Despre vesnicia chinurilor iadului

[ghemis]

[quote=Florin-Ionut;177834]

În prealabil postat de ghemis

Pr. prof. D. Staniloae, descriind conceptia Sf. Maxim Marturisitorul despre natura chinurilor vesnice, spune: "...Sufletele din iad trebuie sa-si miste puterile lor, pentru ca n-au in ele infinitatea (dumnezeiasca, cea care poate satisface orice dorinta, n.n.); dar, pe de alta parte, nici nu se afla intr-o infinitate in care puterile lor sa se miste stabil, intrucat sunt in afara de Dumnezeu si nici nu nazuiesc spre El, ci se misca intr-o neodihna chinuitoare, nestabilizandu-se in infinitatea lui Dumnezeu. Sufletul din iad trebuie sa se miste, dar intrucat nu se misca spre adevarata tinta in care miscarea sa se va implini si stabiliza, miscarea sa, de care nu poate scapa, e un chin pentru ca e fara rost, fara tinta. Mai mult, el se muta de la una la alta, fara sa inceteze a exista".

Fratele meu,stii ce cred eu,ca tu in ultima vreme ai citit/citesti pe P.Dumitru Staniloae de il tot aduci mereu in discutie.Trebuie sa citesti mai multi sf parinti,de fapt tu sustii doar una din muncile iadului(sunt 9 munci),cea a singuratatii vesnice.

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: "De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).

[ghemis]

[quote=ghemis;178341]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Fratele meu,stii ce cred eu,ca tu in ultima vreme ai citit/citesti pe P.Dumitru Staniloae de il tot aduci mereu in discutie.Trebuie sa citesti mai multi sf parinti,de fapt tu sustii doar una din muncile iadului(sunt 9 munci),cea a singuratatii vesnice.

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: "De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).

Chinurile vesnice ale pacatosilor

Mesajde diaconul_Catalin pe 29 Mai 2008, 16:13
Invatatura Bisericii noastre bazata pe Revelatie este ca desi calitatea si cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleasi pentru toti pacatosii, ele fiind in functie de gradul de rautate a faptelor si intentiilor celor ce le-au facut, pedepsele iadului sunt vesnice (Matei 25, 46; Marcu 9, 44; Apoc. 14, 11; 20, 10; Mart. Ort. I, 60). Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca pacatosii la inviere primesc trupuri vesnice, spre a putea suferi astfel osanda pacatelor lor, ca sa nu se mistuie niciodata, arzind in focul cel vesnic, iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca orice pedeapsa din viata pamanteasca se sfirseste odata cu viata, pe cand ale vietii de dincolo sunt vesnice.
Vesnicia pedepselor iadului a fost uneori negata si in antichitate crestina si chiar si astazi, de unii teologi protestanti si de unele secte. Dar nu toti cei ce o contesta explica sfarsitul chinurilor vesnice in acelasi fel si nici nu invoca aceleasi motive atunci cand o contesta. Astfel, unii spun ca numai dreptii vor trai vesnic in fericire, in timp ce pacatosii vor fi nimiciti la judecata universala, iar fiind nimiciti, vor scapa astfel de pedepsele lor.
Altii cred insa ca pacatosii din iad vor suferi numai un timp oarecare - mai scurt sau mai lung - dupa gravitatea pacatelor lor. Prin suferintele pe care le indura in iad ei se curatesc, dupa care vor fi stabiliti in starea de fericire pe care o vor avea dreptii. La aceasta restabilire vor ajunge chiar si demonii, incat in cele din urma va fi o restabilire a tuturor ( ). Aceasta invatatura, numita apocatastaza a fost profesata de Origen, iar in timpurile mai noi, chiar de unii teologi rusi, ca: N. Bardiaev, S. Bulgakov, Vl. Soloviev si altii.

