatia, natura, fiind legata fizic si energetic de om, se inraieste si ea. Raiul initial nu putea fi lovit de cataclisme, pentru ca omul se indrepta spre bine. Acum raul a cuprins intreaga existenta care se amageste cu o libertate luciferica.

Dumnezeu accepta. si a acceptat din prima "clipa" stiind nu doar ca omul va cadea, dar si ca raul va avea un sfarsit. Iar pana la sfarsitul raului, Acelasi Dumnezeu, in limita ce-I este impusa de om, face cat mai des posibil ca raul sa aiba cumva o finalitate buna. Proverbul romanesc "tot raul e spre bine" are o nuanta de adevar. Din rautatea oamenilor s-au "zidit" sfintii, din boli cumplite multi s-au indreptat, din razboaie multi s-au intors din cai ale pacatului, din moartea unui prieten multi si-au indreptat viata etc.

Dumnezeu ar fi insensibil. insa nu este asa, ci numai omul il obliga sa taca. Ar putea oricand sa puna capat raului din lume. insa aceasta ar presupune anularea libertatii omului! A falsei lui libertati! Asa cum nu a facut absolut nimic atunci cand omul rastignea pe Hristos pe Cruce, nu face nimic nici acum, cand omul ignora invierea Celui rastignit. Insensibilitatea lui Dumnezeu este, de fapt, libertatea Lui rastignita, chinuita, batjocorita de om! Dumnezeu vede raul, vede suferinta, vede moartea. Dar este neputincios in fata omului! Libertatea lui Dumnezeu nu poate brusca pe om. Nu poate intra cu "buldozerul" puterii si al dreptatii Lui in viata si in lumea omului. in fata omului, Domnul nu poate nimic !

Omul poate oricand alege! Avem prostituate care au devenit sfinte si mari pustnici care au cazut in ultima clipa, unii inchinandu-se Satanei chiar. Nu Dumnezeu a hotarat care si ce va face, dar a stiut! stia de la inceput ca unii vor ajunge in iad? Da! insa nu a vrut asta in nici un chip! Dar cum poate accepta aceasta crunta realitate?

Raspunsul devine simplu numai daca intelegem ce anume este iadul.

Iadul, ca si raiul, este o a patra dimensiune, in care totul este prezenta a lui Dumnezeu. si in iad, ca si in rai, Dumnezeu este peste tot, dincolo de spatiu si de timp. Iadul nu este un loc plin cu cazane cu smoala si cu draci cu furci de foc, ci "locul" si vesnicia in care omul sta inaintea lui Dumnezeu. Cei din rai, iubindu-L si simtind iubirea Lui, iar cei din iad, urandu-L si simtind in mod dureros si respingand iubirea Lui. Asadar, Dumnezeu iubeste si pe cei din iad! Nu le greseste cu nimic, nu le rapeste nimic, nu "ofera" celor din rai mai mult. Vina suferintei absolute a omului nu este la Dumnezeu, ci tot la om!

Un calugar se ruga lui Hristos sa-i descopere cum anume se poate impaca suferinta vesnica a celor din iad cu Iubirea Lui. Raspunsul a venit direct de la Hristos astfel: "Dar Eu oricum ii iubesc!".

Nu ii vrea acolo si nu le rapeste nici acum libertatea! Cei din iad si-au asumat acel "timp" si acel "loc". Dumnezeu nu poate sa le schimbe starea! Ei insisi nu vor aceasta, caci se vorbeste de o impietrire a lor in rautate si in ura fata de Dumnezeu. El nu poate sa vrea ceva in locul lor. Iadul este vointa omului. Este dupa vointa omului, care a ignorat vointa lui Dumnezeu. Omul a "zidit" iadul. si pentru ca omul este vesnic, iadul va fi si el vesnic.

Acestea sunt cateva dintre coordonatele de baza ale temei pe care v-am adus-o inainte. Hristos Domnul sa ne intelepteasca pentru a intelege tainele Lui si pentru a gusta din libertatea Iubirii Lui.

Post binecuvantat in continuare! Doamne ajuta-ne!

