filioque

[Mihnea Dragomir]

Expresia "de la Tatăl prin Fiul", folosită de Chiril al Alexandriei şi de mulţi alţi Sfinţi Părinţi corespunde învăţăturii catolice dintotdeauna. Afară de cazul în care ne imaginăm că Spiritul Sfânt trece "prin Fiul" ca printr-o ţeavă, încât Fiul nu ar avea, de fapt, nici un rol în generarea Sf Duh, după cum îmi pare a crede ortodocşii.

Dacă Fiul este generat numai de Tatăl şi Sf Duh ar fi generat tot numai de Tatăl, atunci nu ar mai fi nici o deosebire între Fiul şi Sf Duh, nici între naştere şi purcedere. Dar deosebirea aceasta e: Tatăl şi Fiul îşi dau mâna şi Sf Duh este mereu între ei. Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza). Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

[Ducutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este foarte trist că (unii) ortodocşi, stâlcind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, au ajuns să credă că Sf Duh purcede NUMAI de la Tatăl.

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

[Ducutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Spre această imagine îndrumă mereu Sfinţii Părinţi: aceasta este "sfatul cel veşnic", aceasta este "împreunădănţuirea" (perihoreza).

Perihoreza este expresia cea mai potrivita, si lipsita de polemica, care mentine si revelatia si taina Treimii la un nivel mai lipsit de ispite rationaliste.

Treimea este iubirea prin excelenta, cu pastrarea identitatii Persoanelor iubite, dar si cu deplina daruire spre Persoanele celelalte, toate cuprinse intr-o iubire vesnica si o impreuna-dantuire.

Cred ca unde cuvintele sunt prea putine, (si) icoana sfanta a lui Rubliov, Sfanta Treime revelata lui Avraam, vine sa mareasca bucuria crestinului dornic sa guste din lumina indumnezeirii.

[Danut7]

În prealabil postat de Ducutu

Marcu din Efes a ridicat suspiciuni asupra multora (daca nu a tuturor) documentelor cu scrieri patristice propuse de apuseni la Florenta (inclusiv pentru cele atribuite rasaritenilor).

Visarion din Niceea, dupa incheierea sinodului de la Florenta s-a dus in Constantinopol si a cautat numeroase manuscrise de genul celor invocate in cursul dezbaterilor si a ajuns la concluzia ca, intr-adevar, a intalnit si doua manuscrise interpolate sau transcrise gresit, ale scrierii Impotriva lui Eunomiu apartinand Sfantului Vasile, insa multe altele erau scrise corect, asa cum au fost citate de partea apuseana.

Pentru a analiza astazi scrierile patristice la un nivel inalt, am avea nevoie sa cercetam editii critice, in limbile in care s-au scris...

Din punct de vedere personal atest si eu ca apuseni au masluit scrierile sfintilor parinti.Personal m-am lovit de asta pe un alt subiect "Imaculata Conceptie".Se dau citate fara context,se schimba cuvinte si sensuri s.a.m.d.

[Danut7]

În prealabil postat de Ducutu

La Florenta formula "Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul" a fost gasita ne contradictorie cu expresia "Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul".

Multi din delegatia bizantina nu erau de parere cu adugarea expresiei "Filioque" in Crez (si mai putin cu faptul ca Duhul ar purcede NUMAI de la Tatal).

Si de ce ar trebui catolicii sa renunte la Filioque, daca invatatura ar fi buna (si intarita de autoritatea unor sinoade ecumenice la care au participat si rasaritenii si au fost de acord in marea lor majoritate)?

de apostatici nu a fost gasita contradictorie..

probabil ca de aia si in unele scrieri unde ar trebui sa fie scris prin Fiul, la voi scrie si de la Fiul ...

