Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Exemplele continuă şi cu anglicanii cu persecuţia tuturor irlandezilor papişti care a dus la genociduri morţi înfricoşătoare şi cu puritanii lui Oliver Cromwell din 1649 „coastele de fier” cu tunică roşie care asasinau orice papist indiferent de vârstă şi sex iar pe cei ce-i lăsau liberi îi vindeau ca robi, la fel dictatura lui Calvin, la fel Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanţilor din Franţa din noaptea dintre 23 şi 24 august [1] 1572. Au fost atacaţi şi masacraţi aproape 30.000 de “hughenoţi”, punct culminant al conflictelor purtate între catolici şi protestanţi. Masacrul este cunoscut în istoriografie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu.
Nu mai continuăm tot din scârbă.
În total catolici şi protestanţi 4 veacuri de fanatism.
Ca să nu mai punem la socoteală cruciadele împotriva Ortodocşilor şi a Sfântului Munte înainte de aceasta şi apoi de crimele şi distrugerile Mânăstirilor noastre din Ardeal, din Sfântul Munte şi din multe alte părţi cu ocazia uniatismului.
http://ltcorastie.wordpress.com/2010/04/
„ierarh Ilie Iorest, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.
Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Ineul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Ineului. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. După puţin timp a fost ales protopop al Ineului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simion Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele. În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege. Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării şi a suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.”
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iei-82213.html

Dupa transformarea Transilvaniei in Principat (1541), aflat sub suzeranitate otomana, s-au raspandit si in arcul carpatic cultele protestante - calvinismul (1564) si unitarianismul (1568). Catolicismul continua sa supravietuiasca in mediile secuiesti, desi in anul 1556 au fost desfintate Episcopiile româno-catolice de la Alba Iulia si Oradea, episcopii si ordinele calugaresti catolice fiind alungate iar averile etatizate. Doar in vremea principilor din familia Báthory cultul catolic s-a legalizat. Ortodoxia a continuat sa fie considerata religie tolerata, desi Dieta de la Cluj din anul 1543 a proclamat principiul libertatii religioase, care se referea insa doar la extensia "libertatilor" religiilor considerate recepte: luteranismul, calvinismul si unitarianismul. In 1556, Dieta ardeleana de la Sibiu hotaraste "ca episcopii români, fie preoti sau calugari, care n-ar voi sa se lepede de crezul lor si ar continua sa duca poporul spre pieire, sa fie scosi din tara". In 1568 vor fi recunoscute ca religii oficiale cea româno-catolica, lutherana, calvina si unitariana. Cele mai importante consecinte ale acestor masuri au fost, pe de o parte, convertirea multor români la religia apuseana, in frunte cu conducatorii lor - nobilii, iar pe de alta parte, trecerea peste Muntii Carpati a unei alte parti importante a populatiei. In secolul al XVII-lea, principii calvini si dietele Transilvaniei desfiinteaza vechile episcopii ale românilor, lasandu-le doar Mitropolia din Alba- Iulia, pe care o supusesera superindendentului calvin. Principii calvini au dezlantuit o adevarata prigoana la adresa românilor ortodocsi, mai ales in vremea lui Gheorghe Ráckoczy I si II, precum si in vremea lui Mihail Apaffi. Conform istoricului Mircea Pacurariu, calvinizarea românilor ortodocsi insemna si o actiune de maghiarizare, fapt confirmat de anumite masuri luate cu acest scop: instituirea de "episcopi" români-calvini ca: Gheorghe de Sangeorz (1566), Pavel din Turdas (1569) si Mihail din Turdas (1577), convocarea de sinoade "calvine", tiparirea de carti etc. Actiunea prozelitista si masurile de oprimare a Bisericii românesti din partea principilor calvini ai Transilvaniei se vor intensifica in secolul al XVII-lea. Insa putini români, din cei care aveau titluri si proprietati, au trecut la confesiunea calvina.
Si in arcul carpatic s-au facut treceri la una din aceste religii recepte, multi români ortodocsi, pentru a scapa de oprimarile exercitate, optau pentru drepturile pe care le aveau secuii (ex. in schimbul serviciului militar erau scutiti de anumite obligatii materiale fata de autoritati), mai ales ca aceasta calitate de secui nu era o notiune strict etnica, ci si una sociala.
Va urma: durerile românilor datorate ereziilor având consecinţe boli, moarte, distrugeri toate din cauza prigoanelor eretice

[ap2010]

Probabil cel care a pus intrebarea voia un sfat pentru problemele de sanatate pe care le are,nu sa dea nastere la controverse interminabile.Eu am vrut numai sa ajut,nu sa suport ironii si lectii gratuite.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de ap2010

Probabil cel care a pus intrebarea voia un sfat pentru problemele de sanatate pe care le are,nu sa dea nastere la controverse interminabile.Eu am vrut numai sa ajut,nu sa suport ironii si lectii gratuite.

Cel care a pus întrebarea era necăjit de înşelătoriile din domeniul medicinii care pe vremuri se chemau vrăjitorii iar acum, cu o denumire la modă şi mască ştiinţifică bioenergie. Şi este unul din cei ce ne-au rugat să lămurim cât mai pe larg şi mai documentat problema.
