am nevoie de sfat

În prealabil postat de sophia

Poate ca ai dreptate.
Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

Eu nu inteleg asta.
Eu stiu ca daca mi-ar muri cineva drag mi-ar trebui un pic de timp. N-as putea sa ma duc o vreme sa ma bucur, sa petrec, sa ma bucur (indiferent de cel fel).
Mi-ar trebui timpul asta si respectul fata de fiinta pierduta.
Si asta ar in acelasi timp si respect pentru fiinta draga pe care o botez/cunun. Sa ma duc acolo cu sufletul usor si cu gandul numai la ceea ce fac atunci.

Da, inteleg. Si e firesc ce spui. Doliul, ca fapt psihologic, are legile, constrangerile, solicitarile lui.
Numai ca tocmai in fata doliului putem sa meditam mai cu folos la cele duhovnicesti si putem lucra talantul credintei.
Avem Scriptura, avem Parintii, avem fratii crestini, avem preotul, avem de voim toata Cultura Duhului gata sa ni se ofere. Avem, adica, Biserica tocmai pentru a face fata intalnirii cu moartea.
Una e suferinta omului firesc fata de o pierdere semnificativa, alta e trairea duhovniceasca inaintea mortii. Alte intelesuri, alte repere, alte sensuri, alte trairi.

Despre bucuria duhovniceasca au scris multi oameni imbunatatiti. Ma astept sa ai la indemana literatura crestina pe tema asta. De exemplu "Bucuriile credintei", autor Teofil Paraianu.
Eu nu am de spus prea multe, cand vreau sa inteleg mai bine cum e cu cele duhovnicesti citesc cartile potrivite. Poti face si tu asta si cred ca ai avea mult de castigat.

Sunt carti scrise de oameni tot pentru oameni. Asa ca argumentul "eu sunt doar om" nu prea inseamna nimic in fata altor oameni. Cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu. Si sfintii sunt oameni, si eu sunt om, si tu esti om. Nu aici e problema...