Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 11.11.2010, 17:32:08
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 268.Reacții la postarea„Pucioșii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului

268. Reacții la articolul „ Pucioșii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului” (I)

Pe Forumul Creștin Ortodox au apărut o serie de reacții dezarticulate la articolul precedent (267. Pucioșii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului), prin care un oarecare acolit pucios, care se semnează Vsovi, își manifestă neîncrederea că pucioșii s-ar fi gândit să ia în vizor Catedrala (despre care se știe că nici măcar n-a început să se construiască) în predica lor defăimătoare la adresa BOR. Vom face în continuare câteva comentarii referitoare la postarea lui.

Citat din postarea semnată Vsovi:

Și dacă e Catedrala inclusă în această listă de ce nu ai dat alte exemple? De ce te-ai oprit fix la Catedrala Mântuirii Neamului? O bombă de presă, ceva scandal, ce urmărești?... ce mai păcăleală... joc de păcălici.”

Comentariu:

Dacă ar fi citit mai atent, Vsovi ar fi observat că pucioșii au ce au cu “mai marii din biserici” , adică aceia care cârmuiesc Biserica: episcopii, în frunte cu Patriarhul. Ei trebuie opriți să mai zidească biserici de zid; lor trebuie să li se smulgă cârma din mână. Este așadar aici un fel de proclamație la o “lovitură de biserică” , adică ceva similar cu lovitura de stat. Ei se roagă la “Dumnezeul” lor cel închipuit, așa: “...Doamne! O, oprește-i pe mai-marii din biserici și nu-i lăsa să mai facă zidiri în numele Tău fără ca Tu să le spui să facă! Ia-le cârma din mână și cârmuiește-i Tu și pe ei “. Pucioșii tânjesc de mult ca să preia puterea bisericească în stat, de prin anii 1990-1993, când conspirau cu febrilitate la răsturnarea orânduirii de stat, reintroducerea monarhiei și reînscăunarea pe tron a regelui Mihai al II-lea, convinși că monarhul îi va răsplăti pe contrarevoluționarii lideri pucioși cu dregătoria de sfetnici regali. Ei visau la un soi de “teocrație”, în care ei să cârmuiască în numele lui Dumnezeu, alături de rege și chiar peste el, căci “sfaturile” lor de sfetnici regali ar fi fost prezentate ca porunci venite din cer, indiscutabile și imuabile.

Iar dacă ne gândim bine, SINGURA biserică aflată acum în preocuparea Patriarhului și a Sinodului de episcopi este Catedrala Mântuirii Neamului. Restul, dacă mai sunt și alte biserici aflate în construcție pe undeva, nu intră în preocuparea “mai-marilor “ bisericii, ci a celor mai mici: antreprenori, enoriași, preoți, credincioși cucernici care vor să contribuie și ei la ctitoriile de cartier.

De altfel, odată deschis acest subiect, el va reveni negreșit în predicile viitoare ale pucioșilor, pentru că așa le stă lor în obicei: să bată fierul cât e cald. Pe măsură ce Catedrala va începe să se înalțe, ei vor lătra tot mai tare împotriva ei. Dar câinii latră, ursul merge. Și nu mor caii când vor câinii. Iar revenirile pucioșilor vor fi în mod indiscutabil mai limpezi și mai pe față spuse, mai la obiect, așa că atunci va fi mult mai simplu de lămurit chestiunea.

Alt citat din postarea semnată Vsovi:

“Și se vede că le scoți din context tot mai bine ticluite ca să provoci panică... în mintea mea, aia mai săracă; păi e vorba de zidiri de biserici, de zidiri... accentul și sensul punându-se că nu zidirea zidurilor e așa de importantă ci aia duhovnicească, adică trăirea poruncii sfințeniei în popor... frățieTatea și prietenia în Domnul...”

Comentariu:

Raționamentul făcut aici este fals, vicios și tendențios. Vsovi afirmă că “accentul nu se pune pe zidirea zidurilor”; adică, “să mai și zidim biserici de zid, dar să nu ne preocupe asta în principal, ci mai ales zidirea duhovnicească”. Or, pucioșii spun limpede: să nu se mai zidească nici o biserică de zid (cu o singură excepție: atunci când Liderii Pucioși vor spune ei unde, cum și când trebuie să se zidească), iar în cele existente să se facă “curățenie” (cităm) “...curăță fărădelegea din biserici și din locașurile numite așa...”

Iar dacă Vsovi știe și recunoaște singur că mintea–i este ceva mai sărăcuță, de ce se bagă el în chestiuni care-l depășesc? Vorba ceea:

Dacă mintea-ți slabă, tâmplele-ți apasă
Altuia mai vrednic, replica i-o lasă...

