Ce ati facut cu copiii vostri?

[coralina]

Nu sunt parinte insa cred ca ceea ce trebuie sa lasam deoparte in ziua de azi este "grija cea lumeasca". Doar atunci vom reusi sa ne vedem clar prioritatile: mantuirea si vietuirea intru Hristos a noastra si a familiei noastre. Restul ar veni de la sine, lipsa de comunicare ar fi inlocuita de discutii folositoare, lipsa de incredere in sine - de increderea in Hristos, anxietatea de bucurie, violenta de pace, si tot asa.
Insa e usor de spus.... mai greu e de facut.
Eu cred ca pe undeva s-au pierdut pe drum si niste instincte parintesti sanatoase, vedem in zilele noastre cu cata usurinta isi lasa unii parinti copiii in seama bunicilor si pleaca la munca in strainatate. Societatea contemporana este atat de impregnata de "comercial" incat omul alearga innebunit dupa "si mai mult" sau "si mai bine". Nu mai distingem clar intre nevoi si respectiv dorinte. Daca stai cu chirie, vrei casa ta, daca ai un apartament, iti trebuie casa "pe pamant", etc. E o competitie continua intre toti si toate si impresia pe care o lasa viata noastra e aceea a unui iures nebunesc si ametitor.

[aliscami]

[quote=coralina;239810]Nu sunt parinte insa cred ca ceea ce trebuie sa lasam deoparte in ziua de azi este "grija cea lumeasca". Doar atunci vom reusi sa ne vedem clar prioritatile: mantuirea si vietuirea intru Hristos a noastra si a familiei noastre. Restul ar veni de la sine, lipsa de comunicare ar fi inlocuita de discutii folositoare, lipsa de incredere in sine - de increderea in Hristos, anxietatea de bucurie, violenta de pace, si tot asa.
Insa e usor de spus.... mai greu e de facut.
Eu cred ca pe undeva s-au pierdut pe drum si niste instincte parintesti sanatoase, vedem in zilele noastre cu cata usurinta isi lasa unii parinti copiii in seama bunicilor si pleaca la munca in strainatate. Societatea contemporana este atat de impregnata de "comercial" incat omul alearga innebunit dupa "si mai mult" sau "si mai bine". Nu mai distingem clar intre nevoi si respectiv dorinte. Daca stai cu chirie, vrei casa ta, daca ai un apartament, iti trebuie casa "pe pamant", etc. E o competitie continua intre toti si toate si impresia pe care o lasa viata noastra e aceea a unui iures nebunesc si ametitor.

Asa este. Exact asa se intampla...suntemmereu nemultumiti de tot!!!

[windorin]

În prealabil postat de Marius22

Mai devreme sau mai tarziu, ca parinti, vom culege roadele petrecerii sau nepetrecerii a cat mai mult timp, cu folos, cu propriii copii. (...) Copiii au nevoie de modele sanatoase pe care sa le urmeze, si daca nu le gasesc in parinti, le vor cauta in alta parte. Altfel, exista toate sansele ca modele alese de ei, sa fie unele negative.

Bine spus.
Problema este ca nu doar parintii vor culege roadele educatiei oferite copiilor, ci intreaga lume. Un copil bun bucura si odihneste pe toti, oriunde, in vreme ce un copil "stricat" de parintii sai, va suferi mult oriunde si va obosi pe cei din jurul sau.

Avem nevoie de parinti sfinti.
Un parinte zicea ca lumea va tine atata timp cat o candela inca va mai arde in camara unei case de crestini.

[Irina CC]

În prealabil postat de windorin

Bine spus.
Problema este ca nu doar parintii vor culege roadele educatiei oferite copiilor, ci intreaga lume. Un copil bun bucura si odihneste pe toti, oriunde, in vreme ce un copil "stricat" de parintii sai, va suferi mult oriunde si va obosi pe cei din jurul sau.

Avem nevoie de parinti sfinti.
Un parinte zicea ca lumea va tine atata timp cat o candela inca va mai arde in camara unei case de crestini.

"Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire."

Din cartea: Ne vorbeste Parintele Porfirie

(Sfantul Munte Athos)

De-as fi avut ochii deschisi in urma cu 25 de ani, sau chiar si mai incoace, 10-15 ani, tot nu era tarziu...Ne rugam acum, dar parca nu se clinteste nici o frunza in adierea rugaciunii noastre de parinti.
Doamne ajuta.

[kikyo_ea]

Eu propun sa ne sfatuim reciproc despre cum ar trebui sa ne crestem copilasii asa incat iubirea de Dumnezeu sa fie cea mai importanta valoare din viata lor (ma refer la scara valorilor). Sfaturi practice, lucruri marunte dar foarte importante pentru viata lor duhovniceasca.

