Despatimirea

[Traditie1]

Dincolo de pierderea mântuirii, de ratarea întâlnirii și unirii cu Dumnezeu, patimile mai au și efectul de a ruina viața trecătoare, prin dezordinea pe care o induc, prin suferința provocată de neîmplinirea poftelor și prin grijile cotidiene.

A trăi potrivit înclinațiilor animalice (trupești) și demonice (ura, pizma, mândria etc) face ca viața omului să nu aibă o ordine și astfel el să sufere, fiindcă așa cum spunea un Părinte (parcă Isaac Sirul), atunci când sufletul nu are o o rânduială zilnică el se tulbură.

A alimenta poftele trupești face ca acestea să crească și omul să sufere mai mult când nu și le poate împlini.

Viața de patimi înseamnă și mustrarea conștiinței, neliniște, lipsa perspectivei vieții veșnice și implicit apăsarea grijilor vieții de acum.

Iată ce înțeleaptă este despătimirea, lepădarea de lume, pe care nu numai creștinii au practicat-o ci și unii păgâni, de pildă zeniștii sau budiștii.

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie1

Dincolo de pierderea mântuirii, de ratarea întâlnirii și unirii cu Dumnezeu, patimile mai au și efectul de a ruina viața trecătoare, prin dezordinea pe care o induc, prin suferința provocată de neîmplinirea poftelor și prin grijile cotidiene.

A trăi potrivit înclinațiilor animalice (trupești) și demonice (ura, pizma, mândria etc) face ca viața omului să nu aibă o ordine și astfel el să sufere, fiindcă așa cum spunea un Părinte (parcă Isaac Sirul), atunci când sufletul nu are o o rânduială zilnică el se tulbură.

A alimenta poftele trupești face ca acestea să crească și omul să sufere mai mult când nu și le poate împlini.

Viața de patimi înseamnă și mustrarea conștiinței, neliniște, lipsa perspectivei vieții veșnice și implicit apăsarea grijilor vieții de acum.

Iată ce înțeleaptă este despătimirea, lepădarea de lume, pe care nu numai creștinii au practicat-o ci și unii păgâni, de pildă zeniștii sau budiștii.

Sa nu uitam ca patimile au consecinte nu doar asupra omului patimas, ci din nefericire patimile se manifesta si asupra celor din jur, patima mea poate starni in aproapele meu aceeasi patima intr-o egala sau mai mare masura. Spre exemplu mania mea poate starni in aproapele meu mania sau o alta patima. De aceea cuvintele Mantuitorului "Vai de omul prin care trece sminteala" sunt actuale mai ales in acest caz.

[Traditie1]

Cea mai greu de învins patimă e mândria, pentru că este greu de depistat.

Noi credem că putem depista mândria prin propriile introspecții și s-o evităm, dar în realitate putem evita doar trufia, adică manifestarea activă a mândriei, o "umflare" de moment.

Ca să ne vedem mândria poate veni doar ca urmare a unei iluminări duhovnicești, unei descoperiri de la Dumnezeu. Este o taină, așa cum spunea Sf. Siluan, care numai după lungi străduințe a ajuns la această înțelegere, moment care a reprezentat cotitura majoră din viața sa în duh.

Mândria e un fel de nebunie, de închidere în propria minte, e o stare ontologică naturală, comună tuturor oamenilor iar smerenia a fost descrisă de Siluan ca "lumina în care putem vedea pe Dumnezeu-Lumina" și totodată să ne regăsim pe noi înșine.

Prin învățăturile ei despre smerenie (care nu poate exista dacă nu există lupta cu patimile, înfrânarea), avem o dovadă obiectivă că Ortodoxia e singura credință adevărată, că toate celelalte, inclusiv cele apropiate (protestantismul, catolicismul) sunt făcături omenești care nu duc la mântuire.

