Despre bioterapie

[milica1]

În prealabil postat de kiralina

Uite,duminica,mi-a venit o verisoara in vizita!o durea capul ingrozitor!i-am pus mainile pe cap,a spus ca simte ca in cap i-a intrat o caldura!in 5 minute nu o mai durea capul,IN CONDITIILE IN CARE TOATA ZIUA O DURUSE!unde e dracul aici?eu tocmai venisem de la biserica.UNDE E DRACUL?RASPUNDE!

doamne ajuta!!!de ce il pomenesti pe necuratul?si vb atat de raspicat incat daca spui ca te intorceai de la biserica,cel care pomeneste pe cel rau mereu,e triumfator cel rau ca i se pomeneste numele,iar daca mai rasfoiesti si tu putin cartile,atunci nu mai vb asa,daca ai energie pozitiva de la dumnezeu,atunci nimic de comentat,era o femeie tot asa ca tine,si un preot a sfatuit-o sa mearga in fata altarului si sa-l intrebe pe dumnezeu daca e darul de la el,sau de la cel necurat,zis si facut,s-a dus la slujba femeia,dupa slujba a inghenunchiat in fata sfantului altar si la intrebat pe dumnezeu de unde are puterea de a tamadui,de la el sau necuratul?rasp a fost..femeia lesinase,cert a fost cand si-a revenit,nu a mai facut asta niciodata!!!si-a dat seama ca e de la necuratul..doamne ajuta

[ALEXANDRU ANASTASIU]

CUM AFLĂ ŞI CUM NE SPUNE ADEVĂRUL ŞI NUMAI ADEVĂRUL ORTODOXIA FĂRĂ SĂ-ŞI PUNĂ NĂDEJDEA ÎN OM CI NUMAI ÎN DUMNEZEU-OMUL?


Să-L întrebăm tot pe Dumnezeu:
Doamne, oare Tu ni le-ai spus pe toate în Sfânta Scriptură sau mai ai de spus ceva pentru noi?

Ioan 16:12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
Ioan 16:13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
Ioan 16:14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
Ioan 16:15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.

Dar nu ne-ai spus tu nouă să nu ne bizuim pe învăţăturile omeneşti, când ai spus:


Marcu 7:10. Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească".
Marcu 7:11. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,
Marcu 7:12. Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.
Marcu 7:13. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.

Oare ne putem bizui pe cele care le spun oamenii, nu învaţă ei lucruri omeneşti împotriva Sfintelor Scripturi? De unde ştim dacă sunt insuflaţi de Duhul Sfânt?

Matei 22:29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.


Deci trebuie să ştim Sfânta Scriptură, ca să verificăm dacă învăţăturile oamenilor sunt conforme cu ele, după cum nici Sfânta Tradiţie nu contrazice de loc Sfânta Scriptură, ci parcă ar fi scrisă de Acelaşi Autor.
Dar ce vrei să spui Doamne cu „puterea lui Dumnezeu” pe care trebuie să o cunoaştem, are şi aceasta legătură cu Adevărul şi rătăcirea prin învăţături omeneşti? Că şi sectarii zic ca verificarea învăţăturilor să se facă prin Sfânta Scriptură pentru a fi probate dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Oare greşeala lor este doar respingerea Sfintei Tradiţii? Am putea aplica noi stilul lor lărgind Sfânta Scriptură prin includerea tuturor scrierilor din Sfânta Tradiţie? Oare putem spune, cum spun ei „Sola Scriptura” doar să adăugăm „Sola Scriptura + Tradiţia”? Sau vrei Să spui ce spune Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici că apusenii iau doar Sfânta Scriptură devenind legişti, academicieni şi şoareci de bibliotecă dar uită şi ignoră puterea lui Dumnezeu adică minunile prezentând un Dumnezeu intelectual dar neputincios, fiind astfel înecaţi în minciună şi hulă şi negustând puterea sfinţeniei, dezdumnezeindu-se? Şi tot Sfântul spune că extrem orientalii umblă cu limba scoasă după minuni şi puteri vrând să fie fachiri dar uitând cu totul de Sfânta Scriptură şi poruncile lui Dumnezeu îndrăcindu-se. Doar Ortodoxia ia şi Sfânta Scriptură şi puterea lui Dumnezeu crezând şi în minuni şi mai ales în învierea de zi cu zi dar nu în spectacolul magic al minunilor ci căutând mai presus de toate porunca lui Dumnezeu pentru că Îl iubeşte de aceea pune atâta preţ pe înviere care este porunca lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu unite în veşnicie. Deci noi dacă o să credem în minuni pe care le cercetăm cu Sfânta Tradiţie este suficient pentru a şti în chip infailibil adevărul şi să dăm o formulă completă: „Sola Scriptura + Tradiţia + Puterea lui Dumnezeu”? Ce vrei Tu Doamne să ne spui cu aceasta?

Matei 16:18 Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
Matei 16:19 Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.


