filioque

[Antoni0]

Ducutu, Mihnea, V. Viliga, Danut & others:

Cum comentati gestul Bisericii din Spania? Stim ca Biserica Spaniei a introdus oficial Filioque in 589, la al 3-lea Sobor local de la Toledo.

[Ducutu]

În prealabil postat de Antoni0

Ducutu si Mihnea:

Cum comentati gestul Bisericii din Spania? Stim ca Biserica Spaniei a introdus oficial Filioque in 589, la al 3-lea Sobor local de la Toledo.

Din moment ce Spania nu avea un patriarhat propriu, nici autocefalie, expresia Biserica Spaniei mi se pare cam exagerata.

Admitand totusi ca in zona respectiva s-a mentionat aceasta expresie, o consider ca o initiativa locala, la acea vreme avandu-si o oarecare justificare.

Ce se uita adeseori este faptul ca apusenii nu foloseau, ca regula Crezul niceno-constantinopolitan, nici la Liturghie nici la Botez, ci foloseau diferite formule trinitare locale, sau, mai frecvent ceea ce numeau "Crezul Apostolic", deci nu isi puneau problema daca Filioque ar fi de pus in crezul de la Niceea sau nu, caci, pur si simplu (desi cunosteau acest crez), nu era intrat in uzul liturgic.

Repet, scandalul rasaritenilor a fost (la inceput) nu atat asupra invataturii despre purcederea Duhului, ci pentru faptul ca cineva a indraznit sa "adauge" ceva la Crezul de la Niceea (asta, desigur, dupa ce unii apuseni i-au acuzat pe rasariteni ca...ar fi scos "Filioque" din crez. Dar deja scena este mult mai tarzie, cam in vremea lui Fotius, daca nu ma insel).

[Mihnea Dragomir]

Expresia "de la Tatăl prin Fiul", folosită de Chiril al Alexandriei şi de mulţi alţi Sfinţi Părinţi corespunde învăţăturii catolice dintotdeauna. Afară de cazul în care ne imaginăm că Spiritul Sfânt trece "prin Fiul" ca printr-o ţeavă, încât Fiul nu ar avea, de fapt, nici un rol în generarea Sf Duh, după cum îmi pare a crede ortodocşii.

Dacă Fiul este generat numai de Tatăl şi Sf Duh ar fi generat tot numai de Tatăl, atunci nu ar mai fi nici o deosebire între Fiul şi Sf Duh, nici între naştere şi purcedere. Dar deosebirea aceasta e: Tatăl şi Fiul îşi dau mâna şi Sf Duh este mereu între ei. Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza). Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

[Ducutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

[Danut7]

În prealabil postat de Ducutu

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista.Asa de mult au crezut parintii ca Duhul purcede si de la Fiul... Crezul a fost considerat complet dupa primele trei sinoade ecumenice si orice adaugire la acest crez a fost blamata.Mai mult Papa Leo al III lea s-a opus adaugirii Filioque in Crez si a plasat Crezul in formula sa originala in doua table mari de argint in greceste si latineste pe portile Palatului Lateran.Pe ele, sub textul Simbolului credinţei stă scris, Haec Leo posui amore et cautela ortodoxe fidei, adică Eu, Leon, am pus (acestea) din dragoste şi purtare de grijă faţă de credinţa ortodoxă. Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziţiei împăraţilor franci, favorabili iconoclasmului şi lui Filioque.

Sa nu uitam de al IV lea sinod eretic al Constantinopolului , cel al lui Ignatie.Acest sinod este considerat si in zi de azi valid la catolici.Chiar daca dupa 10 ani a fost anulat si adaugirile lui anatemizate.Acest sinod hotesc continea adaugirea ereziei filioque.

Poziţia exprimată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a se clarifica problema lui Filioque, în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I.
Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunţat cinci directive, adoptate de Biserica Catolică.

• atestarea unicităţii credinţei trinitare a bisericii, anume că Tatăl este unică origine a Fiului şi Duhului Sfânt.
• profesarea fidelităţii faţă de simbolul niceo-constantinopolitan
• risipirea neînţelegerii care i-a divizat pe catolici şi ortodocşi
• constituirea unei comisii mixte pentru a defini semnificaţia expresiilor lingvistice tradiţionale
• afirmarea voinţei catolice de clarificare a tradiţiei occidentale cu privire la Filioque

Aceste directive au dus la publicarea unui document al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor.
[modifică] Documentul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor

Consiliul Pontifical de Promovare a Unităţii Creştine a publicat un document [1] care exprimă poziţia actuală a teologiei şi magisteriului catolic. Documentul propune abandonarea vechilor prejudecăţi adeseori rău-voitoare şi politice prin lămurirea dificultăţilor care au dus la neînţelegerile istorice dintre cele două biserici.
Documentul explică şi ambiguităţile lingvistice care au stat la baza disputelor, arătând că traducerea latinească a grecescului εκπορευσις (Ioann 15,26) prin procesio/procedere urmează un viciu lingvistic, fără suport teologic şi istoric. Eroarea de traducere constă în aceea că processio nu redă întocmai grecescul εκπορευσις.
Diferenţa dintre εκπορευσις şi processio este aceea că primul atestă calitatea de obârşie eternă(izvor, πηγη) a Sfintei Treimi, în vreme ce "processio" semnifică, în accepţia sa teologică, comunicarea substanţei divine eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl şi Fiul, unde ουσια divină este aceeaşi.
Introducerea adaosului filioque în traducerea latină a Crezului a fost şi o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin filioque nu mai există putinţă de tăgadă că Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune şi împărtăşire a Dumnezeirii, a fiinţei eterne. Filioque este, astfel, o întărire a poziţiei homoousiene şi o lovitură dată ereziei ariene.
Retroversiuena corectă a latinescului processio în limba greacă a sinoadelor ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi ar fi το προιεναι.
Dovada istorică a bunelor intenţii şi a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuşi corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul Credo-ului latinesc păcătuieşte doar prin aceea că s-a dorit a fi o traducere a originalului grecesc.
.