[kikyo_ea]

Sa incercam sa rezolvam atat cat putem, probleme copiilor nostri. Sa actionam atunci cand simtim ca este nevoie. Trebuie sa invatam sa ne cunoastem copiii, sa ii tratam diferit in functie de propriile lor nevoi.

Toate problemele si patimile de mai tarziu prind radacini inca din copilarie.
Furia, violenta, lacomia, egoismul ....etc. toate isi au radacinile in copilarie.
Din pacate, acasa parintii nu mai au timp de proprii lor copii... Alearga dupa bani ca sa poata supravietui dar uita ca intreaga lor avere pamanteasca ar trebui sa fie copiii.

Anul acesta am predat limba engleza la clasele a III-a si a IV-a deoarece titularul s-a detasat in Bucuresti si ei au ramas fara profesor. Clasa a IV-a este o clasa "problema".
Am tot incercat sa comunic lucruri mai personale cu ei insa nu voiau sa discute asa ceva de teama ca ceilalti vor rade de problemele lor.

A avut loc un incident neplacut, cu tatal unei fete rrome care fusese injunghiat. Ceilalti copii au inceput sa rada de ea si aceasta suferea foarte tare. Dupa ce am cunoscut mai bine situatia ei, am comunicat-o si colegilor.
Aceasta fetita a fost abandonata de mama deoarce tatal era violent si a plecat in Spania. Fata a fost apoi adusa la Timisoara de tata ca sa o trimita mamei dar fara sa se vada fata in fata. Mama n-a mai venit sa o ia si aceasta a crescut pe unde a putut. Tatal s-a mai schimbat pe parcurs si cand a aflat ca este inca in Timisoara a mers sa o aduca acasa. Stefania face curatenie, calca, spala, gateste... Tot ce ar trebui sa faca o mama.
Aceasta a inceput printre lacrimi sa le spuna colegilor cum mama sa i-a spus la telefon ca nu vrea sa o mai vada niciodata, cum tata vine uneori noatea beat si o bate pe ea si fratele ei... si multe alte probleme.

Toti copiii erau inmarmuriti... Una din colege a inceput sa planga si am intrebat-o daca e impresinoata sau daca are anumite probleme. Mi-a spus ca si mama ei este plecate in Spania de un an si ca ii este teama ca familia se va destrama. "Nu am nevoie de lucrurile ei, nu imi trebuie nimic.... vreau doar sa vina acasa... sa fim o familie."

Usor-usor fiecare copil a inceput sa isi spuna problemele... Unul nu avea locuinta si statea intr-o cladire dezafectata, altul parinti care lucrau pana seara si nu aveau timp nici sa vada carnetul de note plin cu calificative de FB.

Am realizat ca acesti copii au nevoie sa fie ascultati. Nimeni nu ii intreba care sunt dorintele lor. Noi oare ne ascultam destul copiii? Stim ce pasiuni, idei, dorinte au?

Educatia morala si religioasa trebuie sa inceapa in familie si sa fie continuata in scoala.
Sa ne ajute Domnul sa reusim sa ne cunoastem copiii, sa ne cunoastem pe noi insine si apoi sa ajungem sa Il cunoastem si pe El!

[Ekaterina]

În prealabil postat de kikyo_ea

Eu propun sa ne sfatuim reciproc despre cum ar trebui sa ne crestem copilasii asa incat iubirea de Dumnezeu sa fie cea mai importanta valoare din viata lor (ma refer la scara valorilor). Sfaturi practice, lucruri marunte dar foarte importante pentru viata lor duhovniceasca.

Foarte binevenita aceasta initiativa. Eu sunt incepatoare in cresterea copiilor, inca nu pot sa sfatuiesc din experienta, insa astept cu mare drag si interes sfaturi si sugestii din partea parintilor care au trecut prin situatii din care putem invata si noi.

Redau un sfat al Parintelui Paisie Aghioritul pe care l-am gasit folositor:
Parintii trebuie sa-si faca vreme cat mai multa pentru copii chiar in dauna muncii lor si carierei lor, iar femeile trebuie sa duca viata simpla, ca sa se poata ocupa mai mult de copiii lor atunci cand acestia au nevoie.

Pentru inceput, ridic o intrebare pe care o consider decisiva: ce intelegem prin "parinte bun"?
Practic, concret, la miezul lucrurilor.
Incerc un prim pas: un parinte bun este capabil sa gestioneze problema limitelor.
1) Sa il invete pe copil sa isi respecte limitele personale pe care inca nu stie si nu poate sa le gestioneze (intrucat depasirea limitei personale duce pe om in stare de vulnerabilitate, in situatii de risc major, precum si catre asimilarea de conduite dezadaptative, inclusiv patologice). De exemplu, copilul se aventureaza, la 5 ani, sa manevreze computerul si aspira sa joace pe net sau cu cd-ul toate jocurile pe care le-a intalnit in parc la copiii din clasa a patra. Sau, copilul de 2 ani voieste sa faca pe grozavul, sa atraga admiratia si se catara pe toboganul de 7 metri, unde a vazut ca s-au urcat copiii mari, de scoala.

