Citat:
În prealabil postat de Adriana3
Daca biserica nu ar fi introdus prin traditie si pareri umane, nu am avea acum atatea biserici traditionale, greco-ortodoxa, ortodoxa copta si catolica, am avea una singura. Este dovada ca doar ceea ce este comun in aceste biserici este de la Hristos, restul este de la mintea omeneasca.
|
Este și acesta un punct de pornire. Și ce observați ? Unul dintre punctele comune este că toate bisericile enumerate au preoți care provin din bărbați. Nici măcar una nu are preoți femei. Preoți femei nu au existat nici în credința evreilor, care a fost religia adevărată până la Cristos. Preoți femei nu găsiți decât în religiile păgâne, precum și la unii (o mică parte) din acei protestanți la care s-a întrerupt succesiunea apostolică, astfel încât nu mai putem vorbi în general de preoți și nici ei înșiși nu își mai spun "preoți", ci "pastori". Doriți să fiți pastoriță ? Se poate, desigur. Mai întâi, trebuie să faceți înscrierea formală în una din acele denominații.