Despre somn si cosmaruri...

În prealabil postat de fallen

Cred ca aseara am adormit cu gandul la Aura, si la scurt timp m-am trezit gandindu-ma daca moartea e la fel ca somnul; mai exact, daca se intampla si dupa ce mori cum mi se intampla mie in somn: sa adorm cu nadejdea la Dumnezeu, si sa ma trezesc fara ea! Desigur că nu ştie nimeni ce se întâmplă în timp ce sau după ce mori, însă dacă e să treci prin aceleasi stadii ca între veghe şi somn, de ce te părăseşte credinţa odată cu scaderea nivelului de conştienţă??? Să fii păţit şi Mantuitorul pe cruce treaba asta, când a strigat "Doamne, de ce mă părăseşti?" Teologii spun că moartea presupune şi despărţirea de Dzeu, pe care a experimentat-o chiar Însuşi Măntuitorul, ba chiar a fost şi în iad pt o zi; însă cum a reuşit să mai scape de acolo? Prin forţele proprii sau doar prin bunăvoinţa Tatălui? Oare ispitele şi lupta noastră pt a nu rămane în iad nu încetează nici după ce murim, sau din acel moment nu mai putem face nimic???

Nu e bine sa adormi cu gandul la nimic pamantesc. Ia un verset dintr-o rugaciune si repeta-l pana adormi. E mai de folos. Cugetarea la moarte e recomandata de Sfantul Antonie cel Mare ca antidot impotriva faptuirii pacatelor. ,,Aminteste-ti ca vei muri si nu vei mai pacatui.'', spune el. Cugetarea la iad e de folos impotriva mandriei, dar in stare de veghe, nu dupa ce am pus capul pe perna.