Atunci să înţeleg că trebuie să mergem să ne închinăm papei care este urmaş al Sfântului Petru, şi deci infailibil ca şi el, căci pe el este zidită Biserica pe care gurile iadului (ereticii şi dracii mincinoşi) nu O vor putea birui? Nu înseamnă că mă contrazic cu ce am spus mai sus?

Matei 16:15 Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
Matei 16:16 Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Matei 16:17 Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.


Aaa! Aşadar nu Sfântul Apostol Petru a descoperit aceasta şi nu este el infailibil, ci minunea nu-i aparţine lui ci este a Tatălui?

Matei 16:22 Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
Matei 16:23 Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.


Auăleu! Păi în versetul 18 îl faci Doamne temelie a Bisericii şi în versetul 23 îl numeşti satană, tocmai Tu, Domnul nostru cel plin de iubire şi delicat în mustrare, îl faci satană?!!! De fapt înseamnă că mustri în el un păcat foarte grav şi vrei Să-l scuturi bine să nu-l mai facă.
Acum am înţeles. Aşadar când vorbeşte Sfântul Apostol Petru de la sine, de la om şi se face el pe sine învăţător este satană iar când vorbeşte inspirat de Dumnezeu este temelie a Bisericii. Şi de aceea nu spui Tu Doamne: „pe tine Petru voi zidi Biserica Mea” ci spui

Matei 16:18 Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.


Adică piatra credinţei mărturisite de el „Matei 16:16 Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.” este temelia Bisericii şi nu Sfântul Apostol Petru cum spun mincinos papiştii. Aşadar pe Biserică nu o vor putea birui datinile omeneşti mincinoase ce sunt guri ale iadului iar nu pe papă. Asta înseamnă că nu putem aplica nici o formulă matematică pentru a afla adevărul, nici măcar cea cu mască ortodoxă scrisă de mine mai sus. Că noi putem acum înţelege adevărul, apoi peste o clipă să luăm pe satana drept adevăr, dacă ne facem pe noi infailibili în a înţelege Sfânta Tradiţie şi puterea lui Dumnezeu. Anulând taina împreună lucrării şi împreună iubirii cu Dumnezeu nu ne mai punem nădejdea noastră în Tatăl adică în Dumnezeu. Dar ce să facem atunci?

I.Tim.3:15. Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.
I.Tim.3:16. Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.


Acum am înţeles: toate tainele se află infailibil descrise în şi cunoscute de Sfânta Biserică.
Iartă-mă Doamne că îndrăznesc mai mult cu întrebarea. Asta înseamnă că orice om din Sfânta Biserică spune adevărul şi ne putem lua fără greşeală după orice ortodox? Nu este nici un învăţător mincinos în Biserica Ortodoxă dacă Ea este infailibilă?

Fapt.20:28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
Fapt.20:29. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.
Fapt.20:30. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
Fapt.20:31. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
Fapt.20:32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.

Aşadar sunt lupi, adică eretici, şi învăţători mincinoşi până şi în Sfânta Biserică Ortodoxă? De ce ai îngăduit Doamne una ca aceasta?

I.Cor.11:18. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred.
I.Cor.11:19. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.

Aşadar pentru a ne dărui dragostea de adevăr, privegherea şi râvna de a afla adevărul adevărat şi libertatea de a alege, după dorul nostru, Adevărul sau minciuna, şi aşa a ne încununa pentru osteneală iar în acelaşi timp a lăsa şi pe cei rătăciţi să aibă o vreme de chibzuială ca să se poată întoarce şi a-i încununa şi pe ei prin pocăinţă ai îngăduit aceasta. Îţi mulţumesc, Doamne pentru îndelungă răbdarea Ta. Mi-aduc aminte din câte idei rătăcite m-ai scos în timp cu această bunătate a Ta, şi văd şi în jurul meu că oamenii care stăruie în Sfânta Biserică, dacă au sinceritate şi dragoste de adevăr mai mare decât de ei înşişi, adică smerenie, ajung negreşit la adevăr. Îţi mulţumesc din toată inima mea.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Dar noi ce să facem atunci, unde să mergem pentru a afla Adevărul nerătăcit?

I.Cor.12:28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.


Aaa!!! De aici se desprind două lucruri pentru noi, foarte importante. Pe de o parte că e mai mare Episcopul, preotul, diaconul decât făcătorul de minuni şi vindecătorul, şi că numai vindecătorii din Biserică (preoţii prin Sfintele Taine, sfinţii prin rugăciune – şi nu concentrare, transmisii de energii şi alte drăcării - şi medicii ortodocşi trăitori) pot da vindecări de la Dumnezeu, care să aibă inclusă şi o vindecare reală adică sufletească.
Dar în legătură cu Adevărul de care cu sete vorbim şi voim să-L aflăm fără greşeală înţeleg că trebuie să alergăm mai întâi la episcopi ca urmaşi ai Apostolilor, la preoţi ca urmaşi ai proorocilor, la învăţătorii ortodocşi şi cărţile de învăţătură ortodoxă. Dar aceasta înseamnă că ei nu pot greşi? Sunt oare ei infailibili?

Ps.115:2. Eu am zis întru uimirea mea: “Tot omul este mincinos!”

