Despre vesnicia chinurilor iadului

[ghemis]

[quote=Florin-Ionut;177834]

În prealabil postat de ghemis

Pr. prof. D. Staniloae, descriind conceptia Sf. Maxim Marturisitorul despre natura chinurilor vesnice, spune: "...Sufletele din iad trebuie sa-si miste puterile lor, pentru ca n-au in ele infinitatea (dumnezeiasca, cea care poate satisface orice dorinta, n.n.); dar, pe de alta parte, nici nu se afla intr-o infinitate in care puterile lor sa se miste stabil, intrucat sunt in afara de Dumnezeu si nici nu nazuiesc spre El, ci se misca intr-o neodihna chinuitoare, nestabilizandu-se in infinitatea lui Dumnezeu. Sufletul din iad trebuie sa se miste, dar intrucat nu se misca spre adevarata tinta in care miscarea sa se va implini si stabiliza, miscarea sa, de care nu poate scapa, e un chin pentru ca e fara rost, fara tinta. Mai mult, el se muta de la una la alta, fara sa inceteze a exista".

Fratele meu,stii ce cred eu,ca tu in ultima vreme ai citit/citesti pe P.Dumitru Staniloae de il tot aduci mereu in discutie.Trebuie sa citesti mai multi sf parinti,de fapt tu sustii doar una din muncile iadului(sunt 9 munci),cea a singuratatii vesnice.

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: "De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).