Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Alde Yoda şi Jedi, cum înţelegeţi voi asta?

P.S. Textul sfânt este aşa: "... dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33)
Şi nu e vorba despre vreun eu, precum scrii. Ci despre Eu, Domnul, Dumnezeu Cel întrupat, răstignit şi înviat.
Şi nu e vorba despre legarea fricii, cât despre dezlegarea pasului pe Cale, despre îndrăzneala cea bună. Domnul nu ţine un discurs despre teamă, ci cultivă puterea iubirii de a vieţui în Hristos. Adică de a nu pune ochii minţii (ai inimii) pe piedici, scârbe, necazuri, ispitiri, încercări - ci pe Soarele vieţii, Hristos.
Sesizezi diferenţa?
Mai ia aminte, Florine, că versetul pe care îl citezi face parte dintr-un context foarte special. Şi se cere cugetat prin raportarea la acest context, nu rupt şi sucit aşa cum din păcate ai făcut şi faci de obicei.
Vezi acolo, în text, că în capitolul 16 este vorba despre Fiinţa Treimii, despre Duhul Adevărului, despre Fiul şi Tatăl precum şi despre metamorfoza întristării celei lumeşti în bucuria duhovnicească, aceasta venind din legătura sufletului omenesc cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apoi, în capitolul 17 urmează rugăciunea întreită a Domnului... E rugăciunea cu sânge pentru desăvârşirea în unime, pentru iubire sfântă.

Aşadar, cum înţelegi ce ai formulat?

Pentru ca suntem plini de patimi, inlantuiti de o multitudine de atractii/respingeri, suntem si plini de frica lumeasca. Frica de a nu pierde un comfort, frica de esec, frica de a fi dispretuiti, respinsi, de a nu fi apreciati, de a fi lasati singuri, raniti...

Nu includ aici frica virtuoasa care este de fapt o precautie, o forma de intelepciune simtitoare, care realizeaza o cauzalitate a fericirii si suferintei.

Toate aceste frici lumesti se hranesc cu propria noastra ignoranta, cu starea de necunoastere a adevarului cu privire la natura realitatii, la natura eului/eurilor, cu perceptia noastra "alterata" cu privire la fenomene.

Pentru ca le exageram existentialitatea suntem prinsi intr-o adevarata drama, care presupune la un moment dat experimentarea unor suferinte intense.

http://giphy.com/gifs/3oxRmy2NDnzXvlGXny

Intelegerea lipsei existentei lor intrinseci ne elibereaza de coliziuni si ne permite sa accedem la o perceptie integrata, unitara a realitatii. "Mintea se aduna in ea insasi". Niciun fenomen nu ne mai poate diviza launtric, nu ne mai fura, nu ne mai absoarbe, nu ne mai poate amagi in vreun fel - fie prin atractie, teama sau repulsie.

Aceasta intelepciune nu este doar o simpla perceptie a goliciunii fenomenelor ci se simte launtric sub forma puritatii. O puritate, curatenie care ajunsa la desavarsire o numim "sfintenie". O stralucire imaculata launtrica, fara forme si imaginatii.

Insa la aceasta stare minunata nu putem ajunge fara Dumnezeu (Eul Ceresc), care este accesat prin diferite intelegeri (in crestinism, de exemplu, Impartasania cu semnificatiile ei asociate). Dumnezeu care se afla deja in noi insine, care nu trebuie cautat in alta parte.