Dar dacă vreţi să-l ajutaţi pentru sănătate daţi-i sfaturi sănătoase. Dacă cineva vă cere un peşte şi îi daţi un şarpe, acesta nu-i ajutor ci momeală vicleană, milostenie drăcească, aşa că să nu vă aşteptaţi la laude şi recunoştinţă din partea ortodocşilor. Dacă vreţi să fiţi admirat mergeţi la un forum vrăjitoresc. Veţi putea chiar fi premiat.
Dacă aţi dat însă sfat viclean nu vă miraţi că vi se răspunde, doar suntem pe un forum ortodox unde cei care l-au creat tocmai aceasta au dorit: ca Ortodoxia să biruie viclenia. Ironia nu este adresată dvs. ci bioenergiei. Nu ne permitem de dragul lui Hristos să jignim pe nici unul din cei ce poartă Chipul Lui, indiferent cât de acoperit de noroi.
Dacă însă nu a fost un sfat viclean ci unul sincer, dintr-o convingere personală greşită, după cum bănuiesc şi nădăjduiesc, atunci cercetaţi adevărul. În această privinţă aici tocmai pentru aceasta ne străduim cu destulă osteneală pentru a cerceta adevărul cu privinţă la energiile folosite în medicină. Dar dacă dvs. căutaţi cu adevărat adevărul de ce vă supăraţi când aflaţi alte idei?

Pun şi eu la sfârşit o întrebare retorică: oare de ce toţi cei ce susţin că bioenergia este bună sunt aşa de ţâfnoşi? Oare duhul enervării e un semn al adevărului, al păcii lăuntrice al celui ce a ajuns la limanul şi odihna cunoştinţei celei de sus? Sau este semnul agitaţiei dinainte de înec?

Răspunsul se află în semnătura noastră de mai jos, un cuvânt de taină şi atât de actual al Sf. Marcu Ascetul

[ALEXANDRU ANASTASIU]

O raza de lumina a constituit-o, pentru credinciosii români inca inainte de a infaptui unirea politica a celor trei tari, a realizat unitatea pe linia bisericeasca: in 1595, prin tratatul de la Alba Iulia, a asezat bisericile românesti ale Transilvaniei sub jurisdictia Mitropoliei Tarii Românesti. La interventia lui Mihai, Dieta de la Alba Iulia, din iulie 1600, adopta masuri pentru imbunatatirea situatiei preotilor români care urmau "sa fie scutiti pretutindeni de sarcinile pe care le presteaza poporul". Marturiile documentare dovedesc prezenta la Alba Iulia, in mitropolie, in timpul domniei lui Mihai Viteazul, a numerosi ierarhi, calugari, preoti români si straini. Era un semn al prestigiului pe care Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei il avea. Figura marelui voievod este pastrata si in memoria colectiva a zonei. La trecerea sa in Transilvania, voievodul Mihai Viteazul s-a oprit, la 8/14 octombrie 1599, in Intorsura Buzaului, asezandu-si tabara pe o colina de la marginea localitatii, denumita astazi "Dealul Taberii". Domnitorul a trecut prin pasul Buzaului si cand s-a intors, dupa infrangerea suferita la Miraslau. Unul din capitanii lui Mihai Viteazul, Stefan Lutul, era la anul 1600 comandant al cetatii Odorhei, avand atributii administrative si militare. El a condus o buna perioada de timp scaunul secuiesc Odorhei, iar documentele semnaleaza ca secuii si românii din aceasta zona i se adresau cu diferite pricini sau litigii spre rezolvare. Astfel de fapte faceau parte dintr-o o strategie a marelui domnitor, de a introduce o administrare româneasca a oraselor si cetatilor transilvanene. Ca si cetatile Fagaras, Gurghiu, Chioar (Cetatea de Piatra), Gherla, si cetatea Odorheiului era condusa de un capitan român ("oláh kapitány"). Fapt deloc semnificativ pentru istoria bisericeasca a zonei, chiar in aceasta perioada, este ridicat un lacas de cult ortodox in cetatea Odorheiului, in timpul marelui voievod, mentiune gasita pe un document si aparuta in lucrarea: Székelyhoni utazás a két Homorod mellett. Jánosfalvi Sándor István által. 1838-tol 1846-1858-ig (Calatorie in tinutul secuiesc, pe langa cele doua Homoroade. Prin J.S.I. De la 1838, la 1846 si pana la 1858 - reeditata la Budapesta in 1942), in care se precizeaza: "Eclezie si biserica de credinta greceasca [ortodoxa] nu a fost in acest oras [Odorheiu Secuiesc] pana la 1600, dar atunci un negustor grec [aromân] pe nume Andrei, a cumparat un teren in str. Botos, pe care a ridicat biserica si a fondat eclezie (...)". Scurta, dar rodnica domnie a voievodului Mihai Viteazul, a dus la intarirea Bisericii Ortodoxe românesti din Ardeal. Prin mai multe tratative duse cu principele Transilvaniei Sigismund Báthory, acesta hotaraste la 4 iulie 1596 extinderea jurisdictiei mitropolitului "Ioan de la Prislop, vladica soboarelor românesti din tot Ardealul", si asupra preotilor români din Tara Fagarasului, de la care putea sa incaseze un florin anual, conform traditiei, suma care pana atunci acesti preoti erau obligati sa o plateasca superintendentului româncalvin cu resedinta la Fagaras.
