Feminismul-un rau necesar?

[maria-luisa]

În prealabil postat de anna21

Vad ca ai trecut la un ton plin de compasiune :).
Nu sunt trista. In viata reala sunt un om vesel, chiar la limita neseriozitatii, as putea spune.
Dar cred ca trebuie sa fim realisti, sa intelegem ca viata pe pamant nu este placere, ci mai mult suferinta. De ex. se estimeaza ca 1 miliard de oameni sufera de foame. Intre 16 mii si 25 mii copii mor zilnic din cauze asociate cu subnutritia (depinde de statistica).
Poate ca viata mea este buna, din mila lui Dumnezeu.
Dar in nici un caz nu as putea afirma ca trebuie sa cautam placerea in viata. Mi se pare orbire.
Nu putem schimba lumea, nu pot face nimic pentru cei de departe..
Dar pentru cei de langa mine pot face cate ceva.
Fac cat pot.
Sunt uimita cum au sarit urmasele Evei (nu tu, tu ai fost diplomata). De ce anume? Ca-mi place sa-i pun mancarea inainte? Ca fac ceea ce-mi cere? Ca el nu face nimic in casa?
Sunt lucruri minore! Extraordinar de simple! Si daca sunt simple, de ce sa nu le fac?
Ce treaba am eu sa-i contorizez timpul sau statul degeaba? Asta n-am facut niciodata, adica sa-mi aprind paie in cap pentru nimicuri.

Asta cu reciprocitatea, nu stiu.
Am doar aceasta idee, nefondata pe lecturi, cum ca ori ne mantuim impreuna, ori impreuna margem in iad. Adica orice incercare de "desfacere" din legatura casatoriei imi va dauna profund si intr-un mod pe care nu-l pot intelege acum cu mintea (Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi).
Cred ca trebuie sa fiu f atenta, sa nu-mi caut scuze in caderile sotului (m-as dezice de el si incercand chipurile sa-mi salvez sufletul, l-as pierde). Ce fac? Judec sotul ca nu este bun crestin si de-aia nu avem "familie crestina"? Este aiurea!
Cred ca doar trebuie doar sa intru in rolul femeii crestine si sa am incredere deplina in Dumnezeu.
Si aici vine partea cea mai grea pt. mine: ce face femeia crestina?
Habar n-am.. Am niste idei vagi, in fine.. (Tace luminand si se jertfeste tacand. _ http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...tfeste-tacand/)
Voi spuneti ca nu se lasa calcata in picioare. Pai asta este ce NU face. Dar ce face?

Ana, daca asta iti aduce fericirea in viata si esti multumita, e de-ajuns pt tine. Dar nu este obligatoriu ca toate femeile sa se conformeze si sa accepte punctul tau de vedere . Eu sunt de acord cu Iana, dragostea adevarata este neconditionata, totul merge de la sine, nu trebuie un efort extraordinar, nimic nu este o obligatie. Ci faci totul pt ca simti asa.
Eu de exemplu, cand iubesc nu vreau ca cel pe care-l iubesc sa mearga in iad impreuna cu mine. daca eu ar trebui sa merg in iad, as face orice ca sa nu mearga si el cu mine.:)
Consider ca nu foloseste la nimic sa cauti cu tot dinadinsul sa suferi in viata. Din contra, sa accepti suferinta atunci cand vine, sa incerci sa inveti ceva din ea, dar sa faci tot posibilul sa fii fericit impreuna cu cei de langa tine si cu Dumnezeu in primul rand.

[Fani71]

În prealabil postat de maria-luisa

Ana, daca asta iti aduce fericirea in viata si esti multumita, e de-ajuns pt tine. Dar nu este obligatoriu ca toate femeile sa se conformeze si sa accepte punctul tau de vedere . Eu sunt de acord cu Iana, dragostea adevarata este neconditionata, totul merge de la sine, nu trebuie un efort extraordinar, nimic nu este o obligatie. Ci faci totul pt ca simti asa.

Totusi, cred ca este si putin idealism nerealist in a spune ca totul merge de la sine daca iubesti.
Dragostea umana este supusa slabiciunilor noastre umane, ea nu este perfecta si poate oricand aluneca in diverse directii gresite.

