Grija sotului fata de sotie !

[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

Da, probabil granita dintre grija si cicaleala este una destul de fina.

În prealabil postat de sophia

Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti. (...) Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.

Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite. Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati... si atat. Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza. Apare prea repede nervozitatea si plictiseala. (...)

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

Frumos punctat, Sophia.
Insa, ultima parte nu este una dreapta. Biserica a sprijinit intotdeauna Casnicia. Sa iti spun un singur exemplu. La unul dintre Sinoadele Ecumenice (I-ul, cred), s-a ridicat problema celibatului preotilor, cum ca nu ar avea voie sa fie casatoriti cei ce slujesc in Sfintele Altare. Unul dintre cei mai aspri calugari nevoitori ai vremii de atunci, Avva Pafnutie, a fost printre putinii care au aparat "casatoria" preotilor. Datorita lui, noi nu avem celibatul obligatoriu al preotilor. Multi dintre sfinti au fost casatoriti si au avut copii. Sfantul Spiridon a fost casatorit si a avut si o fetita. Si multi altii.

Cand intalnesti un preot (in mod special calugari) care vorbesc urat despre casatorie sau cele ale familiei, sa te doara inima pentru ei, caci sunt niste rataciti cu mintea si cu inima. Sunt multe anateme date celor care ar dispretui casatoria sau s'ar scarbi de ea.

În prealabil postat de mirelat

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste! Cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

Incerc sa imi dau seama cum grija priveaza de libertate. Asta este adevarat atata timp cat grija inlocuieste ceva tot bun, dar atunci cand grija fata de un om inlocuieste ceva rau in faptele aceluia cu ceva bun, nu cred ca libertatea sufera, ci mai mult se intareste. Este asa cum Dumnezeu ne impiedica uneori de la anumite fapte rele. Nu sunt prea coerent la ora asta. :)

[sophia]

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

[Danialex]

În prealabil postat de sophia

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

Sophia, imi pare rau ca ti-ai facut o imagine asa eronata despre casatorie... nu inteleg de unde interpretarile astea atat de barbare Pur si simplu ma intristeaza sa citesc asemenea interpretari despre una din Tainele bisericii.
Pe preoti Biserica nu-i indeparteaza de sotie prin slujbe si post pentru ca zilele de post sunt aceleasi ca pentru orice mirean, iar slujbele sunt in zile de sarbatoare (Sf. Liturghie) sau in zile de post (Sf. Maslu) care de asemeni sunt zile de rugaciune si de abtinere de la relatia trupeasca pentru orice mirean. Iar abtinerea este pentru a ne canaliza energia spre rugaciune, spre intalnirea cu Dumnezeu.
Casnicia alba NU este binecuvantata de biserica ortodoxa. Desi sunt sfinti care nu s-au intalnit trupeste, desi erau casatoriti - stiu ca au fost dar nu mai tin minte nume - biserica nu propune aceasta ca si cale de mantuire. Cel mult, intr-o casatorie, daca la un moment dat sotii se hotarasc DE COMUN ACORD pentru o astfel de viata, pot lua binecuvantare de la duhovnicul lor.
Petru nu a fost luat de nimeni, el a hotarat sa-l urmeze pe Mantuitorul si a plecat de la familia lui. Este exact ca in cazul plecarii la manastire.
Manastirea este o cale pe care fiecare o alege daca doreste acest lucru. Biserica nu cred ca a luat pe nimeni cu forta din casnicie ca sa-l aduca la manastire.
Nu stiu unde ai auzit tu ca Biserica spune despre casatorie ca ar fi murdara si pacat. Sau ce preot ar putea spune asta, din moment ce cununia se face in biserica, botezul copiilor tot in biserica? Cred ca sunt niste interpretari eronate, poate chiar spuse de persoane care au inteles lucrurile gresit si ii smintesc si pe altii.
Sigur ca Biserica ii respecta pe cei casatoriti si familia in general, mai ales daca sunt buni crestini. De exemplu la noi la biserica s-au strans de multe ori bani pentru familiile sarace sau cele cu multi copii, s-au dat pachetele cu dulciuri pentru copii de Craciun.