Monahul Neofit, "Rugaciuni catre tineri"

Despre autor

Turcanu Stefan Turcanu Stefan

Colaborator
3 articole postate
Publica din 11 Martie 2011

05 Iulie 2012

Vizualizari: 3862

Voteaza:

Predestinare vs. prestiinta 0 / 5 din 0 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Draghici Antonia Postat la 2011-04-07 20:44

    Mda...iata ce se poate intimpla cind Antonia ia aspirina fara s-o doara capu'!...Am postat un comment s-acu' trebe ,"e musai",sa dau cu...subsemnatu'.Asadar: 1) Cine sa-i invete pe crestini elementele credintei?(Doamne,ajuta-ma sa tac!!) 2) Sint suparata pe Dumnezeu,zici.In fond,cine nu-i suparat,omule,macar asa olecuta?Eu n-am ascuns aceasta.Numai ca nu despre suparare-i vorba.E mai mult asa,o nedumerire "eterna". 3)Cum sa ma lupt cu Dumnezeu?Mi-am cintarit eu sansele ,demult,n-ai grija!Curaj am,si vorbesc cu Dumnezeu.I-am spus cam tot ce-aveam de spus,pentru ca eu inca mai cred in rezolvarea problemelor prin..CUVINT(fara arme asadar!!!)"Negociez": mai las eu ,mai pune EL(ca ,de, are de unde!!!)..ajung eu la LIMAN.Cind is la greu strig ca Petru ,sa-mi intinda MINA! 4)Nu-s indiferenta.Sint FERICITA!De ce? Pentru ca nu mai am nimic de pierdut!(Am pierdut totul...opasa!;parca-mi mai ramasese ceva bun-simt...) 5)Nu-mi pune in gura cuvinte pe care nu le-am zis.N-am zis ca Dumnezeu este sadic.Am zis doar ca Dumnezeu nu ne iubeste neconditionat-cum sustin multi- ,ceea ce nu e unu si acelasi lucru. 6)Oricit ti s-ar parea de bizar ,eu imi iubesc aproapele(hmm...dupa deviza:Doamne ,aproapele meu pot fi eu insami??)Sic! 7) Mi-am facut(fara sa vreau) dintr-un semen ( e pe youtube,bate la MOLITVE!!!) un dusman si ,s-a dezlantuit intreg IADUL.De un' sa stiu ca omu' era de-al lor?;..si,nu parea a fi! 8)Parintii mei nu m-au dorit,omule, pentru ca eu sa fiu fericita,ci pentru ca avind 3 baieti ,isi doreau ,nespus ,o fata.Si...iata-ma!('ti-ncurc itele p-aici!) 9)Daca ex lui Iov nu are coordonate istorice,atunci nici eu nu am ...RABDARE!!Prietene,eu chiar am fost in "pielea lui Iov". Asadar...cunosc,pe viu.Si-am primit si "recompensa boiereasca".Chiar si bonus! Si,plizzz: IARTA! Sa ai LUMINA-n suflet!