Cotinuand traditia secolelor XIV-XV, si in zorile epocii moderne viata religioasa a românilor din Arcul Carpatic s-a aflat in preocuparea permanenta a mitropoliilor, episcopiilor, a domnitorilor si a boierilor din tarile române extracarpatice, aici avand loc majoritatea hirotoniilor preotilor ce slujeau in zona de curbura a Carpatilor si in spatiile geografice limitrofe Moldovei si Tarii Românesti. Ceea ce anumiti istorici numesc "tara secuilor - afirma A. D. Xenopol - s-a aflat de fapt, pana in a doua jumatate a secolului al XV-lea, sub stapanirea si controlul [pe linie religioasa] voievozilor români". Cele mai stranse legaturi le-au avut parohiile din sud-estul Transilvaniei cu episcopiile de la Curtea de Arges, Ramnicu Valcea si Buzau, din Tara Româneasca, si cele din Român si Suceava, din Moldova, unde "pe la schiturile si manastirile Neamtului isi castigau preotii cunostintele de lipsa". Stau marturie in acest sens: Manastirea Doamnei de la Moglanesti-Toplita, ctitorita in anul 1658 de Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, antimisul de la biserica din Voslobeni cu insemnarea "Szaba Episzkop Româneszk Vleat 7222" (Sava de Român 1713-1718), dovada ca, inainte de a trece la uniatie, parohia amintita apartinea de Episcopia Românului. Legaturile bisericesti dintre credinciosii români de pe ambii versanti ai Carpatilor au fost intarite si prin mijlocirea preotilor si calugarilor de dincolo de Carpati, care au venit in ajutorul românilor ardeleni cu cuvantul si cu fapta, prin copierea si raspandirea de manuscrise si tiparituri, prin grija aratata fata de credinciosii ardeleni care intrau in manastirile din Tara Româneasca si Moldova, prin solicitudinea aratata prin colectele facute in vederea construirii unor biserici si scoli confesionale. Sunt cunoscute si masurile luate de autoritatile vremii de a impiedica aceste benefice legaturi. Astfel, hotararea Dietei de la Let (azi, in comuna Borosneu Mare, jud. Covasna), tinuta in 25 octombrie 1600, dupa infrangerea lui Mihai Viteazul la Miraslau, prevedea persecutia a calugarilor români "fiindca stricaciunea si pericolul nostru de acum a venit din cele doua tari române..., de aceea nici un popa românesc sa nu poata intra niciodata din cele doua tari române, iar calugarii de tot sa fie proscrisi din toata tara. De se va afla vreunul ca a intrat sau va intra contra hotararii tarii, pe acela sa-l prinda si sa-l despoaie ori si unde"- se spune in hotararea dietala.
Cu toate acestea, rezistenta credinciosilor ortodocsi in a-si mentine legea a fost o realitate, iar legaturile fratesti dintre biserici si credinciosii români au continuat. Aceasta evolutie a fost favorizata de sprijinul primit de românii din actualul judet Covasna de la fratii lor din Tara Barsei, in frunte cu destoinicii protopopi din Scheii Brasovului, iar a celor din actualul judet Harghita, de la Episcopia Românului si din partea manastirilor din Moldova.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ocupatia Transilvaniei de catre trupele habsburgice si apoi instalarea administratiei austriece, a generat o puternica actiune in vederea consolidarii noii stapaniri. In aceasta strategie, un element important era atragerea românilor la catolicism. Imprejurarile dezbinarii religioase a românilor ortodocsi din Transilvania, din jurul anului 1700, sunt bine cunoscute. Toate promisiunile primite de la Viena - in schimbul parasirii credintei ortodoxe - au ramas fara nici o finalizare in imbunatatirea situatiei sociale a românilor ardeleni. Lupta pentru recunoasterea vechiului lor statut si apoi pentru refacerea unitatii bisericesti a fost dusa cu mult curaj de preoti si credinciosi, care au infruntat teroare, temnite si chiar si moartea. Despre statornicia in credinta a românilor ortodocsi consemnam si parerea baronului Stefan Daniel din Varghis, bun cunoscator al românilor ardeleni, pe care ii ura pentru vitalitatea lor. "In privinta aceasta, starea valahilor, atat a clerului cat si a poporului, aflam ca au acea natura, acea perseverenta asezata in suflet de natura care pentru maxima (deviza) religiei sale, la care tin ca la unicul si principalul scop al mantuirii vesnice, la care toti trebuie sa se supuna, acea superstitie oarba si total barbara care in limba lor natala suna astfel: "Asa am pomenit", adeca ei in religia mostenita de la stramosi, pana la sfarsit trebuie sa persiste". La Sinodul din anul 1700 de la Alba-Iulia, in care s-a hotarat Uniatia, a participat si "protopopul Cristea din Haromszek (Treiscaune) cu 13 preoti". Ca si in cazul altor protopopi, cercetarile ulterioare au dovedit faptul ca semnatura sa de adeziune la uniatie a fost falsificata. Printre cei care s-au afirmat ca fruntasi revolutionari au fost protopopii Petru Pop din Bretcu si Ioan Moga din Valcele. Alaturi de iobagii din restul Transilvaniei, s-au ridicat si românii din secuime, alaturi de insurgentii secui, impotriva grofilor unguri si secui. Cum era de asteptat, preotii români din zona, la intoarcerea acasa "au fost prigoniti, fiind nevoiti sa se refugieze" (pr. Ioan Bucsa din Belin, Ioan Csiki din Aita Mare), secuii incepand "a maltrata pe pacinici [pasnicii] locuitori români". Un memoriu emotionant a trimis, la 16 septembrie 1849, protopopul Petru Pop al Treiscaunelor, care relata suferintele tuturor preotilor si credinciosilor români din zona respectiva: "dupa ce nimanui nimic facand, iar cine au vreut au luat, am lasat