Păi, tocmai de la asta am pornit, ce să facem Doamne atunci? Să ne rugăm lui Dumnezeu să descopere adevărul la duhovnic şi dacă duhovnicul nostru ne spune ceva să-l ascultăm orbeşte, prin ei infailibil ne mântuim noi?

I.Cor.3:3. Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
I.Cor.3:4. Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
I.Cor.3:5. Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
I.Cor.3:6. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.
I.Cor.3:7. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.
I.Cor.3:8. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.
I.Cor.3:9. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
I.Cor.3:10. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte;
I.Cor.3:11. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.


Adică nu duhovnicii ne mântuie ci Dumnezeu prin ei şi să nu ne facem din duhovnici dumnezei că o să cădem prin ei. Aşadar pot şi duhovnicii noştri greşi, şi să nu-i ascultăm atunci?

Gal.1:6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Gal.1:7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Gal.1:8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
Gal.1:9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!
Gal.1:10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
Gal.1:11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
Gal.1:12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.


Am înţeles acum, îi laşi şi pe ei să greşească din dragoste pentru noi şi pentru ei pentru ca noi să nu ne pune nădejdea în om ci numai în Tine iar ei să fie smeriţi. Dar cum rămâne cu ce ai spus Tu în Sfânta Scriptură:

1 Reg.15:22. A răspuns Samuel: “Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor.
1 Reg.15:23. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, şi El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel


Spune-mi Doamne te rog, cum să nu ascultăm de duhovnic, toţi Sfinţii Părinţi ne spun să ascultăm, oare nu pierim? Iar Patericele ne arată cum prin ascultarea oarbă şi ilogică nu numai că se mântuiau oamenii dar deveneau şi făcători de minuni.

Matei 18:14 Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici.
Matei 18:15 De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
Matei 18:16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
Matei 18:18 Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.
Matei 18:19 Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.
Matei 18:20 Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.


Acum am înţeles, să ascultăm de duhovnic în cele ce privesc viaţa noastră lăuntrică, conflictele cu oamenii, în cele limpezi prin canoane şi generale pe tot parcursul istoriei. Ascultare până la păcat ca nu cumva păcătuind din ascultare să ajungem şi noi şi duhovnicul în iad. Dar dacă conştiinţa ne spunem că ar putea greşi în privinţa adevărului în situaţii moderne, să spunem de exemplu al medicinii alternative, deoarece nu este o învoială între părerile duhovnicilor ( fiind lucruri recente încă nedezbătute de Sfintele Sinoade), şi nu avem unisonul duhovnicesc ca să fie inspiraţi de Duhul Sfânt şi să se producă minunea ca să fie 2 sau trei adunaţi în numele Adevărului adică al lui Hristos, ce să facem? Să cercetăm în învăţăturile Bisericii lucruri asemănătoare să tragem o concluzie şi pentru a vedea dacă nu greşim să i le ducem cu smerenie duhovnicului şi să-l întrebăm de concluzia noastră: nu care cumva am înţeles noi greşit?

Ef.3:10. Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,
Ef.3:11. După sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru,

Da, dacă Biserica învaţă şi începătoriile şi stăpâniile, adică şi pe îngeri cu atât mai mult ne învaţă şi pe noi şi pe duhovnici. Dar oare şi duhovnicii renumiţi la care vine multă lume şi află mai toţi folos duhovnicesc, şi care sunt bine văzuţi de toată Biserica, pot greşi?

Gal.2:11. Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.
Gal.2:12. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur.
Gal.2:13. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor.
Gal.2:14. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?
Gal.2:15. Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri.
Gal.2:16. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.

Dar poate că Barnaba şi Chefa au greşit că erau apostoli mai mici dar cei mai mari apostoli poate că n-au greşit după ce a pogorât Duhul Sfânt peste ei.

Gal.2:7. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur,
Gal.2:8. Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la neamuri;
Gal.2:9. Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,
Gal.2:10. Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac.


Auăleu! Păi Chefa este piatră în aramaică şi asta înseamnă că însuşi Sfântul Apostol Petru, care spun papiştii că e temelia infailibilităţii papei şi a Bisericii, nu a fost infailibil ci a greşit! Şi era numit unul din Stâlpii Bisericii! Vai de capul meu. Mă gândesc atunci că dacă până şi corifeii Apostolilor au greşit precis şi duhovnicii mari pot greşi şi atunci ce rost mai are să mergem la Biserică...? Că tot nu putem afla adevărul absolut. Mai bine stăm acasă şi îl căutăm noi.

Evr.10:25. Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.
Evr.10:26. Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoștință despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă,
Evr.10:27. Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Aşadar vai de cei ce părăsesc Biserica. Să nu fie aşa cu noi în veac! Dar nu înţeleg atunci cum dacă oamenii din biserică, şi chiar marii duhovnici pot greşi mai se spune că putem lua cunoştinţă despre adevăr. Oare mai are vreun rost să căutăm adevărul. Cum Biserica fiind omenească, făcută din oameni, toţi mincinoşi, să se poată afla în Ea adevărul?

