Cunoastere versus ignoranta. Rolul elitelor intelectuale

[anna21]

În prealabil postat de Traditie1

E adevărat că cunoaşterea i-a dus pe mulţi la necredinţă, dar este opţiunea lor. Însă chiar şi aşa, necredincioşi, sunt mai câştigaţi decât cei fără educaţie, pentru că aceste cunoştinţe lumeşti pe care le au le vor lua cu ei în veşnicie şi tot odată îi ajută să fie mai chibzuiţi şi până la urmă să ajungă la Dumnezeu.

Dar credinţa în sine nu e o virtute. Credinţa nu înseamnă cunoaştere iar Mântuitorul spune că cunoaşterea e cea care ne mântuieşte:

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis

Şi dracii au credinţă dar nu au cunoaşterea lui Dumnezeu, de aceea sunt răzvrătiţi. Şi ei, ca şi cei care resping cunoaşterea, sunt prizonierii unor prejudecăţi. Răul e întotdeauna născut din necunoaştere, din prostie.


A elogia credinţa simplă a maselor nu este însă înţelept, pentru că această credinţă simplă e de fapt doar o superstiţie, nu e bazată pe cunoaştere ci prin preluarea mecanică a unor tradiţii, în bună măsură false. Cum s-a văzut şi într-un reportaj făcut la televizor, oamenii serbau Crăciunul şi Paştele fără a şti ce reprezintă ele. Scopul omului e să ajungă la cunoaştere, la esenţă şi pentru asta trebuie să conştientizeze relativitatea acestor tradiţii.

O credinţă formală fără ascensiunea în cunoaşterea lui Dumnezeu e egală cu zero, iar cunoaşterea lui Dumnezeu începe prin cunoaşterea lucrurilor create de El. Cei care propovăduiesc neştiinţa propovăduiesc închiderea faţă de Dumnezeu, dintr-un fanatism bazat pe confuzie, pe o credinţă în lucruri false.

Credinta chiar este o virtute.

Cred ca tu faci o confuzie intre credinta si superstitie.

Credinta presupune cunoastere, altfel este doar o superstitie.

Cunosc oameni care pun icoana deasupra patului, merg la biserica si aprind lumanare (dar nu stau la Sf. Liturghie).. etc... Dar habar nu au ce se intampla la Sf. Liturghie, nu stiu sau nu ii intereseaza ce trebuie sa faca pt a fi mantuiti etc.. Aceea nu este credinta.
(Si cei la care ma refer scriind aceste randuri sunt chiar intelectuali)


Cunoasterea fara scop nu are nici o valoare.
Stiu oameni care au o cultura f bogata, dar sunt complet opaci in ce priveste credinta, mantuirea sufletului etc.

Asta nu inseamna, bineinteles, ca as avea ceva impotriva cunoasterii.



Cred ca omul actual desi este coplesit de informatii, nu gandeste mai mult sau mai bine decat omul de acum 100-200 ani.
Cred ca noi dispunem de o capacitate limitata de procesare a informatiei si trebuie sa ne "menajam", sa nu ne suprasolicitam cu stimuli informationali care nu ne sunt de nici un folos.
(din aceasta perspectiva, cred ca televiziunea si mass media in general, mai mult tampeste omul..)
Dar sa revin cu un exemplu: am o cunostinta medic ginecolog. Omul era foarte presat cu un examen important, invatat ore intregi.. si am iesit la un spectacol intr-o seara cu el. Primul actor care a intrat pe scena era o femeie cu burta mare, purtand o imensa clepsidra verde.. Avea un rol secundar, a aparut de multe ori pe scena. Dupa spectacol il intreb in ce luna era femeia gravida (dupa estimarea mea era lejer in 7 luni!).. ma priveste uimit si zice" dar nu era nici o femeie gravida!"
Ce sa inteleg din asta?


De multe ori am observat ca oameni cu care discut nu inteleg anumite idei (chiar daca au eticheta de intelectuali), iar unii pur si simplu par a "pierde" propozitii intregi din ceea ce exprim.
Opinia mea este ca oamenii sunt prea coplesiti de informatii inutile si mintea lor se "apara" haotic, fara discernamant (nu stiu daca ma fac inteleasa), "taind" informatii la intamplare.

