Marele meu pacat: Mancarea

[nutucutu]

În prealabil postat de Mihailescu-Marin Daniel

Problema mare este ca din aceasta foame a mea, pacat al meu vin si alte pacate,:
- lenea; explicatie : dupa ce mananc ma pun in pat, sau cate odata mananc in pat;
- somnul: explicatie: daca ma pun in pat ma apuca somnul;
- netinerea postului: mananc carne, lactate
- credinta desarta: eu tot timpul zic ca Dumnezeu ma iarta, ca de maine incep sa tin post........si tot asa zic si a doua zi..........si tot asa pana la finalul postului, si trece postul si vad ca nu am tinut nici macar o zi;

Va rog din suflet ajutati-ma cu un sfat practic, poate un acatist al vreunui sfant impotriva mancarii sau asa ceva.

Va multumesc din suflet, si astept sfaturile voastre, al vostru gurmand Daniel.
Doamna ajuta.

Analiza dumneavoastra arata la fel cu analiza mea. Sintem plini de defecte, avem mult prea putine virtuti si nu avem vointa sau energie sa ne indreptam. Domnul Dragomir v-a aratat cum lupta dumnealui. Combate defectele incercind sa practice virtutile care se opun acelor defecte. Eu am procedat in doua feluri pina acum: prima data mi-am facut o lista cu defectele si m-am concentrat sa le corectez. Am inceput cu cele mai mici. Nu prea a functionat. Apoi mi-am facut un program. Programul perfect, as putea spune. M-am ghidat dupa orarul pe care il au calugarii in minastiri, cu ore de rugaciune, masa, somn. L-am adaptat nevoilor mele, ca eu am si orar de munca impus. Si am inceput sa ma straduiesc sa respect acest program; de doi ani de cind fac asta am avut o singura zi in care pot spune ca mi-am respectat programul. In fiecare zi gresesc. Cu toate astea, vad progrese si asta ma motiveaza sa continui. Acum inteleg ceea ce spunea maica Tereza De Calcutta:"Bunul Dumnezeu nu ne cere sa reusim ci vrea doar sa incercam din tot sufletul." La sfirsitul fiecarei zile eu vad ca nu am reusit, insa in fiecare dimineata imi propun sa incerc din nou, din tot sufletul. Cred ca in lupta pe care o ducem nu trebuie sa uitam vreodata tinta: in fata noastra se afla domnul nostru Isus Cristos care si-a dat viata pentru noi si un Tata infinit de bun. Daca avem acest lucru in fata ochilor vom sti ca vom fi iertati pentru doua sarmale in plus. Acele sarmale in plus ne aduc mai mult beneficiu daca ne umilim ca nu am reusit sa ne abtinem, decit un post aspru pe care il tinem si care ne duce la mindria desarta ca am tinut post!
Privind la aceasta tinta, nu mai conteaza ca altii ma vad bun sau rau, gras sau slab, ca eu insami nu sint tocmai un fotomodel: Dumnezeu ma iubeste asa cum sint, iar cei de linga mine care ma iubesc, tot asa: ma iubesc asa cum sint.

[vsovivi]

Eu mă urăsc așa cum sunt, mi-e silă, scârbă, greață, îmi vine să vomit de cum sunt căci văd cum lăcomuțu' credul se luptă cu lăcomoiu „vrednic”... iar pe mine mă flatează ca să arbitrez bârfele, și din cearta asta, ce artă? arta marțială și joială... din cearta asta a nemulțumirii ca apoi să mă măgulească diavolul cu lingușiri între cornițe și la orgolii, nu iese biruitor decât triumfalismul unei fericiri deșarte:

ucigășia lui Dumnezeu crezând că apoi o să beneficiez de mai multe femei... cu bani.

Deci asta e bucuria și fericirea omului prost, nu știe că e ucigaș și desfrânat și nici ce e aia desfrânare... ocularăzbun.

Păi desfrânarea o practică omul cu înghițitura sau cu burta, crește și scade rapid, crește-scade, și dacă crește-scade rapid, de câteva ori pe zi, gata, iată e ca și cum ai făcut sex sau malahie de trei patru ori pe zi, iar noaptea cu visele... și minteresurile. Îți zici ca proorocul mincinos că din pricina ta, cu viclenie lăsate, or să beneficieze alții cândva de mântuire... e vrăjeală.

