Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

[cristiboss56]

În prealabil postat de negroponte

"nu judecati,ca sa nu fiti judecati".judecata aproapelui este o boala a sufletului.
Cel mai bun medicament al acestei boli este osândirea de sine. Sfântul serafim de sarov ne îndrumă: "osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii !" cel ce se mustră pe sine duce o luptă eroică cu păcatul în arena sufletului său. Findcă, niciodată să nu uităm aceasta, cel ce osândeşte este asemenea apei din baie: Dorind să-i spele pe alţii, ea singură se murdăreşte.


Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi.

Pe nimeni să nu osândim, dacă dorim să ne mântuim.

Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti.

Cel ce osândeşte este nesătul de răutate. Lui nu-i ajunge otrava propriilor lui vicii.

Cum putem să ne izbăvim de păcătoşenia proprie atâta timp cât o sprijinim cu cea străină ?

- - - . . . . . .

[Daniel777]

~Păunescu înainte de Păunescu~

Pare greu de crezut, dar în tinereţe Adrian Păunescu scria “poezie pură”, ca Nichita Stănescu. Lui îi plăcea, pe atunci, să experimenteze posibilităţile de combinare a cuvintelor, într-o dispoziţie filosofico-ludică. Iată un citat ilustrativ din volumul de debut, Ultrasentimente, 1965:

FOTO: Cotidianul – În pat cu duşmanul Adrian Păunescu

“Numără clipe, numără lebede,/ Numără cumpene, descumpăniri,/ Numără negru, numără repede,/ Numără grele stele subţiri!// Fruntea ridic-o din măşti de somn,/ Numără, numără, tinere domn.” Spre plus infinit).

Nu numai volumul de debut, ci şi următoarele două, Mieii primi, 1967 şi Fântâna somnambulă, 1968, conţin asemenea versuri, sofisticate, nepopulare, având multe tangenţe cu suprarealismul, cu limbajul sibilinic, cu jocul de abstracţii.

După ce pune în funcţiune huruitorul mecanism lingvistic, poetul nu mai ştie, adeseori, cum să-l oprească, hipnotizat parcă el însuşi de fantastica productivitate a câtorva cuvinte considerate, cândva, inofensive.

La un concurs de ghicire a autorului, aproape nimeni nu l-ar identifica pe Adrian Păunescu ca autor al următoarelor strofe:

“Ca un copil venind uimit din gârle/ Ies sus pe crestele de var nestins/ Pe care şade omul ca un Sfinx/ şi văd poeţi călare pe şopârle./…/ O, târâtoare, voi, şopârle tulburi,/ Voi, gheare rupte ale unui corb,/ Tunel înviorat de-un sclipăt orb/ Şi clanţă cu o mie de şuruburi!” (Şopârle).

De asemenea, puţini sunt cei care i-ar asocia numele cu aceste versuri cabalistice:

“1 deschide lupi, 2 aşteaptă,/ 3 odihneşte, 4 ia foc,/ 5 e o lebădă, 6 o treaptă,/ 7 e un 1, mai cu noroc./ 8 dă pe gheaţă, 9 e haos -/ Şi vine 10, capăt de şir,/ E şi fereastră, e şi adaos,/ Lebădă, liră, linişti, delir.” (Spre plus infinit).

Incepând cu volumul Istoria unei secunde, 1971 şi continuând cu Repetabila povară, 1974 şi Pământul deocamdată, 1976 – se configurează o a doua etapă în formarea lui Adrian Păunescu ca poet, caracterizată prin entuziasmul descoperirii poeziei sociale şi politice.

Bucuria ingenuă de descoperitor (şi plăcerea de a renunţa la un stil stânjenitor, adoptat prin mimetism) îi dă un mare elan poetului, care compune acum câteva dintre capodoperele sale, intrate repede în repertoriul preferat al publicului larg.