  • Marius MariusPostat la 2011-04-01 02:13

    Antonia, Dat fiind faptul că sunt autorul eseului despre predestinare, mă simt dator să-ţi răspund la cele ce ai afirmat pe site-ul creştinortodox.ro. Te miră şi te scandalizează lungimea articolului. Eu nu am capacitatea intelectuală de a spune în puţine cuvinte ceva important şi profund. Mă pierd în detalii şi în explicaţii, care, oricum, niciodată nu sunt destule. Un exemplu este chiar ceea ce tu ai scris! Pui întrebări al căror răspuns nu se găseşte în articol. Dacă ar fi fost să răspund şi la aceste şi multe alte întrebări, probabil m-ai fi dat în judecată... Glumesc... E cam sofist, spui tu. E drept! Am oferit „carne” unor copii care abia ştiu să mestece şi să înghită pâine muiată. Adică? Creştinii de azi nu prea au habar despre elementele credinţei lor. Sunt corigenţi şi repetenţi. Ştiu totul despre viaţa privată a VIP-urilor sau despre secretele plăcerilor trupeşti (iartă-mi absurditatea...), dar nu ştiu exact în cine cred, de ce cred şi cum se crede. Ar trebui să fie învăţaţi elementele de bază ale creştinismului, cât mai simplu şi cât mai evident. Iar când apare câte o temă dogmatică, să-i zicem, imediat strâmbăm din nas şi spunem: „Ce vrea să zică tipu’? Cine îl poate înţelege?!?” Aşa că... Oricât ai vrea să ascunzi, tu eşti supărată pe Dumnezeu. Te lupţi cu El, deşi nu ai nici o şansă să câştigi. Ai curajul să îţi spui măcar ţie însuţi ce anume te deranjează la El şi ce anume ai să-I reproşezi? Să nu-mi spui că eşti indiferentă sau că aperi drepturile altora! Tu spui că nu ai suferit pe nedrept din cauza Lui, ci numai alţii. Dă-mi voie să nu te pot crede că te numeri printre cei care plâng răni pe care nu le au! De unde atât de multă iubire de aproapele, încât să fii avocatul lumii împotriva unui Dumnezeu sadic? De acum te voi cita. „N-ai respectat Legile Sale,te-a taxat. Boală,necazuri fel de fel.” 1. Nu e o lege această taxare! Uită-te bine! Cei mai mulţi dintre cei care nu cred şi care îşi duc viaţa cum le place, NU suferă!!! Majoritatea absolută a celor care ne înconjoară nu crede în Hristos. Şi nu se plâng de necazuri, boli etc. Dimpotrivă, parcă e o altă lege absurdă ce se aplică fără nici o milă: crezi în El, suferi. Nu crezi şi faci ce te taie capul, o duci bine şi ai de toate! 2. Sunt „taxaţi” doar cei ce se străduie să caute, să creadă, să lupte pentru sufletele lor. De ce? Pentru că numai bolile, necazurile şi suferinţa în general ne ţin vii sufleteşte. Pur şi simplu! De la Crucea lui Hristos încoace, toţi cei care cred în El sunt „crucificaţi”. 3. În plus, necazurile şi loviturile, cele mai multe dintre ele, nu ne vin de la Dumnezeu, ci de la oameni! Invidia, trădarea, minciuna, răutatea etc. toate sunt „daruri” de la cei ce ne înconjoară. Citez din nou: „Care-i vina mea că Lucifer s-a razvratit?Sau că Adam (si Eva,ma rog!...)a încălcat porunca?” Vina ta nu există! Te asigur! În cazul lui Lucifer, nu e decât un „co-locatar” al universului în care trăim, un „vecin” care nu vrea decât să ne mănânce zilele. Sau să ne frigă ficaţii, dacă vrei! Vina ta vine numai după ce te faci frate cu el. În caz că refuzi, vor avea grijă cei din jur să te fiarbă în suc propriu! Dacă Satana e prieten cuiva, atunci şi oamenii lui îi vor fi prieteni. (deşi noţiunea de „prieten” aici e foarte relativă!) Dar dacă îţi faci din diavol un duşman, o lume întreagă îţi va fi duşman. Încearcă şi vei înţelege mai bine! Cât despre legătura cu mărul lui Adam, eu vin cu o întrebare: de ce îi este interzis unei femei însărcinate să consume alcool? Pentru că fapta ei afectează pruncul, nu? Sunt totuşi un trup, deşi fiziologic sunt două. Aşa stă treaba şi cu Adam! Suntem toţi din aceeaşi plămadă! Avem aceeaşi fire umană. A greşit el, repercursiunile se întind la toţi oamenii. Dar nu-ţi fă griji inutile! De la Hristos încoace, treaba s-a modificat! Nu ne mai stă mărul lui Adam în gât! Unde mai pui că tu eşti fată şi că ar trebui să te plângi Evei pentru niscaiva neajunsuri! De la Hristos încoace avem o fire nouă. Păcatul lui Adam nu mai există, nici urmările lui. De ce te cramponezi de probleme trecute? Ai fost botezată, iar la botez firea ta a fost unită cu Hristos. Este o fire nouă! Deci? Să citez din nou: „Dumnezeu ne-a creat liberi? Dar EL ne vrea ai Lui. Insă nu putem fi ai Lui oricum.Trebuie să facem PORUNCILE LUI. Altfel nu putem fi ai Lui , şi nici cu EL. Aşadar,unde-i iubirea(LUI) necondiţionată(faţă de om)?” Când te-ai născut sau înainte de aceasta, nimeni nu te-a întrebat dacă vrei să te naşti. Mă refer la părinţii tăi! Şi nici nu ar fi putut. Dar te-au născut în ideea că vei fi un om normal, că vei fi fericită, că vei avea o viaţă bună. Ai să le reproşezi ceva? Aşa e şi cu Dumnezeu. Te-a creat să fii fericită, fără să te întrebe dacă vrei. Ce vină are El că nu există decât o singură modalitate ca tu să fii fericită? Poruncile Lui nu sunt legi absurde, groteşti şi sadice! Ţin de normalitate! E normal să fii bun, să ierţi tot, să dăruieşti, să fii blând, să cauţi binele celorlalţi, să nu minţi, să nu desfrânezi, să nu ucizi etc. Ce găseşti anormal la aceste porunci?!? E ca şi cum te-ai răzvrăti împotriva actului de a respira normal, spunând că tu vrei să respiri cu tălpile şi, culmea, că nu ai vrea să te simţi supusă absurdei legi de a respira pe nas! Dumnezeu ne obligă să vrem binele? Nu chiar! Dar dacă nu se poate ajunge la EL decât făcând binele, ce avem să-i reproşăm? În plus, dacă insişti, ne obligă să fim fericiţi! Poruncile Lui ne duc la El. Nu văd neajunsul! Vrea cineva să fie cu Dumnezeu făcând voia şi treaba lui Lucifer?!? Să fim rezonabili! Ce zici? Exemplul lui Iov? Între noi fie vorba, este un exemplu extrem, care nici măcar nu are coordonate istorice! Şi dacă ai să fii cândva în pielea lui Iov, Dumnezeu, Cel care loveşte şi mustră, Se va comporta cu tine exact cum S-a comportat cu Iov! A lovit doar pe cel ce putea duce lovitura Lui şi apoi a răsplătit boiereşte, înzecit şi înmiit! Dar de ce l-a lovit pe Iov, dacă acesta totuşi a existat? Răspunsuri pot fi date mai multe. Însu eu emit doar o ipoteză! Să presupunem că putem rescrie istoria lui Iov. El nu este ispitit. Totul decurge bine şi frumos. Anii trec, bogăţia sporeşte, mulţumirile curg gârlă. Însă, totodată, în inima lui Iov se strecoară un sentiment nou, ceva nedefinit, care-l schimbă încet, îl preface într-un Iov mai delăsător moral, mai poftitor de plăcere, mai aprig în dorinţa de câştig, mai aspru cu cei din jur... Este acel „ceva” care preface pe cei ce au funcţii în oameni nedrepţi şi mândri, pe cei bogaţi în fiinţe josnice şi egoiste, pe cei buni în răi, pe cei smeriţi în indivizi înfumuraţi şi nedrepţi, pe cei curaţi în oameni desfrânaţi şi netrebnici, pe cei curaţi odinioară în specimene de nerecunoscut... Hai să fim sinceri măcar puţin! Sinceri cu noi înşine! Iov este acel Iov tocmai pentru că a fost chinuit până la cotele absurdului. De altfel, lumea e plină azi de foşti Iovi, care au fost cândva buni, credincioşi, curaţi şi drepţi. Te las pe tine să dai un nume acelui „ceva” care umple lumea de monştri şi o goleşte de îngeri! Atât am avut a-ţi scrie. Nu-mi reproşa că e prea mult, căci nu sunt un geniu. Şi nici sfânt nu sunt, ca să fac din pietre pâini şi din inimi de piatră, inimi de copil, gata să vadă Lumina şi să accepte necondiţionat Adevărul.

