Partener ateu

[AdrianAamz]

Mi se pare prea complicata si prea filozofica relatia dvs. cu Dumnezeu.

La mine e mai simplu: comunic cu EL prin rugaciune si EL imi raspunde fiind langa mine in fiecare clipa. Fara complicatii.

[Hermiod]

Si eu m-am confruntat cu o problema asemanatoare. Dupa cativa ani in care am cautat un crestin - adevarat, fara scapari si ravnitor, refuzand din start necredinciosii, am ajuns sa inteleg ca timpul trece, in defavoarea mea si ca nu mai sunt de gasit crestini adevarati singuri, necasatoriti in jurul varstei de 30 ani.
Sfat: lasa stacheta, acorda credit si celor care nu merg la biserica si care, la prima vedere sunt buni de ignorat. Intalneste-te si cu ei, cunoaste-i. S-ar putea sa ai surprize placute. La fel cum s-ar putea sa ai surprize neplacute din partea crestinilor care nu lipsesc de la nicio Sf Liturghie.

[Pippo_]

În prealabil postat de AdrianAamz

Mi se pare prea complicata si prea filozofica relatia dvs. cu Dumnezeu.

La mine e mai simplu: comunic cu EL prin rugaciune si EL imi raspunde fiind langa mine in fiecare clipa. Fara complicatii.

Pai cum va raspunde? Ca sfintii chiar constientizeaza raspunsurile. Adica nu e de joaca, Dumnezeu chiar este o constienta de sine, o persoana care transmite in mod inteligent, exact raspunsurile. Problema de perceptie este a noastra. Eu nu percep mereu raspunsurile nici macar indirect (asa cum reusesc sa le percep), decat atunci cand intru intr-o stare mai speciala de reflectie si luciditate mentala cu scaderea automatismelor proceselor de gandire obisnuite, care sunt inlocuite cu un fel de contemplatie rationala si atentie marita asupra aspectelor subtile ale realitatii. Si de-abea in starea asta reusesc sa observ "coincidente" (mai corect spus "sincronicitati") care sugereaza diverse lucruri, aceasta forma de raspuns putand fi considerata "realitatea inconjuratoare care iti vorbeste". Practic, universul din jur pare sa se organizeze astfel incat sa-ti comunice diverse lucruri. Si asta chiar este un raspuns, chiar este o prezenta efectiva care este langa mine, deoarece posibilitatea ca acele sincronicitati sa fie simple coincidente, este practic impotriva tuturor probabilitatilor. A observa acele sincronicitati este ca a castiga continuu la LOTO, impotriva tuturor probabilitatilor, deoarece sansele ca ele sa se prezinte in succesiunea si cu exactitatea cu care se prezinta, sunt practic imposibile fara o organizare inteligenta din spate a realitatii. Cineva le face. Si cine altcineva decat Dumnezeu ar putea sincroniza realitatea inconjuratoare astfel incat ca ea sa iti vorbeasca?

E adevarat, se creeaza si o legatura personala, deoarece starea de luciditate si atentie marita in care sincronicitatile pot fi observate, se formeaza dupa ce in prealabil m-am rugat la Dumnezeu (sau inteligenta personala si infinita a universului - pentru a nu gresi inchipuindu-l si dandu-i astfel o forma limitata lui Dumnezeu). Se creeaza un simtamant parintesc, personal intre mine si Dumnezeu, adica ma las in voia ocrotitoare a Tatalui si ma simt ca pruncul ocrotit la pieptul mamei, scapand de griji, frici si tot felul de ganduri si simtaminte care interfereaza cu noi in mod normal clipa de clipa. Astfel relaxat, lipsit de griji, ocrotit si cerandu-i lui Dumnezeu sa ma lumineze, incep sa se produca lucrurile astea speciale, adica sincronicitatile si o gandire libera, lucida, care tinde spre depasirea limitelor obisnuite de gandire.

De exemplu, pe forumul asta am intrat datorita faptului ca o sincronicitate mi-a sugerat-o. Mi-a fost util forumul, cred ca m-a ajutat sa fac anumite legaturi esentiale. De asemenea, am citit si o carte indrumat de o alta sincronicitate, pe care nu as fi citit-o daca nu mi-ar fi fost indicata, as fi vazut-o inutila la prima vedere (dupa cum am si vazut-o, dar totusi am inceput sa o citesc doar pentru ca mi-a fost indicata prin sincronicitate), dar care s-a dovedit foarte importanta si luminatoare cu informatiile exact de care aveam nevoie in momentul respectiv pentru a-mi largi vederea de ansamblu si intelegerea corecta a unor lucruri esentiale.

Astfel ii percep eu indirect prezenta lui Dumnezeu. Dar cu siguranta exista o comunicare directa la un anumit nivel de intelegere.

[AdrianAamz]

În prealabil postat de Pippo_

Pai cum va raspunde? Ca sfintii chiar constientizeaza raspunsurile.

Nu doar sfintii constientizeaza raspunsurile.

Am o bunica de 93 de ani care e total slabita de puteri _ ii este greu si sa se dea jos din pat. Dar, imi spune ea, se roaga lui Dumnezeu s-o ajute sa ajunga pana in curtea pasarilor si sa le poata da mancare. Si EL o ajuta. Apoi, se roaga tot lui Dumnezeu s-a ajute sa revina in casa. Si EL o ajuta.
Vecina ei, mai tanara cu 30 de ani, nu iese uneori din casa cu zilele, fiindca (zice ea) se simte atat de rau incat ii este frica sa nu cumva sa nu mai poata reveni. Dar ea nu cere ajutorul lui Dumnezeu.

