filioque

[Ducutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

[Danut7]

În prealabil postat de Ducutu

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista.Asa de mult au crezut parintii ca Duhul purcede si de la Fiul... Crezul a fost considerat complet dupa primele trei sinoade ecumenice si orice adaugire la acest crez a fost blamata.Mai mult Papa Leo al III lea s-a opus adaugirii Filioque in Crez si a plasat Crezul in formula sa originala in doua table mari de argint in greceste si latineste pe portile Palatului Lateran.Pe ele, sub textul Simbolului credinţei stă scris, Haec Leo posui amore et cautela ortodoxe fidei, adică Eu, Leon, am pus (acestea) din dragoste şi purtare de grijă faţă de credinţa ortodoxă. Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziţiei împăraţilor franci, favorabili iconoclasmului şi lui Filioque.

Sa nu uitam de al IV lea sinod eretic al Constantinopolului , cel al lui Ignatie.Acest sinod este considerat si in zi de azi valid la catolici.Chiar daca dupa 10 ani a fost anulat si adaugirile lui anatemizate.Acest sinod hotesc continea adaugirea ereziei filioque.

Poziţia exprimată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a se clarifica problema lui Filioque, în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I.
Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunţat cinci directive, adoptate de Biserica Catolică.

• atestarea unicităţii credinţei trinitare a bisericii, anume că Tatăl este unică origine a Fiului şi Duhului Sfânt.
• profesarea fidelităţii faţă de simbolul niceo-constantinopolitan
• risipirea neînţelegerii care i-a divizat pe catolici şi ortodocşi
• constituirea unei comisii mixte pentru a defini semnificaţia expresiilor lingvistice tradiţionale
• afirmarea voinţei catolice de clarificare a tradiţiei occidentale cu privire la Filioque

Aceste directive au dus la publicarea unui document al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor.
[modifică] Documentul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor

Consiliul Pontifical de Promovare a Unităţii Creştine a publicat un document [1] care exprimă poziţia actuală a teologiei şi magisteriului catolic. Documentul propune abandonarea vechilor prejudecăţi adeseori rău-voitoare şi politice prin lămurirea dificultăţilor care au dus la neînţelegerile istorice dintre cele două biserici.
Documentul explică şi ambiguităţile lingvistice care au stat la baza disputelor, arătând că traducerea latinească a grecescului εκπορευσις (Ioann 15,26) prin procesio/procedere urmează un viciu lingvistic, fără suport teologic şi istoric. Eroarea de traducere constă în aceea că processio nu redă întocmai grecescul εκπορευσις.
Diferenţa dintre εκπορευσις şi processio este aceea că primul atestă calitatea de obârşie eternă(izvor, πηγη) a Sfintei Treimi, în vreme ce "processio" semnifică, în accepţia sa teologică, comunicarea substanţei divine eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl şi Fiul, unde ουσια divină este aceeaşi.
Introducerea adaosului filioque în traducerea latină a Crezului a fost şi o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin filioque nu mai există putinţă de tăgadă că Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune şi împărtăşire a Dumnezeirii, a fiinţei eterne. Filioque este, astfel, o întărire a poziţiei homoousiene şi o lovitură dată ereziei ariene.
Retroversiuena corectă a latinescului processio în limba greacă a sinoadelor ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi ar fi το προιεναι.
Dovada istorică a bunelor intenţii şi a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuşi corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul Credo-ului latinesc păcătuieşte doar prin aceea că s-a dorit a fi o traducere a originalului grecesc.
.

[Ducutu]

În prealabil postat de Danut7

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista..

1) sinoadele locale care au facut mentiune despre Filioque nu sunt considerate, cel putin de catolici, a fi eretice. Erau sinoade locale, care daca nu au fost combatute la urmatorul sinod ecumenic...au ramas cu invatatura valida. Iar cand doua sinoade, considerate ecumenice de catre apuseni, Lion si Florenta, au expus solemn acceptarea expresiei Filioque IN CREZ, invatatura sinoadelor particulare a fost deplin validata.

2) Filioque pentru catolici nu este erezie, si, aceasta expresie apare in Crezul propus pentru rostirea / cantarea liturgica si pentru cateheza. Catehismul Bisericii Catolice, vorbind despre crez (si, normal, adresandu-se catolicilor) prezinta crezul cu expresia Filioque.

Ce insa, probabil, reiese din diferite documente ale BC, este faptul ca nu se cere rasaritenilor sa foloseasca aceasta formula in Crezul rostit in limba greaca (si nici chiar preotii de rit latin ce slujesc in Grecia sau in zone cu vorbire de limba greaca, nu folosesc in crezul exprimat greceste expresia Filioque).