tot, apoi izgoniti am fost si fara scapare nicairi capatand, robiti, jefuiti de avere, de sanatate, multi si de viata, cu bataie de joc tunsi, de credinta religiei, cu amenintari cu pierederea vietii despartiti, luatune-a ce-am avut tot, am stat pana in gat in focul gheenii si trupeste si sufleteste". Actiunea duplicitara a imparatului il facea pe protopopul Petru Pop sa scrie, in 1850, "ca noi acum inzecit suntem mai impilati ca mai inainte (...), ne cer indoit, sa ia cine ce vrea, ne-au jefuit de toate, suntem mai impilati in toate, n-avem nici un drept". Tot atunci, in mai multe localitati cu populatie mixta, românii ortodocsi au fost trecuti cu forta la confesiunile maghiare. La Sfantu Gheorghe, românii au fost adunati in piata centrala a orasului si constransi sa-si paraseasca religia. La Varghis si filiile sale, preotul Gheorghe Vatasan, ramas fara credinciosi, s-a refugiat la parohia Crit (jud. Brasov). Un document de epoca spune ca, la venirea ostilor tariste, "locuitorii unguri care nu s-au putut refugia si au ramas in Araci, au inceput sa invete rugaciuni românesti si sa aseze prin casa icoane ortodoxe, (...) si sa treaca drept români". In a doua etapa a revolutiei, cand obiectivele nationale ale românilor ardeleni nu coincideau cu cele ale maghiarilor si secuilor, pentru românii din "secuime" a inceput o perioada deosebit de grea. O parte dintre ei au continuat sa fie alaturi de secui, asa cum au procedat românii din Subcetate, Toplita si din alte localitati din zona. Românii din Micfalau, la inceput si-au varuit biserica (atunci pictata si in exterior) pentru a "insela ostile kossuthiste", apoi au luptat "sub stindardul lui Kossuth Lajos si au facut cauza comuna cu maghiarii".
De precizat este si faptul ca din Lutita (jud. Harghita) au pornit marile atrocitati, incendieri (sau "taciunarii", cum li se spuneau in epoca) si jafuri ale secuilor contra românilor si sasilor. In urma adunarii secuilor de la Lutita din 4/16 octombrie 1848, la care se apreciaza ca au participat 60.000 de secui, s-a dezlantuit o adevarata prigoana asupra satelor românesti. Marturii despre cele intamplate sunt mentionate in declaratiile preotilor Zaharia Crisan din Sard (jud. Mures) si Dumitru Palosan din Sacel (jud. Harghita), care prezinta o serie de atocitati savarsite de secui in mai multe sate situate pe Tarnave, in zona Odorhei-Sighisoara-Tarnaveni etc. Declansarea razboilui civil a dat curs unui nou lant de suferinte românesti, multi preoti fiind nevoiti sa-si paraseasca parohiile sau erau arestati. Alte detasamente de represiune secuiesti au devastat bisericile si scolile românesti si au maltratat populatia din Depresiunea Buzaului Ardelean si din alte localitati. In Odorheiul Secuiesc au functionat "tribunale de sange" carora le-au cazut victime românii din Zabala, Bretcu si alte localitati, precum si cei 21 de români impuscati in muntii Ciucului intre 18 februarie si 13 aprilie 1849, lasati neinhumati. Slabiciunile unuia dintre liderii de marca ai românilor din Ciuc-Giurgeu au avut grave repercursiuni asupra comunitatilor românesti din zona.
Din Sematismul Bisericii greco-catolice pe anul 1900, aflam ca protopopul greco-catolic de Giurgeu, Aron Boieriu "rapit de valurile furioase ale revolutiunii din 1848-1849, a luat parte activa ca orator al secuilor". Acest comportament a condus la un conflic deschis intre protopopul mentionat si majoritatea credinciosilor sai si la persecutii din partea secuilor, care au jefuit parohiile românesti din Subcetate, Toplita, Sarmas, Bilbor si au omorat pe preotii Teodor Precup din Telec si Teodor Dumbrava din Bicaz.
Personalitatea Mitropolitului Andrei Saguna, acest "Mesia al Transilvaniei", si-a pus pecetea si asupra vietii bisericesti, scolare si culturale a românilor din sud-estul Transilvaniei, cunoscand bine realitatile din zona (inclusiv prin prezenta sa in parohii, dar si in statiunile balneare de la Valcele si Covasna) si sprijinind bisericile, scolile, cultura, institutiile economice si a presa in limba româna. Intr-o circulara din 1870 se spune: "Stim cu totii iubitilor, intre ce imprejurari critice au trait confratii nostri din tinutul Secuimii si traiesc inca si pana in ziua de astazi. Cu totii simtim daunatoarele urme ce le-au lasat influenta timpului de mai inainte asupra crestinilor nostri din Secuime. Nicaieri nu este atat de amenintata nationalitatea si confesiunea noastra ca acolo. Sa prevenim deci, iubitilor, pericolul acesta ce ne ameninta cu pierderea unui membru insemnat din trupul bisericii si natiunii noastre, dand bucurosi filerul nostru fratilor care doresc inaintarea bisericii si scolii lor, dar le lipsesc mijloacele". In conditiile istorice cunoscute, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, al patriarhului Miron Cristea, al românilor din intreaga tara si al unei administratii românesti locale foarte apropiata si implicata direct in viata bisericeasca, culturala si nationala, protopopi ortodocsi, alaturi de cei greco-catolici,[când ortodocşii sunt la putere vedeţi ce toleranţi sunt?] au reusit in doar 16 ani sa scrie o frumoasa pagina din istoria bisericilor si comunitatilor românesti. In acesti ani s-au reinfiintat 41 de parohii, s-au construit 51 de biserici si capele, 54 de case parohiale, 69 de troite si tot atatea clopotnite, daruite - in cadrul unor frumoase ceremonii - de scolile normale din intreaga tara, care patronau micile comunitati românesti din zona.