Ef.5:23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
Ef.5:24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
Ef.5:25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ef.5:26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Ef.5:27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.

Aaa! Deci nu de la început suntem toţi având adevărul absolut, ci rămânând în Sfânta Biserică, Dumnezeu ne sfinţeşte şi ne învaţă, pe măsura râvnei şi căutării şi lărgirii înţelesurilor noastre. Şi ne dă mai multe înţelesuri până suntem gata a ne prezenta Lui fără pată în credinţa noastră sau mai bine spus, Biserica este fără pată iar noi avem pete acolo unde nu cercetăm până la capăt care este credinţa Bisericii. Şi aşa se întâmplă şi cu duhovnicii care nu sunt infailibili ci se curăţă pe măsura întâlnirii cu problemele duhovniceşti, dacă au bunăvoinţă ei şi ucenicii lor să le aducă în faţă cu frică, dragoste şi respect, ca nişte ucenici smeriţi iar nu ca dascăli ai dascălilor lor, argumentele duhovniceşti ale Bisericii. După cum spune Sfântul Isaia Pustnicul (Filocalie 12) folosind cuvântul „Părinte, gândul îmi spune…”.

Ef.1:17. Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,
Ef.1:18. Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
Ef.1:19. Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem.
Ef.1:20. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
Ef.1:21. Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
Ef.1:22. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
Ef.1:23. Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.


Deci Biserica este trupul lui Hristos, trupul Adevărului şi nu oamenii din Biserică, care sunt doar mădulare care luate separat de trup ar muri, iar Sângele, care vine numai dacă stăm în Trup(adică Biserică), este al lui Hristos Adevărul şi aşa ne alimentăm cu El. Iar noi rămânând în acest înţeles să iubim ascultători pe duhovnicii noştri în dragoste ierarhică adică: mai întâi pe Dumnezeu, apoi pe Maica Sa, pe toţi sfinţii care alcătuiesc Sfânta Biserică triumfătoare şi apoi pe cei din Biserica luptătoare (în care avem ca icoană vie, vorbitoare, a lui Hristos, pe duhovnicul nostru, indiferent de păcatele, neştiinţele şi neputinţele lui).

Rom.16:16. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos.
Rom.16:17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
Rom.16:18. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.

Aşadar în dragostea noastră să îmbrățișăm pe duhovnic cu sărutare sfântă. Aceasta înseamnă fără interes personal pământesc al nostru sau al lui, al nostru fiind egoismul nostru duhovnicesc de a ne lăuda că suntem ascultători absoluţi. Sfântul Ignatie Briancianinov ne spune că nu mai suntem în vremea ascultării absolute, orbeşti din Pateric, ci în vremea cea dureroasă şi prea dureroasă a sfatului duhovnicesc în care ascultarea trebuie lucrată cu sudoare şi discernământ, înjugat cu cercetarea în Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură.
Trebuie a alege mai întâi un duhovnic ce slujeşte cu adevărat lui Hristos (şi pecetea acestuia după care îl recunoaştem este smerenia, adică printre altele şi dorinţa lui de a se îmbunătăţii după Sfânta Tradiţie când apare o problemă nouă). Nu putem avea pretenţia să fie stareţ duhovnicesc, adică văzător cu duhul ca în Pateric ci să slujească Domnului Hristos cu dor de a-L afla de la oricine chiar şi de la nişte mucoşi ca noi. Să slujească Adevărul şi pe Hristos iar nu cugetării lui trupeşti (ca unui pântece) că fiind el duhovnic trebuie neapărat ascultat orbeşte ca în Pateric, deşi nu vede că el nu este din Pateric, şi noi cuprinşi de râvnă rătăcită, chiar dacă greşeşte, să mergem tiranic după greşeala lui ca să nu-l supărăm.
După ce aflăm un duhovnic iubitor de Adevăr să-l iubim cu sărutare sfântă, adică îmbrățișându-l ca pe Dumnezeu, dar după Dumnezeu, strângându-l în braţe cu mâna dreaptă care este Adevărul şi cu stânga care este supunerea noastră a păcătoşilor pentru a ne scăpa prin el de păcat şi greşita vedere a Adevărului. Negreşit dacă ne adunăm alături de un astfel de duhovnic este şi Hristos Adevărul în mijlocul nostru.

Ef.3:21. Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!

