este un pacat sa emigrezi?

[Irina-Magdalena]

În prealabil postat de lacrimi

Daca pe mama sotiei tale o doare inima cand sunteti plecati, nu o doare decat din egoism. Iar daca ea, care e mama si ar trebui sa se gandeasca numai la binele fetei, se gandeste mai mult la binele ei, eu cred ca nici nu poate fi numita mama (imi cer scuze, daca jignesc pe cineva). Cred ca atunci cand ai un copil (si mai ales fata) trebuie sa constietizezi din timp ca va veni vremea cand va pleca departe.
Dumnezeu ne da un sot/o sotie, tocmai ca sa nu fim singuri. Copiii ii nastem si-i crestem, dupa ce se casatoresc, istoria o ia de la capat. De ce s-ar simti parasiti?
Chiar ar trebui deschis un topic pe subiectul egoismului

Iarta-ma dar gresesti. Uite cum nuanteaza lucrurile un mare sfant al zilelor noastre Nicolai Velimirovici:

"De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si
se va uni cu femeia sa si vor fi amîndoi un trup (Facerea 2: 24).

Este voia lui Dumnezeu ca neamul omenesc sa creasca si sa se inmulteasca. Mijloacele prin care se lucreaza acestea au fost create de Domnul, intru a Sa dumnezeiasca maiestrie. Este taina dumnezeiasca aceea ca omul isi lasa pe tatal si pe mama sa si se uneste cu femeia sa. Dar a-si lasa tata si mama nu inseamna a-si abandona tata si mama, ci înseamna a deveni la randul sau parinte.
Atunci cind copiii devin parinti, ei deja nu mai sint doar copiii, ci ei devin si prietenii parintilor lor. Atunci cind fiii cei uniti prin sfinta taina a cununiei ajung sa simta la rindul lor durerile nasterii de fii, ei isi respecta si mai mult parintii.
Legatura cununiei nu ii scuteste pe oameni de respectul si ascultarea pe care o datoreaza in continuare parintilor lor. Porunca dintru inceput a lui Dumnezeu de a-ti cinsti parintii trebuie respectata intru totul. Dar, potrivit ciclului firesc al vietii, omul isi lasa pe tatal si pe mama sa si devine parinte el însusi; el devine întemeietorul unui nou viitor în timp ce parintii lui pleaca, împlinindu-si chemarea lor în lume"