Eu cred ca dragostea trebuie si cultivata, construita, intretinuta - si aici intervine si jertfa si efortul, si imaginatia si creativitatea. Uneori, cu tata dragostea, mai intervine si egoismul, si influente din afara, si lenea, si si si.
Atunci este necesar si un efort - pe care il faci, sigur, cu temelia dragostei care exista, dar totusi trebuie sa il faci. Uneori, si jertfe care te costa.
Dar pentru ca un cuplu sa evolueze in directia buna, ar trebui ca amandoi sa faca acest efort. Daca face numai unul este muuuult mai greu si uneori imposibil, cuplul se poate pur si simplu destrama si dragostea poate muri.

[maria-luisa]

În prealabil postat de Fani71

Totusi, cred ca este si putin idealism nerealist in a spune ca totul merge de la sine daca iubesti.
Dragostea umana este supusa slabiciunilor noastre umane, ea nu este perfecta si poate oricand aluneca in diverse directii gresite.

Eu cred ca dragostea trebuie si cultivata, construita, intretinuta - si aici intervine si jertfa si efortul, si imaginatia si creativitatea. Uneori, cu tata dragostea, mai intervine si egoismul, si influente din afara, si lenea, si si si.
Atunci este necesar si un efort - pe care il faci, sigur, cu temelia dragostei care exista, dar totusi trebuie sa il faci. Uneori, si jertfe care te costa.
Dar pentru ca un cuplu sa evolueze in directia buna, ar trebui ca amandoi sa faca acest efort. Daca face numai unul este muuuult mai greu si uneori imposibil, cuplul se poate pur si simplu destrama si dragostea poate muri.

asa este. Insa ceea ce vroiam sa spun este ca atunci cand este dragoste, toate aceste eforturi de a face lucrurile sa mearga nu mai sunt privite ca o obligatie, le faci pt ca asa simti. eu asa vad lucrurile. Normal ca unde nu exista reciprocitate in sentimente, poti sa te pui si-n cap, ca mare lucru nu prea iese...

[Fani71]

În prealabil postat de maria-luisa

asa este. Insa ceea ce vroiam sa spun este ca atunci cand este dragoste, toate aceste eforturi de a face lucrurile sa mearga nu mai sunt privite ca o obligatie, le faci pt ca asa simti. eu asa vad lucrurile. Normal ca unde nu exista reciprocitate in sentimente, poti sa te pui si-n cap, ca mare lucru nu prea iese...

Sigur, dragostea este motorul si nu datoria, in primul rand. Insa este necesar si un efort.

[Irina-Magdalena]

Un articol care mi s-a parut interesant pentru topic:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ale-96998.html

[maria-luisa]

În prealabil postat de Irina-Magdalena

Un articol care mi s-a parut interesant pentru topic:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ale-96998.html

Asta se aplica in cazul in care barbatul a depasit stadiul de animal si se poate numi cu adevarat om... Nu cred ca se poate aplica unuia care vine acasa "drojdit"si isi molesteaza sotia si copii pentru a-si descarca frustrarile si impotenta de a fi mai mult... Aici trebuie aplicata mai intai o corectie, care nu se face atunci cand este acceptat asa cum e. Nu e cred valabil sa vorbim de ascultare in acest caz...

[cristina2012]

În prealabil postat de maria-luisa

Eu de exemplu, cand iubesc nu vreau ca cel pe care-l iubesc sa mearga in iad impreuna cu mine. daca eu ar trebui sa merg in iad, as face orice ca sa nu mearga si el cu mine.:)

Orice-ul asta se reduce la un singur lucru: sa mergi in rai... asta de cand a zis Dumnezeu ca "ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta".

În prealabil postat de maria-luisa

ca nu foloseste la nimic sa cauti cu tot dinadinsul sa suferi in viata. Din contra, sa accepti suferinta atunci cand vine, sa incerci sa inveti ceva din ea

Nu cauta nimeni sa sufere cu tot dinadinsul in viata, sigur nu anna21. Ea e un exemplu de acceptare a suferintei (dar fara resemnare), de tras invataminte din suferinta, de lucrare asupra sinelui cu suferinta (adica cu instrumentul pe care i l-a randuit Dumnezeu si ea a avut taria sa-l accepte), de utilizarea suferintei spre desavarsire.