2) Sa il incurajeze, sa il sustina, sa il orienteze, sa il gratifice atunci cand copilul se lupta sa depaseasca o limita din zona proximei dezvoltari. De pilda, cand un copil de 2 ani, sa zicem, a constientizat ca ar fi bine sa mearga la toaleta, precum fratiorul mai mare, precum mami si tati, parintii sa il ajute in dobandirea noului comportament pe care copilul a inceput sa il doreasca.


Oare suntem capabili sa gestionam cu calm, pricepere, inspirat, toate aceste momente care tin de problema limitelor?
Noi acasa nu reusim mereu, insa am devenit constienti de acest front de lupta permanent. Lupta cu noi, cu limitele si neputintele noastre.


P.S. E usor sa spunem ca ne-am pus nadejdea in Dumnezeu si sa asteptam sa pice para malaiata. Stim insa ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga-n traista. Asadar se pune problema dezvoltarii noastre ca parinti, mai intai, de voim sa avem copii sanatosi si frumosi intre oameni si inaintea Domnului.

În prealabil postat de kikyo_ea

Eu propun sa ne sfatuim reciproc despre cum ar trebui sa ne crestem copilasii asa incat iubirea de Dumnezeu sa fie cea mai importanta valoare din viata lor (ma refer la scara valorilor). Sfaturi practice, lucruri marunte dar foarte importante pentru viata lor duhovniceasca.

Din experienta mea de tata(atat cat o am):sa-l inveti sa spuna Tatal Nostru, fie si doar dimineata la trezire si seara la culcare,pentru inceput,ajuta foarte mult.Deasemenea rugaciunea alaturi de parinti,dimineata,seara si la masa este de mare folos,fiind un bun exemplu de unitate-n credinta a familiei.Mici discutii despre Dumnezeu explicate pe intelesul sau,au rolul lor.Daca ai o informatie trebuie sa vezi cum i-o transmiti,altfel nu intelege nimic si va iesi doar un alt ,,crestin" cu trairi profunde de tipul ,,scuip in san ca mi-a trecut pisica neagra prin fata".Apoi este important ca sa-i arati concretizarea practica a explicatiei,altfel va ramine o imagine cu natura moarta in mintea sa,buna sa fie uitata in secunda unu.De exemplu daca-i spui ,,Fiule Mantuitorul a spus ca daca nu vom fi precum copii cu nici un chip nu vom intra in Imparatie"atunci este un test interesant pt tata sa-i exemplifice,se mai verifica si el pe el insusi,cam cat a inteles comparativ cu ce incearca sa explice.Si la urma,dar cel mai important,exemplul personal care daca este in antiteza cu ce-i spui atunci sa te astepti ca undeva in viitor trecutul,cu partile lui cele mai intunecate,concretizate-n copilul tau,sa te ajunga din urma.Dupa cum arata natia asta in acest moment umblatu in sac si cu cenusa-n cap nu ar fi o idee exagerata.In rest sa nu ne facem griji,zidurile vor ramine,sa vedem daca vor mai fi si oameni sa mai populeze spatiul credintei dintre ele.

PS.Este versetul acela in Predica de pe Munte: ,,Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.".Sa nu zicem ca nu ni s-a spus.Chiar asa,ce rol are frate sarea?Nu se topeste-n mancare pt a-i da gust/a o conserva?Pai daca nu te topesti in jertfa pt cei de langa tine cum sa mai fi bun frate si de ce te miri ca te calca lumea-n picioare?Ziceam si eu..rade ciob de oala sparta.

[Ekaterina]

Mi-a placut in mod deosebit acest articol, il recomand tuturor parintilor.

"Un preot de mir se spovedea la un parinte calugar. Dupa ce i-a nascut sotia, parintele de mir a primit de la calugarul duhovnic urmatorul cuvant: "Iti dau canon sa te joci cat poti de mult cu copilul tau." Parintele de mir, deosebit intru toate, a primit ca pe o mare mangaiere acest canon, pe care l-a implinit vreme de sapte ani... si inca il mai implineste. La randul sau, in chip duhovnicesc, calugarul a aratat ca intelege cu adevarat taina familiei, a parintilor si a cresterii copiilor".
http://www.crestinortodox.ro/editori...ca-137389.html