[Gavrilia]

Vorba lui Creanga, "nu stiu altii cum sunt...", dar eu ma gandesc cu melancolie la cat de frumos se derula viata de familie in alte vremuri! Femeia era sotie, mama si gospodina, iar sotul se ingrijea de cele necesare familiei sale. Astfel, femeia putea sa se dedice total misiunii de sotie si de mama, copiii se bucurau de supraveghere si educatie, sotul stia ca acasa il asteapta familia si "o mancare calda" (cum se mai exprima unii si astazi). Mi-au mai povestit niste persoane care au stat mai mult timp prin Italia ca acolo este un adevarat "cult" al mamei si sotiei, femeia este ocrotita, iar toti membrii familiei o respecta ca pe aceea datorita careia caminul lor exista.

Astazi, in schimb, ceea ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur (femeia sa se ingrijeasca doar de ale casei, iar barbatul sa fie cel care pune painea pe masa si conduce familia) este extrem de greu de indeplinit. Sunt foarte rare cazurile in care barbatul reuseste sa sustina financiar de unul singur intreaga familie, ca urmare femeia trebuie sa aiba si ea serviciu. In felul acesta, totul este dat peste cap: copiii nu mai au parte de mama si de tata decat dimineata si seara, in rest educatia si formarea lor sufleteasca sunt... externalizate, asa cum firmele isi externalizeaza anumite servicii. Doar ca... familia nu este o firma, ea inseamna zidire, iubire, timp petrecut impreuna...

Personal, cunosc putine familii multumite de viata pe care o duc. Si, in toate aceste cazuri, sotii sunt cei care intretin familia (castigand suficienti bani), iar sotiile se ocupa de casa si de educatia copiilor (mai multi sau mai putini la numar). Sunt exemple fericite.

Iar ca sa fiu on topic, grija, ocrotirea unui sot fata de sotie cred ca este forma cea mai aleasa de exprimare a iubirii conjugale. Daca sotul intelege ca treburile casnice sunt la fel de importante - daca nu mai importante - ca orice serviciu "de vaza", daca isi manifesta dragostea macar printr-o imbratisare, daca reuseste, in pofida oricaror greutati, sa vada in ochii sotiei motivul fundamental pentru care a luat-o in casatorie - atunci este minunat. Spunea un parinte ca femeia este precum o floare: barbatul trebuie sa se aplece ca sa o culeaga, trebuie sa se poarte delicat cu gingasia ei, pentru ca floarea sa-i poata oferi toata mireasma ei.

Cand eram mica, vedeam casatoria ca pe ceva miraculos (apoi, am constientizat ca asta si este, un miracol, o Sf. Taina): sotia priveste cu incredere in ochii iubitori ai sotului, iar ochii sotului sunt pentru ea niste izvoare fermecate din care isi ia puterea de a avea grija de toti si de toate. Intre timp, in lumea in care am ajuns sa fiu adult, imaginea aceasta s-a cam "demodat", insa prefer sa raman o demodata.

În prealabil postat de windorin

Incerc sa imi dau seama cum grija priveaza de libertate. Asta este adevarat atata timp cat grija inlocuieste ceva tot bun, dar atunci cand grija fata de un om inlocuieste ceva rau in faptele aceluia cu ceva bun, nu cred ca libertatea sufera, ci mai mult se intareste. Este asa cum Dumnezeu ne impiedica uneori de la anumite fapte rele. Nu sunt prea coerent la ora asta. :)

nu-i chiar asa. apropo, iti iert incoerenta, pentru ca apreciez mai mult bunavointa :). deci, hai sa extrapolam, sa luam "a higher case" - cum spunea Lordul Cancelar Thomas More, intr-un film care mie mi-a placut f. mult - deci, in relatia om-Dumnezeu, cumva omul este privat de liberul arbitru, cumva Dumnezeu ii forteaza credinta si dragostea? Nu. Asa si cu barbatul care vrea sa fie grijuliu si sa isi manifeste dragostea. Sa aiba grija ca nu cumva sa dea dovada de egoism si neiubire, sub pretextul prea multei griji pentru cel de alaturi.

[windorin]

În prealabil postat de sophia

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc. Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.

Biserica nu a luat Casatoria inapoi "prin canoane".
Prin canoane ni se arata cum ar trebui sa vietuiasca omul, in starea lui de normalitate.

Niciodata Biserica nu indeamna la ruperea familiei, chiar nici atunci cand unul dintre soti este pagan si rau vietuitor, iar celalalt nu. Sfantul Pavel spune ca "prin sotia credincioasa se mantuieste si barbatul necredincios, iar prin sotul necredincios se ridica si femeia necredincioasa". Ba mai mult, cand unul doreste sa se apropie trupeste de celalalt, fie chiar si Vinerea Mare, acela din urma nu are voie sa ii spuna nu celui dintai, iar daca va spune "nu", va da mare seama inaintea lui Dumnezeu pentru aceea, pentru ca nu s'a coborat la masura celui de langa el, cu care este "un trup".