Cursul firesc al acestei evolutii a fost brutal intrerupt de Dictatul de la Viena. In cei patru ani "cat patru veacuri", viata bisericeasca a românilor a fost aproape in intregime distrusa. Credinciosii români, in mare parte, au fost expulzati sau nevoiti sa se refugieze in România. Cei mai multi din cei ramasi in satele lor au fost trecuti cu forta la confesiunile de expresie maghiara. Atunci au cazut prada intolerantei un numar de 21 biserici si capele ortodoxe si greco-catolice, construite dupa infaptuirea României Mari, de regula in centrul localitatilor: Biborteni, Borosneul Mare, Comandau, Capeni, Catalina, Comolau, Doboseni, Filia, Herculian, Racosul de Sus, Varghis - din judetul Covasna, Aldea, Borsec, Craciunel, Ditrau, Lueta, Martinis, Mihaileni, Meresti, Mugeni, Poiana eche (Tulghes), Vlahita, Zetea - din judetul Harghita. In legatura cu bisericile daramate, nici unul din motivele invocate de reprezentantii de ieri si de astazi ai comunitatilor maghiare din localitatile respective (razbunarea "umilintelor" suportate in anii "stapanirii românesti", participarea "fortata" a cetatenilor maghiari la ridicarea bisericilor respective s.a.) nu pot scuza aceste acte de maxima intoleranta (in primul rand pentru ca nu sunt conforme cu realitatea). Dupa cum se stie, actiunea a fost dispusa de catre contele Teleki, primministru al Ungariei, si urmarea "curatirea satelor secuiesti" de bisericile "valahilor" construite in stil bizantin. De mentionat ca toate bisericile daramate samavolnic in anii 1940-1944 erau construite in centrul satelor.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

In aceasta perioada grea din viata bisericilor ortodoxe din estul Transilvaniei, singurul sprijin ziditor a venit din partea Episcopului Clujului, Nicolae Colan, nascut in Araci, personalitate marcanta a neamului românesc, prezentata intr-o monumentala monografie de catre pr. prof. dr. Alexandru Moraru. Dupa alungarea preotilor din majoritatea parohiilor si trecerea credinciosilor la confesiunile maghiare, Vlădica Nicolae Colan a trimis primii preoti in zona (hirotoniti din randul invatatorilor), a urmarit permanent evolutia din tinuturile natale, intervenind - atat cat se putea - pentru a usura existenta celor ramasi si supusi la numeroase presiuni. S-a reusit astfel ca in acei ani vitregi sa fie finalizate lucrarile de constructie ale bisericii ortodoxe din Zabala (sfantul locas a fost sfintit de Episcopul Colan in vara anului 1943) si sa se tina treaza speranta in biruinta românesca. Preotii trimisi de Episcopul Nicolae Colan al Clujului, la cererea putinilor credinciosi, au avut o situatie foarte grea, fiind suspectati si urmariti tot timpul. Pentru parohiile din protopopiatul Sfantu Gheorghe, care nu au facut parte din teritoriul cedat, intre anii 1940-1945 a functionat un protopopiat cu sediul la Prejmer.
La terminarea razboiului si eliberarea Ardealului ocupat, preotii s-au intors la parohiile lor, dar si-au gasit bisericile aproape goale, deoarece multi dintre credinciosii refugiati nu s-au mai intors, iar din cei trecuti cu forta la româno-catolici si reformati, putini au mai revenit la ortodoxie. Disparitia numeroaselor comunitati românesti din Covasna si Harghita, inceputa si realizata in anii 1940-1944, a fost desavarsita sub masca ateismului comunist de autoritatile laice maghiare locale, care, in conditiile concrete din zona, a insemnat in primul rand lupta impotriva ortodoxiei.
Odata cu redobandirea libertatii religioase, dupa decembrie 1989, românii ortodocsi din estul Transilvaniei au avut de indurat suferinte care le aminteau de anii 1940-1944. Pentru ca mai multi preoti ortodocsi au protestat in legatura cu nerespectarea drepturilor credinciosilor români, in urma actiunilor separatiste din invatamant, cultura, administratie si economie, acestia au fost apostrofati, insultati, amenintati, unii dintre ei fiind obligati sa plece in alte judete. O serie de biserici si case parohiale au fost profanate sau li s-au spart geamurile. In orasul Vlahita, preotul Dumitru Apostol, impreuna cu familia, a fost amenintat in timpul noptii de concetateni secui - din localitate, inarmati cu topoare, fiind nevoit sa paraseasca parohia si sa se stabileasca la Bilbor. In Odorheiu Secuiesc, preotul Nicolae Calugar a fost amenintat in mai multe randuri, i s-au spart geamurile de la biserica si de la casa parohiala, preotul fiind pazit zi si noapte de militari.
