|
#51
|
|||
|
|||
Citat:
Uite aci intreg capitolul IV : Chapter IV. And so, having made these remarks as it were by way of preface, that I might show in its true colours the injustice of the public hatred against us, I shall now take my stand on the plea of our blamelessness; and I shall not only refute the things which are objected 21to us, but I shall also retort them on the objectors, that in this way all may know that Christians are free from the very crimes they are so well aware prevail among themselves, that they may at the same time be put to the blush for their accusations against us,—accusations I shall not say of the worst of men against the best, but now, as they will have it, against those who are only their fellows in sin. We shall reply to the accusation of all the various crimes we are said to be guilty of in secret, such as we find them committing in the light of day, and as being guilty of which we are held to be wicked, senseless, worthy of punishment, deserving of ridicule. But since, when our truth meets you successfully at all points, the authority of the laws as a last resort is set up against it, so that it is either said that their determinations are absolutely conclusive, or the necessity of obedience is, however unwillingly, preferred to the truth, I shall first, in this matter of the laws grapple with you as with their chosen protectors. Now first, when you sternly lay it down in your sentences, “It is not lawful for you to exist,” and with unhesitating rigour you enjoin this to be carried out, you exhibit the violence and unjust domination of mere tyranny, if you deny the thing to be lawful, simply on the ground that you wish it to be unlawful, not because it ought to be. But if you would have it unlawful because it ought not to be lawful, without doubt that should have no permission of law which does harm; and on this ground, in fact, it is already determined that whatever is beneficial is legitimate. Well, if I have found what your law prohibits to be good, as one who has arrived at such a previous opinion, has it not lost its power to debar me from it, though that very thing, if it were evil, it would justly forbid to me? If your law has gone wrong, it is of human origin, I think; it has not fallen from heaven. Is it wonderful that man should err in making a law, or come to his senses in rejecting it? Did not the Lacedæmonians amend the laws of Lycurgus himself, thereby inflicting such pain on their author that he shut himself up, and doomed himself to death by starvation? Are you not yourselves every day, in your efforts to illumine the darkness of antiquity, cutting and hewing with the new axes of imperial rescripts and edicts, that whole ancient and rugged forest of your laws? Has not Severus, that most resolute of rulers, but yesterday repealed the ridiculous Papian laws8181 [A reference in which Kaye sees no reason to doubt that the Apology was written during the reign under the emperor. See Kaye’s Tertullian, p. 49.] which compelled people to have children before the Julian laws allow matrimony to be contracted, and that though they have the authority of age upon their side? There were laws, too, in old times, that parties against whom a decision had been given might be cut in pieces by their creditors; however, by common consent that cruelty was afterwards erased from the statutes, and the capital penalty turned into a brand of shame. By adopting the plan of confiscating a debtor’s goods, it was sought rather to pour the blood in blushes over his face than to pour it out. How many laws lie hidden out of sight which still require to be reformed! For it is neither the number of their years nor the dignity of their maker that commends them, but simply that they are just; and therefore, when their injustice is recognized, they are deservedly condemned, even though they condemn. Why speak we of them as unjust? nay, if they punish mere names, we may well call them irrational. But if they punish acts, why in our case do they punish acts solely on the ground of a name, while in others