Fani, eu nu cred ca anna21 e un exemplu nepotrivit pentru tinerele fete care inca nu sunt casatorite. Mie mi se pare un exemplu purtator de speranta... adica si intr-o situatie grea, dureroasa, femeia are sansa sa-si lucreze mantuirea si poate face casnicia sa mearga. Anna nu mi s-a parut ca s-a dat exemplu de ce bine ii e ei ca sufera sau ca asa ar trebui sa fie, ci ca se poate si asa, exista o parte buna si in situatia ei. Ea priveste partea plina a paharului, nu carteste si merge inainte.
Adesea, a privi partea plina a paharului este cheia inaintarii in casnicie. Multe casnicii se desfac acum, tocmai pentru ca nu ne imaginam ca putem trai si fara paharul plin...

[Fani71]

În prealabil postat de cristina2012

Nu cauta nimeni sa sufere cu tot dinadinsul in viata, sigur nu anna21. Ea e un exemplu de acceptare a suferintei (dar fara resemnare), de tras invataminte din suferinta, de lucrare asupra sinelui cu suferinta (adica cu instrumentul pe care i l-a randuit Dumnezeu si ea a avut taria sa-l accepte), de utilizarea suferintei spre desavarsire.

Fani, eu nu cred ca anna21 e un exemplu nepotrivit pentru tinerele fete care inca nu sunt casatorite. Mie mi se pare un exemplu purtator de speranta... adica si intr-o situatie grea, dureroasa, femeia are sansa sa-si lucreze mantuirea si poate face casnicia sa mearga. Anna nu mi s-a parut ca s-a dat exemplu de ce bine ii e ei ca sufera sau ca asa ar trebui sa fie, ci ca se poate si asa, exista o parte buna si in situatia ei. Ea priveste partea plina a paharului, nu carteste si merge inainte.
Adesea, a privi partea plina a paharului este cheia inaintarii in casnicie. Multe casnicii se desfac acum, tocmai pentru ca nu ne imaginam ca putem trai si fara paharul plin...

S-ar putea ca tu sa ai dreptate, oricum nu sunt eu pusa sa o judec. Eu nici nu incercam sa vorbesc despre ea, ci in general.
Mie mi s-a parut doar ca din tot ce a scris reiese ca ea crede ca ar trebui ca o femeie sa rabde absolut orice in casnicie (inclusiv batai, viol, inselari continue etc) si ca ar trebui sa porneasca cu gandul ca ea este cea care trebuie sa se jertfeasca. Daca te-am inteles gresit, Anna, scuze.
Ce spuneam eu este ca mi se pare ca ar trebui ca amandoi sa aiba aceasta conceptie, nu numai femeia Si atunci jerfta devine fireasca, devine cale spre desavarsire a amandorura.

[cristina2012]

În prealabil postat de Fani71

S-ar putea ca tu sa ai dreptate, oricum nu sunt eu pusa sa o judec. Eu nici nu incercam sa vorbesc despre ea, ci in general.
Mie mi s-a parut doar ca din tot ce a scris reiese ca ea crede ca ar trebui ca o femeie sa rabde absolut orice in casnicie (inclusiv batai, viol, inselari continue etc) si ca ar trebui sa porneasca cu gandul ca ea este cea care trebuie sa se jertfeasca. Daca te-am inteles gresit, Anna, scuze.
Ce spuneam eu este ca mi se pare ca ar trebui ca amandoi sa aiba aceasta conceptie, nu numai femeia Si atunci jerfta devine fireasca, devine cale spre desavarsire a amandorura.

Sa o asteptam pe Anna sa clarifice lucrurile. Eu nu am inteles ca Anna a zis ca femeia trebuie sa se sacrifice si barbatul sa leneveasca comod, asteptand sa fie slujit... Din mesajele ei, eu am inteles ca fiecare trebuie sa se jertfeasca (cum zici si tu si majoritatea de e forum), dar Anna a mai atras atentia la un lucru esential, de care majoritatea uitam: fiecare sa fie atent la el, la jertfa pe care o are el de facut, asta conteaza pentru mantuire, nu ceea ce are de facut, de jertfit celalalt.

Parerea mea despre purtatul crucii in casnicie: a-ti duce crucea, inseamna a-ti duce crucea... adica totul, dar neaparat sub indrumarea duhovnicului si cu multa rugaciune. Exista situatii in care separarea de celalat intra in aceasta cruce, cum este, spre exemplu, cazul maltratarii, violarii copiiilor, supunerea la perversiuni... Acestea sunt situatii limita si totusi rare, fata de imensitatea numarului de divorturi. In cazuri limita, a te separa de celalat, a nu mai coabita cu el poate fi o solutie, chiar singura solutie de supravietuire, dar asta nu inseamna "a-i da drumul de mana", a nu mai fi legat de el... In suflet si in rugaciune tot trebuie sa-l porti, pentru ca, rau cum e, e al tau...

