Cine este Mos Craciun?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Toti oamenii au nevoie de magie, de o realitate nemateriala. Doar ca aceasta chiar exista si nu trebuie inventata, iar crestinii o cunosc. In America au creat o poveste magica imaginara pentru ca deja aveau o societate materialista, golita de magia lumii spirituale (se spune ca autorul povestii s-a inspirat chiar si religiile nordice). In opinia mea exista trei tipuri de magie, de spiritualitate. Prima este realitatea crestina, cu lumea ingerilor Dumnezeu. A doua este lumea din spiritualitate pagana, cu mituri si zei in spatele carora sunt ingerii cazuti. A treia este o lume imaginara, creata de atei ca o alternativa la lumea materiala pe care o cunosc. Povestile SF pentru adulti, iar pentru copii povesti de genul Mos Craciun.

Aud in multe imprejurari expresia: "Eu nu mai cred demult in mos Craciun!" Si e atata orgoliu in ochii acelei persoane incat nu poti sa nu-l compatimesti, desi el prin modul cum isi nuanteaza vorbele, radiaza de fericire ca te poate umili.
Dincolo de orice speculatii mai mult sau mai putin filozofice, Dumnezeu oranduieste (nu doar ingaduie) spiritului "Mos Craciun" (nu duhului, fantomei, ci chiar magiei in sine) sa poata avea loc acolo unde gaseste caldura sufleteasca.
Am doi baieti, acum indeajuns de mari sa inteleaga harul si voia lui Dumnezeu. Cel mic, avea 13 ani cand a primit magia in toata splendoarea ei, in timp ce cel mare (15 ani atunci) nu mai intelegea nimic. De fiecare data se straduiau pe cat le statea in putinta sa ne surprinda cand punem darurile, sau cotrobaiau peste tot inainte, acolo unde s-ar putea ascunde asa minunatii. Daca nu reuseau sa gaseasca, nu era meritul nostru, al parintilor, ci voia lui Dumnezeu. Atunci s-au inteles amandoi sa nu adoarma. Mai incercasera si cu ani in urma, dar fara succes. Am impodobit cu totii bradul si au ramas langa noi pana tarziu, cand au plecat in camera lor, lasand usa deschisa si ramanand atenti la orice miscare... deosebita. Atunci cel mic, aparea brusc in cadrul usii sa vada ce se intampla. Dar noi, desi nu ne straduiam in mod deosebit, lasam totul in voia lui Dumnezeu. Incet, incet, am reusit sa adunam cadourile gata impachetate de prin locurile unde erau puse cu cateva ore mai devreme cand ei mai erau cu colinda. Un alt amanunt important ar fi acela prin care am lasat "hazardul" sa aleaga locul in care vom amplasa bradul, iar "hazardul"... a vrut ca acest loc sa fie in dormitorul nostru, fara sa existe obiectii sau comentarii, intrucat nu hotarase niciunul dintre noi, asta. Dar cum era doua sau trei noaptea, si 'al mic continua sa se infatiseze in cadrul usii sa vada noutatile, ne gandeam ca de data asta nu vom mai reusi. "Cum o vrea Dumnezeu!", am zis. Ne-am culcat si noi pe la trei in noapte, desi la drept vorbind... nu dormea nimeni. Pe la patru, m-am ridicat incet si am pus sub brad o parte din cadouri, dar ceva mi-a spus sa nu le pun inca pe cele mai mari (o chitara, si alte cateva asemenea). Pe la 4,30, 'al mic vine si se baga intre noi spunand ca nu poate adormi, acolo si ca vrea sa ramana langa noi. Cum de nu a vazut cadourile de sub brad, n-am sa inteleg niciodata, desi venise de atatea ori cu ochii atintiti acolo. Nu stiu daca a reusit sa adoarma, dar era atent la orice misca in jurul lui. Pe la cinci, un sofer matinal cu o masina silentioasa, a intors in fata ferestrelor noastre. Stopurile rosii au luminat tavanul, fara sa se auda niciun zgomot. Zambind unui gand, am spus incet: "Ai vazut si tu lumina rosie?" Fara sa raspunda, s-a ridicat brusc si a privit sub brad unde erau asezate pachetele lucioase cu panglici si fundite, apoi a izbucnit spontan: "Daca mai spune cineva ca nu exista Mos Craciun, ma iau cu el de gat!" Apoi a zbughit-o sa-l aduca si pe fratele mai mare, suficient pentru mine sa asez si chitara pe fotoliul de langa brad, si celelalte pachete mai mari, mai in spate, dupa care sa ma asez in pat, prefacandu-ma somnoros.
Pentru acea "magie", i-am multumit lui Dumnezeu din toata inima mea, chiar daca cineva ma condamna spunand ca sunt deja mari si rad ceilalti copii de ei. Pozitia noastra era simpla: nu va laudati si nu va certati. Sa va fie mila de cei care au pierdut ceea ce voi inca mai aveti!
Totusi, dupa cateva saptamani, le-am spus ceea ce nu mai putea fi amanant, dar in acea forma incat sa inteleaga ca, toti parintii isi iubesc copiii, dar Dumnezeu prelungeste "magia" acolo unde crede El de cuviinta!