În prealabil postat de sophia

Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii... nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.).

Familiile sfintilor "nu au fost familii cu adevarat" ? Doamne, cum putem spune asta.

Chiar daca au murit martiri, chiar daca s'au nevoit peste masura, oare nu crezi ca un om cu viata sfanta este cu siguranta si un tata/sot minunat si de dorit ?! Cine nu si'ar dori ca sot/sotie o persoana cu viata sfanta, o persoana cu multa dragoste fata de toti si toate, o persoana cu pocainta, rugaciune si mare trecere inaintea lui Dumnezeu ?! Poate doar noi, cand tinem mai mult la patimile noastre si preferam "calea de mijloc", gresit inteleasa. Zicea un parinte ca "un bun calugar ar fi fost cu siguranta un tata minunat, iar un tata bun ar fi fost cu siguranta un calugar deosebit".

În prealabil postat de sophia

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa. Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.

Niciodata Biserica nu a considerat Cununia drept "pacat si murdara".
Ba mai mult, ea anatemizeaza cu multime de anateme pe cei care ar vedea'o astfel.

Cazurile de care spui nu trebuiesc identificate cu Biserica in sine. Acelea sunt cazuri izolate, oameni ce nu au inteles prea multe cu mintea Hristos, ci si'au folosit mintea murdara spre a explica lucruri mult mai inalte decat noi.

Biserica sprijina neincetat Casatoria prin binecuvantarea neincetata a acesteia si prin rugaciunile pe care le inalta. In mai toate ea se roaga pentru intelegerea sotilor, pentru impacarea cu copiii, cu rudele, pentru bunastarea satelor si oraselor, etc.

În prealabil postat de Gavrilia

Vorba lui Creanga, "nu stiu altii cum sunt", dar eu ma gandesc cu melancolie la cat de frumos se derula viata de familie in alte vremuri! Femeia era sotie, mama si gospodina, iar sotul se ingrijea de cele necesare familiei sale. Astfel, femeia putea sa se dedice total misiunii de sotie si de mama, copiii se bucurau de supraveghere si educatie, sotul stia ca acasa il asteapta familia si "o mancare calda".

Astazi, in schimb, ceea ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur (femeia sa se ingrijeasca doar de ale casei, iar barbatul sa fie cel care pune painea pe masa si conduce familia) este extrem de greu de indeplinit. Sunt foarte rare cazurile in care barbatul reuseste sa sustina financiar de unul singur intreaga familie, ca urmare femeia trebuie sa aiba si ea serviciu. In felul acesta, totul este dat peste cap: copiii nu mai au parte de mama si de tata decat dimineata si seara, in rest educatia si formarea lor sufleteasca sunt... externalizate, asa cum firmele isi externalizeaza anumite servicii. Doar ca... familia nu este o firma, ea inseamna zidire, iubire, timp petrecut impreuna.

Personal, cunosc putine familii multumite de viata pe care o duc. Si, in toate aceste cazuri, sotii sunt cei care intretin familia (castigand suficienti bani), iar sotiile se ocupa de casa si de educatia copiilor (mai multi sau mai putini la numar). Sunt exemple fericite.

Iar ca sa fiu on topic, grija, ocrotirea unui sot fata de sotie cred ca este forma cea mai aleasa de exprimare a iubirii conjugale. Daca sotul intelege ca treburile casnice sunt la fel de importante - daca nu mai importante - ca orice serviciu "de vaza", daca isi manifesta dragostea macar printr-o imbratisare, daca reuseste, in pofida oricaror greutati, sa vada in ochii sotiei motivul fundamental pentru care a luat-o in casatorie - atunci este minunat. Spunea un parinte ca femeia este precum o floare: barbatul trebuie sa se aplece ca sa o culeaga, trebuie sa se poarte delicat cu gingasia ei, pentru ca floarea sa-i poata oferi toata mireasma ei.

Cand eram mica, vedeam casatoria ca pe ceva miraculos (apoi, am constientizat ca asta si este, un miracol, o Sf. Taina): sotia priveste cu incredere in ochii iubitori ai sotului, iar ochii sotului sunt pentru ea niste izvoare fermecate din care isi ia puterea de a avea grija de toti si de toate. Intre timp, in lumea in care am ajuns sa fiu adult, imaginea aceasta s-a cam "demodat", insa prefer sa raman o demodata.