In Cristuru Secuiesc, preotul Ioan Toba a fost amenintat in nenumarate randuri cu moartea, fiind acuzat ca face parte din asociatia "Vatra Româneasca", iar in final obligat sa plece din localitate. In Praid, preotul Eugen Micu si familia a fost atacat in locuinta de un grup de agresori inarmati cu topoare si bate, cerandu-li-se sa paraseasca localitatea, de unde a si plecat in zilele urmatoare. In Gheorghieni, preotul Traian Panzaru cu sotia si cei cinci copii au fost amenintati si huiduiti de peste 20.000 de demonstranti secui si maghiari care, atunci cand au trecut prin fata casei parohiale, au aruncat cu diferite obiecte, spargandu-i geamurile. Pentru ca nu mai putea locui intr-un asemenea climat de intoleranta, preotul s-a mutat in judetul Cluj. In orasul Baraolt au fost sparte geamurile bisericii ortodoxe (locasul a fost profanat chiar si in interior); in urma umilintelor si hartuielilor la care a fost supus, preotul Ciprian Manea a fost nevoit sa plece din judetul Covasna. In orasul Targu Secuiesc, actiunile antiromânesti incepute in ziua de Craciun (1989) au continuat pana in mai 1990, culminand cu amenintarile cu moartea adresate preotului Ioan Bercu, caruia i s-a dat chiar ultimatumul de parasire a localitatii (ulterior, preotul respectiv s-a mutat in comuna Zabala). Au mai fost amenintati si insultati si preotii ortodocsi din Ciceu, Imper, Fagetel, Borsec s.a. In urma evenimentelor petrecute la Targu Mures, in martie 1990, protopopii Dumitru Gherman din Miercurea-Ciuc si Aurel Suciu din Sfantu Gheorghe au fost nevoiti sa paraseasca localitatile in care pastoreau si sa se stabileasca in Reghin, respectiv Brasov.
[Vedeţi că deşi e la modă ecumenismul, zelotismul eretic duce, şi în zilele noastre dedicate păcii, la ură şi terorism. Nu în mahomedanism ci tocmai în falsul creştinism european. A se vedea deci că boală este erezia de orice fel şi sub orice mască]
Datorita actiunilor antiromânesti si amenintarilor la care au fost supusi preotii ortodocsi, existau, in vara anului 1990, 14 parohii ortodoxe vacante numai in judetul Covasna. Oficialitatile locale din judetele Covasna si Harghita nu au luat nici o atitudine fata de actele mentionate, plecarea preotilor ortodocsi din diferite localitati fiind considerata, in mod tacit, "normala". Aceeasi atitudine au manifestat-o autoritatile mentionate si fata de starea grava in care se gaseau bisericile, cimitirele si casele parohale ortodoxe din cele doua judete.
Acolo unde cercetarea a permis, au fost mentionati epitropii, cantaretii bisericesti, alti gospodari fruntasi care au contribuit la prosperitatea comunitatilor. "Volume intregi s-ar putea scrie despre zidul de foc al dragostei de lege si de neam al batranilor nostri, dintre care se desprind figurile senine si blande ale unor epitropi, cantareti si consilieri parohiali", spunea protopopul Aurel Nistor. Impletindu-si propria lor viata cu viata poporului in mijlocul caruia isi indeplineau misiunea lor mantuitoare, preotii români, desi constituiau "parafulgerul in care loveau faradelegile", au contribuit in multe cazuri, in mod hotarator, la insasi existenta comunitatilor românesti ca obsti distincte.
Lista preotilor martiri cuprinde nume precum: preotul Toma din Zagon, care in 1797 se afla in temnita ... "impreuna cu popa Dumitru din Arcus, fiind cu fiarele pe picioare pentru credinta noastra"; pr. Iacob Popovici din Poian, "asasinat de oameni necunoscuti" la 1847; pr. I. Coman din Sita Buzaului, condamnat la moarte prin spanzuratoare in 1916 in Ungaria (eliberat impreuna cu ceilalti preoti din zona aflati in detentie la Sopron, decedat dupa cateva zile la varsta de 46 de ani, ieromonahul Dionisie Sova, staretul manastirii Fagetel, spanzurat in anul 1946.
O categorie importanta de lideri locali, adevarati "luptatori pentru supravietuirea românilor din curbura interioara a Carpatilor a constituit-o protopopii din zona, precum Petru Pop, Ioan Petric, Spiridon si Constantin Dimian, Dumitru Coltofeanu, Aurel Nistor, Ioan Moga, Ioan Rafiroiu, Ioan Visoli, Ioan Urzica, Petru Dobrean, Elie Campeanu si multi altii. Majoritatea dintre ei au avut de suferit, deoarece metoda "de a marginaliza, de a inlatura chiar, elemente ferme de curaj, active, care potentau opozitia româneasca era bine gandita, intens aplicata si adesa dadea roade".