Și te mai poți numi creștin cu o astfel de practică a ochiulhulului bucuriei?
E distracția prostului care râde de cel aflat la necaz că scapă de el și o să aibă el mai multe femei... mai puțini stăpâni, mai puțini oameni ce-l mustră și care-l deranjează de la lucru, că cică el lucreză, aduce spor de creiatină în ceva domeniu.

Defapt omul de când l-a pierdut pe Dumnezeu caută să-și găsească stăpân, și dacă nu găsește își născocește un vrăjidol ca să fugă de cruce ca dracul de tămâie, dracul fuge deasupra.

Stăpânii omului sunt voia de sine, sau voia gLumească a gLumii libelulelor libere de orice voie, un fel de lăcomie aleatoare.

Și pentru ele, are omul atât de multă nemulțumire și apoi ceartă și răzbunare care nu e altceva decât desfrânare de-ți vine rău.

Căci omul se hrănește nu numai cu dragoste nevătămătoare, adică aia curată ce vine de la Dumnezeu ci și cu dragostea spurcastă, aia a omului, dragostea necurată care vatămă și e pătimașă și se transformă în ură.

Și trebuie un echilibru, trebuie ca omul să se hrănească și cu dragostea curată a Domnului ca s-o facă pe ea Domnului și omului dar și cu ura pentru ca să urască cu ea duhurile necurate și nedesăvârșirea lui spurcată și trândavă în care se lasă și se scurge ca să se baalăcească.

Orice învârtoșare din prostie îi poate fi fatală asimilându-se cu o mică trădare, o învoire ca să scape de insistență, lasă după dracool ca să se lăfăie în ațipic, și e ca o lepădare de Dumnezeu nebăgată în seamă sau neluată în serios. Și asta se numește sminteală, adică ai ieșit din Cale sau mergi cu spatele înainte privind mereu cu jind și cu dor la „bucuriile” gLumii, exact ca Sarra lui Lot, doar că nu te uiți la Sodoma și Gomora ci la turnul și apa BABILONULUI stâpânilor, fiindcă vrei și nu ai, nu mai ai stăpân, ci ai hotărât să fi doar un alegător al morții ca să ști cum e și să ter poți decide mereu. Păi tu vrei să mori ca să ști cum e moartea? E urâtă! Eu vin din iad și știu cum e. Dacă nu mă crezi gustă și tu din ea. Și să vezi apoi ce miorlăieli și sgârieturi la ușă și ce friguri și scârțâiri, exact cum fac unghiile sau creta pe tablă sau pantofii de lac când îi freci între ei. Așa o să miorlăi și o să scârțâi pe la uși pentru cîteva roșcove dar nu o să-ți deschidă nimeni căci se va vedea ceea ce ți-ai ales, la viața ta... averica: ave, ave, averica.

[vsovivi]

Iartă-mă Doamne, că iată vorbesc și eu ca să nu tac, adică scriu, deci până la urmă nimic altceva decât tot un brotac: oac, oac, oac, oacheș... adică chesh, firește, că e vorba că îți intră în fire și zici că e instinct și reflex și înveți că e o fatalitate a firii pe care n-ai cum s-o eviți... și atunci te bucuri de creșterea lor: a coarnelor, a cozii, a ghiarelor, a colților și a altor mici însușiri „alese” atât de benefice firii umane... îți crește toată pofta cea mare de gLume. Și ce să faci, dacă te-ai înhitat cu tâlharii, atunci începe dansul.

[guardian knight]

si eu am aceeasi problema ca a colegului nostru, cu exceptia ca eu nu sunt foarte gras,dar tot depasesc greutatea optima cu vreo 5-6 kg !

si la mine e problema ca mereu mi-e foame,sau aproape mereu !
si cum am puterea financiara sa umpu cosul de la mall, tendinta de supra-alimentare e foarte mare !!!

Tot mi-am impus, in gand sa renunt drastic la mancare,dar diavolul caloriilor ma ispiteste iara, si iara spre satietate !!!

Asa ca am zis, in cele din urma,ca imi voi impune un program aproape militar,pe care il voi aplica neabatut !

Reteta e foarte simpla !

1).Trebuie sa reduc la fiecare masa, cantitatea la jumatate !!!
2). carnea si grasimile sa fie consuumate doar o data sau de doua ori pe saptamana !
3). cel putin de doua ori pe saptamana sa fac alergari,sau mers cu bicileta, adica efort fizic sustinut !!!

Asta cred ca e reteta de succes !!!
Sa-mi dea Dumnezeu putere si vointa s-o duc la capat !!!