[ghemis]

[quote=ghemis;178345]

În prealabil postat de ghemis

Chinurile vesnice ale pacatosilor

Mesajde diaconul_Catalin pe 29 Mai 2008, 16:13
Invatatura Bisericii noastre bazata pe Revelatie este ca desi calitatea si cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleasi pentru toti pacatosii, ele fiind in functie de gradul de rautate a faptelor si intentiilor celor ce le-au facut, pedepsele iadului sunt vesnice (Matei 25, 46; Marcu 9, 44; Apoc. 14, 11; 20, 10; Mart. Ort. I, 60). Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca pacatosii la inviere primesc trupuri vesnice, spre a putea suferi astfel osanda pacatelor lor, ca sa nu se mistuie niciodata, arzind in focul cel vesnic, iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca orice pedeapsa din viata pamanteasca se sfirseste odata cu viata, pe cand ale vietii de dincolo sunt vesnice.
Vesnicia pedepselor iadului a fost uneori negata si in antichitate crestina si chiar si astazi, de unii teologi protestanti si de unele secte. Dar nu toti cei ce o contesta explica sfarsitul chinurilor vesnice in acelasi fel si nici nu invoca aceleasi motive atunci cand o contesta. Astfel, unii spun ca numai dreptii vor trai vesnic in fericire, in timp ce pacatosii vor fi nimiciti la judecata universala, iar fiind nimiciti, vor scapa astfel de pedepsele lor.
Altii cred insa ca pacatosii din iad vor suferi numai un timp oarecare - mai scurt sau mai lung - dupa gravitatea pacatelor lor. Prin suferintele pe care le indura in iad ei se curatesc, dupa care vor fi stabiliti in starea de fericire pe care o vor avea dreptii. La aceasta restabilire vor ajunge chiar si demonii, incat in cele din urma va fi o restabilire a tuturor ( ). Aceasta invatatura, numita apocatastaza a fost profesata de Origen, iar in timpurile mai noi, chiar de unii teologi rusi, ca: N. Bardiaev, S. Bulgakov, Vl. Soloviev si altii.

In alta parte a acestui capitol am vazut mai amanuntit faptul ca sufletele oamenilor, dupa ce parasesc trupul, fie sunt primite de ingeri si merg in sanul lui Avraam, fie sunt primite de demoni si merg in iad.

Oricum, nici cei drepti si nici cei pacatosi nu dobandesc in chip desavarsit raiul sau iadul, ci doar pregusta din bucuria celor drepti si, respectiv, chinurile celor pacatosi. Sf. Marcu Evghenicul spune ca fericirea si bucuria sfintilor, fie ca o numim vederea lui Dumnezeu, partasia sau comuniunea cu Dumnezeu sau Imparatia lui Dumnezeu, chiar daca este traita in momentul despartirii trupului de suflet, "e nedeplina fara de reintregirea nadajduita". E nedeplina fiindca sufletele asteapta sa se intregeasca cu trupurile lor la a Doua Venire a lui Hristos, asa incat sa poata fi slavite impreuna.

Dupa ce paraseste trupul, sufletul asteapta venirea lui Hristos si judecata viitoare, atunci cand va avea loc invierea trupurilor, insa traieste inca de pe acum starea care i se cuvine potrivit faptelor lui, aflandu-se in locuri aparte, care trebuie intelese ca feluri aparte de viata. Sf. Marcu Evghenicul spune ca cei drepti si cei pacatosi "se afla in locuri potrivite lor". Cei drepti duc o viata libera si fara griji in rai, impreuna cu ingerii si cu Dumnezeu, in raiul din care a cazut Adam, in vreme ce pacatosii sunt in iad si traiesc in chin si in durere nemangaiata, ca osanditii care asteapta hotararea judecatorului. Nici dreptii, nici pacatosii nu dobandesc in intregime Imparatia lui Dumnezeu sau iadul. Astfel, observam ca exista o deosebire intre rai si Imparatia lui Dumnezeu, si intre iad si gheena vesnica. Cei drepti intra in rai dupa ce mor, si asteapta intrarea in Imparatia lui Dumnezeu, dupa invierea trupurilor lor. Iar cei pacatosi intra in iad dupa moarte, si vor intra in gheena vesnica dupa invierea trupurilor lor si Judecata de Apoi.