Asemenea poeme sunt Da, mai avem, Ieşirea din sobă, Repetabila povară, Pământul deocamdată, Condiţia cântăreţului revoluţionar şi altele. Scrise pentru a fi recitate, nu citite, ele fac să se audă – chiar şi în camera unui cititor solitar – vuietul imaginar al mulţimii:

“Ţară de veci, nepământesc de caldă,/ copiii noştri într-un râu se scaldă/ şi morţii noştri în pământ se scaldă.// Munţii Carpaţi miros a lună plină,/ a rouă şi a suflet de răşină,/ la care capre negre se închină.// Da, şirul Munţilor Carpaţi e-acasă,/ deşi chiar piatra lor fu lunecoasă.// Da, noi avem Mureş şi Prut şi Trotuş,/ şi Olt, şi Jiu şi alte râuri totuşi.// Da, mai avem câte ceva din toate,/ şi râurile noastre prescurtate/ nu se mai varsă în străinătate.” (Da, mai avem).

A treia etapă din evoluţia poetului este aceea a păunescianismului integral constituit şi asumat. Acum, Adrian Păunescu nu mai scrie versuri, ci vorbeşte liber, dezinvolt, chiar neglijent, într-o limbă pe care el însuşi a inventat-o, despre tot ceea ce îi suscită interesul.

Prin această rezolvare definitivă a problemei identităţii literare s-a pierdut ceva şi s-a câştigat altceva. S-a pierdut caracterul de eveniment pe care îl avea crearea unui poem.

Şi s-a câştigat o mai mare libertate de exprimare. în fiecare situaţie, poetul trece direct, fără trac, la subiect. Productivitatea lui de acum uimeşte pe toată lumea. Volumele pe care le publică în anii ’80 abia încap într-un raft de bibliotecă.

Manifest pentru sănătatea pământului are 384 de pagini, Rezervaţia de zimbri – 516, Locuri comune – 312, Viaţa mea e un roman – 312, într-adevăr – 496. în mod proporţional, “antologiile” din această perioadă ating un număr astronomic de pagini: Totuşi, iubirea – aproape 800, iar Manifest pentru mileniul trei (în două volume) – peste 1500.

[cristiboss56]

În prealabil postat de negroponte

"nu judecati,ca sa nu fiti judecati".judecata aproapelui este o boala a sufletului.
Cel mai bun medicament al acestei boli este osândirea de sine. Sfântul serafim de sarov ne îndrumă: "osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii !" cel ce se mustră pe sine duce o luptă eroică cu păcatul în arena sufletului său. Findcă, niciodată să nu uităm aceasta, cel ce osândeşte este asemenea apei din baie: Dorind să-i spele pe alţii, ea singură se murdăreşte.


Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi.

Pe nimeni să nu osândim, dacă dorim să ne mântuim.

Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti.

Cel ce osândeşte este nesătul de răutate. Lui nu-i ajunge otrava propriilor lui vicii.

Cum putem să ne izbăvim de păcătoşenia proprie atâta timp cât o sprijinim cu cea străină ?

- - - - - - . . . .

[Daniel777]

Spre surprinderea mea, plecarea dintre noi a poetului, jurnalistului si politicianului Adrian Paunescu a fost un prilej sa descoperim (cei dintre noi care sunt capabili de asertiuni de o astfel de inaltime intelectuala) cat suntem noi capabili sa intelegem din lumea in care traim si ce fel de repere culturale avem.

Astfel, ne dam seama mai bine cine suntem cu adevarat. Am scris “spre surprinderea mea”, pentru ca, in pofida a 20 de ani de amare dezamagiri, in care nu am incetat sa descopar mizeria umana si degradarea spirituala a romanilor, am avut naivitatea sa cred ca ne vom comporta decent si vom reusi, fara sa ne dam chilotii jos in public, sa il petrecem pe Adrian Paunescu fara stridente.