[t_iubesc]

Sunt de acord cu chestia asta ca mandria este foarte rea si daunatoare. De exemplu tocmai astazi un semen de-al meu m-a facut in toate felurile, fel si chip ca pe o "tarfa" asa cum mi-a zis dar imi dau seama ca trebuie sa rabd foarte multe si ca intr-un fel merit sa ma faca cu ou si cu otet pentru ca si eu i-am jignit pe altii si mai apoi, ma gandesc ce as face daca de ex. m-ar injura Gigi Becali intr-un hal fara de hal, va trebuie sa tac si sa zambesc frumos si sa mai si zic multumesc frumos asta fiind o forma de smerenie, poate ca. Totusi, imi dau seama ca oamenii pe care ii consideram rai nu sunt chiar asa de rai si cei pe care ii consideram buni, nu sunt chiar asa de buni. De aici deduc ca totul este numai mandrie si desertaciune si ca din mandrie si posibil si vreo boala psihica a acestui individ, posibil ceva schizofrenie cu forma usoara la inceput sa-l faca sa ma faca intr-un asemenea hal in toate felurile si formele posibile. Am observat o chestie, cu chestiile astea usoare de afectiuni psihice nu e de joaca ca se pot transforma in chestii mai grave dar un om care are astfel de probleme psihice se vede din priviri, daca va uitati bine la ochii lui au ceva alienat si strabiu iin ei; asta o recunosc la oricine care are asa ceva la cap pentru ca colega mea la liceu i s-a pus diag de schizofrenie nervoasa si avea halucinatii si priviri asa in gol poate si pt. ca lua medicamente tranchilizante si profa mea de asemenea suferea de asa ceva si la fel a avut o cadere psihica foarte urata incat o sa tin minte toata viata; faza e ca fata aia din cauza ca a facut cura de slabire a ajuns intr-un asemenea hal iar profa pentru ca era inselata de sot si era foarte sensibila, a ajuns asa de rau ca a fugit pe strazi si abia au putut-o gasi. de acee, degeaba glumiti cu chestiile astea ca nu e de gluma deloc si am observat o asemenea privire si la omul asta care din mandrie m-a injurat si mi-a zis in toate formele si chipurile, este posibil ca este pe cale sa o ia razna si e posibil ca e predispus la asa ceva ca eu una doua identific natura umana, pe deasupra desfranarea indelungata zi de zi distruge creierul uman.

[vsovivi]

Mândria e cel mai simplu de depistat şi de renunţat la ea... dar omul nu vrea să renunţe la vispiscool său de mărire deşartă... poate dar nu vrea şi pentru că nu vrea se face că nu poate ca să îndrăznească să se umple de tot felul de putori, pardon puteeri... căci omul e tare la cerbice şi la ceriad... mulţumindu-se la idolii care îl mulţumesc pe el , pe omul rău şi complet necredincios...


Cum se depistează mândria? Păi ea e judecata în socoteli, e cugetarea trufaşe pentru semeţia răutăţii... nu o vezi căci e o cugetare trupească şi avocaţii, duhurile rele cu care eşti unit o apără cu ardoare... defapt nu e altceva decât ascunderea în tufe, printre spini şi mărăcini, şi de acolo, crezând că nu poţi fi văzut, priveşti cu poftă şi absenţă şi împietrire de inimă, priveşti la toate ştirile şi noutăţile cu multă curiozitate vispisălotoare... mirându-te absent şi fericit de ceea ce faci: lucru curios, ai pierdut mult timp într-o lepădare de sine viceversa.

Defapt e smerenia trufaşe ce se dă milostivă şi lovită ca să ia slavă de la oameni pentru întietăţuri obţinute prin călcarea în picioare a sămânţei Semănătorului de grâu. E neghina şi buruiana care stă şi suge lapte şi miere trupească fiindcă îi place să fie un nevinovat papălapte şi papă miere... dar e miere de la viespi, adică fiere.