[anna21]

În prealabil postat de cristina2012

Sa o asteptam pe Anna sa clarifice lucrurile. Eu nu am inteles ca Anna a zis ca femeia trebuie sa se sacrifice si barbatul sa leneveasca comod, asteptand sa fie slujit... Din mesajele ei, eu am inteles ca fiecare trebuie sa se jertfeasca (cum zici si tu si majoritatea de e forum), dar Anna a mai atras atentia la un lucru esential, de care majoritatea uitam: fiecare sa fie atent la el, la jertfa pe care o are el de facut, asta conteaza pentru mantuire, nu ceea ce are de facut, de jertfit celalalt.

Parerea mea despre purtatul crucii in casnicie: a-ti duce crucea, inseamna a-ti duce crucea... adica totul, dar neaparat sub indrumarea duhovnicului si cu multa rugaciune. Exista situatii in care separarea de celalat intra in aceasta cruce, cum este, spre exemplu, cazul maltratarii, violarii copiiilor, supunerea la perversiuni... Acestea sunt situatii limita si totusi rare, fata de imensitatea numarului de divorturi. In cazuri limita, a te separa de celalat, a nu mai coabita cu el poate fi o solutie, chiar singura solutie de supravietuire, dar asta nu inseamna "a-i da drumul de mana", a nu mai fi legat de el... In suflet si in rugaciune tot trebuie sa-l porti, pentru ca, rau cum e, e al tau...

Cristina a inteles f bine mesajul meu, multumesc pentru clarificari. :).

Fiecare sot ar trebui sa se jertfeasca, desigur..

Dar consider ca este foarte foarte gresit sa cautam scuze pt purtarea noastra in ceea ce face cel de langa noi.
Este o ispita.. nu vede nimeni asta? Este o ispita sa crezi ca daca cel de langa tine nu se comporta ca un crestin, tu ai dreptul sa te abati de la indatoriri familiale. Nu ma refer la cazuri extreme - dar si acelea trebuie dezbatute cu duhovnicul.
Nu am gasit nicaieri sa scrie ca femeia trebuie sa se supuna "daca".. (daca el este atent, afectuos, duce gunoiul si spala copiii). Exista limite ale ascultarii, dar acelea sunt trasate tot de credinta, nu de bunul plac (ex. ascultarea poruncilor lui Hristos sunt mai presus de ascultarea de sot, desigur).
Trebuie sa privim in primul rand catre noi cu ochiul critic.. si catre ceilalti cu dragoste. Nu invers.
Casatoria este o cruce, da. Trebuie sa o purtam. Macar sa incercam sa o purtam inainte de a ne plange ca este grea! Multi o leapada fara a incerca macar sa o poarte! Nu mi se pare firesc. Nu este chiar atat de grea, ca o purtam cu Hristos, nu singuri.
Viata mea nu este exemplu pentru altii, nu stiu cum s-a ajuns la discutarea ei. :). Ba inca sunt contramodel.. da, nu sunt un model pt ca inca sunt crestina mai mult cu numele. Model sunt sfintele crestine casatorite.

Spuneti ca eu caut suferinta.. Nu este adevarat!
Incerc doar sa fiu realista. De aceea am dat date statistice. Majoritatea oamenilor pe aceasta planeta sufera. Si nu putin, nu din umiliri si lipsa de respect. Oamenii mor de foame, din boli, din abuzuri, avorturi..
Si eu sa am pretentia ca merit sa fiu fericita? De ce? Cu ce sunt mai speciala decat restul? Cu ce sunt mai buna decat copilasii care mor de foame prin nu's ce colt de lume.. ca sa cred ca merit ceva? Mi s-au dat foarte multe cu un singur scop: sa-mi lucrez mantuirea! Mie si familiei mele.
(nu vreau sa par ipocrita.. nu sunt o nefericita. Dar cred ca trebuie sa fim recunoscatori pt toate.. bune SI RELE ca in folosul nostru sunt date. Dumnezeu nu este un sadic. Daca noi suntem invatati sa cautam fericirea cu orice pret aici, sa credem ca o meritam, sau ca am merita ceva, orice.. vom plange dincolo).