  • Draghici Antonia Postat la 2011-03-26 14:56

    Eseu?! Ditai manuscrisu'? Faina expunerea,nimic de zis,dar,dupa umila mea parere,cam ...sofista.Mi-ar fi placut sa fie chiar un eseu,si poate ceva mai ...concret,mai realist. In legatura cu iubirea neconditionata a lui Dumnezeu,iubire pe care multi o evoca,parca dintr-un spirit de a face pe plac lui Dumnezeu,spre a-L maguli,ca sa zic asa,CARE aude si/sau vede ,am cu totul o alta opinie,si anume:Iubirea lui Dumnezeu fata de om,nu este deloc neconditionata.Dimpotriva.N-ai respectat Legile Sale,te-a taxat.Boala,necazuri fel de fel.Pt ce? Pentru pacatele(gresalele) noastre!Pentru ca n-am fost cuminti.Pt ca n-am respectat poruncile! E limpede? Care-i vina mea ca Lucifer s-a razvratit?Sau ca Adam (si Eva,ma rog!...)a incalcat porunca?De ce-s eu raspunzatoare pt marul mincat de catre ei?(Nici treaba asta cu mincatul unui mar,nu-i prea cusera dar...sa lasam pe alta dat'!(Sintem prea mici pt un RAZBOI atit de mare!...)Sa fim realisti! Dumnezeu ne-a creat liberi?Dar EL ne vrea ai Lui.Insa nu putem fi ai Lui oricum.Trebuie sa facem PORUNCILE LUI.Altfel nu putem fi ai Lui ,si nici cu EL.Asadar,unde-i iubirea(LUI) neconditionata(fata de om)?Desigur ca Dumnezeu ne iubeste insa nu neconditionat.Sigur nu-i place cind nu sintm cuminti.Cine n-a simtit varga SA?Unii dintre noi,au simtit-o chiar si cind nu au savirsit raul(nu e cazul meu!).Ne spune acest lucru insasi SF SCRIPTURA.Avem ex.dreptul IOV... Da,Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut!Si desigur ca va LUPTA pt aceasta. Sa ai Lumina-n suflet! Antonia:antoradoi@yahoo.com

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE