Cugetari din Dharma

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Unii oameni sunt exceptionali, inzestrati cu har de Dumnezeu. Acestia sunt ca ceara, doar auzind invatatura de mai sus, inima lor se topeste, se preface ca focul si incepe a iubi toata faptura.

Altii insa sunt ca fierul ruginit. Mai intai trebuie sa curete zgura de pe inima, sa o incalzeasca cu nevointa si apoi sa o aprinda cu rugaciunea contemplativa pentru a deveni curata si plina de lumina.

Nu toti au nevoie de aceleasi leacuri. Oamenii sunt diferiti.
Insa, vindecarea se recunoaste intotdeauna dupa ceea ce rodeste in inima.

Si la aia care sunt "ca fierul ruginit" crezi ca o sa mearga o filosofie seaca si fistichie, fara nici o legatura cu problema lor?

Crestinul se "dezrugineste" prin har, facand anumite gesturi prin care arata ca isi doreste harul.

Nu are nevoie sa-si insuseasca niste idei abstracte despre "realitate" si "fenomene" nici sa stea cu mintea fixata pe ele.

Singura meditatie de care crestinul are nevoie, este rugaciunea intru smerenie.

Chiar, exista conceptul de semerenie in schema ta filosofica? Pe unde e plasat?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Si la aia care sunt "ca fierul ruginit" crezi ca o sa mearga o filosofie seaca si fistichie, fara nici o legatura cu problema lor?

Crestinul se "dezrugineste" prin har, facand anumite gesturi prin care arata ca isi doreste harul.

Nu are nevoie sa-si insuseasca niste idei abstracte despre "realitate" si "fenomene" nici sa stea cu mintea fixata pe ele.

Singura meditatie de care crestinul are nevoie, este rugaciunea intru smerenie.

Chiar, exista conceptul de semerenie in schema ta filosofica? Pe unde e plasat?

Si in budism, ca si in crestinism, smerenia este virtutea de capatai. De la smerenia celui care intra pe cale si se dezbraca de sine, pana la smerenia unui Bodhisattva care se face servitorul tuturora. Harul se aseaza in orice inima smerita, blanda si iubitoare.

bla bla... bla bla... bla bla....
Auuuuummmmmmmmmm!!!!!!!!!!!!!

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Si in budism, ca si in crestinism, smerenia este virtutea de capatai. De la smerenia celui care intra pe cale si se dezbraca de sine, pana la smerenia unui Bodhisattva care se face servitorul tuturora. Harul se aseaza in orice inima smerita, blanda si iubitoare.

Serios? Unde scrie asta?

Si n-ai raspuns la restul obiectiilor.

Care e definitia "Harului" in "budhismul" tau?

[florin.oltean75]

Smerenia, in budism, pleaca de la recunoasterea propriilor greseli, pacate, slabiciuni, conditiei existentiale actuale bolnave (True Suffering - Primul Adevar Nobil), inevitabilitatii mortii si perspectivei de intensificare a suferintelor in baza legii cauza-efect.

Smerenia nu este doar modestie sau recunoasterea indurerata a pacatoseniei ci, in fibra ei, intelepciunea care realizeaza ca toate necazurile, suferintele, chiar conditia existentiala actuala toate sunt cauzate la radacina de parerea de sine, urmata reflex de iubirea de sine.

Parerea de sine este izvorul tuturor bolilor, este izvorul mortii insasi.

Smerenia este lepadare de sine.

Lepadarea de sine este singura portita salvatoare din labirintul samsarei.
Toate celelalte cai sunt inselatoare, nu duc nicaieri, sunt doar cercuri in jurul parerii de sine.

Smerenia desi poate fi cultivata prin fortarea paradigmei prin care omul se straduieste sa se vada pe sine ca fiind cel mai pacatos din toate fapturile, in fapt, este cunoastere adevarata de sine, cunoasterea nimicniciei sinelui (vacuitatea sinelui).

Smerenia nu are nimic artificial sau autoimpus. Este vedere limpede a naturii sinelui.

Budismul invata cum se formeaza parerea de sine, care este procesul prin care apare, cum se amplifica devenind iubire de sine.

Invata cum se poate observa acest proces in activitatile noastre obisnuite, de zi cu zi.

Nu poti sa lepezi sinele daca nu realizezi cum te pricopsesti cu el.

Rabdarea suferintelor se face corect nu cu apucare de sine ci cu sinele lepadat.

----------

Alin iti recomand sa citesti Tonglen, scriptura budista despre smerenie, dragoste, rabdare si purtarea pacatelor tuturora - asa cum este ea explicata in Lamrim.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Smerenia, in budism, pleaca de la recunoasterea propriilor greseli, pacate, slabiciuni, conditiei existentiale actuale bolnave (True Suffering - Primul Adevar Nobil),

Si tot nu ne-ai spus cum a ajuns omul in aceasta stare.