[Ducutu]

În prealabil postat de Danut7

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista..

1) sinoadele locale care au facut mentiune despre Filioque nu sunt considerate, cel putin de catolici, a fi eretice. Erau sinoade locale, care daca nu au fost combatute la urmatorul sinod ecumenic...au ramas cu invatatura valida. Iar cand doua sinoade, considerate ecumenice de catre apuseni, Lion si Florenta, au expus solemn acceptarea expresiei Filioque IN CREZ, invatatura sinoadelor particulare a fost deplin validata.

2) Filioque pentru catolici nu este erezie, si, aceasta expresie apare in Crezul propus pentru rostirea / cantarea liturgica si pentru cateheza. Catehismul Bisericii Catolice, vorbind despre crez (si, normal, adresandu-se catolicilor) prezinta crezul cu expresia Filioque.

Ce insa, probabil, reiese din diferite documente ale BC, este faptul ca nu se cere rasaritenilor sa foloseasca aceasta formula in Crezul rostit in limba greaca (si nici chiar preotii de rit latin ce slujesc in Grecia sau in zone cu vorbire de limba greaca, nu folosesc in crezul exprimat greceste expresia Filioque).

[valentin.viliga]

1. Antonio tata unde ti s-a parut tie din postarile mele ca as deacord cu Filioque? cred ca n-ai citit atent
2. ducutu Filioque este inventat mai tarziu pt a contracara arianismul, Filioque nu a fost o problema sesizata de rasariteni abia in sec. 11, a fost unu prin sec. 9 numit Fotie care a sesizat problema asta...cat despre Ferara-Florenta a fost un sinod dictat de frica turcilor, care la vremea aia inconjurau din toate partile Constantinopolul, astfel ca zelul unionist al bizantinilor era dictat de frica turcului, nu de convingerea ca Duhul purcede si "de la Fiul",si apoi dupa 1204 care bizantin sa ma aiba incredere in bunele intentii ale latinilor...

[Ducutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza).

Perihoreza este expresia cea mai potrivita, si lipsita de polemica, care mentine si revelatia si taina Treimii la un nivel mai lipsit de ispite rationaliste.

Treimea este iubirea prin excelenta, cu pastrarea identitatii Persoanelor iubite, dar si cu deplina daruire spre Persoanele celelalte, toate cuprinse intr-o iubire vesnica si o impreuna-dantuire.

Cred ca unde cuvintele sunt prea putine, (si) icoana sfanta a lui Rubliov, Sfanta Treime revelata lui Avraam, vine sa mareasca bucuria crestinului dornic sa guste din lumina indumnezeirii.

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Expresia "de la Tatăl prin Fiul", folosită de Chiril al Alexandriei şi de mulţi alţi Sfinţi Părinţi corespunde învăţăturii catolice dintotdeauna. Afară de cazul în care ne imaginăm că Spiritul Sfânt trece "prin Fiul" ca printr-o ţeavă, încât Fiul nu ar avea, de fapt, nici un rol în generarea Sf Duh, după cum îmi pare a crede ortodocşii.

În cazul acestei expresii, care nu are fundament în revelaţia sfintei scripturi, mulţi părinţi nu făceau suficient de bine distincţia între purcederea Duhului şi trimiterea Lui. De aici anumite confuzii care au luat naştere. Expresia în sine rămâne la nivelul de părere personală a unor teologi, neavând girul sfintei scripturi, a sinodului II ecumenic, precum nici a altor sinoade locale. Ba mai mult expresia a fost condamnată explicit la Sinodul de la Vlaherne de la 1285, după pseudo sinodul unionist de la Lyon de la 1274.

Dacă Fiul este generat numai de Tatăl şi Sf Duh ar fi generat tot numai de Tatăl, atunci nu ar mai fi nici o deosebire între Fiul şi Sf Duh, nici între naştere şi purcedere. Dar deosebirea aceasta e: Tatăl şi Fiul îşi dau mâna şi Sf Duh este mereu între ei. Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza). Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

Că Duhul este generat de Tatăl prin purcedere o afirmă revelaţia dumnezeiască a sfintei scripturi. Deosebirea dintre naştere şi purcedere este dumnezeiască, însă de vreme ce este afirmată de Fiul lui Dumnezeu în evanghelia după Ioan înseamnă că între acestea două există deosebire. De vreme ce Duhul îşi ia fiinţa prin purcedere de la Tatăl, nu văd care ar fi argumentele pentru care ar trebui să îşi mai ia fiinţa şi de la Fiul. Prin purcederea din Tatăl Duhul îşi ia sau îşi primeşte astfel fiinţa consubstanţială cu a Tatălui şi cu a Fiului. De ce ar trebui să o facă prin Fiul, de vreme ce Scriptura dumnezeiască nu afirmă aşa ceva ? Cumva pentru a avea şi un "Nepot" în Sfânta Treime după Tatăl şi Fiul :)) ? Sau poate un "Copil" al Tatălui şi al Fiului deopotrivă, de vreme ce latinii Îl "văd" purcezând din ambii deodată :))) ? Să înţelegem că Fiul ar fi cumva "mama" celui "de-al doilea fiu" al Sfintei Treimi :))) ?