Doamne, dar înainte de a încheia, te rog spune-mi, dacă oamenii toţi greşesc, chiar şi apostolii mari, şi sfinţii, şi duhovnicii, căci ştiu canonul:

„- S-au hotărât că oricine tâlcuiește cuvintele din rugăciunea domnească; "Iartă nouă greşalele noastre" (Matei 6, 12), socoteşte că aceste cuvinte se zic aşa de sfinţi numai de formă pentru smerita cugetare şi nu pentru realitatea adevărului cum că ei cu adevărat au păcate, să fie anatema. Oare, cine ar putea suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi iui Dumnezeu, fiindcă numai cu buzele cere iertare, iar cu inima ar crede că el (Pelegius) nu are nici-un păcat pentru a cere această iertare? -Cartag. 116.
”


Atunci cum a lucrat Duhul Tău cel Sfânt şi a dat Sfintei Tale Biserici adevărul, lucrând prin oamenii greşitori şi ea rămânând totuşi infailibilă? Că mi se pare aceasta cea mai mare minune şi tocmai răspunsul la întrebarea noastră cum se poate afla adevărul de către oamenii obişnuiţi, care nu sunt răpiţi la tine, prin alţi oameni tot obişnuiţi dacă toţi oamenii sunt mincinoşi. Am înţeles că Sfânta Biserică este infailibilă şi că numai la Ea, fiind Mireasa Ta, Trupul Tău, putem afla adevărul absolut. Dar cum funcţionează acest adevăr în chip concret şi practic ca să putem noi să-l atingem?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Fapt.15:1. Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi.
Fapt.15:2. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.
Fapt.15:3. Deci ei, trimişi fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor şi făceau tuturor fraţilor mare bucurie.
Fapt.15:4. Şi sosind ei la Ierusalim , au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
Fapt.15:5. Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise.
Fapt.15:6. Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt.
Fapt.15:7. Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
Fapt.15:8. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă.
Fapt.15:9. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.
Fapt.15:10. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm?
Fapt.15:11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.
Fapt.15:12. Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri.
Fapt.15:13. Şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă!
Fapt.15:14. Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său.
Fapt.15:15. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este scris:
Fapt.15:16. "După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta,
Fapt.15:17. Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea".
Fapt.15:18. Lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute din veac lucrurile Lui.
Fapt.15:19. De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri, se întorc la Dumnezeu,
Fapt.15:20. Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge.
Fapt.15:21. Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetăţile propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă.
Fapt.15:22. Atunci apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi cu Barnaba: pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi.
Fapt.15:23. Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!
Fapt.15:24. Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea,
Fapt.15:25. Noi am hotărât, adunaţi într-un gând, ca să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
Fapt.15:26. Oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Fapt.15:27. Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.
Fapt.15:28. Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare:
Fapt.15:29. Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!
Fapt.15:30. Deci cei trimişi au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea, au predat scrisoarea.
Fapt.15:31. Şi citind-o s-au bucurat pentru mângâiere.
Fapt.15:32. Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mângâiat prin multe cuvântări pe fraţi şi i-au întărit.


Îţi mulţumesc Doamne, acum am înţeles. Data viitoare o să dezleg şi celorlalţi misterul prin cuvintele Pr. Cleopa şi prin Pidalion.

A ta este slava, cinstea şi închinăciunea în Sfânta Ta Biserică! Amin.

PS.

LXV. DEFĂIMAREA 587. -"Defăimarea este un păcat greu, fiindcă prin ea se fură averea spirituală a aproapelui" (I Cor. 6, 10; Ex. 23. 1; Lev. 19,1 6; Prov. n, 13; 20,19). Ea se canoniseşte ca şi furtul, iar dacă duce la complicaţii şi duşmănii, se va osândi după roadele ei. Autoritatea nu trebuie dispreţuită, oricâte lipsuri ar avea ea, fiindcă oricine ar fi pus în locuri de conducere nu poate fi fără greşeală. (F. Ap. 23,5). Persoana conducătorului bisericesc şi lumesc trebuie respectată pentru slujba şi osteneala ei folositoare binelui obştesc (Rom. 13, 1-3; I Petru 2, 17; 1 Tim. 2,1-3). Cel ce îndeamnă pe altul la clevetire, are acelaşi păcat ca şi cel ce defăima. Oricine va cleveti pe altul, sau auzind pe cel ce cleveteşte şi nu-l ceartă, împreună cu acela să se afurisească (Răzb. Nev. p. 63). Vrednic de defăimare este numai păcatul, precum şi omul care este pus în slujba păcatului ca şi diavolul (Matei 23,1-20).
588. -"Dacă vreun cleric ar defăima pe episcop, să se caterisească, fiindcă nu se cade a vorbi de rău pe mai marele tău" (Exod. 22, 28; II Petru 2, 10). -Apost. 55.
589. -"Dacă vreun cleric ar defăima pe prezbiter sau pe diacon, să se afurisească" (F. Ap. 23,3-6; Apost. 56).
590. -"Dacă vreun cleric ar batjocori pe şchiop, surd, orb sau pe cel rănit la picioare, să se afurisească; asemenea şi mireanul". ( Lev. 19,14 -Apost 57.).
591. -"Dacă va defăima cineva, fără dreptate, pe împăratul sau pe dregătorul, să ia pedeapsă şi dacă va fi cleric să se caterisească, iar dacă va fi mirean, să se afurisească". Apost. 84.


Iar voi, fraţii Mei, să mă iertaţi şi să aveţi folos duhovnicesc din Sfântul şi Marele Post.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În săptămâna aceasta, după ce am serbat Biruinţa Sfintelor Icoane, adică a întregii Ortodoxii nu este parcă nimic mai potrivit decât a lăuda toate Sfintele Sinoade Ecumenice care ne-au adus nouă, cu multe suferinţe, acest Triumf.