[COLOR=black]Părtaşul latinilor, Vissarion, reluă tema sa favorită, străduindu-se a dovedi că expresiile aflate în lucrările Părinţilor Greci, cum ar fi prin Fiul, sunt identice cu latinescul de la Fiul, adică Fiul este cauza purcederii Duhului Sfânt deopotrivă cu Tatăl, deşi latinii înşişi, cum am văzut mai sus, nu priveau aceste expresii ca identice. Marcu al Efesului aduse împotriva lui Vissarion cuvintele Sfântului Ioan Damaschin care, admiţând purcederea Duhului prin Fiul, tăgăduieşte în acelaşi timp purcederea Sa de la Fiul, şi din această pricină nu admite că Fiul este cauza Duhului Sfânt. Iată ce spune Sf. Ioan: [/COLOR] [COLOR=black]„Duh al Tatălui, ca unul ce purcede din Tatăl (...), şi Duh al Fiului, nu ca fiind din El, ci ca unul ce prin El din Tatăl purcede. Căci numai Tatăl este cauza” ([/COLOR][COLOR=black]Pneuma tou PatroV, wV ek PatroV ekporeu[/COLOR][COLOR=black]ό[/COLOR][COLOR=black]menon, kai Uiou de Pneuma, ouk wV ex autou, all[/COLOR][COLOR=black]’[/COLOR][COLOR=black] wV di[/COLOR][COLOR=black]’[/COLOR][COLOR=black] autou ek tou PatroV ekporeu[/COLOR][COLOR=black]ό[/COLOR][COLOR=black]menon. M[/COLOR][COLOR=black]ό[/COLOR][COLOR=black]noV gar aitioV o Pat[/COLOR][COLOR=black]ή[/COLOR][COLOR=black]r)[/COLOR][COLOR=black].[COLOR=black][207][/COLOR][/COLOR]
[COLOR=black][COLOR=black]
[/COLOR][/COLOR]
[COLOR=black][COLOR=black][/COLOR][/COLOR]
[COLOR=black][COLOR=black][/COLOR][/COLOR]
[COLOR=black][COLOR=black][/COLOR][/COLOR]The Greek Fathers and the whole Christian Orient speak, in this regard, of the "Father's Monarchy," and the Western tradition, following St Augustine, also confesses that the Holy Spirit takes his origin from the Father principaliter, that is, as principle (De Trinitate XV, 25, 47, PL 42, 1094-1095). In this sense, therefore, the two traditions recognise that the "monarchy of the Father" implies that the Father is the sole Trinitarian Cause (Aitia) or Principle (Principium) of the Son and of the Holy Spirit.
[COLOR=black][COLOR=black][/COLOR][/COLOR]


This origin of the Holy Spirit from the Father alone as Principle of the whole Trinity is called ekporeusis by Greek tradition, following the Cappadocian Fathers. St Gregory of Nazianzus, the Theologian, in fact, characterises the Spirit's relationship of origin from the Father by the proper term ekporeusis, distinguishing it from that of procession (to proienai) which the Spirit has in common with the Son. "The Spirit is truly the Spirit proceeding (proion) from the Father, not by filiation, for it is not by generation, but by ekporeusis" (Discourse 39. 12, Sources Chretiennes 358, p.175).



Even if St Cyril of Alexandria happens at times to apply the verb ekporeusthai to the Son's relationship of origin from the Father, he never uses it for the relationship of the Spirit to the Son (Cf. Commentary on St John, X, 2, PG 74, 910D; Ep 55, PG 77, 316D, etc.). Even for St Cyril, the term ekporeusis as distinct from the term "proceed" (proienai), can only characterise a relationship of origin to the principle without principle of the Trinity: the Father.



On the basis of Jn 15: 26, this Symbol confesses the Spirit "to ek tou Patros ekporeuomenon" ("who takes his origin from the Father"). The Father alone is the principle without principle (arche anarchos) of the two other persons of the Trinity, the sole source (peghe) of the Son and of the Holy Spirit. The Holy Spirit, therefore, takes his origin from the Father alone (ek monou tou Patros) in a principal, proper, and immediate manner. [1]
[COLOR=black][/COLOR]

[Ducutu]

În prealabil postat de Danut7

Părtaşul latinilor, Vissarion, reluă tema sa favorită, străduindu-se a dovedi că expresiile aflate în lucrările Părinţilor Greci, cum ar fi prin Fiul, sunt identice cu latinescul de la Fiul, adică Fiul este cauza purcederii Duhului Sfânt deopotrivă cu Tatăl, deşi latinii înşişi, cum am văzut mai sus, nu priveau aceste expresii ca identice.