Din cartea Teroarea_horthysto-fascista dăm cuprinsul şi capitolul III. Vă rog să citiţi măcar introducerea (cu bold îngroşată) care arată la ce boli duce erezia:
„Cuprins:
Capitolul I – DICTATUL FASCIST DE LA VIENA DIN AUGUST 1940 – UN
ATENTAT ODIOS IMPOTRIVA INDEPENDENTEI SI SUVERANITATII
NATIONALE, A INTEGRITATII HOTARELOR ROMANIEI – PAG. 2
Capitolul II - MECANISMUL POLITIC ŞI DE STAT PRIN CARE S-A
INSTAURAT ŞI EXERCITAT REGIMUL DE TEROARE HORTHYSTA
IN TERITORIUL DE NORD- VEST AL ROMÂNIEI – PAG. 40
Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI
ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN
NORD- VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 50
Capitolul IV - EXPULZĂRILE, DISLOCĂRILE ÎN MASA ALE POPULAŢIEI
ROMANEŞTI. ÎMPIEDICAREA PARTICIPĂRII ROMÂNILOR LA VIAŢA
POLITICA – PAG. 79
Capitolul V - DEPOSEDAREA DE BUNURILE MATERIALE ŞI ALTE FORME DE
ASUPRIRE ECONOMICĂ A ROMÂNILOR ŞI A CELORLALTE NAŢIONALITĂŢI
OPRIMATE – PAG. 109
Capitolul VI - LAGĂRELE DE INTERNARE, TABERELE ŞI DETAŞAMENTELE
DE MUNCA FORŢATĂ, DEPORTĂRILE — MIJLOACE DE OPRIMARE ŞI
ELIMINARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI ŞI A CELORLALTE POPULAŢII
ASUPRITE – PAG. 118
Capitolul VIII - POLITICA CERCURILOR CONDUCĂTOARE DIN UNGARIA
HORTHYSTĂ DE DEZNAŢIONALIZARE ŞI MAGHIARIZARE A ROMANILOR
DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI – PAG. 134
Capitolul IX - ÎNĂSPRIREA TERORII HORTHYSTO- HITLERISTE ÎN NORDESTUL
TRANSILVANIEI ÎN PERIOADA 19 MARTIE—25 OCTOMBRIE 1944 –
PAG. 165
[…]
Va urma cu:
Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Capitolul III - MALTRATĂRI ŞI CRIME COMISE DE TRUPELE ŞI ORGANIZAŢIILE TERORISTE HORTHYSTE PE TERITORIUL COTROPIT DIN NORD- VESTUL ROMÂNIEI Principalul mijloc prin care regimul horthyst a încercai să exter mine şi să elimine popula ţia rom âneasc ă din aceast ă parte a României, intrat ă sub ocupa ţia Ungariei horthyste, 1- a constituit efortul de a schimba artificial raportul demografic în favoarea popula ţiei maghiare, de a justi fica eventuala permanentizare a acestui regim.

Strategia regimului de ocupaţ ie horthyst ă fa ţă de popula ţia rom âneasc ă din nord- estu Transilvaniei a fost sintetizat ă de baronul Aczel Ede, şeful Circumscrip ţiei regionale a X- a Cluj, a organiza ţiei paramili tare horthyste a tiraliorilor, într - o cuv întare rostit ă la Şimleul Sil- vaniei, cu care prilej afirma : "Pe ace şti valahi opincari trebuie să- i extirp ăm, să- i ucidem ca pe du şmanii no ştri [...]
Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeal ă fiindc ă Dumnezeu nu ajut ă dec ît for ţa brut ă şi aceast ă for ţă brut ă noi cu toţii trebuie s- o întrebuin ţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune : nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia pentru că acestea sînt păcate. Aceasta este păcat ? Nu este păcat ! Păcat va fi ca adev ărat dacă nu vom extermina aceast ă band ă [...]
de valahi opin cari [...]
. Vom organiza şi o noapte a Sf întului Bartolomeu [...]
şi vom ucide şi copiii în pîntecele mamelor lor".

Unul din contemporanii evenimentelor — Kelemen Sandor — scria urm ătoarele : "Comandan ţii militari, în cea mai mare parte, au fost de orientare fascistă, şovinist ă. [...]
. Cea mai important ă munc ă a comandan ţilor militari a constat in opera ţiuni de "curăţire"". In aceea şi ordine de idei, Szenczei Laszlo va scrie : "Soldăţimea pătruns ă pîn â in m ăduva oaselor de teoriile fasciste, odat ă ajuns ă în nordul Transilvaniei, a săvîrşit atrocităţi odioase fa ţă de locuitorii neajutora ţi ai satelor romane şti". Acţiunile criminale, teroriste, săvîrşite împotriva popula ţiei rom âne şti, au fost preg ătite premeditat de către guvernan ţii horthy şti, şi au fost înfăptuite prin intermediul întregului mecanism de opresiune la care neam referit, prin mii de crime, devast ări, maltrat ări şi expulz ări, pen tru a distruge cît mai mul ţi rom âni, a teroriza şi înfrico şa pe cei răma şi, spre a- i determina să- şi părăseasc ă casele şi gospod ăriile şi a se refugia în România. Ele au fost dezl ănţuite imediat dup ă trecerea frontierei de către trupele horthyste. Unul din martorii oculari ai evenimentelor, Hrior Victor Văleanu, din Satu Mare, declara urm ătoarele privind regimul de teroare instaurat de autorit ăţile horthyste la începutul lunii septembrie 1940 : "1. Intrarea trupelor ungare în ora şul Satu Mare a fost des âvîrşită în ziua de 5 septembrie 1940 [...]