Alt citat din postarea semnată Vsovi:

Deci în Cuvânt se spune să nu se mai pună mereu bârna de la căruță înaintea boilor, ci să se zidească cum se cuvine dacă folosești căruța pe care ar fi trebuit s-o ffi făcut iarna și vara sanie deci e vorba de a nu veni omul tot mereu la lucru cu luăogica lui aia bouleiană... în materie de zidiri și de zidărie ci mai bine să lase din meșteșug mai mult pe Dumnezeu, în mâna Lui Dumnezeu... că dacă nu, atunci o să ajungem să construim cu toții numai ziduri, că numai avem ce altceva fiindcă toți oamenii au plecat la cules de căpșuni sau de citrice sau la zidit ei tot felul de zidării, că dacă așa au fost învățați să zidească, iată au plecat cu toții la zidit de zid -uri... și au ajuns și la partea a treia... și așa mai departe.”

Comentariu:

Vsovi confirmă ce s-a spus mai înainte: Orice zidire de biserică va trebui făcută de acum încolo doar prin mâinile sau cu aprobările date de pucioși în numele lui Dumnezeu. Parafrazând spusele lui Vsovi, rezultă că omul nu trebuie să se mai implice “în materie de zidiri și de zidărie ci mai bine să lase din meșteșug mai mult pe Dumnezeu, în mâna Dumnezeului Pucios”. Adică, să nu mai zidească mâinile omului, ca să ridice zidiri de biserici, ci să zidească mâinile Dumnezeului Pucios. Dar cine sunt “mâinile” Dumnezeului Pucios, prin care el face și desface toate pe pământ?

Ca să ne lămurim, cel mai bine ar fi să vedem ce scrie chiar în cartea lor cea “sfântă”, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. La început, liderii pucioși pretind că duhul Verginicăi din ceruri îi consideră pe ei ca fiind “mâinile și picioarele sale”, prin care ea continuă să lucreze pe pământ, deși cu trupul este de mult sub pământ, iar cu duhul în cer, de unde aduce mereu “cuvinte” în numele lui Dumnezeu:

“Voi sunteți iubiții mei, sunteți mâinile și picioarele mele, sunteți glasul și răsunetul meu, sunteți împărțitorii cuvintelor mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-10-1990)

Prin anii ’90 liderii pucioși cochetau cu ideea că ei se identifică mental și spiritual cu spiritul Verginicăi, decedată în urmă cu 10 ani, în timp ce fizic se identifică doar prin mâinile și picioarele ei:

“V-am spus că fără voi nu pot aduce nimic de la cer. V-am spus că voi sunteți mâinile și picioarele mele, că sunteți glasul și răsunetul meu. V-am spus că sunt în voi, și voi în mine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-10-1990)

În această calitate, de “mâini și picioare al Verginicăi” , liderii pucioși purced la zidirea primei lor biserici de zid, pe care o numesc “Templu” și o lucrează cu inima și mâinile și puterea și dragostea și timpul”:

“Binecuvântați să fiți voi, care veți lucra acest sfânt lăcaș. Binecuvântate să vă fie inima și mâinile și puterea și dragostea și timpul, căci pun timpul sub supunerea voastră, și vom ieși cu grabă deasupra tuturor puterilor de pe pământ, vom ieși prin acest început nou, rostit prin poruncă dumnezeiască.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-7-1991)

Last edited by mariamargareta; 11.11.2010 at 17:37:31.
  #2  
Vechi 11.11.2010, 18:10:34
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 268.Reacții la postarea„Pucioșii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului

268. Reacții la articolul „ Pucioșii se împotrivesc zidirii Catedralei Mântuirii Neamului” (II)


Mai târziu, când liderii pucioși au mai prins curaj și ceva “cheag” (credibilitate în fața adepților), ei s-au debarasat pe nesimțite de amintirea și de intermedierile Verginicăi, stabilind raporturi directe cu “Dumnezeul” lor. Acum, liderii pucioși nu se mai consideră “mâinile și picioarele Verginicăi”, ci “mâinile și picioarele și glasul lui Dumnezeu” sau , altfel spus, “mâna Sfintei Treimi, Care este în lucru” :

Eu sunt Domnul, iar cei ce lucrează cu Mine prin credința lor, aceia sunt mâinile și picioarele Mele, aceia sunt glasul Meu, care strigă pe ulițe; aceia sunt mâna Sfintei Treimi, Care este în lucru.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-2-1992)


Liderii pucioși se considerau “solii lui Dumnezeu, pruncii lui Dumnezeu, graiul Lui, ochiul Lui, mâinile și picioarele Lui care vestesc pacea peste cea iubită”, adică peste România, căci ea este numită de pucioși “cea iubită”; iar această pace era univoc și necondiționat determinată de revenirea pe tronul țării a "celui uns", regele Mihai a II-lea, fost regele Mihai I:


“Cântă, și vei cânta cu cerul, și va veni cel uns peste România. Voiesc să-i sfârșesc așteptarea, și iată, îi voi ieși înainte prin puterea care este lucrată de la Mine peste această iesle și peste pruncii care stau în jurul acestei înălțimi cerești. Cântă pământului și zi cu gurița: „Să fie pământ nou“, și va fi. Voi sunteți graiul Meu, voi sunteți ochiul Meu, voi sunteți mâinile și picioarele Mele care vestesc pacea peste cea iubită.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-02-1992)

Liderii pucioși sunt atât de importanți ca “mâini și picioare” pentru “Dumnezeul” lor, încât Acesta nici pace, nici grai n-ar mai avea fără ei, și de aceea numai de graiul lor se folosește:

“Eu pe voi v-am ales de sprijin, fiilor. Eu, fiilor, n-am pace în cer și pe pământ fără voi. Fără voi n-am grai, n-am cuvânt. Fără voi n-am pace, fiilor. Și de ce n-am pace fără voi? N-am pace până ce voi veni văzut, că iată, îl strig mereu pe om. Mereu, mereu Îmi fac cale spre oameni cu voi. Voi sunteți mâinile și picioarele Mele; cu voi umblu, cu voi petrec, cu voi Mă scriu în cer și pe pământ, și n-am pace până ce voi găsi odihna Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-12-1996)

Alteori, întreg “poporul” pucios este considerat “micul Israel” care înseamnă totul pentru “Dumnezeul” pucios: și mâinile, și picioarele, și ochiul și gura Lui:

“Am spus mereu: "Crești, Israele, crești, tată, crești!", am spus. Se va lăsa cerul văzut de tine; de aceea ți-am cerut să crești. Am spus mereu că tu ești mâinile și picioarele Mele și ochiul Meu și gura Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-2-1998)

Alteori se selectează ca gură și mâini și picioare ale lui “Dumnezeu” de la Pucioasa doar “cei unși” (cei doi lideri pucioși, Mihaela și Nicușor), “primitorii Cuvântului”. Mai precis, se spune că liderii pucioși grăiesc cu mâinile și cu picioarele (și înclinăm să credem că exact așa se și întâmplă). Ei comunică apoi “cuvântul” și celorlalți adepți pucioși ( denumiți conspirativ “grădina cu fii”) și astfel toți devin “primitori ai cuvântului” (deși, niciunul nu l-a auzit direct de la sursă):

“Și această piatră are scris pe ea cuvântul Meu, că mereu Eu Mă scriu pe ea cu gura Mea, cu mâna Mea, fiindcă unșii Mei cei de lângă pietricica cea albă sunt gura Mea peste pământ, sunt mâinile și picioarele Mele cu care Eu grăiesc și lucrez și umblu peste pământ cu cuvântul Meu. Amin. Cuvântul Meu nu-l știe nimeni decât primitorul. Cine este primitorul? Este grădina Mea cu fii, locul în care Eu am ridicat spre vedere pietricica albă pe care este scris: Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel nou.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-1998)

Cum lucrează liderii pucioși cu mâinile? Dar cum lucrează și grăiesc ei cu picioarele? Iată spre exemplu cum decurge o “hirotonie”. Fără a avea demnitatea de episcopi canonici, cei doi lideri pucioși “iau ungerea” nevăzută a Duhului și apoi cu mâinile lor o pun (tot nevăzut) peste cei aleși și “drepți” care urmează a fi ridicați la rangul de “preot”, pretinzând că mâinile lor sunt în mâna lui Dumnezeu și pentru ea și cu ea lucrează:

“Fiilor din grădină, luați ungerea cea de la Mine și însemnați cu ea lucrarea cea împotriva lui antichrist. El va țipa de durere, și apoi se va prăbuși, că mare este numele Meu cel de peste voi. Luați apoi mâinile voastre pe care le țin în mâna Mea și puneți-le peste cei drepți cu inima ca să le dau prin voi putere să lucreze în numele Meu moartea minciunii care s-a așezat ca un dumnezeu peste cei fără de pricepere din cer. Cei care vor primi ungerea Mea ca să împlinească semnul atenției pe calea fărădelegii lui antichrist, să se îmbrace în platoșa credinței și în puterea cea lucrătoare prin Duhul Meu Cel Sfânt. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-10-1998)

Alteori, liderii pucioși se declară a fi nu numai mîinile și picioarele “Dumnezeului” lor, ci spun că sunt “însăși Calea” spre oameni (deși una este Calea, și ea este Cel care a spus: “Eu sunt Calea, învierea și viața”):

“Fac cu cuvântul tot ce fac, iar pe voi vă am faptă a cuvântului Meu și mână a Mea, mădulare ale Mele, fiilor. V-am spus de când v-am așezat înaintea Mea că voi sunteți mâinile și picioarele Mele și calea Mea spre oameni mai înainte de venirea Mea și de ziua Mea cea mare.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-12-2000)