Pe vremea aceea, cam tot sinodul era..."partasul latinilor".

In general nu se afirma ca cele doua expresii "prin" & "si" ar fi identice. Ideea e ca nu pareau a se exclude, ba mai mult, pot fi armonizate, fiind considerate COMPLEMENTARE.

Normal ca latinii nu considerau respectivele expresii IDENTICE, caci nici nu sunt, dar COMPLEMENTARE ar putea fi, si in orice caz, nu erau considerate ca se exclud reciproc.

Cam asta parea ideea.

Bun, acum din perspectiva initiala a delegatiei bizantine, am putea intelege ca mergand la un sinod, pe care il considerau ecumenic, se gandeau ca intr-un asemenea sinod vor putea sa dezbata invatatura despre Duhul sfant, si, daca apusenii ar fi fost gasiti ca greseau, intr-un asmenea sinod trebuia sa se gaseasca si argumente serioase care sa sustina invatatura adevarata si sa o condamne pe cea gresita.

Poate ca Marcu a inteles bine invatatura apusenilor, dar daca nu a fost de acord cu ea, trebuia sa incerce IN SINOD sa explice si latinilor greselile pe care el le considera ca se departeaza de scrierile Parintilor sau a sinoadelor anterioare. Si apoi, inainte de a-i convinge pe latini, trebuia sa convinga pe membrii delegatiei rasaritene, si in principal pe reprezentantii patriarhiilor din rasarit.

Acum, povestea sinodului este lunga si intortochiata, cu "explicatii" uneori contradictorii, insa daca se incearca cercetarea mai multor expuneri pe aceasta tema, poate se va intelege cate ceva din atmosfera lucrarilor sinodului.

Insa, pe de alta parte, as aminti faptul ca, deja inainte de inceperea sinodului de la Ferrara-Florenta, temele de dezbatere au fost stabilite de delegatiile rasaritene si apusene, ba chiar se intrezarea si faptul ca rasaritenii sunt de acord cu invatatura apuseana. Probabil ca (spun unii) cei care aveau pareri diferite nu ar fi fost propusi de imparat sa participe la un asemenea sinod...

[Danut7]

În prealabil postat de Ducutu

In primul mileniu, inainte de 1054, nu se afla nici macar un singur Parinte care sa fi afimat ca Duhul Sfant ar purcede NUMAI de la Tatal.

Cu toate acestea, nu ar trebui sa fim acuzatori. Problema nu a ajuns inca sa fie dezbatuta si clarificata intr-un sinod ecumenic valabil si pentru rasariteni.

Daca inainte de 381 nu s-a prea vorbit de faptul ca Fiul ar fi DE-O-FIINTA / homousios / cu Tatal, nu inseamna ca cei de la Constantinopol din 381, au stalcit invataturie inaintasilor si au ajuns sa creada ceva diferit de Sfintii Apostoli.

Dar trebuie sa fim atenti si la faptul ca sinoadele, in general, si cele ecumenice in special, cand aduc clarificari ale dogmei o fac nu pentru a-si publica cineva de-un doctorat cu noi descoperiri in domeniu, ci o fac din consideratii pastoresti: intre crestini a aparut o invatatura si aceasta invatatura este aprig controversata, incat sinodul trebuie sa aduca pacea si lumina invataturii apostolice explicate pe intelesul vremurilor respective.

Asadar, am vazut si noi ca, in lipsa unui sinod ecumenic care sa analizeze problematica legitimitatii "audagirii" unei expresii la crezul de la Niceea, problemele s-au complicat si mai mult cu ridicarea de semne de intrebare asupra insasi invataturii despre persoana Duhului Sfant si purcedera vesnica a Duhului.