[valentin.viliga]

1. Antonio tata unde ti s-a parut tie din postarile mele ca as deacord cu Filioque? cred ca n-ai citit atent
2. ducutu Filioque este inventat mai tarziu pt a contracara arianismul, Filioque nu a fost o problema sesizata de rasariteni abia in sec. 11, a fost unu prin sec. 9 numit Fotie care a sesizat problema asta...cat despre Ferara-Florenta a fost un sinod dictat de frica turcilor, care la vremea aia inconjurau din toate partile Constantinopolul, astfel ca zelul unionist al bizantinilor era dictat de frica turcului, nu de convingerea ca Duhul purcede si "de la Fiul",si apoi dupa 1204 care bizantin sa ma aiba incredere in bunele intentii ale latinilor...

[Ducutu]

În prealabil postat de valentin.viliga

2. ducutu Filioque este inventat mai tarziu pt a contracara arianismul, Filioque nu a fost o problema sesizata de rasariteni abia in sec. 11, a fost unu prin sec. 9 numit Fotie care a sesizat problema asta...cat despre Ferara-Florenta a fost un sinod dictat de frica turcilor, care la vremea aia inconjurau din toate partile Constantinopolul, astfel ca zelul unionist al bizantinilor era dictat de frica turcului, nu de convingerea ca Duhul purcede si "de la Fiul",si apoi dupa 1204 care bizantin sa ma aiba incredere in bunele intentii ale latinilor...

Nu Fotius a fost primul care a sesizat invatatura despre Filioque a apusenilor. Daca nu ma insel Ioan Damaschin (si) sau Maxim Marturisitorul a (/au) inteles invatatura apuseana in domeniu, si au incercat sa o prezinte si rasaritenilor.

Ce frica aturcilor?

Deja de mai mult timp imparatii Constantinopolului au platit tribut turcilor, ba chiar au fost imparati care au luptat alaturi de ostile oromane, ca vasali ai acestora, impotriva altor cetati crestine...Cred ca povestea cu frica de turci e mai mult un mit. Turcii puteau fi la fel de buni aliati cu imparatul din Constantinopol (cand situatia o impunea), ca si latinii... Asta din punct de vedere politic.

Sinodul ecumenic se tine, de obicei (si) din alte considerente, preponderent crestine, desi aliantele politice si militare care aduceau pacea in imperiu nu trebuiau sa fie ignorate de nimeni, nici de Imparat, nici de biserica.

[valentin.viliga]

În prealabil postat de Ducutu

Nu Fotius a fost primul care a sesizat invatatura despre Filioque a apusenilor. Daca nu ma insel Ioan Damaschin (si) sau Maxim Marturisitorul a (/au) inteles invatatura apuseana in domeniu, si au incercat sa o prezinte si rasaritenilor.

Ce frica aturcilor?

Deja de mai mult timp imparatii Constantinopolului au platit tribut turcilor, ba chiar au fost imparati care au luptat alaturi de ostile oromane, ca vasali ai acestora, impotriva altor cetati crestine...Cred ca povestea cu frica de turci e mai mult un mit. Turcii puteau fi la fel de buni aliati cu imparatul din Constantinopol (cand situatia o impunea), ca si latinii... Asta din punct de vedere politic.

Sinodul ecumenic se tine, de obicei (si) din alte considerente, preponderent crestine, desi aliantele politice si militare care aduceau pacea in imperiu nu trebuiau sa fie ignorate de nimeni, nici de Imparat, nici de biserica.

Au luptat ca nu aveau incotro, iar sinodul de la ferara-florenta numa ecumenic nu a fost, or fi vrut ei sa discute desi...erau gata sa accepte fara prea multe discutii ce le era impus de Roma in speranta ca Papa va convoca o cruciada sa-i scape de turci...planul le-a fost naruit de Marcu al Efesului care nu a semnat pt unire

[Ducutu]

În prealabil postat de valentin.viliga

Au luptat ca nu aveau incotro, iar sinodul de la ferara-florenta numa ecumenic nu a fost, or fi vrut ei sa discute desi...erau gata sa accepte fara prea multe discutii ce le era impus de Roma in speranta ca Papa va convoca o cruciada sa-i scape de turci...planul le-a fost naruit de Marcu al Efesului care nu a semnat pt unire

Daca stam sa vedem de pe unde erau episcopii rasariteni, vedem ca in mare parte regiunile unde ei pastoreau erau deja sub stapanirea turcilor. Au fost si voci care spuneau (cu rautate, desigur) ca Marcu din Efes ar fi fost un episcop trimis la sinod de turci (sic!) pentru a se opune refacerii unitatii Bisericii rasaritului cu a apusului. Eu personal nu cred asta, ci cred ca toti rasaritenii au plecat spre sinod convinsi ca acolo isi vor putea expune invatatura si, tinand cont de Scriptura si celelalte hotariri ale sinoadelor ecumenice anterioare, sa se pronunte asupra temelor pe care le fusesera anuntate deja de la Constantinopol ca vor fi discutate

a) despre "adausul" Filioque,

b) despre materia liturgica: paine dospita si paine nedospita (azima)

c) despre pedepsele sufletului intre moarte si inviere - sau despre (focul) Purgatoriu (-riului)

d) despre prioritatea / ordinea intre patriarhate.

