Iubirea prin ura de sine

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Cand o sa ai propriul copil, eu te rog sa-l studiezi bine pana in jurul varstei de 3 ani.Si vei observa in ce stare de iubire s-a nascut.

Eu nu vorbeam despre copiii mari,cei care-si pot aduce aminte copilaria.Nu degeaba nu avem amintiri decat dupa varsta de 3 ani.Te-ai gandit de ce?

Dacă nu ai amintiri, înseamnă că nu ai existat în acea perioadă ca ființă conștientă. Dacă nu ai existat ca ființă conștientă nu ai nici cum să ai iubire. Iubirea e un act rațional.

Oricum, tu nu precizezi la ce fel de iubire te referi. Prin iubire se înțelege și altruismul, și atracția egoistă spre altă persoană sau afectivitatea interesată (ceea ce se observă la copii, care de fapt vor să obțină atenție).

Orice copil e un narcisist, obișnuit să creadă că e centrul lumii datorită atenției acordate de părinți. De fapt narcisiștii patologici adulți sunt niște oameni rămași la nivelul de dezvoltare emoțională infantilă.

Poate teama sa nu-L superi,pentru ca EL nu merita sa sufere din cauza ta,pentru ca e atat de bun si iubitor.Nicidecum TEAMA de a nu Se razbuna pe tine!

Este iresponsabil ceea ce spui. Tu crezi că te poți juca cu Dumnezeu, ceea ce e complet fals, din cel puțin trei motive:

1. Așa cum am spus, Dumnezeu este Stăpânul. Tu aplici porunca a doua (să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți) lui Dumnezeu, când de fapt ar trebui să aplici porunca întâi (să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta (să nu iubești alte lucruri) şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta (ascultare totală prin fapte) şi din tot cugetul tău). Cum ziceam, Îl faci pe Dumnezeu om, sau te pui pe tine la nivelul Lui.

2. Orice păcat e rău nu numai prin aceea că ne strică relația cu Dumnezeu ci și prin faptul că omoară sufletul. Prin fiecare călcare a conștiinței aceasta moare câte puțin, după cum spun Părinții (de pildă ava Dorotei).

3. Orice faptă făcută pentru noi e egoistă și ea ne face mai egoiști. Iar egoiștii nu vor intra în împărăția iubirii.

Omul care nu vrea să renunțe la voia proprie nu vrea nici să se smerească și își maschează egoismul sub masca discursului despre o iubire sentimentală, teoretică care de fapt nu există în realitate sau a discursului despre un 'Dumnezeu' - păpușă, o extensie a imaginației noastre pe care o manevrăm după bunul plac.

Dimpotrivă, cel care caută să se supună lui Dumnezeu suferă prin aceasta o restrângere a egoului, o curățare a minții de fantasme și teorii. Există deci două tendințe: una prin care omul caută să se conformeze lui Dumnezeu și una prin care omul caută să-l conformeze pe Dumnezeu imaginației și poftelor sale.


Apoi, ceea ce zici tu este un caz clasic de înșelare. Unii Părinți au spus că încrederea prea mare în Dumnezeu este de fapt ceea ce în Scriptură e numită hula (păcatul) împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă niciodată. Nu se iartă nu pentru că Dumnezeu nu ar fi milostiv ci pentru că acest tip de atitudine dezrădăcinează definitv dorința de pocăință, de întoarcere de la viața lumească la Dumnezeu. Faptul că nu pricepi niște lucruri poate fi tocmai din pricina acestei atrofieri duhovnicești.

1. URA niciodata NU POATE FI urmare a UNEI INSPIRATII DIVINE! Ura este opusul iubirii.

Cred că ai uitat că pe alt topic susțineai pedeapsa cu moartea, răzbunarea.
Și în mod evident nu înțelegi ce nenorocire este iubirea lumească de sine, cea pentru care trebuie să ne urâm.

În prealabil postat de Traditie1

Iubirea e un act rațional.

Iubirea este un act emotional. Ratiunea nu are ce cauta in iubire.Ratiunea apartine mintii ,iar iubirea apartine inimii.