Asa cum am mai spus, dupa despartirea de trup, sufletele pacatosilor care nu se pocaiesc pentru faptele lor se afla in iad, care este deosebit de gheena vesnica. Iadul reprezinta pregatirea pentru chinurile vesnice. L-am putea numi anticamera unde sufletele raman ca niste osanditi care asteapta judecata. Sf. Grigorie de Nyssa ne spune ca nu trebuie sa ne gandim ca iadul este un loc anume, ci o stare a sufletului, nevazuta si netrupeasca. Cand vorbim despre iad nu ne referim la nimic altceva decat la "stramutarea sufletului in nevazut". Sf. Nichita Stithatul foloseste cuvantul iad cu acest inteles - de loc obscur si intunecos - pentru a caracteriza o inchisoare si o temnita. Daca sufletul nu a fost vindecat pe cand era inca unit cu trupul, dupa despartirea de acesta el sufera si este chinuit de patimi, nu simte alinare si mangaiere, nu se impartaseste de Lumina si Dumnezeire, iar aceasta reprezinta o experienta neagra, chinuitoare, un chin. Aceasta se numeste iad.

Prin contrast, dupa ce parasesc aceasta viata, cei drepti traiesc in rai in sanul lui Avraam. Cu alte cuvinte, ei participa intru luminare si dumnezeire. Sf. Nichita Stithatul spune ca sufletele sfintilor, care sunt curate si bineinmiresmate, cu dumnezeiasca asemanare si plini de slava lui Dumnezeu si de lumina cea mai curata, atunci cand ies din trup stralucesc ca soarele de faptele lor bune, de intelepciune si curatie. Aceste suflete sunt purtate "de catre ingeri prietenosi catre lumina cea dintai". Prima Lumina e Dumnezeul Treimic, Dumnezeirea Persoanelor Sfintei Treimi, lumini de rangul al doilea sunt ingerii si cei drepti ce se impartasesc de Prima Lumina.

Aici am mai gasit ceva din care reiese ca omul dupa moarte nu primeste osanda vesnica,aceasta se va intampla la judecata de apoi,ci fiecare va merge in anticamera(raiul sau iadul)potrivit starii sufletesti in care se afla,abia dupa judecata particula omul isi va primi rasplata vesnica respectiv Imparatia Cerurilor sau ghena focului vesnic.Ceea ce intareste dogmatica bisericii ortodoxe precum ca unele suflete pot fi scoase din iad datorita rugaciunilor si a slujbelor parastaselor bisericii.Dar asta se poate cat mai exista biserica pe pamant,dupa judecata finala nimeni ni va mai putea fi scos din chinurile vesnice ale iadului.

[Florin-Ionut]

[quote=ghemis;178341]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Fratele meu,stii ce cred eu,ca tu in ultima vreme ai citit/citesti pe P.Dumitru Staniloae de il tot aduci mereu in discutie.Trebuie sa citesti mai multi sf parinti,de fapt tu sustii doar una din muncile iadului(sunt 9 munci),cea a singuratatii vesnice.

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: "De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).

Viermele neadormit este intr-adevar o realitate: este constiinta care va roade vesnic omul care a ales departarea de Dumnezeu, trecand de partea raului. Si focul cel nestins este o realitate, fiind refuzul iubirii, imposibilitatea de a raspunde la dragostea divina. Si intunericul este real, pentru ca locuitorii imparatiei raului vor fi separati unii de altii, existand intr-o stare de nestiinta, de necunoastere, dupa cum scrie in NT: Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi... Daca damnatii nu vor avea dragostea, atunci ce le va ramane? Intunericul cel mai dinafara, vesnicia la marginea existentei, eternitatea disperata in starea in care au murit moartea cea vesnica! Cu sufletul mai intai, iar mai apoi si cu trupul.