. Puţinii rom âni care se mai aflau în ora ş, cum şi evreii au fost obliga ţi să pun ă la butonier ă cocard ă ungureasc ă, altfel fiind expu şi să fie linşaţi [...]
de hoardele dezertorilor reîntor şi in ora ş înainte de intrarea trupelor ungare. Inainte şi dup ă intrarea trupelor s- au reîntors la Satu Mare cca 4 000 tineri care au tre cut frontiera în mod clandestin în ultimii ani. Ace ştia, seto şi de răzbu nare, căutau pe ofiţerii de poliţie şi func ţionarii care i~au anchetat pe timpuri, însă, bine înţeles, zadarnic deoarece aceştia s- au retras... Totu şi în ura lor fa ţă de rom âni mai găseau pe cîte un func ţionar pe care să- l denun ţe autorit ăţilor ungare ca av înd ţinut ă ostilă Ungariei. 2. Cu ocazia intră rii trupelor ungare, ordinea au men ţinut - o jan darmii unguri sosiţi primii în ora ş, cura şi un deta şament de 1 200 de gar dieni publici repartiza ţi de la diferite ora şe din Ungaria [..]. Imediat apoi s~a proclamat stare de asediu şi s- a introdus administra ţia militar ă, autorit ăţile civile pierz înd orice competen ţă de activitate. 3. De la penitenciarul tribunalului s- a dat drumul deţ inu ţilor găsiţi si s- a instalat Comenduirea Pieţei şi biroul popula ţiei, Kemelharitoiroda (Biroul de contraspionaj — n.n.), care şi- a început activitatea [...]
. 4. în primele 2—3 zile nu s- a întimplat ceva deosebit, însă în ziua de 8 septembrie au început arest ările în mas ă. Au fost aresta ţi în aceast ă zi, între mul ţi alţii, Berger Marcel, fost redactor al ziarului "Reggeli Lapok"' (Foile de diminea ţă), care simpatiza cu rom ânii şi care este ofiţer de rezerva în armata rom ână, subsemnatul, fostul comisar de poliţie Mike Emeric, mai mul ţi alţii foşti în poliţia rom âneasc ă, însă pensionari, pe care nu îi cuno şteam dinainte, cum şi mai mul ţi intelectuali rom âni din jude ţ [...]
. Din prima zi a intră rii trupelor, limba rom ână a fost cu totul înlăturat ă şi chiar acei care ştiau înainte bine rom âne şte răspundeau în un gure şte şi dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spu- neau "nem tudok olahul", (Nu ştiu limba "valah ă" — n.n.). In aceste dureroase zile, bieţ ii rom âni aveau mimai o singur ă mingiiere : biserica, unde aduna ţi se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi şi in hohote de plîns. Insă şi aceasta a fost pus ă sub supraveghere. Agen ţii unguri şi aici au fost plasa ţi, aşa că noi rom ânii nici nu aveam curaj să vorbim unul cu altul, iar pe strad ă dacă se înt îlneau vorbeau numai un gure şte, pentru ca agen ţii presăraţi pe străzi să nu îi pun ă sub suprave ghere şi să- i înainteze Comenduirii. Cele mai grozave zile le- am trăit atunci. Auzeam, vedeam arest ări cu duiumul şi nu puteam da mina de ajutor fără a risca să ajung tovar ăş celui arestat, fără nici un motiv serios [...]
. Evreii sînt prigoni ţi aproape la fel ca rom ânii, din care cauz ă, în~ truc ît este posibil ei înconjoar ă (evita — n.n.) orice contact cu ungurii şi mai ales cu autorit ăţile ungure şti. Ungurii au arestat apoi pe rabinul Friedman, care la 10 mai a rostit o predică, arătînd fidelitate fa ţă de statul rom ân, pe care a şi imprimat - o. Numitul a fost depus la penitenciar şi nu ştiu ce s- a mai înt âmplat cu el. Pe angrosi ştii comercian ţi de postav Schwartz şi Leibovici i- au arestat şi depus la penitenciar, pe motivul ca au subscris sume mari la fondul pentru înzestrarea armatei rom âne. De altfel, pentru că ace ştia sînt multimilionari şi membri marcan ţi, avoca ţi ai partidului maghiar s- au anga jat să- i apere, pentru suma de 10 000 pengo (cca 300 000 lei) [...]
.
După cit am putut observa, avoca ţii partidului maghiar vîneaz ă pe evreii înst ăriţi şi acuz îndu- i cu diferite nelegiuiri pe cale de denun ţ, forţîndu- i să recurg ă apoi la protec ţia lor, pentru sume de bani destul de însemnate, stabilite dup ă puterea de plat ă a individului. Astfel, toţi evreii mai înst ăriţi îsi aşteapt ă cu înfrigurata rîndul. între aceşti avoca ţi "vînători" am putut recunoa şte pe dr. Ţeveli care este comisarul guver nului pentru Satu Mare şi pe avocatul dr. Sudi. care este membru marcant al partidului maghiar . Tot dr. Sudi a fost acela care a recurs să ia ap ărarea soţiei singurului comerciant rom ân, de acolo, Augustin Vuic, arestat şi el fără un motiv, căruia i- a spus să depun ă 300 pengo (cca 9 000 lei), spun îndu- i că altfel nu se va interesa de soarta lui. Femeia, nedispun înd. de suma cerut ă, avocatul a refuzat să facă interven ţia pentru eliberarea soţului său [...]