Alteori liderii pucioși se declară a fi numai mîinile și picioarele “Dumnezeului” lor, ci și ochiul și timpanul:

Voi sunteți mâinile și picioarele Mele și ochiul și urechea Mea mai înainte ca să vin. Luați Duh și har, că Eu vă dau, și mereu vă dau ca să luați. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 25-12-2000)

Campioni ai contrazicerilor de sine, pucioșii se răzgândesc la un moment dat, declarând că slujirea lor cu mâinile și picioarele, de care au făcut atâta caz până acum, este derizorie, iar ceea ce contează este numai harul. Ei revin astfel în mod spectaculos la ceea ce proclamă Biblia că este cel mai de folos pentru om în slujire, și anume harul lui Dumnezeu:

“Ți-aș spune mereu că Eu nu te-am ales ca să-Mi slujești cu mâinile și cu picioarele, și te-am ales să lucrezi harul Meu peste pământ și să fii plin de har, ca să Mă pot purta spre om prin tine. Te-am ales să te învăț, și tu să împlinești învățătura Mea uitându-te la Mine, nu la tine. Când Eu umblu la tine ca să-ți dau mereu înfățișare nouă, mereu făptură nouă, tu să știi să stai în fața Mea, căci fața Mea este învățătura ta. Ai grijă de tine, Ierusalime, și fii slava Mea înaintea Mea zi și noapte, și altceva să nu fii, și să fugi de cel ce te face să uiți ce să fii tu, că Eu nu te-am ales pentru mâinile și picioarele tale, ci pentru har te-am ales.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 4-12-2002)

Apoi liderii pucioși se răzgândesc din nou și proclamă că slujirea lor cu mâinile și picioarele este strict necesară pentru pentru slava de nou Ierusalim pe pământ, nu numai a lui Dumnezeu, ci și a îngerilor și ale sfinților, iar aceștia (îngerii și sfinții) sălășluiesc în ei:


“Așa lucrez Eu și azi, fiilor, și vom lucra, tată, pentru slava Mea cu voi și pentru mântuirea multora prin aceasta, căci vreau să schimb la față omul, iar slava Mea de pe pământul Meu cel nou cu voi se schimbă din slavă în slavă la cuvântul Meu de peste voi, și voi sunteți pe pământ mâinile și picioarele Mele și ale îngerilor Mei și ale sfinților Mei, care sălășluiesc cu voi, împreună lucrători cu voi pentru slava Mea de nou Ierusalim pe pământ, și iată, se înmulțesc cei ce Mă caută la voi și doresc după izvorul Meu de cuvânt ca să bea din el pentru înviere, pentru ca să se schimbe la inimă și la față omul și să-Mi așez Eu în el împărăția Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-8-2009)

Concluzia? Pretenția liderilor pucioși și a acoliților lor de a “lua cârma din mâna” mai marilor Bisericii și de a zidi biserici numai “cu mâna Dumnezeului lor “ ascunde dorința uzurpatoare de a prelua puterea bisericească, prevalându-se de așa-zisa relație specială de alegere și filiație și slujire pe care au primit-o direct de la Dumnezeu.

Last edited by mariamargareta; 11.11.2010 at 18:33:58.
  #3  
Vechi 11.11.2010, 18:42:39
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mariamargareta Vezi mesajul
.........................
Concluzia? Pretenția liderilor pucioși și a acoliților lor de a “lua cârma din mâna” mai marilor Bisericii și de a zidi biserici numai “cu mâna Dumnezeului lor “ ascunde dorința uzurpatoare de a prelua puterea bisericească, prevalându-se de așa-zisa relație specială de alegere și filiație și slujire pe care au primit-o direct de la Dumnezeu.
Păi nu au ei biserică și zidărie acolo? Chiar crezi că-i mână gândul gLumesc de a ajunge și ei niște papă... lapte și miere mieroasă și cu punga groasă?

La așa concluzii, am rămas mască și fără cuvinte așa că las să vorbească doar placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejaba, că oricum nu te mai cred!

Și oricâte p-ape vei arunca din guriță după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”

E bine că persiști în lougica-ți bouleiană... nu știu pentru cine... Să fiiii făcut școală pe la școala șarpelelelui boua? Sau bou? Sau boioioioioi...

Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 19:35:55.
Subiect închis

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cetatea Noul Ierusalim idealist Calugarul 12 18.01.2013 11:13:01
Mesaj,propunere TEOLOGUL Generalitati 45 08.01.2011 12:16:34
Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa mihailt Secte si culte 2319 30.07.2010 23:36:37
un mesaj frumos The_Fallen Generalitati 1 14.07.2010 22:22:29