In mod similar, cred ca omul este suprasolicitat afectiv (tot prin mass media): ii sunt declansate afecte (teama, in principal, nesiguranta, mila, simpatie, veselie etc..). Dar aceste afecte fiind legate de o lume iluzorie (cea a mass mediei), prea putine resurse de traire REALA raman pentru membrii familiei, planuri de viitor, autoanaliza etc.


Ca sa fac un rezumat: cred ca problema nu este lipsa de cunoastere, ci faptul ca omul si-a cam pierdut exercitiul gandirii. Fiind coplesit de informatii din toate directiile si avand prea putine resurse (timp pt verificare si analiza, energie etc), a capitulat intelectual si ia decizii la intamplare sau mai simplu, decid altii pt el ce sa faca, ce sa gandeasca, ce sa aleaga etc.. (adica a ajuns omul ca o maimuta).

Daca te opresti si spui" dar DE CE sa fac asta? ce daca restul lumii face asa, eu cred ca nu e corect", vei fi considerat nebun.

[Pippo_]

În prealabil postat de anna21

Credinta chiar este o virtute.

Probabil este, daca este foarte puternica. Dar trebuie sa fie foarte foarte puternica si foarte foarte sincera sa obtii rezultate. Si nu cred ca majoritatea de aici ajunge la performantele astea, si nici majoritatea din intreaga tara.

Oricum ar fi, CREDINTA NU ANULEAZA RATIUNEA, CI O COMPLETEAZA. ACOLO UNDE RATIUNEA NU AJUNGE, CREDINTA COMPLETEAZA DIFERENTA PANA LA DUMNEZEU

Dar renuntarea la ratiune in fatza credintei, este prostie curata, deoarece credinta completeaza ratiunea. Deci cu cat renunti mai mult la ratiune, cu atat mai multa credinta trebuie sa ai ca sa obtii rezultate. Practic iti reduci singur sansele de realizare spirituala.

--------------------

De superstitie n-am ce sa zic, superstitia este o simpla FRICA de ceva. Deci n-are nici o legatura cu CREDINTA, care nu se poate baza FRICA, deoarece atunci n-ar mai fi credinta, ci superstitie..

[anna21]

Chiar nu cred ca a afirmat nimeni ca trebuie sa alegem intre credinta si ratiune.

Ci doar sa acceptam limitele ratiunii in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu (si sa nu ne facem din inteligenta un idol sau din iscodire o ocupatie).

[Pippo_]

În prealabil postat de anna21

Chiar nu cred ca a afirmat nimeni ca trebuie sa alegem intre credinta si ratiune.

Ci doar sa acceptam limitele ratiunii in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu (si sa nu ne facem din inteligenta un idol sau din iscodire o ocupatie).

N-ai inteles. Deci: Ratiunea, tinzand spre Dumnezeu (Dumnezeu fiind ratiunea maxima), atinge la fiecare individ o limita superioara. Spatiul dintre limita superioara a ratiunii si Dumnezeu, il ocupa credinta. Deci limita ratiunii, cu cat o ridici mai sus, esti mai aproape de Dumnezeu, si ai nevoie de credinta mai putina, deoarece prin ratiune intelegi mai mult si in mod direct din distanta care te separa de Dumnezeu, deci nu mai ai nevoie de diferenta de credinta care ar fi necesara in lipsa ratiunii pentru a ajunge la Dumnezeu.

E destul de greu de inteles, este un concept dinamic care cel mai bine poate fi reprezentat geometric. Deci il intelegi daca iti imaginezi geometria dinamicii, diferenta dintre nivele intre Dumnezeu, credinta si ratiune; astfel iti poti forma mental o intelegere completa asupra conceptului. Altfel nu il poti intelege. Incearca sa desenezi ce am spus si sa intelegi de ce ratiunea castiga in fatza credintei.