Postarea de mai sus am făcut-o în stil diatribă, metodă oratorică care se bazează pe dialog; (oratorul adresa întrebări la care el însuşi dădea răspuns si îşi sublinia ideile prin exclamaţii şi apostrofări directe). Un exemplu de diatribă ne oferă Sf. Pavel în Epistola către Romani 3, 1-9.
Am făcut aceasta fiindcă de multe ori se vorbeşte despre adevăr în chip abstract, plictisitor, scolastic, ceea ce duce la omorârea dragostei. Dar Adevărul este Domnul nostru care este Persoana dumnezeiască atât de îndrăgostită de creatura Sa încât S-a făcut pe El însuşi creatură adică: Om. De aceea am pus întrebările copilăreşte, obraznic de multe ori, ca un copil râzgîiat vrând să arăt că toţi ne cam răsfăţăm nepermis, zăcând în păcate şi întrebând pe Dumnezeu, aproape trăgându-L la răspundere, despre adevăr, când de fapt ar trebui să-L iubim cu o smerenie adâncă şi atunci am trăi adevărul fără a mai trebui să filosofăm pe lângă. Dar Dumnezeu este atât de iubitor încât ne îndelung rabdă şi ne şi răspunde în loc să ne certe:


I.Tim.2:4. voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.



Din Sfânta Scriptură am desprins că atunci când erau mai multe păreri despre mântuire Sfânta Biserică se aduna cu toată şi, fiind insuflată de Duhul Sfânt, lua hotărâri de la Dumnezeu, pe care apoi toţi le urmau. Aşa am trecut noi de la ritualul din legea veche (care era o umbră a veşniciei şi o preînchipuire a Evangheliei) la vieţuirea evanghelică (icoana zilei a 8-a adică a împărăţiei cerurilor). Altfel ar fi trebuit şi azi să ne tăiem împrejur, să ţinem sâmbăta, să aducem animale ca jertfă lui Dumnezeu etc. şi noi credem în cele hotărâte atunci ca fiind rodul Sfântului Sinod Apostolic, adică al Bisericii, adică al Trupului lui Hristos cel fără de greşeală.
Atunci s-au rezolvat problemele de atunci dar în istorie au apărut noi şi noi probleme şi Sfânta Biserică a trebuit, iară şi iară, să se adune toată, pentru a le rezolva, fără de greşeală.
Aşa au apărut Sfintele Sinoade Ecumenice ale căror hotărâri infailibile au fost apărate în istorie cu sânge de mucenici.
Dar să lăsăm Pidalionul să ne înveţe:
Pidalion 1844 pag. 17


„Că aceste canoane se osebesc de hotărâri, de legi, de decreturi, şi de poruncitoarele trimiteri, căci canoanele sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinţei (decât rareori), ci pe buna rânduială, pentru aşezarea Bisericii. Iar hotărârile sinoadelor, cuprind chiar pe singure dogmele credinţei. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuinţare), şi canoanele le numesc hotărâri. Precum aceasta se arată din câteva canoane ale celorlalte sinoade, şi mai ales din cel al 5-lea al sinodului din Cartagina şi din practicalele lui, unde se zice că s-au citit acele 20 de hotărâri ale sinodului din Niceea, adică acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, căci legi chiar se numesc cele politiceşti şi din afară ale împăraţilor; iară canoanele sunt dinlăuntru şi Bisericeşti, şi mai tari decât legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi, precum învaţă Gratian în împărţirea în 3 a canoanelor, ori de particularnic (local) sinod s-au rânduit, ori de ecumenic s-au hotărât, ori s-au adeverit. Iară decretul este acela ce patriarhul cu sinodul său hotărăşte, spre a nimăruia (nimănuia) sfătuire sau răspuns. Se osebesc şi de poruncitoarele trimiteri; căci acestea se rânduiesc, ori de vre-un papă, ori patriarh, ori şi împreună cu sinodul lor spre dogmaticeasca sfătuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).[…]
Cum că, canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de canoane fiind de a treia persoană poruncitoare care nu este de faţă, negreşit au trebuinţă de a doua persoană ce este de faţă (care este Sinodul) pentru ca să se lucreze. Şi vezi subînsemnarea canonului al 3-lea apostolesc.
Cum că, canoanele şi legile s-au pus pentru cei îndeobşte, şi nu pentru cei particularnici. Şi pentru cele ce se întâmplă mai de multe ori, şi nu pentru cele ce urmează mai rar.
Cum că canoanele ecumenicelor sinoade, mai multă tărie au decât cele ale celor localnice, iar cele al celor localnice, mai multă tărie au decât cele ale Părinţilor celor din parte. Şi mai ales decât cele neîntărite de vreun sinod ecumenic, şi citeşte zicerea preasfinţiului Fotie despre aceasta.
Cum că unde nu este canon, sau lege în scris, stăpâneşte bunul obicei, care cu drept cuvânt şi în mulţi ani au fost cercat, şi care nu se împotriveşte vreunui canon în scris sau lege, ţinând rânduială de canon şi de lege. Şi vezi subînsemnarea canonului 1 al sinodului din Sardica.”