Ce s-o mai lungim, e o împietrire a ochiululhulului... care devine pun şarpe lung până la maţe şi până la rădăcina limbii cu colacul învârtit în jurul nasului... e pofta nebună şi ieşită din minţi ca să blestemi, să înjuri, să te răybuni, pardon răzbuni şi să te compătimeşti prin vederea suferinţelor altora... că cică a fost din vina lor...

Deci e vorba că inima ta e ochiul şi dacă ochiul tău care este lumina trupului este întuneric în tine atunci cu cât mai mult întunericul... deci cu cât mai mult e întuneric întunericul din tine e întuneric dacă toată lumina din tine, ochiul, este întuneric. Căci dacă te-ai uitat la o ''femeie'' la o fericire străină de Dumnezeu ca s-o pofteşti, iată că deja ai şi păcătuit în inima ta... deci lumina din tine a şi căzut în ispită devenind întuneric... întunericul mândriei şi neascultării.

Deci e simplu de văzut, de ştiut mândria, problema mare apare atunci când vrei să ieşi din ea şi vrei să n-o mai cunoşti, căci buzele viclene mereu te atrag ca să-ţi zici ceva ''bun'' şi să te rearunci liniştit în ballta trufiei, să te reîntorci la ocupaţia ta de bază: pierderea timpului cu neiubirea necurată...

Defapt omul se ocupă 99,99% din timp cu amăgire Domnului... îl păcăleşte că cică îi pasă... defapt omului demult nu-i mai pasă de durerile şi necazurile sale şi ale aproapelui său... îl doar în şpiţ sau şpriţ, îl doare-n cot, îl doare-n strâmbătate şi-n viceversare, îl doare-n 14.

Că dacă măcar o brumă, măcar o lacrimă tainică nu de crocodil ci de focă ar avea, ar simţi căldura smereniei smerite ce vine de sus pe nesimţite... căci omul nu ştie că nu face altceva decât să nu ia în seamă smerita smerenie şi smerita cugetare... nu poate omul să ia în seamă şi în serios... căci omului îi place să se mângâie cu fericirile slavei de la oameni... asta a fost învăţat de mic... salută pe nenea, adună ca nenea, fă ca nenea, nu vorbi urât la nenea... şi aşa a ajuns omul să înlocuiască pe Dumnezeu cu tanti grijania care îi ghiceşte în zaţ cât de luminos îi va fi viitorul dacă se pune pe muncpă şi munceşte învârtind cu picioarele cerbicea.

E simplu defapt, e suficient ca să nu mai faci răul dacă ai urmat binele, dar lăcomia nu te lasă şi imediat te îndeamnă să fqaci şi răul ca să fie scor egal, dar când ai făcut răul nu te îndeamnă să faci şi binele ci atunci binele e perceput ca fericirea semeţiei răutăţii deoarece te-ai răzbunat ''vrednic'' deci iată ai făcut binele... dar ai fost păcălit creţând că e scor egal, căci judecata omului nu aceptă decât echilibrul... dacă nu e scor egal atunci ştie că cineva a avut întietate şi se străduie ca să facă pace între bine şi rău... căci omul se hrăneşte cu pofta de poamele alea din Raiul pierdut, jinduind la o nălucă a slavei şi crezînd că e ceva legat de conştiinţă... dar conştiinţa omului e cea mai mincinoasă şi absurdă dobitoacă ce îndeamnă omul la cele mai absurde prostii, căci omul nu vede cine e vinovatul... păi vinovatul e şi nu trebuie să-l caute ci să se pocăiască... dar omul caută vinovaţi căci tot omul s-a făcut detectiv ... că de aia se ascunde în tufe... că acolo şi-a amenajat biroul.

Cam asta se poate spune despre mândrie de la nivelul meu subacvatictactoe.

Am scris mult, când era suficient să scriu MÎNdrIE... unde dr nu vine de la dragoste ci de la doctor allBAN.