Minunat cuvant, Gavrilia.
Multumesc mult pentru impartasania acestor ganduri.

În prealabil postat de andreicozia

In caz ca nu stii, Sf Pavel (ca doar era si el om) imreuna cu altii era convins ca sfirsitul este aproape (Hristos va reveni peste citiva ani)... si tot asa o tinem de 2000 de ani :) Ce sa-i faci, dupa cum vezi mai gresesc si sfintii! :)

Sa luam aminte, frate Andrei. Sa nu luam in ras cele sfinte.
Daca vedem altfel lucrurile, mai bine tacem, daca nu putem spune frumos cum anume le vedem.

În prealabil postat de mirelat

nu-i chiar asa. apropo, iti iert incoerenta, pentru ca apreciez mai mult bunavointa :). deci, hai sa extrapolam, sa luam "a higher case" - cum spunea Lordul Cancelar Thomas More, intr-un film care mie mi-a placut f. mult - deci, in relatia om-Dumnezeu, cumva omul este privat de liberul arbitru, cumva Dumnezeu ii forteaza credinta si dragostea? Nu. Asa si cu barbatul care vrea sa fie grijuliu si sa isi manifeste dragostea. Sa aiba grija ca nu cumva sa dea dovada de egoism si neiubire, sub pretextul prea multei griji pentru cel de alaturi.

Da, ai dreptate. Insa, uneori Dumnezeu ne impiedica de la ceva anume, prin marea sa dragoste. Am vrut sa merg undeva... a pornit insa furtuna de zapada, brusc. Apoi mi'am dat seama ca a fost mai bine ca nu purces la drum. Nu ne lasa intotdeauna de capul nostru, ca asta ar fi de rau. Aceasta nu inseamna insa ca ne atinge libertatea, si ca ne face sa crestem in ea.

[anna21]

În prealabil postat de windorin

Biserica nu a luat Casatoria inapoi "prin canoane".
Prin canoane ni se arata cum ar trebui sa vietuiasca omul, in starea lui de normalitate.

Niciodata Biserica nu indeamna la ruperea familiei, chiar nici atunci cand unul dintre soti este pagan si rau vietuitor, iar celalalt nu. Sfantul Pavel spune ca "prin sotia credincioasa se mantuieste si barbatul necredincios, iar prin sotul necredincios se ridica si femeia necredincioasa". Ba mai mult, cand unul doreste sa se apropie trupeste de celalalt, fie chiar si Vinerea Mare, acela din urma nu are voie sa ii spuna nu celui dintai, iar daca va spune "nu", va da mare seama inaintea lui Dumnezeu pentru aceea, pentru ca nu s'a coborat la masura celui de langa el, cu care este "un trup".

Ai si nu ai dreptate.
Ai dreptate ca principiu general: nu trebuie sa smintim pe cei mai putin inaintati duhovniceste, ci trebuie sa ne "coboram" la nivelul lor, din iubire de ei si din iubire de Hristos..

1. DAR chiar suntem noi inaintati duhovniceste pentru a avea de unde sa ne "coboram" la un presupus nivel al celui de alaturi?
Sotul meu, necredincios, are calitati admirabile care mie imi lipsesc.. il consider mai bun decat mine...
(Altfel spus, nu pot vorbi de o "coborare" la masura sotului... )
2. DAR putem folosi acest lucru in mod viclean pentru a ne adormi constiinta, ba chiar ajungem sa ne credem virtuosi ne-postind (dar facand fapte bune... cum ar fi sa "ne coboram" la masura celui de alaturi).
3. Sunt absolut convinsa ca atunci cand sfintii, din dragoste de Hristos, mancau de dulce langa cei mai putin credinciosi, de ex. (deci se coborau la masura lor!) considerau ca au gresit si apoi se nevoiau si mai aspru!

(Ar mai fi si altele de spus.. dar cred ca ai prins ideea generala)

[costel]

Grija de sotie creste pe masura ce vezi ca face parte din tine. Acolo unde nu exista purtare de grija fata de ea, este dovada ca nu locuieste in tine ci in afara ta. Si dupa cum nu ma doare durerea unui necunoscut din blocul vecin, tot asa ajung sa nu fiu cuprins de durere cand ea este in suferinta. Dar cand ea a devenit parte din mine, strigatul ei dupa ajutor este si strigatul meu de a pune capat suferintei.