they must have them proved not from the name, but from the wrong done? I am a practiser of incest (so they say); why do they not inquire into it? I am an infant-killer; why do they not apply the torture to get from me the truth? I am guilty of crimes against the gods, against the Cæsars; why am I, who am able to clear myself, not allowed to be heard on my own behalf? No law forbids the sifting of the crimes which it prohibits, for a judge never inflicts a righteous vengeance if he is not well assured that a crime has been committed; nor does a citizen render a true subjection to the law, if he does not know the nature of the thing on which the punishment is inflicted. It is not enough that a law is just, nor that the judge should be convinced of its justice; those from whom obedience is expected should have that conviction too. Nay, a law lies under strong suspicions which does not care to have itself tried and approved: it is a positively wicked law, if, unproved, it tyrannizes over men. Citat:
|
#52
|
|||
|
|||
Citat:
De îndată ce călătorii pășiră pe țărm, locuitorii Constantinopolului îi copleșiră pe Episcopi cu întrebări: „Cum s-a încheiat Sinodul? Am izbândit?” Cei ce fuseseră siliți la unire sau i se alăturaseră din interes, dar nu erau lipsiți de conștiința nelegiuirii lor, nu ascunseră adevărul. Simțindu-se acum slobozi în pământul de baștină, între frații lor ortodocși, ei răspunseră cu adâncă întristare: „Ne-am vândut credința, am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și, pierzându-ne credința curată de mai înainte, ne-am făcut azimiți. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au semnat nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!”[250] Iată dar care au fost întâile cuvinte ale bunilor, dar slabilor Păstori – Antonie al Iracliei, membrii mai vârstnici ai Sinodului și alții. Vestea stârni un simțământ de groază poporului ortodox al cetății. Toți îi ocoleau pe noii sosiți, chiar cei ce nu aveau nimic de-a face cu ei. Clericii rămași la Constantinopol nu voiră nici să slujească cu cei ce, căindu-se de învoirea lor la unire, spuneau că fuseseră siliți să o facă![251] Totul despre acest sinod pe site-ul http://saraca.orthodoxphotos.com/bib..._florentin.htm Tot de acolo o parte din discutia sinodului despre scrierile lui Chiril al Alexandriei. " Iar când fericitul Chiril, pricindu-se cu Nestorie asupra purcederii Duhului Sfânt, dădu oarecare temei a crede că încuviința purcederea Duhului de la Fiul, Theodorit, mustrându-l în numele Episcopilor Răsăriteni, a scris: ‘Dacă el (Chiril al Alexandriei) numește Duhul ca aparținând Fiului, în înțelesul că este deoființă cu Fiul și purcede de la Tatăl, atunci ne învoim cu el și numim cuvintele lui ortodoxe; dar dacă înțelege că Duhul își primește existența de la Fiul sau prin Fiul, atunci lepădăm cuvintele lui ca viclene și hulitoare. Căci noi credem pe Domnul, Carele a zis: Duhul adevărului, Carele din Tatăl purcede.’ Răspunzând învinuirii într-o epistolă către un oarecare Episcop Evtropie, Chiril se plânge a fi fost ponegrit de către acesta din pricina dușmăniei ce i-o purta și a prieteniei sale cu Nestorie. Tot el scria în apologia sa că ‘deși Fiul purcede din Tatăl, El nu e totuși străin de Fiul, căci Fiul le are pe toate de obște cu Tatăl.’ Iată deci că încuviințează acea parte a învățăturii în care Theodorit este de acord cu el. În sfârșit, la încheierea păcii cu răsăritenii, fericitul Chiril i-a scris pe aceeași temă lui Ioan al Antiohiei. Aici el vorbește din nou despre purcederea Duhului Sfânt și despre Crez: ‘Nu ne îngăduim nici nouă și nici altora a schimba un singur cuvânt în Simbolul Credinței, a scoate o singură silabă, pururea luând seama la cel ce a zis: Nu ridica hotarele vecinice, carile le-au pus părinții tăi (Pilde 22, 28), că nu ei au fost cei ce au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu și Tatăl, Carele purcede de la El, nefiind însă străin Fiului în ce privește ființa Sa.’ Puteți vedea și de aici cu care parte a despărțământului lui Theodorit se învoiește Chiril. La primirea epistolei de către răsăriteni, Theodorit, găsind că teologia ei se potrivește cu propria învățătură și cu cea a Scripturii, scrise lui Ioan al Antiohiei următoarele: ‘Cea din urmă epistolă (a lui Chiril) e împodobită cu evanghelicească bunăcredință, căci în ea Domnul nostru Iisus Hristos este primit ca Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, Duhul Sfânt neluându-și ființarea de la Fiul sau prin El, ci purcezând de la Tatăl și aparținând Fiului. Aflând dreaptă epistola sa, am adus laudă Celui ce a tămăduit pe cei gângavi și a schimbat răsunările cele lărmuitoare întru desăvârșită armonie’.” Probabil ca citatul acela al tau e masluit.Din pacate nu am gasit scrierea Thesaurus a lui Chiril al Alexandriei online.Daca o gasesti tu te rog sa-mi dai referinta.Probabil ca formularea lui Chiril a fost "purcede de la Tatal prin Fiul".De fapt aceasta este o formulare gasita la multi parinti, insa nu se refera la principiul, existenta si fiintarea Duhului si prin Fiul ci la fiintarea lui din Tatal si la trimiterea Sa in timp prin Fiul. |
#53
|
||||
|
||||
Citat:
Sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0317.htm
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#54
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
valentin_top_bizant |
#55
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
valentin_top_bizant |
#56
|
||||
|
||||
Citat:
La Florenta formula "Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul" a fost gasita ne contradictorie cu expresia "Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul". Multi din delegatia bizantina nu erau de parere cu adugarea expresiei "Filioque" in Crez (si mai putin cu faptul ca Duhul ar purcede NUMAI de la Tatal). Si de ce ar trebui catolicii sa renunte la Filioque, daca invatatura ar fi buna (si intarita de autoritatea unor sinoade ecumenice la care au participat si rasaritenii si au fost de acord in marea lor majoritate)? |
#57
|
||||
|
||||
Citat:
Citatul este folosit de ambele "tabere" pro sau contra, insa in legatura si cu alte expresii biblice si patristice. Teza apuseana ar fi ca expresia "de la Tatal purcede" nu implica negarea purcederii si de la Fiul. Mie mi se pare evident. |
#58
|
||||
|
||||
Ducutu, Mihnea, V. Viliga, Danut & others:
Cum comentati gestul Bisericii din Spania? Stim ca Biserica Spaniei a introdus oficial Filioque in 589, la al 3-lea Sobor local de la Toledo. |
#59
|
||||
|
||||
Citat:
Marcu din Efes a ridicat suspiciuni asupra multora (daca nu a tuturor) documentelor cu scrieri patristice propuse de apuseni la Florenta (inclusiv pentru cele atribuite rasaritenilor). Visarion din Niceea, dupa incheierea sinodului de la Florenta s-a dus in Constantinopol si a cautat numeroase manuscrise de genul celor invocate in cursul dezbaterilor si a ajuns la concluzia ca, intr-adevar, a intalnit si doua manuscrise interpolate sau transcrise gresit, ale scrierii Impotriva lui Eunomiu apartinand Sfantului Vasile, insa multe altele erau scrise corect, asa cum au fost citate de partea apuseana. Pentru a analiza astazi scrierile patristice la un nivel inalt, am avea nevoie sa cercetam editii critice, in limbile in care s-au scris... |
#60
|
||||
|
||||
Citat:
Admitand totusi ca in zona respectiva s-a mentionat aceasta expresie, o consider ca o initiativa locala, la acea vreme avandu-si o oarecare justificare. Ce se uita adeseori este faptul ca apusenii nu foloseau, ca regula Crezul niceno-constantinopolitan, nici la Liturghie nici la Botez, ci foloseau diferite formule trinitare locale, sau, mai frecvent ceea ce numeau "Crezul Apostolic", deci nu isi puneau problema daca Filioque ar fi de pus in crezul de la Niceea sau nu, caci, pur si simplu (desi cunosteau acest crez), nu era intrat in uzul liturgic. Repet, scandalul rasaritenilor a fost (la inceput) nu atat asupra invataturii despre purcederea Duhului, ci pentru faptul ca cineva a indraznit sa "adauge" ceva la Crezul de la Niceea (asta, desigur, dupa ce unii apuseni i-au acuzat pe rasariteni ca...ar fi scos "Filioque" din crez. Dar deja scena este mult mai tarzie, cam in vremea lui Fotius, daca nu ma insel). |
|