Cu luciditate si bun simt. Si sa lasam discutiile despre cine a fost el ca scriitor pe mai tarziu. Macar peste 40 de zile sau poate peste sase luni. Ori poate mai bine peste zece sau 20 de ani, cand alti critici, desprinsi de rugina vremurilor acestea, vor putea aprecia mai obiectiv decat noi valoarea creatiei lui AP.

In loc de aceasta, ne-am aruncat imediat, cand Paunescu nici nu fusese inca inmormantat, in consideratii stridente. Cu exceptia Evenimentului zilei, care a pus un titlu dubitativ si a scris un text conflictual, pe care l-am preluat, restul presei si-a dat cu ruj pe frunte din primul moment. Am simtit nevoia sa intervin si atunci am reactionat, cand am simtit ca lucrurile intra pe o panta tembela.

In aceasta noapte, EvZ a avut din nou o atitudine decenta, Romania libera a facut o audiere admirabila a unor voci intelectuale veritabile, iar Gandul scarpina mizeria gandirii maretelor noastre persoane publice, care se dovedesc a fi cu prisosinta niste semidocti cu luciu.

Rezultatul? Pot sa spun ca m-am uitat pe Romania libera, in comentarii, si m-am suparat. Autorii articolului sunt injurati, facuti albie de porci. Cum isi permit ei sa se ia de geniul stelar Adrian Paunescu?

Dar Andrei Cornea asta cine mai este? Intrebarea este ruda buna cu “cine mai este si nenea asta si de ce apare el pe sticla?”, asertiune apartinand unei foste colege inculte, care nu l-a recunoscut pe criticul literar Alex Stefanescu.

O caracteristica generala a postacilor care incearca sa-l zeifice pe Adrian P. acum este ca sunt extrem de agresivi, in general inculti, iar cand incearca sa faca parada de cultura se fac de ras, esuand lamentabil in consideratiuni penibile, fara sir.

Dar au un mare atu: nu se lasa, nene, deloc nu se lasa. Le spui ca bat campii, imediat te repudiaza: cine esti tu, bai, incultule, sa ne spui noua ca Paunescu nu va ramane in istoria literaturii romane ca un mare poet? Ce, ne vorbesti tu, mare destept, despre Blaga?

Daca ii iei la fineturi si-i intrebi, de exemplu, daca Dimitrie Stelaru a fost poet mai mare decat Adrian P. sau nu, te acuza ca te dai destept. Ei pe Stelaru l-au fumat la pranz, iar seara s-au ospatat cu Sasa Pana. Ce sa mai vorbim despre Virgil Mazilescu. Si toti acestia, dar toti au fost sub marele Paunescu, Adrian Paunescu, care a scris genialele versuri: “Nici nu stiu nimic sa-ti spun / Pe curand sau ramas bun / Aparu / Numai nu / La adio tu”.

Voi trece acum la niste exemple concrete despre cine suntem noi astazi. Fosta jurnalista Nadina Nedelea, astazi om de imagine si PR, scrie pe blogul ei: “Am intrat in presa pe versurile lui Adrian Paunescu”.

Nadina a organizat, asa, pe Facebook, un fel de fanclub pro-Adrian Paunescu, care ar fi dorit ca ziua de ieri sa fie doliu national “pentru Poet”. Ciudat este ca si Adrian Nastase isi doreste cam acelasi lucru, precum scrie Gandul. Un gand al politicianului care rimeaza perfect cu copiile dupa mari tablouri, cu care si-a umplut casa din Zambaccian. Regret ziua in care am scris ca este un intelectual rasat. M-am inselat. Cred ca este un semidoct rasat.

Pe un site, nu cu mult timp in urma, Adrian Paunescu explica practic indirect cum a facut ceata si paienjenis in mintile romanilor cu paracultura sa de cenaclu: Cenaclul Flacara ar fi fost “cea mai puternica forma de cultura vie a celei de-a doua jumatati de veac XX european”. Aceasta este o pseudoexplicatie, care inventa forme de cultura alternative la cele universale, perene, singurele existente.

