Cugetari din Dharma

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

A intreba care este momentul si cum a aparut suferinta in budism este echivalent cu a intreba care este momentul si cum a aparut Dumnezeu in crestinism.

Paralela total gresita.

Ma asteptam de la cineva cu pretentii de minte analitica ca tine, sa sesizeze greseala inainte sa iasa din degete.

Poate ca in religia ta, nu doar Dumnezeu exista din vesnicie ci si suferinta, da' suna cam masochist treaba asta, poate realizezi intr-un final, penibilul comparatiei.

Ambele intrebari sunt fara raspuns, pentru ca raspunsul este dincolo de orice explicatie intr-o paradigma fenomenal-temporala.
Tacere si in budism, tacere si in crestinism.

Iarasi gresit, in crestinism stim cand a aparut suferinta: o data cu neascultarea si pacatul.

Uite ca in religia polimorfica numita generic "budhism" nu stim...

Cum a ramas faza aia ca "Eu n-am gasit in crestinism ce am gasit in budhism"?

Pai se pare ca e taman invers.

Budismul insa identifica in profunzime care este cauza suferintei pentru fiecare faptura.

Merge mai in adanc decat explicatia neascultarii urmata de supararea Lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu e suparacios, omul singur pe sine s-a pedepsit prin neascultare dand ascultare sarpelui, asa cum tu dai ascultare unor inchinatori la un dumnezeu strain.

Budhismul nu merge mai in profunzime, ci dimpotriva, nu e in stare nici macar sa ajunga pana la momentul in care s-a intamplat lucrul asta.

Pai daca nu ne poate explica logic cum au aparut creaturile si de ce s-au nascut in suferinta si confuzie cum as putea sa-i cred ca sunt in stare sa identifice corect cauza suferintei?