În prealabil postat de Traditie1

Este iresponsabil ceea ce spui. Tu crezi că te poți juca cu Dumnezeu, ceea ce e complet fals, din cel puțin trei motive:

1. Așa cum am spus, Dumnezeu este Stăpânul. Tu aplici porunca a doua (să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți) lui Dumnezeu, când de fapt ar trebui să aplici porunca întâi (să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta (să nu iubești alte lucruri) şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta (ascultare totală prin fapte) şi din tot cugetul tău). Cum ziceam, Îl faci pe Dumnezeu om, sau te pui pe tine la nivelul Lui.

Aici gresesti, atribuindu-mi o vina pe care chiar nu o am.Crede-ma ca ii dau Domnului locul care I se cuvine.Daca ma adresez Lui intr-un mod familiar,nu inseamna ca-L minimalizez,din contra, IL ADOR!

Chiar si faptul ca ii spui lui Dumnezeu Stapan,arata relatia rece si plina de temeri pe care o ai cu El.Eu prefer sa-i spun Tata! Si sa ma supun Lui ca unui Tata iubitor ce este, nu ca unui Stapan,care ma poate si trage pe roata daca-L supar si nu-L ascult!

În prealabil postat de Traditie1

3. Orice faptă făcută pentru noi e egoistă și ea ne face mai egoiști. Iar egoiștii nu vor intra în împărăția iubirii.

Chiar si a manca,nu? De aceea,cred ca tu te-ai hotarat sa traiesti cu lumina,nu?! Daca gresesc,corecteaza-ma te rog..

În prealabil postat de Traditie1

Apoi, ceea ce zici tu este un caz clasic de înșelare. Unii Părinți au spus că încrederea prea mare în Dumnezeu este de fapt ceea ce în Scriptură e numită hula (păcatul) împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă niciodată. Nu se iartă nu pentru că Dumnezeu nu ar fi milostiv ci pentru că acest tip de atitudine dezrădăcinează definitv dorința de pocăință, de întoarcere de la viața lumească la Dumnezeu. Faptul că nu pricepi niște lucruri poate fi tocmai din pricina acestei atrofieri duhovnicești.

Oi fi atrofiata duhovniceste,nu zic ca nu..dar totusi nu atat de tare incat sa nu sesizez ca faci o confuzie aici:
Hula impotriva Duhului Sfant, despre care vorbesti mai sus, este increderea pe care o are un om ca poate pacatui la nesfarsit, ca Dumnezeu e bun si-l iarta mereu, nicidecum nu reprezinta increderea imensa de a-si lasa viata in mainil Lui( si in care ma regasesc total)..

În prealabil postat de Traditie1

Cred că ai uitat că pe alt topic susțineai pedeapsa cu moartea, răzbunarea.

Citeste mai bine si citeste toate postarile mele despre pedeapsa cu moartea.

Si nici cand am febra 40, n-am sa spun ca am avut o inspiratie divina cand am sustinut ca as condamna la moarte anumite categorii de criminali.Inspiratia divina a venit ulterior,cand am batut in retragere...

În prealabil postat de Traditie1

Și în mod evident nu înțelegi ce nenorocire este iubirea lumească de sine, cea pentru care trebuie să ne urâm.

Nu trebuie sa ne uram.Suntem creatie divina.Vrei sa uram lucrarea Lui???
Repet,jertfa de sine nu este totuna cu ura..


No,cam atat

PS- daca am fi colegi de serviciu,sigur ne-am intelege bine..,desi aici e clar ca nu ne pasalim..

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Iubirea este un act emotional. Ratiunea nu are ce cauta in iubire.Ratiunea apartine mintii ,iar iubirea apartine inimii.

Dihotomii fără sens. După tine afecțiunea poate exista fără rațiune, ceea ce e absurd.

Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Iubirea emoțională este de fapt o patimă. Și bețivul iubește băutura, desfrânatul curvia etc.

Aici gresesti, atribuindu-mi o vina pe care chiar nu o am.Crede-ma ca ii dau Domnului locul care I se cuvine.Daca ma adresez Lui intr-un mod familiar,nu inseamna ca-L minimalizez,din contra, IL ADOR!