Delegatia bizantina era constienta de importanta acestei intalniri, care a fost anuntata si in rasarit si in apus, fiind chemati toti cei care doreau sa isi spuna cuvantul, bucurandu-se de libertatea cuvantului si oferindu-se gazduire pe banii apusenilor. (Ca au fost si cateva nemultumiri despre felul cum au fost cazati ori despre banii de hrana care uneori mai intarziau sa apara, e de inteles. N. Iorga are cateva studii in care pomeneste de faptul ca rasaritenilor li se dadea ritmic banii pentru hrana promisi, si mentioneaza chitantele de la visteria Venetiana, care plateau direct, urmand ca papa sa plateasca venetienilor. Se estimeaza ca fiecare zi a sinodului insemna o cheltuiala de aproximativa 1.500 florini de aur. Nu e cazul sa intram in detalii, pentru aceasta sunt diferite articole sau studii deja publicate - mai ales in italiana si engleza).

Sa revenim noi la tema despre Filioque, ca despre ecumenicitatea sinodului (pentru rasariteni) deocamdata nu se (mai) pune problema.

Faptul ca unul din delegatia bizantina nu a fost de acord cu declatia de unire si cu ceea ce cuprindea ea, ma refer la Marcu din Efes (dar, sunt sigur ca au fost si altii, poate laici, cum ar fi Demetrios, fratele imparatului) arata ca fiecare era liber sa isi expuna cuvantul si sa fie sau nu de acord cu latinii sau cu majoritatea celor indreptatiti sa semneze actele unui sinod ecumenic - patriarhii, mitropolitii si episcopii.

Ba mai mult, Marcu din Efes, a fost chiar ales sa expuna punctul de vedere al delegatiei bizantine, si in mai multe randuri a avut discursuri sau dialoruri in cadrul sinodului. Aceste discursuri sunt pastrate, si drept sa zic, in problematica Filioque, Marcu din Efes nu a invocat nici un Parinte rasaritean (dinainte de ultimul sinod ecumenic, Niceea 787) care sa fi zis ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

In sinod, cel mai aprig s-a discutat daca sa fie permis sau nu "adausul" la Crez. Initial rasaritenii au afirmat ca nu sunt de acord sa se adauge nimic la crez, pentru ca nici nu prea stiau temeiurile latinilor. Cand au aflat expunerile apusenilor, au fost de acord cu invatatura despre Duhul Sfant, dar au insistat sa nu li se impuna o asemenea expresie in crezul din limba greaca. Si asa s-a hotarat. Invatatura despre Duhul Sfant, asa cum a fost expusa de latini, pe baza marturiilor biblice si patristice (preponderent apusene) din perioada anterioara sinodului Nicea II (787), pentru care nu existau dubii privind ortodoxia lor, nu este potrivnica invataturuii patristice rasaritene, nici invataturii biblice, deci este buna. Latinii pot sa isi mentina expresia in crez. Grecii, desi au fost de acord cu invatatura, nu trebuiau sa copieze crezul latin si il pastrau asa cum era.

Cand au venit si armenii, si au semnat si delegatii lor actele sinodale de unire, armenii deci, au fost intru totul de acord cu se stabilise intre delegatiile grecesti si latine, si in plus au primit si alte sfaturi de care mai avau nevoie. Armenii, insa, au fost de acord ca in crez, in limba armeana, sa se introduca expresia Filioque.

[Ducutu]

În prealabil postat de valentin.viliga

erau gata sa accepte fara prea multe discutii ce le era impus de Roma in speranta ca Papa va convoca o cruciada sa-i scape de turci...

Papa mai propusese candva o cruciada, care a scapat de sub control si, cunoastem rezultatele: Constantinopolul a fost cucerit chiar de crestini, apuseni...Trist, dar adevarat.

Candva citisem cate ceva despre relatiile dintre greci si turci in viata de zi cu zi. Turcii nu pareau chiar Bau-Baul de pe lume. Ei aveau chiar un cartier in...Constantinopol, unde faceau comert cu grecii, genovezi si venetieni!

Apoi, insasi familia paleologilor se inrudise cu mai multi musulmani de seama. Bulgari la fel. Probabil ca si altii. E chiar interesanta o analiza a rudeniilor prin casatorie si intre greci si latini, dar si intre greci si otomani.

Asadar, crestinii luptau, ca vasali, alaturi de otomani (cand li se cerea). Ba chiar la asediul Constantinopolului au fost multi mercenari recrutati dintre greci si dintre crestinii din Balcani...

Totusi, nu acestia au ramas in istorie...