Neuro-Spiritualitate

[Mihailc]

În prealabil postat de CristianR

Leonte, tu nu te temi să mergi singur pe o cale atât de primejdioasă? Nu te temi de înșelări, de feste ale imaginației și ale propriei gândiri? Nu ți-e frică de faptul că ai putea să te bazezi prea mult pe tine și să fii prea subiectiv. Că ai putea fi victima mândriei și a părerii de sine?

Ai un duhovnic îndrumător pe calea pe care mergi? Sau ești un pionier?
Teamă îmi este de singurătate, mai ales atunci când ea ar fi alegerea mea. „Vai celui singur!”

Mulți au spus că ei n-au nevoie decât de Dumnezeu și s-au pierdut, trăgându-i și pe alții după ei.

Frumuseţea şi adevărul argumentului tău m-au convins să ies puţin din carapacea mea de ţestos bătrân lâncezind în amorţeala dispreţului de sine.

Calist Catafygiotul, ale cărui scrieri sunt disponibile acum şi în limba română, aseamănă tentaţia monoaspiraţiei mistice cu căderea grozavă a lui Lucifer care a antrenat întreg cosmosul văzut şi nevăzut în drama explorării răului ca efect secundar al întâlnirii cu binele prost înţeles şi asumat.
Este o maladie letală a credinţei, deci ispită de-a dreapta, să-ţi imaginezi că suişul tău duhovnicesc deraiat de la comuniune, ar fi calea cea mai pură de a te uni cu Dumnezeu. În realitate eşti victima conlucrării în duhul tău a două patologii malefice ale fiinţei: mândria, mai ales prin avatarul său numit "părerea de sine" şi lenea ca tendinţă de te sustrage provocărilor alterităţii în falsul confort psihologic al unei lumi interioare autiste şi părelnic suficientă sieşi.
Am întâlnit destui oameni care se recomandă în faţa conştiinţei lor şi a lumii "creştini ortodocşi", aventuraţi pe căi individualiste şi egocentrice sub pretextul că ceilalţi creştini ortodocşi sunt proşti, răi şi limitaţi, prin urmare ei nu mai discută decât direct cu Dumnezeu. Fără să se întrebe, desigur, dacă Dumnezeu, care este mai înainte de toate Treime de Persoane deci comuniune, discută cu ei astfel autonomizaţi în instanţe supreme de apel, evadate din plutonul eclezial. Consecinţele acestor "spiritualităţi" găunoase şi dăunător imbecile sunt cel puţin două: încrîncenarea în mândrie şi surparea lentă a propriei aşezări duhovniceşti, prin autoafectarea cu înţelegeri eronate şi falsificarea accentuată a raporturilor cu Tradiţia autentică a Bisericii.