Deci morala daca intelegi importanta conceptului: trebuie sa-ti faci din inteligenta o ocupatie.

În prealabil postat de Pippo_

E destul de greu de inteles, este un concept dinamic care cel mai bine poate fi reprezentat geometric. Deci il intelegi daca iti imaginezi geometria dinamicii,[...]

Fa-ne un desen, ca sa pricepem si noi.

[Pippo_]

În prealabil postat de tailgunner4A

Fa-ne un desen, ca sa pricepem si noi.

Desen:
----------------

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de Pippo_

Desen:
----------------

Mai, ori eu sunt prost rau, ori desenul tau e o abureala totala....
Cred ca e corect credinta sa fie pe axa catre Dumnezeu si ratiuna catre om(lume).
Dar ai acolo o axa in graficul tau dar nici un punct de zero - nici o origine! Iar matematic vorbind, nu poti pune originea in partea in care l-ai pus pe Dumnezeu sau in partea celalata pentru ca astfel scara de reprezantere nu mai este corecta sau nu stim care e punctul de plecare pentru reprezentarea numerica a ratiunii! Nu-l poti pune nici in dreptul omului caci implicit revenim la problema reprezentarii numerice dar de data asta pentru RATIUNE.
Asadar punctul de origine se cuvine sa fie la mijlocul axei comun pentru ambele variabile!
Apai in aces caz.... scuza-ma dar din cata matematica pricep eu rezulta ca cu cat credinta este mai mare(ca valoare numerica) punctul reprezentat va fi mai aproape de Dumnezeu.

În prealabil postat de tailgunner4A

Fa-ne un desen, ca sa pricepem si noi.

:)pilda zilei

[calator prin ploaie]

Credinta este o virtute in masura in care faptele demonstreaza aceasta....

[anna21]

În prealabil postat de Pippo_

N-ai inteles. Deci: Ratiunea, tinzand spre Dumnezeu (Dumnezeu fiind ratiunea maxima), atinge la fiecare individ o limita superioara. Spatiul dintre limita superioara a ratiunii si Dumnezeu, il ocupa credinta. Deci limita ratiunii, cu cat o ridici mai sus, esti mai aproape de Dumnezeu, si ai nevoie de credinta mai putina, deoarece prin ratiune intelegi mai mult si in mod direct din distanta care te separa de Dumnezeu, deci nu mai ai nevoie de diferenta de credinta care ar fi necesara in lipsa ratiunii pentru a ajunge la Dumnezeu.

E destul de greu de inteles, este un concept dinamic care cel mai bine poate fi reprezentat geometric. Deci il intelegi daca iti imaginezi geometria dinamicii, diferenta dintre nivele intre Dumnezeu, credinta si ratiune; astfel iti poti forma mental o intelegere completa asupra conceptului. Altfel nu il poti intelege. Incearca sa desenezi ce am spus si sa intelegi de ce ratiunea castiga in fatza credintei.

Deci morala daca intelegi importanta conceptului: trebuie sa-ti faci din inteligenta o ocupatie.

Ba chiar te-am inteles.
1. Dar nu inteleg rostul acestui thread in conditiile in care nimeni nu a spus ca prostia e virtute.
2. Cred ca e o confuzie in termeni.. de aici toata discutia. Pana si in Bible se face diferenta dintre intelepciunea lumii si intelepciunea celor ce-I urmeaza lui Hristos.
Cred ca ar trebui sa delimitam termeni: cultura, civilizatie (cred ca la acestea se refera Traditie), ratiune, inteligenta, intelepciune etc...


Pana la a gandi lucruri inalte, eu sustin ca majoritatea oamenilor nu-si exerseaza inteligenta nici in probleme cotidiene..

3. Eu am spus ca iscodirea nu trebuie sa fie o ocupatie.. nu-mi rasuci termenii ca schimbi complet sensul!
Iscodirea este curiozitate fara scop (ca: ce se mai spune azi la stiri? sau: de unde a avut Noe bani sa faca arca? - adica intrebari care nu ne apropie de Dumnezeu, chiar daca pot avea spoiala de crestinism)