Nu intelegem deloc ce-i aceea “cultura vie”. Daca stadioanele in urma carora ramanea chilotaraie amestecata cu prezervative erau cultura vie, atunci poemele fabuloase ale spaniolului Vicente Aleixandre, ori cele ale confratelui sau, Rafael Alberti, exilat pe timpul dictaturii franchiste pentru convingerile sale de stanga si pentru poemele sale geniale asemeni, ce erau? Cultura moarta cumva?

Curierul National sustine ca Adrian P. ar fi fost “ultimul mare poet social”, plans de tot neamul romanesc. Sunt foarte dezamagit ca excelentul analist economic Adrian Panaite este coleg cu tengotogul bidengodatic care a putut sa scoata o asemenea idiotenie sinistra.

Cei care mai au un rest de ratiune in creierul din mintea din cap sa retina: nu exista “poeti sociali”, ori “poezie sociala”. Exista poezie – punct. Poezia este literatura. Literatura este arta. Arta presupune un proces de creatie uman. Toate creatia umana, retineti: toata creatia umana se bazeaza pe asa-numitele mituri ale eternului uman. Acestea se refera la:

1- Eros
2- Creatie
3- Viata si moarte
4- Alienarea omului in societate

Dincolo de aceste mituri ale eternului uman nu exista arta. Restul tematicilor, temelor, ideilor derivate tratate de marii creatori pornesc toate din temele fundamentale asociate acestor mituri. Mai exista si asa-numitele mituri populare, asociate diferitelor culturi umane.

De exemplu, in Balcani au circulat asa-numitele mituri ale transhumantei, despre care noi, pe vremea lui Dobo, am invatat ca sunt ale noastre, ale romanilor. In realitate, au fost caracteristice tuturor neamurilor de pastori care, in istoria lor, au facut transhumanta cu turmele de oi.

Pentru Puterea, Lidia Mischievici o da rau cu bata-n balta:

Este un miracol cum o întreagă Românie s-a trezit parcă dintr-un somn lung odată cu anunţul potrivit căruia Adrian Păunescu a murit. Totuşi, până acum de ce nimeni nu s-a mai bucurat de el viu, când trăia? Toţi îl vedeam în carne şi oase şi trebuie să recunoaştem sincer, nu aveam nici măcar o tresărire când participa la diferite emisiuni de televiziune. Mulţi poate schimbau imediat canalul. De ce?

Lidia, cand eram colegi la “Gardianul” nu credeam ca poti gandi in felul asta si, trebuie sa recunosc, naiv am fost. Sistemul de valori ne este, Dumnezeule mare, puternic deteriorat de sistemul comunist.

De lipsa unui proces al comunismului, care nu presupunea deloc impuscarea fostilor colaborationisti ai regimului, nici aruncarea lor goi in custi, dati cu smoala si tavaliti prin pene albe, ca pe Ezra Pound, ci punerea lucrurilor la locul lor pe multe, multe planuri.

Social, cultural, motivational si, finalmente, politic, de ce nu? Altfel, nu ar mai pleca multi dintre cei destinati sa fie crema intelectualitatii in strainatate, lasand tara pe mana tuturor indivizilor de factura Dinu Paturica.

Vorba lui Mihai Eminescu: “Mama ei de nemernicie romaneasca…”

[carmina]

În prealabil postat de Marimira

Sunteti sigure ca a fost mason? Si daca nu a fost ce va faceti? Ce explicatie ii veti da Domnului?

Daca doresti, te poti ruga acasa pentru oricine vrei tu. Nimeni nu te impiedica.