De aici vedem că hotarele peste care nu se trece sunt dogmele credinţei, fiind spuse de Sfânta Biserică fără de greşeală. Iar canoanele, care dau armonie vieţii Bisericeşti generale dar şi a fiecăruia, se aplică de duhovnici (preoţi sau arhierei) cu acrivie sau iconomie, după folosul duhovnicesc.
Pidalion pag. 27


„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”



Aşadar de aici să înţelegem că, pe deoparte, indiferent cine ne zice să schimbăm credinţa (dogma) să nu o facem, chiar de ar fi Sfântul Sinod (deşi desigur că nu face el aşa ceva) iar dacă este vorba de canoane să nu judecăm pe nimeni din preoţi sau ierarhi dacă, pentru pricini care doar ei le ştiu iar noi nu le înţelegem (eu sunt încredinţat că preoţia este Hristos Domnul pe pământ şi de aceea cred că sunt pricini binecuvântate) nu le pun în actualitate.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Pidalion 1844 pag 103-106:

„Patru oarecare însuşiri caracteristice ale sinoadelor celor ecumenice găsesc că se află semănate pe la mulţi, şi mai ales la Dositei (în Dodecabiblion foaia 1018), din care, cele trei sunt departe şi obşteşti, şi oarecare sinoade locale, iar cea una mai de luat aminte este, şi pentru că să zic aşa, fiinţealnica, şi întăritoarea, şi prea osebita deosebire a tuturor sinoadelor celor ecumenice; şi mai întâi însuşirea tuturor celor ecumenice este, a se aduna prin porunci, nu ale papei, sau ale cutărui patriarh, ci prin poruncile împărăteşti. Aceasta şi la localnicul sinod cel în Sardica a urmat, care s-a adunat de Constantin şi Costant, în Antiohia, şi acela cu porunca lui Constantin a fost adunat, deşi pentru altă socoteală a înnoirilor Bisericii celei din Antiohia (Dositei Dodecabiblion foaia 133). Al doilea, pentru a se face întrebare despre credinţă, şi prin urmare a se aşterne hotărâre, şi hotar dogmatic, la fieştecare din cele ecumenice sinoade (Dositei foaia 633 în Dodecabiblion). Dar şi aceasta a urmat la oarecare localnice, precum la cel din Cartagina, care împotriva eresului lui Pelaghie şi a lui Celestin făcând cercetare au aşezat hotare dogmatice. Al treilea a fi toate dogmele cele aşezate de dânşii, şi canoanele, Ortodoxe, binecinstitoare, şi unite, cu dumnezeieştile Scripturi, sau cu sinoadele cele ecumenice de mai înainte, pentru aceasta şi mult vestită este socoteala Sfântului Maxim, cea zisă la o pricină ca aceasta: „Pe sinoadele cele făcute, credinţa binecinstitoare le întăreşte, şi iarăşi, dreptăţimea dogmelor judecă pe sinoade dar, şi această însuşire, este obştească şi la cele mai multe localnice sinoade, afară de oarecare. Iar a patra şi cea mai de pe urmă este, a conglăsui, şi a primi cele rânduite de sinoadele cele ecumenice, şi cele canonisite de toţi patriarhii şi arhiereii cei dreptslăvitori ai soborniceştii Biserici, sau prin însăşi înfăţoşarea lor, sau prin ai lor locţiitori, sau şi aceştia nefiind, prin scrisorile lor. Această conglăsuire a patriarhilor şi a arhiereilor lumeni, este precum am zis, întăritorul, şi desluşitorul caracter, al sinoadelor celor ecumenice. Întăritor adică, pentru că le întăreşte pe ele, şi le face a fi, după numele ce poartă, sinoade ecumenice, iar desluşitori, pentru că nici la un alt localnic sinod socotindu-se, deosebeşte pe singure cele ecumenice, despre cele localnice. Drept aceea pe sinodul cel ce s-a făcut în Vlaherna în vremea lui Copronim, numit de către luptătorii de icoane sinod ecumenic, atât Sfântul Ghermano, şi Damaschin şi noul Ştefan, şi alţii mulţi cât şi cel al 7-lea ecumenic sinod, în a şasea practică a lui, l-a mustrat zicând că: fără de conglăsuirea tuturor celorlalţi patriarhi, sinod ecumenic, nici se face, nici se zice. Că Epifanie din partea sinodului al 7-lea a zis: cum dar mare şi ecumenic ar putea fi acela pe care nici l-au primit, şi la care nici s-au conglăsuit întâi şezătorii ai celorlalte Biserici, ci anatemei pe acestea l-au dat? (Dositei 634, a dodecabiblion) mai cu aceste mustrări a mustrat şi Sfântul Maxim, pe minciuno-sinod a lui Pir monotelitului (adică al celui ce dogmatisea o singură voie întru Hristos Domnul), pentru că pe acesta îl numea Pir, sinod ecumenic. Am zis că conglăsuirea, şi primirea tuturor patriarhilor, întăreşte pe sinoadele cele ecumenice, şi nu numai singură fiinţa lor de faţă, sau cea prin ai loruşi locţiitori. Pentru că întru toate cele 7 ecumenice sinoade, nici un papă a fost de faţă în persoană. Iar întru cel al doilea, sau şi în cel al 5-lea ecumenic sinod, nici în persoană, nici prin locţiitori, au fost de faţă Damas, şi Vighilie papii, dar aceste ecumenice sinoade, iarăşi au rămas ecumenice, pentru că aceiaşi papi, s-au unit la cele hotărâte de către acelea, şi prin scrisorile lor şi prin iscălituri le-au primit pe ele, şi cum că singură înfăţoşarea sa cea în persoană, sau cea prin ai loruşi locţiitori nu întăreşte pe sinoadele cele ecumenice, ci mai vârtos unirea şi conglăsuirea; au arătat cele două sinoade