[vsovivi]

Adică se crede omul conştiinţa... când ea e defapt altcineva, şi ar ieşi din mândrie dacă ar întreba aşa seară de seară sau chiar mai des:

-Spune conştiinţă, mă mântuiesc eu cu faptele pe care le-am făcut astăzi? Sau iar am avut pofta aia mare mare, de mărire... pofta de a blestema, adică m-am nemulţumit pentru nimicuri.

Dar omul preferă seara să se lase furat de somn în timp ce priveşte pe TV la tot felul de filme şi de dezbateri şi meciuri ''interesante'' că doar televiziunea este a 7 sau a 8 artă.. ce-artă? Păi artă marţială... şi joială, fireşte, firea aia scurtă: poft, soft, moft.

Dar şi mândria este alticneva, şi ar trebui omul seara s-o mustre:
-De ce-mi dai mie ceea ce se cuvine lui Dumnezeu sau aproapelui meu?

[Traditie1]

t_iubesc, a vedea propria mândrie e mai prețios decât a vedea-o la alții.

Iar a judeca pe alții e deseori înșelător, mai ales când o facem după aparențe, așa cum se vede din mesajul tău. Omul e o taină și dacă nu înțelegem exact mecanismele psihologice prin care cineva a ajuns la anumite manifestări, e bine să nu tragem concluzii căci asta înseamnă a osândi, un păcat grav. Trebuie să căutăm să-i înțelegem (în sensul de a-i cunoaște) pe ceilalți ca să nu tragem concluzii greșite.

...

Vsovivi, prin faptul că spui că ar fi ușor de depistat mândria te amăgești și te închizi unei evoluții reale, fiindcă această convingere a ta e tot o formă de mulțumire de sine, de amăgire de sine. Tu de fapt vorbești despre forma activă a mândriei, la care m-am referit în mesajul anterior. Mândria e prezentă atât ca și caracteristică a sufletului cât și ca manifestare faptică, ultima constând în înălțările minții care se manifestează în diverse momente. Sau cu alte cuvinte, există mândria subconștientă, ca stare ontologică a noastră și mândria conștientă ca formă de exprimare a mândriei subconștiente.

A controla formele de mândrie conștientă nu e așa greu, dar a eradica mândria care ne caracterizează ontologic e un proces îndelungat și dificil, care durează ani iar Sfinții Părinți spun că acest proces durează la infinit fiindcă prin el ne apropiem de asemănarea cu Dumnezeu Cel infinit de Smerit.

[raisa2006]

Eu observ ca ,incercand sa ma despatimesc de fapt ma impatimesc mai tare...

De ex cand postesc atunci sunt mai irascibila, ma supara copiii mai tare s.a

[vsovivi]

În prealabil postat de Traditie1

t_iubesc, a vedea propria mândrie e mai prețios decât a vedea-o la alții.

Iar a judeca pe alții e deseori înșelător, mai ales când o facem după aparențe, așa cum se vede din mesajul tău. Omul e o taină și dacă nu înțelegem exact mecanismele psihologice prin care cineva a ajuns la anumite manifestări, e bine să nu tragem concluzii căci asta înseamnă a osândi, un păcat grav. Trebuie să căutăm să-i înțelegem (în sensul de a-i cunoaște) pe ceilalți ca să nu tragem concluzii greșite.

...

Vsovivi, prin faptul că spui că ar fi ușor de depistat mândria te amăgești și te închizi unei evoluții reale, fiindcă această convingere a ta e tot o formă de mulțumire de sine, de amăgire de sine. Tu de fapt vorbești despre forma activă a mândriei, la care m-am referit în mesajul anterior. Mândria e prezentă atât ca și caracteristică a sufletului cât și ca manifestare faptică, ultima constând în înălțările minții care se manifestează în diverse momente. Sau cu alte cuvinte, există mândria subconștientă, ca stare ontologică a noastră și mândria conștientă ca formă de exprimare a mândriei subconștiente.

