![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Parintele Arsenie a zis o vorba cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fata de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga înaintea lui, dupa cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vazut ca vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l îmbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi în starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas în inima tatalui asa cum ramânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de departati am fi, oricâte rele am face. Pâna traim în aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne parseasca pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da încredere în bunatatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si în rugaciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: "Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de parintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pamîntului atît de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rasaritul de Apus, atîta a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tatal pe copiii sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13). Last edited by Ana-Maria N; 15.02.2011 at 16:15:29. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
'Lauda se naste intr-o inima plina de dragoste fata de Dumnezeu. “Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta”.
Esti crestin? Daca da, atunci stii ca Il iubesti pe Dumnezeu pentru ca El te-a iubit mai intai! Fara dragostea lui Dumnezeu, orice lauda pe care o poti oferi este lipsita de continut. Dragostea nascuta in relatia cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, este partea esentiala a laudei tale. Cum poti aduce lauda lui Dumnezeu? Cum poti face din lauda o parte integranta a vietii tale? Lauda poate fi exprimata in cantari, versuri sau rugaciune, si trebuie sa fie facuta constant! Psalmul 34:1 ne invata: “Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna in gura mea”. Psalmul 71:6 spune: “Pe Tine ma sprijinesc, din pantecele mamei mele. Tu esti Binefacatorul meu inca din pantecele mamei; pe Tine Te laud fara-ncetare”. Lauda lui Dumnezeu este exprimata in afara prin faptele noastre zilnice, precum si in interior, in gandurile noastre. Lauda este un act al inchinarii crestine. “Unde sa incep?”, poate te intrebi. “Cum pot incepe sa-L laud pe Dumnezeu?”. Daca a-L lauda pe Dumnezeu este un lucru nou pentru tine, incearca sa-L lauzi pe Dumnezeu pentru ceea ce este El pentru tine personal. Proclama bunatatea lui Dumnezeu care este fara masura; este bogata si abundenta! Iata cateva modalitati in care poti incepe: • Lauda-L pe Dumnezeu pentru sfintenia, mila si dreptatea Lui (2 Cronici 20:21, Psalmul 99:3-4). • Lauda-L pe Dumnezeu pentru harul Lui (Efeseni 1:6). • Lauda-L pe Dumnezeu pentru bunatatea Lui (Psalmul 135:3). • Lauda-L pe Dumnezeu pentru indurarea Lui (Psalmul 117). • Lauda-L pe Dumnezeu pentru mantuirea Lui (Efeseni 2:8-9) Lauda lui Dumnezeu poate fi oferita oriunde! In timp, ea va deveni un lucru firesc, ca si respiratia. Uneori Il laudam pe Dumnezeu inlauntrul nostru dupa cum este scris in Psalmul 9: 2 “Voi face din Tine bucuria si veselia mea, voi canta numele tau, Dumnezeule Prea Inalte”. Alteori vom avea oportunitatea de a-I aduce public glorie si lauda Dumnezeului nostru. Psalmul 22:22 spune: “Voi vesti numele Tau fratilor mei, si Te voi lauda in mijlocul adunarii”. Cauta ocazii pentru a-I aduce lauda lui Dumnezeu!' |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Dumnezeu - ocean nesfarsit de iubire, mila si iertare | Ekaterina | Dogmatica | 5 | 16.09.2012 02:01:52 |
| Despre iubire cu iubire | dobrin7m | Nunta | 27 | 18.10.2011 15:22:52 |
| Unde este iubire, acolo este Dumnezeu | NECTARIE | Generalitati | 14 | 26.01.2011 12:00:06 |
| Unde este iubire, acolo este Dumnezeu | NECTARIE | Generalitati | 1 | 07.01.2011 16:27:11 |
| Dumnezeu exista,este Viu si este cu noi! | ortodox4life | Generalitati | 5 | 15.10.2008 19:44:55 |
|
|