Din cate stiu eu, dar admit ca s-ar putea sa nu stiu bine, teologia catolica vorbeste despre faptul ca harul ne da puterea de a face fapte bune, dar aceste fapte bune facute cu ajutorul harului se pot constitui in merite ale noastre. Daca asa stau lucrurile, eu nu sunt de acord nici cu aceasta interpretare. Nici o fapta a noastra, facuta in har sau fara har, nu poate constitui un merit si nu il poate forta pe Dumnezeu sa ne daruiasca, sa zicem, un har si mai mare, respectiv mantuirea. Harul ramane dar, mereu dar. Dumnezeu poate sa tina cont de faptele noastre bune care pot fi un fel de "dovada" ca noi chiar ne dorim mantuirea. Dar mantuirea si harul raman darul Lui nemeritat de noi.
Sf Siluan spune undeva ca e bine sa cerem harul de la Dumnezeu fiindca El ni-l va da, nu pentru ca l-am merita, ci pentru ca El e bun si ne iubeste.
|