A controla formele de mândrie conștientă nu e așa greu, dar a eradica mândria care ne caracterizează ontologic e un proces îndelungat și dificil, care durează ani iar Sfinții Părinți spun că acest proces durează la infinit fiindcă prin el ne apropiem de asemănarea cu Dumnezeu Cel infinit de Smerit.

Nici vorbă dragă domnule, mă iartă că trebuie să te combat, dar dumneata filozofezi metempsihotic, vorbind de conştient şi subconştient şi inconştient şi de ceva ce ar părea că este complicat şi greu de înţeles şi de văzut şi de pătruns, nici vorbă, totul este foarte uşor, simplu, este dat să vadă şi unui copil şi unui prost, e la mintea oricui, doar că trebuie să vrei să-ţi vezi bârna, să-ţi vezi drumul strâmb sau drumul ce coboară spre iad în loc să urce la ceruri, la cerurile smeritei cugetări, ale smeritei smerenii...


E simplu şi firesc, eee simplu de tot, adică în loc să te laşi convins de atacul semeţ al cugetului ce atacă pe la plăsele cu gândiri savantele papantele ca să mergi ca nebunul la PAtRIS, pentru ca să te opreşti la MOULIN ROUGE, unde să faci din bobul de grâu o făină dulce, praf şi pulbere albă... stai o clipă, că nu trebuie mai mult de o clipă şi te întrebi:
-la ce-mi trebuie mie ruj? Şi gata ai ieşit din mândrie.

Dar omul e curios, omul se vrea mare, ca să se dea mare, să se ţie mare, căci omului îi place gROZăvia... aşa ca şi cum el ar fi mai mare şi mai smerit ca oricine şi fireşte mai înţeţelept...

Deci cum să mă amăgesc eu cu mulţumirea de sine, că mulţumirea de sine vine de la mofturi, iar eu mă amăgesc cu ceva mai rău, cu întietatea ispismei care e culmea prostiei, căci zice el că banul făcut lesne este cea mai importantă şi strălucită înţelepciuciune... şi când vede la alţii începe să se laude că şi el ar putea fi afacerist şi că şi el ar putea născoci şi nălucifariferiza nişte afaceri serioase... de exemplu, se gândeşte cât ar câştiga dacă ar vinde nişte pălincă la plic... :))))))

Aşa că nu e vorba de subconştient sau de inconştient ci bârna e clară şi se vede mare şi groasă şi lungă cât prăjina, se vede şi dacă nu este pic de lumină... se vede şi dacă eşti orb, se vede şi de pe lună... e mare, pute, şi omul evită să constate doar pentru că îl flatează la porcgoliul său măreţ... deci e grozav omul căci se dă lovit şi virgin şi smerit şi se îmbracă în alb sau negru deşi e plin de păcate şi curvii în toată ispsitoria lui... aia nu mai vrea să ştie, nu mai ţine minte, în schimb ţine minte, că odată şi dumneata i-ai greştit şi te ţine minte chiar dacă te-a iertat iar când se iveşte prilejul, ajungi tu la ananghie, să vezi cum se bucură că o păţeşti şi vine şi-ţi ţine morală că cică n-ai ascultat... şi ca atare meriţi ceea ce ai păţit şi chiar se bucură... în subconştient sau inconştient... se bucură dar arată la oameni o mină asa ponosită şi gravă... se arată şi el lovit... se arată şi el plin ochi de coonştiinţă şi responsabilabilitate...

Deci dragul meu, barosan, nu e vorba de subtilităţi duhovniceşti sau sufleteşti ci e vorba de crasa excrochereală pe care o practică omul crezând că poate păcăli pe cineva, când defapt ideile trupului, trufia trupisării, pe care le ascultă omul sunt foarte simple dar le împachetează într-o fiilozoofilie foarte înaltă, în semeţia inimii, când adună sau scade, el judecă strâmb:

-lăcomie, mândrie,
-desfrânare, mândrie
-banul cel lesne obţinut, mândrie,
-fuga de lucru duhovnicesc şi trupesc, mândrie
-nemulţumirea de rugăciune şi binele altora, mândrie
-răzbunarea pe nevinovaţi, săraci, proşti şi mai mici, mândrie
-ispita şi pofta şi invidia pentru întietăţile dulcegăriilor deşertice, mândrie
-uitarea şi amintirea de mândrie ca să te mândreşti că nu asculţi, mândrie
în final
-curiozitatea sadică de răul altuiA şi de răul tău exact ca nişte pui, pui de pui, pui de vipvipere şi năpârpârci foarte ştiutoare şi versate... deci iată că dă lecţii la toţi, şi e pe deasupra şi fericit sau pededesubt.

Deci e lesne de observat din curiozitatea lui doar că nu vrea cu niciunchip ca să şi constate, că, problema lui e aia că trebuie schimbată direcţia sau îndreptată calea pe care merge inutil... dar iar şi iar omul nu vrea, nu vrea deloc... căci îi place enorm să-şi omoare timpul, clipa, secunda, şi astfel se sperie cu minteres tactic la anumite momente constatând că iarăşi a trecut prea repede tot timpul şi a trecut în zadar exact ca şi ieri... şi apoi se mulţumeşte ofoftând din firea lui aia scurtă, poft, soft, moft, adică se mulţumeşte cu amăgirea de sinee, că iată totuşi e cineva şi că mai are nişte bani buni, prin portofel sau puşi deoparte, că nu a cheltuit chiar totul, sau îşi zice că încă e în treabă şi că e foarte util societăţii, sau a fost cândva... dar e vai de el reptilă sărmană şi oarbă, nu vede că are pe inimă solzi de piatră cioplită... iar în mijloc şade bârna telescopicopică, e piatra cioplită de neascultarea lui proprie şi personală, şi ţine la ea mai mult decât la ochii din cap... căci ea, piatra asta necioplită ar fi trebuit să se cioplească singură prin răbdare în umilinţă pe calea ascultării smerite... dar omului nu-i place umilinţa şi ocările, că cică e de nesuportat jignirea şi e de nesuportat ca să recunoşti că eşti obraznic întorcând să fi lovit şi peste obrazul pe care-l ţii ascuns la întuneric... acolo unde îţi place să te retragi şi să ispisviseezi la toate ''fericirile'' ascunse ale omului necredincios şi păcătos: ştiinţa pe care ai furat-o pentru ca să-ţi faci din ea harem pentru zile negre... e un fel de pensie ce o agoniseşti prin păcătuiri... neştiind că ea, averea asta, este medalionul de berău (un soi de erou ceva mai dracool) pe care ai să-l porţi în eternitate plin de egoism... şi de slavă de la morţi sau de la fraieri... toţi cei care au biruit definitiv... smerenia smerită, şi cugetarea smerită... intrând şi tu definitiv în rândul poporului cel răsculat, cel prea tare la cerbice şi ceriad. Şi dacă cer mereu asta... vor primii ceea ce şi-au căutat: pacea viceversatilă... inversă, contra, adică defapt cearta, ce artă? păi arta marţială şi joială... fireşte... firea aia scurtă 666... aici e înţelepciuciuniunea... adică omu' drept cu mingea, omu' drept cu mingea, omu' drept cu mingea... halei hap de trei ori peste cap.

[vsovivi]

Ispismă ispisteţită şi jignită foarte tare că i s-a furat din mâncare... foarte prost cum ar veni adică... de frică... căci i se ridică... i se ridică tensiunea arterială... fireşte... îl dor dinţii de lapte fiindcă creşte... îi iese măseau de minte... de mintea altuia şi aşa ajunge de minte de înghiaţă apele... toate apele de la rădăcina sămânţei, de la rădăcina bobului şi rămâne pe veci aşa: încremenit... îngrozit, crizat... un om cu guşe şi cu ceafă lată... un fel de antricot... adică un fel de durere în cot... sau în în... su... şiret-uri.