[Marimira]

[quote=carmina;305276]

În prealabil postat de Marimira

http://videonews.antena3.ro/action/v...extraordinara/

acum cred ca nu vei mai rata adresa - vezi secunda 53 .

am vazut intr-adevar acel semn draga mea, dar trebuie sa cernem putin prin sita propriei minti.Cred ca este ceva absolut intamplator si accidental pt ca in acel moment istoric nu -si facusera loc in tara noastra curentul si lojile masonice.In rest nimic din gandirea, poeziile si comportamentul lui Adrian Paunescu nu arata acest lucru, dimpotriva(Romania ultimul bal este anti-masonica..sau nu mai stim ce vor masonii?!).

[anna21]

Poate gresesc (corectati-ma IN CUNOSTINTA DE CAUZA daca spun prostii), dar pomenirea la Sf. Liturghie este considerata tot un fel de impartasanie cf. par. Cleopa.
De aceea cei care NU se pot impartasi (din cauza necredintei sau pacatelor grele) , NU pot fi nici pomeniti la Sf. Liturghie.

Eu sunt uimita cum nu va temeti ca va aduceti osanda!
(Eu l-am mai pus uneori pe sotul meu necredincios, dar stiu ca fac rau, "fortez" bunanatea lui Dumnezeu si ma astept daca lucruri rele mi se vor intampla.. ei bine, stiu ca le merit pe buna dreptate. Dar inca sotul meu necredincios imi mai spune sa ma rog pentru el - sa gaseasca job bun, sa iasa din incurcaturi, asteapta si el cu speranta ca Dumnezeu sa-mi asculte ruga cand avem copil bolnav etc.. adica tot are un dram de evlavie desi cu gura spune ca nu crede).
Dar nu as face asta pentru un strain!


Citat explicativ de pe situl manastirii Dervent:

Biserica întreagă, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentă în mod simbolic pe Sfântul Disc în urma săvârşirii Proscomidiei: în mijloc, prin agneţ, Hristos însuşi, Lumina cea adevărată şi Viata cea veşnică, iar prin miride Maica Lui de-a dreapta, sfinţii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a bine-credincioşilor.

Miridele credincioşilor sunt aşezate sub agneţ

Credincioşii, atât cei vii cât şi cei adormiţi, sunt reprezentaţi prin miridele aşezate sub agneţ în stânga, respectiv dreapta acestuia. La acestea se adaugă cele trei miride speciale scoase pentru cler (episcopi, preoţi şi diaconi), conducătorii ţării şi pentru ctitori.

Mirida specială pentru ctitori precum şi rugăciunile de pomenire generală a viilor şi a morţilor, deşi sunt menţionate de Sfântul Simeon al Tesalonicului în secolul al XV-lea, în prezent sunt o particularitate a Liturghierelor româneşti unde le întâlnim începând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Rugăciunea pentru vii este inspirată după cea de la Litie dar are analogii cu formularul de pomelnic de la sfârşitul Psaltirii şi cu dipticele anaforalei Sfântului Vasile cel Mare. Rugăciunea pentru pomenirea morţilor este alcătuită după canoanele din sâmbetele morţilor (moşii de iarnă şi de vară). Ambele rugăciuni, deşi de origine greacă, au ajuns la noi prin influenţa practicii Bisericii Ortodoxe Ruse unde însoţeau anumite pomelnice.

Scoaterea miridelor pentru credincioşi începe prin rostirea rugăciunilor de pomenire generală a viilor şi a morţilor şi continuă cu pomenirea lor nominală, pentru fiecare nume scoţându-se câte o miridă din prescurile aduse împreună cu pomelnicul. În urma tuturor preotul scoate o miridă pentru el însuşi arătând prin aceasta că mântuirea sa depinde de cei pe care este rânduit să-i păstorească şi să-i pomenească.

Pomenirea credincioşilor reprezintă raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos

Unii credincioşi au ajuns la o înţelegere a pomenirii la Proscomidie, ca un mijloc magic de rezolvare a problemelor curente al cărui efect este direct proporţional cu numărul prescurilor împărţite concomitent la diverse biserici. Astfel se solicită pomeniri pentru sănătate dar şi pentru izbăvire de vrăjmaşi, pentru izbândă la proces, pentru găsirea unui loc de muncă, pentru obţinerea vizei de plecare în străinătate etc. Această înţelegere magică reprezintă însă o denaturare grosolană a sensului cultului creştin.

