Feminismul-un rau necesar?

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Vad ca ai trecut la un ton plin de compasiune :).
Nu sunt trista. In viata reala sunt un om vesel, chiar la limita neseriozitatii, as putea spune.
Dar cred ca trebuie sa fim realisti, sa intelegem ca viata pe pamant nu este placere, ci mai mult suferinta. De ex. se estimeaza ca 1 miliard de oameni sufera de foame. Intre 16 mii si 25 mii copii mor zilnic din cauze asociate cu subnutritia (depinde de statistica).
Poate ca viata mea este buna, din mila lui Dumnezeu.
Dar in nici un caz nu as putea afirma ca trebuie sa cautam placerea in viata. Mi se pare orbire.
Nu putem schimba lumea, nu pot face nimic pentru cei de departe..
Dar pentru cei de langa mine pot face cate ceva.
Fac cat pot.
Sunt uimita cum au sarit urmasele Evei (nu tu, tu ai fost diplomata). De ce anume? Ca-mi place sa-i pun mancarea inainte? Ca fac ceea ce-mi cere? Ca el nu face nimic in casa?
Sunt lucruri minore! Extraordinar de simple! Si daca sunt simple, de ce sa nu le fac?
Ce treaba am eu sa-i contorizez timpul sau statul degeaba? Asta n-am facut niciodata, adica sa-mi aprind paie in cap pentru nimicuri.

Asta cu reciprocitatea, nu stiu.
Am doar aceasta idee, nefondata pe lecturi, cum ca ori ne mantuim impreuna, ori impreuna margem in iad. Adica orice incercare de "desfacere" din legatura casatoriei imi va dauna profund si intr-un mod pe care nu-l pot intelege acum cu mintea (Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi).
Cred ca trebuie sa fiu f atenta, sa nu-mi caut scuze in caderile sotului (m-as dezice de el si incercand chipurile sa-mi salvez sufletul, l-as pierde). Ce fac? Judec sotul ca nu este bun crestin si de-aia nu avem "familie crestina"? Este aiurea!
Cred ca doar trebuie doar sa intru in rolul femeii crestine si sa am incredere deplina in Dumnezeu.
Si aici vine partea cea mai grea pt. mine: ce face femeia crestina?
Habar n-am.. Am niste idei vagi, in fine.. (Tace luminand si se jertfeste tacand. _ http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...tfeste-tacand/)
Voi spuneti ca nu se lasa calcata in picioare. Pai asta este ce NU face. Dar ce face?

Nu stiu de ce zici ca am ton plin de compasiune si ca sunt diplomata, chiar nu inteleg ;-)

Am vazut si eu destule la viata mea si am vazut si cupluri fericite in care femeia facea mai toata treaba in casa, dar barbatul se implica altfel in viata familiei, sub alta forma. Nu zic ca este umilitor pentru o femeie sa faca treburile astea. Sunt si eu casatorita si stiu ca exista treburi pe care fiecare se simte mai chemat sa le faca, si ca poate simti bucurie in a le face - chiar de ex. in a arunca gunoiul (treaba care aici de altfel este mai complicata ca la voi, din cauza separarii ecologice a deseurilor :-)), pentru ca stii ca facand o treaba, i-ai luat-o de pe umeri celuilalt. Cel putin, noi asa simtim.

Ce incercam eu sa spun si poate nu am reusit ieri este ca nu ar trebui sa facem un model din experienta noastra personala. Poate tu, din, diverse motive, ai ajuns in situatia asta de cuplu, si sigur, acum ce poti face este sa incerci sa scoti partea buna. Daca sotul tau pana acum nu a avut idea sau nu l-ai invatat tu sa faca treaba in casa, nu il vei mai invata acum, probabil, si nu ar folosi reprosurile si revolta. Poate prin blandete si dragoste si rugaciune, ..

Dar ma opresc aici, asta este treaba voastra. Ce spun eu este ca nu ar trebui sa fii asa de vehementa cu jertfa femeii pentru ca spusele tale pot duce un cuplu pe cai gresite. Ii poate da barbatului sentimentuml ca femeia este facuta ca sa-i slueasca, iar femeii pozitia de victima si (numai) servitoare din start. Poate duce la exploatare, la abuzuri, pur si simplu, si chiar a dus in trecut, cand barbatii intelegeau spusele sfantului Pavel cu ascultarea in sensul ca ei pot face ce vor, femeia este datoare sa ii asculte. Cand de fapt el vorbeste acolo de perechea ascultare-dragoste, nu se poate una fara alta (un barbat ca cel descris in Efeseni care isi iubeste femeia precum Hristos Biserica nu va abuza de ascultarea ei.. niciodata) Ceea ce spui incurajeaza si barbatul, si societatea, de a abuza de femeie si respectiv de a nu ii lua apararea ca de, este rolul ei sa se jertfeasca.

Cum scria altcineva mai sus, jertfa nu inseamna victimizare, inseamna daruire.
Intr-un cuplu ar trebui amandoi sa daruiasca in felul lor, si asta trebuie spus unui cuplu crestin pe cale de formare, mai degraba. Fiecaruia.

Si chestia cu mantuirea prin suferinta este adevarata in sensul asumarii suferintei care vine peste noi, mai mare sau mai mica, nu in sensul ca suferinta mare ar fi necesara sau chiar indispensabila pentru mantuire. Sau ca ar trebui chiar cautata, cum ai tu aerul sa zici pana la urma.