Ambele probleme au fost analizate la Florenta (1439) iar sinodul respectiv, considerat in epoca ecumenic, a adus clarificarile necesare la acea vreme:

a) un sinod ecumenic poate clarifica sensul expunerilor de credinta dintr-un alt sinod ecumenic anterior.

b) "adausul" Filioque este, in acest sens, legitim (pentru cei care doresc sa o faca - partea rasariteana declarand ca in limba greaca nu se impune o asemenea clarificare si o asemenea intregire a crezului de la Niceea).

c) s-au echivalat expresia preponderent rasariteana "prin", cu expresia preponderent apuseana "si", iar in final s-au vazut ca cele doua expresii, referite LA RELATIILE INTRA-TRINITARE, sunt complementare, Tatal si Fiul fiind considerati ca unic izvor si unica cauza (deci nu doua cauze, nu doua izvoare) ale purcederii vesnice a Duhului Sfant.

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista.Asa de mult au crezut parintii ca Duhul purcede si de la Fiul... Crezul a fost considerat complet dupa primele trei sinoade ecumenice si orice adaugire la acest crez a fost blamata.Mai mult Papa Leo al III lea s-a opus adaugirii Filioque in Crez si a plasat Crezul in formula sa originala in doua table mari de argint in greceste si latineste pe portile Palatului Lateran.Pe ele, sub textul Simbolului credinţei stă scris, Haec Leo posui amore et cautela ortodoxe fidei, adică Eu, Leon, am pus (acestea) din dragoste şi purtare de grijă faţă de credinţa ortodoxă. Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziţiei împăraţilor franci, favorabili iconoclasmului şi lui Filioque.

Sa nu uitam de al IV lea sinod eretic al Constantinopolului , cel al lui Ignatie.Acest sinod este considerat si in zi de azi valid la catolici.Chiar daca dupa 10 ani a fost anulat si adaugirile lui anatemizate.Acest sinod hotesc continea adaugirea ereziei filioque.

Poziţia exprimată de Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a se clarifica problema lui Filioque, în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I.
Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunţat cinci directive, adoptate de Biserica Catolică.

• atestarea unicităţii credinţei trinitare a bisericii, anume că Tatăl este unică origine a Fiului şi Duhului Sfânt.
• profesarea fidelităţii faţă de simbolul niceo-constantinopolitan
• risipirea neînţelegerii care i-a divizat pe catolici şi ortodocşi
• constituirea unei comisii mixte pentru a defini semnificaţia expresiilor lingvistice tradiţionale
• afirmarea voinţei catolice de clarificare a tradiţiei occidentale cu privire la Filioque

Aceste directive au dus la publicarea unui document al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor.
[modifică] Documentul Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor

Consiliul Pontifical de Promovare a Unităţii Creştine a publicat un document [1] care exprimă poziţia actuală a teologiei şi magisteriului catolic. Documentul propune abandonarea vechilor prejudecăţi adeseori rău-voitoare şi politice prin lămurirea dificultăţilor care au dus la neînţelegerile istorice dintre cele două biserici.
Documentul explică şi ambiguităţile lingvistice care au stat la baza disputelor, arătând că traducerea latinească a grecescului εκπορευσις (Ioann 15,26) prin procesio/procedere urmează un viciu lingvistic, fără suport teologic şi istoric. Eroarea de traducere constă în aceea că processio nu redă întocmai grecescul εκπορευσις.
Diferenţa dintre εκπορευσις şi processio este aceea că primul atestă calitatea de obârşie eternă(izvor, πηγη) a Sfintei Treimi, în vreme ce "processio" semnifică, în accepţia sa teologică, comunicarea substanţei divine eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl şi Fiul, unde ουσια divină este aceeaşi.
Introducerea adaosului filioque în traducerea latină a Crezului a fost şi o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin filioque nu mai există putinţă de tăgadă că Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune şi împărtăşire a Dumnezeirii, a fiinţei eterne. Filioque este, astfel, o întărire a poziţiei homoousiene şi o lovitură dată ereziei ariene.
Retroversiuena corectă a latinescului processio în limba greacă a sinoadelor ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi ar fi το προιεναι.
Dovada istorică a bunelor intenţii şi a ortodoxiei Bisericii Romane este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuşi corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul Credo-ului latinesc păcătuieşte doar prin aceea că s-a dorit a fi o traducere a originalului grecesc.
.