Chiar si faptul ca ii spui lui Dumnezeu Stapan,arata relatia rece si plina de temeri pe care o ai cu El.Eu prefer sa-i spun Tata! Si sa ma supun Lui ca unui Tata iubitor ce este, nu ca unui Stapan,care ma poate si trage pe roata daca-L supar si nu-L ascult!

Ți se pare că-l iubești pe Dumnezeu fiindcă te crezi bună. Teoriile tale sunt opuse felului cum vorbeau Sfinții ortodocși dar sunt asemănătoare înșelaților catolici, care de asemeni credeau că dau pe afară de câtă iubire au în ei. Sfinții ortodocși toți tremurau de frica lui Dumnezeu pentru că aveau smerenie. Omul mândru are impresia că e bun, dar de fapt e doar închipuirea lui de sine.

Sfântul Siluan spune că smerenia e lumina în care Îl vedem pe Dumnezeu. Atât timp cât cugetul e umflat de mândrie, el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu simte nevoia să se conformeze voinței Lui dar se euforizează pătimaș pentru imaginara iubire pe care ar avea-o pentru El. Smerenia e o mare taină iar calea către ea e ura de sine. Trebuie să conștientizăm răutatea care se află în noi, mândria, egoismul și atunci vor începe să ni se deschidă ochii.


Ura de sine pe care trebuie să o avem este poruncită de Hristos:

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Mt 10, 39)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Lc 14, 26)

Topicul acesta l-am creat pornind de la un capitol din cartea arhimandritului Sofronie, capitol pe care îl poți citi aici, ca să te lămurești mai bine despre ce e vorba:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ine-68665.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

. . . fapte . . .fapte . . .fapte ! ! ! Atata timp cat ora de postare coincide cu Sfanta Liturghie , mai ales ca astazi praznuim " Buna Vestire ", mai putem vorbi de fapte ! Era un thread pe aici , unde se spunea ca suntem cei mai tari in teorii , dar practica ne omoara ! Credinta in Dumnezeu si participarea la cultul divin , in special la Sfanta Liturghie , sunt pentru fiecare madular viu al Bisericii , doua relatii inseparabile . Era un alt thread cu indreptatirea de sine . . . , mult adevar , caci de Bisrica am cam uitat , si culmea azi de Buna Vestire ! Suntem mari teoreticieni , dar cu asta nu ne vom mantui in veci !

[Traditie1]

În prealabil postat de cristiboss56

. . . fapte . . .fapte . . .fapte ! ! ! Atata timp cat ora de postare coincide cu Sfanta Liturghie , mai ales ca astazi praznuim " Buna Vestire ", mai putem vorbi de fapte ! Era un thread pe aici , unde se spunea ca suntem cei mai tari in teorii , dar practica ne omoara ! Credinta in Dumnezeu si participarea la cultul divin , in special la Sfanta Liturghie , sunt pentru fiecare madular viu al Bisericii , doua relatii inseparabile . Era un alt thread cu indreptatirea de sine . . . , mult adevar , caci de Bisrica am cam uitat , si culmea azi de Buna Vestire ! Suntem mari teoreticieni , dar cu asta nu ne vom mantui in veci !

Participarea la slujbe, respectarea a tot felul de ritualuri, pravile de rugăciune și alte reguli dă o siguranță iluzorie a mântuirii.

Iar încercarea ta de a mă pune la punct e semnul unei tendințe negative de a controla oamenii. Învață să respecți libertatea celorlalți.

"Ura de sine" poate fi o binecuvantare de la Dumnezeu pentru ca te ajuta nesperat de mult sa-L chemi mereu, mereu in ajutor pe Dumnezeu, iti da lacrimi de pocainta, iti da dorinta de rugaciune si alte asemenea mijloace binecuvantate. Insa, daca ura de sine devine un mijloc prea puternic, pe care nu-l mai poti controla in niciun fel, care ajunge sa te impiedice sa faci lucruri folositoare(?) pentru suflet sau sa-ti traiesti viata curat si simplu (sunt cazuri in care ura de sine te poate face sa nu poti sta intre semeni, sa nu poti merge firesc pe strada etc.), atunci devine un mijloc fara masura, o exagerare care te tulbura si te rupe de un mod de viata simplu si curat. Nu stiu cum e mai bine. Numai Dumnezeu ne poate ajuta sa dobandim cele folositoare si numai El stie si intelege cum putem sa le dobandim.