cel din Sardica, şi cel din Florenţa, că cel din Sardica, cu toate că s-a numit la începutul său ecumenic sinod (vezi la 1 cuvântare a lui). Şi au fost de faţă la acesta toţi patriarhii, unii în persoană, iar alţii prin locţiitori. Fiind însă, că s-au despărţit şi nu s-au unit la cele de această hotărâte patriarhii şi arhiereii răsăritului, acest la început numit ecumenic sinod, s-a făcut localnic la isprava şi sfârşitul lui. Asemenea şi cel din Florenţa, de şi ecumenic s-a numit, fiind însă că locţiitorii patriarhului Antiohiei, şi episcopilor răsăritului şi mai întâi, şi al însuşi patriarhului Alexandriei Marcu, zic, preasfântul acel al Efesului, nu s¬au unit cu dânsul, cel ecumenic dar s-a schimbat în localnic. Şi ce zic localnic? Şi în minciuno-numit s-a schimbat după dreptate, pentru că nu avea nici pe a treia însuşire a sinoadelor celor ecumenice. Că hotărârea cea de dânşii aşezată nu a fost unită cu dumnezeiasca Scriptură, şi cu celelalte sinoade. Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, şi pe cele ecumenice le face localnice? Şi dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, şi pe cele localnice le face ecumenice, şi le schimbă în soborniceşti. Fiindcă localnicele sinoade şi canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, şi mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: şi axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiţia) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce aşează hotărâre dogmaticească despre credinţă, cel binecinstitor, şi dreptslăvitor, şi unit cu Sfintele Scripturi, sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor şi arhiereilor soborniceşti Biserici l-au primit, sau prin înfăţoşarea a însuşi persoanelor, sau prin locţiitori, sau şi aceştia nefiind, prin scrisorile şi iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însuşiri, acesta este sfânta şi soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinţei mărturisim că credem. De aici cu alte patru însuşiri după teologi se înavuţeşte aceasta: 1. A fi pururea vie şi nelipsită. Că zice: „Şi alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) şi, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreşitoare, şi nesmintitoare, că Biserica a cărei faţă o ţine sinodul ecumenic, „stâlp şi întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) şi că ceea ce se socoteşte de sinoadele ecumenice, aceea şi de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăţa pe voi toate, şi vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obşteşte de către sfinţii cei împreună adunaţi, şi mai întâi decât dânşii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socoteşte aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuşi Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, şi nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumăraţii ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, şi preaputernică, nu numai întru a întinde dreptăţile şi adevărurile cu sfătuire, ci şi întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeştile certări cele cuviincioase lor, şi judecând, şi aspru cercetând şipe papi, şi pe patriarhi, şi pe toţi cei ce se află în toate părţile lumii, arhierei şi clerici şi mireni. 4. A pune hotar, şi mărginire la fiecare cerere ce se iveşte, şi la pricină şi obştească, şi particularnică, şi a dezlega toată gâlceava, şi prigonirea ereticilor şi a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numeşte Biserica, că de obşte peste tot învaţă, fără lipsire, şi fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoştinţa oamenilor şi despre cele văzute, şi despre cele nevăzute. Drept aceea şi de către toţi, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduieşte, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeştilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala şi hotărârea nu se supune apelaţiei altui mai mare judeţ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare judeţ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea judeţului celui mai mare a mitropoliţilor; iar a mitropoliţilor la a exarhului, sau a patriarhului ocârmuirii; şi a patriarhului la sinodul ecumenic, şi aici de aici toată apelarisirea se mărgineşte, şi se sfârşeşte nefiind alt judeţ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deşi judecătoria patriarhilor nu se supune apelaţiei, după Vasilicale, şi după Iustinian, şi după Leon înţeleptul, aceasta însă, se înţelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, şi nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează şi judecă toate cele judecate de către toţi patriarhii, şi papii, ca şi cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deşi apelaţiei nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează şi le hotărăşte însuşi împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politiceşti, acelaşi drept îl are şi sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 şi 384).