[Ducutu]

În prealabil postat de Danut7

De aceia nu exista aceasta invatatura decat in sinoade locale sau eretice.In formula crezului aceasta erezie nu exista..

1) sinoadele locale care au facut mentiune despre Filioque nu sunt considerate, cel putin de catolici, a fi eretice. Erau sinoade locale, care daca nu au fost combatute la urmatorul sinod ecumenic...au ramas cu invatatura valida. Iar cand doua sinoade, considerate ecumenice de catre apuseni, Lion si Florenta, au expus solemn acceptarea expresiei Filioque IN CREZ, invatatura sinoadelor particulare a fost deplin validata.

2) Filioque pentru catolici nu este erezie, si, aceasta expresie apare in Crezul propus pentru rostirea / cantarea liturgica si pentru cateheza. Catehismul Bisericii Catolice, vorbind despre crez (si, normal, adresandu-se catolicilor) prezinta crezul cu expresia Filioque.

Ce insa, probabil, reiese din diferite documente ale BC, este faptul ca nu se cere rasaritenilor sa foloseasca aceasta formula in Crezul rostit in limba greaca (si nici chiar preotii de rit latin ce slujesc in Grecia sau in zone cu vorbire de limba greaca, nu folosesc in crezul exprimat greceste expresia Filioque).

[valentin.viliga]

1. Antonio tata unde ti s-a parut tie din postarile mele ca as deacord cu Filioque? cred ca n-ai citit atent
2. ducutu Filioque este inventat mai tarziu pt a contracara arianismul, Filioque nu a fost o problema sesizata de rasariteni abia in sec. 11, a fost unu prin sec. 9 numit Fotie care a sesizat problema asta...cat despre Ferara-Florenta a fost un sinod dictat de frica turcilor, care la vremea aia inconjurau din toate partile Constantinopolul, astfel ca zelul unionist al bizantinilor era dictat de frica turcului, nu de convingerea ca Duhul purcede si "de la Fiul",si apoi dupa 1204 care bizantin sa ma aiba incredere in bunele intentii ale latinilor...

[Ducutu]

În prealabil postat de valentin.viliga

2. ducutu Filioque este inventat mai tarziu pt a contracara arianismul, Filioque nu a fost o problema sesizata de rasariteni abia in sec. 11, a fost unu prin sec. 9 numit Fotie care a sesizat problema asta...cat despre Ferara-Florenta a fost un sinod dictat de frica turcilor, care la vremea aia inconjurau din toate partile Constantinopolul, astfel ca zelul unionist al bizantinilor era dictat de frica turcului, nu de convingerea ca Duhul purcede si "de la Fiul",si apoi dupa 1204 care bizantin sa ma aiba incredere in bunele intentii ale latinilor...

Nu Fotius a fost primul care a sesizat invatatura despre Filioque a apusenilor. Daca nu ma insel Ioan Damaschin (si) sau Maxim Marturisitorul a (/au) inteles invatatura apuseana in domeniu, si au incercat sa o prezinte si rasaritenilor.

Ce frica aturcilor?

Deja de mai mult timp imparatii Constantinopolului au platit tribut turcilor, ba chiar au fost imparati care au luptat alaturi de ostile oromane, ca vasali ai acestora, impotriva altor cetati crestine...Cred ca povestea cu frica de turci e mai mult un mit. Turcii puteau fi la fel de buni aliati cu imparatul din Constantinopol (cand situatia o impunea), ca si latinii... Asta din punct de vedere politic.

Sinodul ecumenic se tine, de obicei (si) din alte considerente, preponderent crestine, desi aliantele politice si militare care aduceau pacea in imperiu nu trebuiau sa fie ignorate de nimeni, nici de Imparat, nici de biserica.