Budhistii se pare ca au o gramada de "revelatii", ce incarnari a avut Budha, ce a facut in vietile anterioare, Paradisuri, budhasi, etc. dar devin surzi cand ii intrebi cum a aparut omul si de ce intr-o stare atat de deplorabila.

inevitabilitatii mortii si perspectivei de intensificare a suferintelor in baza legii cauza-efect.

Pai care moarte? Ca dupa voi, nu exista moarte, doar mutare dintr-un trup in altul, ceea ce, trebuie sa fie destul de distractiv.
De unde atata suferinta? Iar daca ajungi si in "unul din Paradisuri" cu atat mai putin.

Alin iti recomand sa citesti Tonglen, scriptura budista despre smerenie, dragoste, rabdare si purtarea pacatelor tuturora - asa cum este ea explicata in Lamrim.

Daca aveai rabdarea sa citesti macar aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Tonglen

Aflai ca "Tonglen" nu este "scriptura budista" ci o practica de meditatie.

Si daca citeai tot acolo, vedeai ca nu e nimic in ea despre "smerenie".

"The practice of Tonglen involves all of the Six Perfections;[2] giving, ethics, patience, joyous effort, concentration and wisdom. "

Care din cuvinte si cunostintele tale de limba engleza ti se pare ca seamana cu "smerenie"?

[florin.oltean75]

A intreba care este momentul si cum a aparut suferinta in budism este echivalent cu a intreba care este momentul si cum a aparut Dumnezeu in crestinism.

Ambele intrebari sunt fara raspuns, pentru ca raspunsul este dincolo de orice explicatie intr-o paradigma fenomenal-temporala.

Tacere si in budism, tacere si in crestinism.

Budismul insa identifica in profunzime care este cauza suferintei pentru fiecare faptura. Merge mai in adanc decat explicatia neascultarii urmata de supararea Lui Dumnezeu.

[florin.oltean75]

Practica Tonglen (budismul in ansamblul sau) nu se intelege de pe wikipedia.

O viziune integrala este prezentata in Lamrim.

In Tonglen se intra cu o minte maturata in bodhicitta (dragostea jertfitoare pentru fiecare faptura / nicio faptura cat de neinsemnata sau pacatoasa ar fi nu este abandonata). Pe wikipedia nici macar nu sunt enumerate stadiile acestei practici.

Pentru a intelege unde este vorba despre smerenie in budism este necesara intelegerea termenului de 'perfection' (paramita) - desavarsire.

In budism nevointa este directionata spre desavarsirea fiecarei actiuni.

Tonglen este o sinteza a paramitelor, desavarsirilor (paramita generozitatii, disciplinei, rabdarii, efortului, concentrarii si intelepciunii), cultivarea unei atitudini jertfitoare fata de toata faptura, fara exceptii.

Tonglen este rugaciune pentru toata faptura in fiecare respiratie.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

A intreba care este momentul si cum a aparut suferinta in budism este echivalent cu a intreba care este momentul si cum a aparut Dumnezeu in crestinism.

Paralela total gresita.

Ma asteptam de la cineva cu pretentii de minte analitica ca tine, sa sesizeze greseala inainte sa iasa din degete.

Poate ca in religia ta, nu doar Dumnezeu exista din vesnicie ci si suferinta, da' suna cam masochist treaba asta, poate realizezi intr-un final, penibilul comparatiei.

Ambele intrebari sunt fara raspuns, pentru ca raspunsul este dincolo de orice explicatie intr-o paradigma fenomenal-temporala.
Tacere si in budism, tacere si in crestinism.

Iarasi gresit, in crestinism stim cand a aparut suferinta: o data cu neascultarea si pacatul.

Uite ca in religia polimorfica numita generic "budhism" nu stim...

Cum a ramas faza aia ca "Eu n-am gasit in crestinism ce am gasit in budhism"?

Pai se pare ca e taman invers.

Budismul insa identifica in profunzime care este cauza suferintei pentru fiecare faptura.

Merge mai in adanc decat explicatia neascultarii urmata de supararea Lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu e suparacios, omul singur pe sine s-a pedepsit prin neascultare dand ascultare sarpelui, asa cum tu dai ascultare unor inchinatori la un dumnezeu strain.

Budhismul nu merge mai in profunzime, ci dimpotriva, nu e in stare nici macar sa ajunga pana la momentul in care s-a intamplat lucrul asta.

Pai daca nu ne poate explica logic cum au aparut creaturile si de ce s-au nascut in suferinta si confuzie cum as putea sa-i cred ca sunt in stare sa identifice corect cauza suferintei?

[stefan florin]

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul insa identifica in profunzime care este cauza suferintei pentru fiecare faptura. Merge mai in adanc decat explicatia neascultarii urmata de supararea Lui Dumnezeu.

pai spune si mie, la euglena verde care este cauza suferintei (asta in cazul in care acesta faptura chiar are o suferinta)?