Cam tot cum ii raspunde Dumnezeu bunicii mele, asa imi raspunde si mie. Ma ajuta sa o scot la capat din orice situatie, fie ea mai mult sau mai putin banala. Ma ajuta sa pot face bine, desi deseori gandurile mele nu se indreapta spre bine.

un prieten a aflat de la un calugar despre un cuplu de mireni care se rugau 24 de ore din 24....isi aranjau progamul in asa fel incat cand nu se ruga el se ruga ea si invers...nu era nici un moment din zi in care sa nu se roage unul dintre ei....chiar daca o sa ma casatoresc, imi vine tare greu sa cred ca voi ajunge vreodata suficient de vrednic pt ca Dumnezeu sa imi trimita pe cineva cu care sa putem ajunge la nivelul asta, dar realizez ca e necesar sa fiu alaturi de o persoana cu care sa putem inainta cat mai mult spre acel punct...

deci in ceea ce priveste alegerea partenerului cert este ca Dumnezeu face multe minuni in ceea ce priveste transformarea necredinciosilor dar si ratiunea care ne-a fost data ne impune responsabilitatea de ”a ne juca sansele”....probabil ca exista o masura care impaca aceste doua dimensiuni dar eu nu imi pot da seama care e....poate difera de la caz la caz....sigur e un lucru : Hristos ramane intotdeauna pe primul loc.

În prealabil postat de VladCat

un prieten a aflat de la un calugar despre un cuplu de mireni care se rugau 24 de ore din 24....isi aranjau progamul in asa fel incat cand nu se ruga el se ruga ea si invers...nu era nici un moment din zi in care sa nu se roage unul dintre ei..

Nu te supara,tie ti se pare asta o NORMALITATE?????
Parintele Teofil Paraian se ruga 8 ore /zi..6 ore la slujbe in biserica si 2 ore singur in camaruta lui..

Din alea 24 de ore,sa zicem ca 12 ore se ruga fiecare sot.Apoi cat crezi ca se puteau concentra la rugaciune?12 ore? Si numai cata milostenie ar fi putut face in acele ore,care e mai bine primita de Dumnezeu decat sa stai cu nasu`n carti de rugaciune!

Mai bine sa nu-ti doresti asa ceva! Parerea mea.

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de Melissa

Nu te supara,tie ti se pare asta o NORMALITATE?????

Eu ma intreb daca crestinii au facut vreodata parte din normalitate... Oare Hristos pe vremea lui era considerat normalitate? Dar sfintii de la inceput pana in zilele noastre? Oare noi ne dorim sa devenim normalitate sau sa ne sfintim? Si ce fel de normalitate, stabilita dupa regulile cui?

În prealabil postat de Melissa

Nu te supara,tie ti se pare asta o NORMALITATE?????
Parintele Teofil Paraian se ruga 8 ore /zi..6 ore la slujbe in biserica si 2 ore singur in camaruta lui..

Din alea 24 de ore,sa zicem ca 12 ore se ruga fiecare sot.Apoi cat crezi ca se puteau concentra la rugaciune?12 ore? Si numai cata milostenie ar fi putut face in acele ore,care e mai bine primita de Dumnezeu decat sa stai cu nasu`n carti de rugaciune!

Mai bine sa nu-ti doresti asa ceva! Parerea mea.

pai parintele Teofil era la un nivel iar sotii respectivi la altul...nici pustnicii nu fac fapte de milostenie in sensul despre care vorbesti tu dar rugaciunea lor pentru lume e o fapta de mila care intrece orice alt gest facut pentru aproapele....sotii respectivi erau asa cum a spus Mantuitorul...”una precum Noi una suntem”...iar a vorbi despre bucuria comuniunii cu Dumnezeu si cu aproapele pe care o traiau ei neincetat e dincolo de puterile omenesti.

În prealabil postat de FiulRisipitor

Eu ma intreb daca crestinii au facut vreodata parte din normalitate... Oare Hristos pe vremea lui era considerat normalitate? Dar sfintii de la inceput pana in zilele noastre? Oare noi ne dorim sa devenim normalitate sau sa ne sfintim? Si ce fel de normalitate, stabilita dupa regulile cui?

In general,pentru fiecare individ in parte, starea de normalitate o da firescul lui.Dar asta nu inseamna ca daca Ion mananca la micul dejun o omleta de 20 de oua, nu pot sesiza de pe margine ca e o stare de anormalitate.Desi lui,i se pare firesc .

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de Melissa

In general,pentru fiecare individ in parte, starea de normalitate o da firescul lui.

Atunci pe ce baza consideri ca nu e o stare de normaliate?

În prealabil postat de Melissa

Dar asta nu inseamna ca daca Ion mananca la micul dejun o omleta de 20 de oua, nu pot sesiza de pe margine ca e o stare de anormalitate.Desi lui,i se pare firesc .

Am avut un coleg care manca minim 10 oua la o masa, si noua ni se parea anormal dar lui ii era bine. Eu spre exemplu pana pe la varsta de 12 ani mancam 250 - 300 grame zahar brut pe zi, in afara de alte dulciuri - multumesc lui Dumnezeu sunt inca bine sanatos si la 1,8 m nu am decat 72 kg (cu zaharul mai usor de cand am descoperit mierea dar de prajituri nu ma las ). Evident parintilor si doctorilor li se parea anormal.

Vlad nu a spus decat ca si-ar dori sa fie mult mai aproape de Dumnezeu asa cum faceau cei doi prin rugaciune. Nu vad nimic anormal, pentru ca Dumnezeu in excess nu este acelasi lucru ca oua sau dulciuri in excess.