Pomenirea de la Proscomidie, prin caracterul ei de jertfă, reprezintă „raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos, adunarea şi rezidirea în jurul Agneţului a noii făpturi a lui Dumnezeu”. Prin aducerea prescurii şi a pomelnicului la altar noi ne aducem şi ne predăm lui Dumnezeu „pe noi însine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră”. Biserica îi strânge astfel laolaltă, la fiecare Liturghie, pe toţi membrii ei din toate vremurile. Miridele exprimă participarea noastră la jertfa lui Hristos şi intrarea în comuniune cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toată Biserica pământească, presupunând şi asumarea personală a Crucii lui Hristos şi urmarea Lui (Mt. 16, 24). Bucăţica de pâine scoasă pentru fiecare îl distinge de ceilalţi şi, în acelaşi timp, îl apropie de Hristos şi de ceilalţi. Hristos stă în centrul Bisericii în stare de jertfă şi astfel o sfinţeşte şi o înfăţişează sieşi ca Biserică mărită (Efes 5, 26-27). La fel şi Biserica, fiecare mădular al trupului lui Hristos, îşi însuşeste de aici starea de jertfă faţă de Hristos şi, prin Hristos, faţă de semenii săi."

Ca sa reformulez, prin pomenirea unui necredincios la Sf. Liturghie, eu il aduc pe acela in comuniune simbolica cu Hristos, cu Maica Domnului, cu ingerii si cu toti sfintii lui Dumnezeu. Cred ca este un pacat destul de mare. Este ca si cum as aduce o bucata de pamant si as pune-o pe Sfantul Disc, ca sa ma exprim altfel. Nu cred ca este dovada de evlavie sau iubire sau orice spuneti voi acolo.

[Daniel777]

[quote=Marimira;305290]

În prealabil postat de carmina

am vazut intr-adevar acel semn draga mea, dar trebuie sa cernem putin prin sita propriei minti.Cred ca este ceva absolut intamplator si accidental pt ca in acel moment istoric nu -si facusera loc in tara noastra curentul si lojile masonice.In rest nimic din gandirea, poeziile si comportamentul lui Adrian Paunescu nu arata acest lucru, dimpotriva(Romania ultimul bal este anti-masonica..sau nu mai stim ce vor masonii?!).

Doar o mica coincidenta.era foarte bun prieten si mentorul lui adrian Pitis,mason declarat

[carmina]

[quote=Marimira;305290]

În prealabil postat de carmina

am vazut intr-adevar acel semn draga mea, dar trebuie sa cernem putin prin sita propriei minti.Cred ca este ceva absolut intamplator si accidental pt ca in acel moment istoric nu -si facusera loc in tara noastra curentul si lojile masonice.In rest nimic din gandirea, poeziile si comportamentul lui Adrian Paunescu nu arata acest lucru, dimpotriva(Romania ultimul bal este anti-masonica..sau nu mai stim ce vor masonii?!).

Ma iarta, te rog, ca te-am tulburat cu ratacirile si ereziile mele. Daca spui tu, atunci asa este. Pot dormi linistita de acum incolo.

Pace si tie!

[Marimira]

[QUOTE=carmina;305289]Daca doresti, te poti ruga acasa pentru oricine vrei tu. Nimeni nu te impiedica.[/quote]


Draga mea, dar tu de ce incerci sa ne convingi ca este rau sa trecem in pomelnice pe oricine am dori..? Ce urmaresti cu asta, a ce te ajuta? Este bine sa ne rugam pt.iertarea pacatelor lui in pomelnicul celor adormiti si pt.iertarea pacatelor noastre la pomenicul celor vii.Suntem plini de rautate si dreptate!!!

Doamne iarta-ne!