În prealabil postat de sophia
Anna21 - fix asta este problema. Din exemplele pe care tu singura le dai reiese ca acele fapte vin din suflet. Bunica ta care venea in carje sa stea cu tine, asa avea in suflet - iubirea pentru copiii si nepotii dansei. Cel care da ceva unui sarac se diferentiaza de cel ce nu da, prin ceea ce are in suflet. Poate ca in rest amandoi au la fel de mult sau putin.
Si pacatul vine tot din suflet si nu din exterior. Eu asa fac diferenta. O femeie poate fi aranjata, parfumata, bine imbracata. asta nu spune nimic despre credinta ei, ca are mandrie, sau placere de sine. Este grija de corpul ei (si asta sta scris in scripturi, sa ai grija de felul in care arati si traiesti) si de cei din jurul ei care nu trebuie s-o vada mirosind sau in zdrente.
Ce este in sufletul ei, cata bunatate, mila, smerenie si alte simtiri - acolo este credinta ei, dupa asta se masoara.
Eu cred ca asta trebuie sa spunem preotului: ce pleaca din sufletul nostru. Simtim ura fata de cineva, sau facem rautate,etc. Acelea sunt pacate. Si daca le faci, adica da tu ai astfel de sentimente, trebuie sa spui, si daca nu le ai, atunci nu.
Da, si a nu face ceva bun, mai ales cand iti este cerut, sau vezi ca este nevoie, este un pacat. Nu stiu daca lumea le spune astea.
Faptele bune le facem si le stim. Tu nu vrei sa te lauzi aici si este bine, dar de facut cred ca le faci.
Ceea ce spune Andreicozia si spun si eu, este ca din lista aia lunga, la care putem si noi sa daugam ce ne trece prin minte, trebuie putin discernamant, pentru a vedea ce anume intra cu adeverat la pacat, este rau intr-adevar si ce nu. Sunt unele lucruri care pot avea doua fatete: pozitiva si negativa (de ex. mandria sau invidia) si trebuie sa alegem aceea care este rea si numai pe aceea so dam la o parte, nu si pe cea pozitiva.
Deruta noastra intru crestinism este de a ne "acoperi" de pacate ca sa fim mai credibili in credinta. Dar in fata cui? A lui Dumnezeu sau a oamenilor?
Daca te duci sa spui multe (si neadevarate) la preot ii impresionezi pe preot si pe cei din jur, deci pe oameni.
Dumnezeu stie precis ce pacate ai facut, nu trebuie nici sa-l minti prin tacere, dar nici sa-i infloresti.
Si Dumnezeu iti stie si sufletul si stie: omul asta nu poate sa fi facut ceea ce spune, fiindca nu sta in el asta.
Este f.greu sa definim ca pacate anumite ganduri si simtaminte, din moment ce nu le aplicam, nu am comis pacatul, ne-am impotrivit lui.
Daca toti ar analiza asa scrupulos toate, n-ar mai trebui sa existe nici un sfert dintre preoti si calugari (inclusiv din ierarhii superioare), pentru ca fiecare este om si are ganduri si sentimente si s-a uitat mai lung la o femeie, sau s-a certat cu altul. Nu mai spunde altele.
Cate lucruri nu vin si de la anatomia si fiziologia omului, fara voia lui!
Se duce vreo femeie si spune: parinte sunt gravida si trebuie sa mananc intr-una, sau sunt in anumite zile sau perioade ale vietii si sunt cu nervii prastie si deprimata pana la cer de nu suport pe nimeni sa ma atinga si ma manii din orice?
Se duce vreun barbat singur sau nu, sa spuna ce i se intampla?
Si sunt oamenii aceia pacatosi pentru ca asa i-a facut Dumnezeu cu nervi si hormoni? Si asta se intampla si preotilor si celor din manastiri (mai ci si calugari).
Deci revin la intrebare: ce spunem la spovedanie? Ce pacate am facut si ce n-am facut?
Legat de cersetori: cu cei de pe strada e bine sa fim sceptici. Sa dam celor pe care ii stim in nevoie si care nici nu vin sa ceara.
|
21.01.2010, 18:11:21
Subiecte asemănătoare
Threaded Mode