Doamne ajuta-ne si da-ne toate lucrurile de care avem nevoie, indiferent cat de grele sau usoare sunt ele de dus!

[Traditie1]

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

"Ura de sine" poate fi o binecuvantare de la Dumnezeu pentru ca te ajuta nesperat de mult sa-L chemi mereu, mereu in ajutor pe Dumnezeu, iti da lacrimi de pocainta, iti da dorinta de rugaciune si alte asemenea mijloace binecuvantate. Insa, daca ura de sine devine un mijloc prea puternic, pe care nu-l mai poti controla in niciun fel, care ajunge sa te impiedice sa faci lucruri folositoare(?) pentru suflet sau sa-ti traiesti viata curat si simplu (sunt cazuri in care ura de sine te poate face sa nu poti sta intre semeni, sa nu poti merge firesc pe strada etc.), atunci devine un mijloc fara masura, o exagerare care te tulbura si te rupe de un mod de viata simplu si curat. Nu stiu cum e mai bine. Numai Dumnezeu ne poate ajuta sa dobandim cele folositoare si numai El stie si intelege cum putem sa le dobandim.

Evident, există, ca în orice, excese. Noi trebuie să controlăm întreaga noastră viață interioară, toate gândurile, sentimentele, pornirile. Experiența arătată că sunt gânduri aparent pozitive, cu efect devastator. În general, tot ceea ce se însușește printr-o acceptare voluntară, fie el gând sau experiență senzorială, are toate șansele să fie demonic și distructiv. Lucrurile care vin de la Dumnezeu, inclusi ura de sine corectă, acționează fără aplecarea voinței noastre spre ele.

Diavolul dă tot felul de gânduri și sentimente aparent bune, de falsă iubire, falsă smerenie etc. Prin ele ne înalță de fapt în mândrie, scopul lui.

Deci ura de sine nu trebuie să fie practicată de noi prin autosugestie sau acceptarea unor gânduri. Este vorba de o conștientizare a răutății din noi, nu de ceva faptic.

În prealabil postat de Traditie1

Tu ai zis că eu nu am simțit niciodată milă.

Asa ceva nu am gandit,nu am spus,nu am insinuat.Dar daca imi dai tu un copy-paste ,am sa te cred.Dar grija mare, sa NU IMI DAI PASAJUL DESPRE AFECTIVITATE,pentru ca repet inca o data,NU VOBEAM DE MILA.Sau tu fata de un batran boschetar nu-ti poti imagina alt sentiment decat de mila???

În prealabil postat de Traditie1

Participarea la slujbe, respectarea a tot felul de ritualuri, pravile de rugăciune și alte reguli dă o siguranță iluzorie a mântuirii.

Sigur ca da..Siguranta asta de sine, ca toti suntem pe aratura si numai tu esti pe drumul catre mantuire,arata clar "smerenie"...

În prealabil postat de Traditie1

Iar încercarea ta de a mă pune la punct e semnul unei tendințe negative de a controla oamenii. Învață să respecți libertatea celorlalți.

Aici spui tare bine:

În prealabil postat de Traditie1

Ați imagina astfel de lucruri despre alții arată că nu mai ai contact cu realitatea.

..Deoarece Cristi isi expunea parerea,la fel ca tine sau ca mine..

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Participarea la slujbe, respectarea a tot felul de ritualuri, pravile de rugăciune și alte reguli dă o siguranță iluzorie a mântuirii.

Din tot sufletul te rog sa ma ierti , dar o mai mare erezie de mult nu am mai citit pe acest forum ! Te adresai pe un thread la Generalitati tizului tau Andrei ( Cozia ) , astfel :"Largeste-ti orizontul , invata sa gandesti , nu mai fii asa simplist "! Acest sfat dat de tine , ti se potriveste ca o manusa !. . ." Ortodoxie si Bucurie " :http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...rie-68606.html

În prealabil postat de Traditie1

Dihotomii fără sens. După tine afecțiunea poate exista fără rațiune, ceea ce e absurd.

Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente:
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.

Iubirea emoțională este de fapt o patimă. Și bețivul iubește băutura, desfrânatul curvia etc.

Iubirea nu are nimic de-a face cu ratiunea.Dar n-ai sa intelegi asta pentru ca probabil niciodata nu te-ai uitat in ochii unui batran boschetar sa simti afectiune pentru sufletul lui napastuit,atat de tare incat sa-l strangi in brate si sa vrei sa-l iei la tine acasa..Fara urma de ratiune acest impuls,pentru ca este venit din INIMA, nicidecum din ratiune!...

"Iubirea" venita din ratiune,nu este iubire, este INTERES!

Spui "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte.",dar intelegi ce vrei,ce-ti place tie, adica"Iubirea cerută de Domnul se manifestă prin fapte, nu prin sentimente", ignorand evidenta :CA ACESTE FAPTE SUNT O CONSECINTA A SENTIMENTELOR DE IUBIRE PENTRU EL,EVIDENT !

Daca eu il iubesc pe tatal meu pamantesc,il ascult,nu intru incaltata in sufragerie,ca nu-i place, nu las becul aprins la baie,ca-l enerveaza,nu ies seara dupa ora 20, ca nu mai poate dormi din cauza mea,etc..( am dat exemplu fictiv).Deci daca il ascult si ii am grija de "poruncile" lui, inseamna ca-l iubesc.Evident, ca daca mi-ar cere sa fac asta vecinul de la parter,n-as face-o!
Sesizezi diferenta?

În prealabil postat de Traditie1

Ți se pare că-l iubești pe Dumnezeu fiindcă te crezi bună. Teoriile tale sunt opuse felului cum vorbeau Sfinții ortodocși dar sunt asemănătoare înșelaților catolici, care de asmeni credeau că dau pe afară de câtă iubire au în ei. Sfinții ortodocși toți tremurau de frica lui Dumnezeu pentru că aveau smerenie. Omul mândru are impresia că e bun, dar de fapt e doar închipuirea lui de sine.

Sfântul Siluan spune că smerenia e lumina în care Îl vedem pe Dumnezeu. Atât timp cât cugetul e umflat de mândrie, el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu simte nevoia să se conformeze voinței Lui dar se euforizează pătimaș pentru imaginara iubire pe care ar avea-o pentru El. Smerenia e o mare taină iar calea către ea e ura de sine. Trebuie să conștientizăm răutatea care se află în noi, mândria, egoismul și atunci vor începe să ni se deschidă ochii.

Nu mi se pare ca-l iubesc pe Dumnezeu,chiar IL IUBESC!

Nu ma cred buna..hohohooo,mai am pana ma cred eu buna,pentru ca atata timp cat inca "mai trec pe rosu", mai am mult de strunit la mine....dar oricum,am inteles ideea ta : tu te vei mantui, eu nu! ok..eu ma bucur pentru tine!

În prealabil postat de Traditie1

Ura de sine pe care trebuie să o avem este poruncită de Hristos:

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Mt 10, 39)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Lc 14, 26)

Topicul acesta l-am creat pornind de la un capitol din cartea arhimandritului Sofronie, capitol pe care îl poți citi aici, ca să te lămurești mai bine despre ce e vorba:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ine-68665.html

Daca tot mi-ai dat linkul acesta,trebuia sa stii ca voi observa ca ai scos din text,exact ce ti-a convenit tie.Trebuia sa lasi asa:

"Dumnezeu dragoste este"; El este "Lumina, si nici un intunerec intru el este" (1 Ioan 4, 8; 1, 5). Dragostea lui Hristos, prin firea ei este Foc de , aruncat din prin venirea (cf. Lc. 12, 49).

Dragostea aceasta este viata nefacuta a lui Dumnezeu insusi. In limitele fiintarii noastre pamantesti, ea mistuie in noi tot ce ii este strain si totodata ne umple de energia unei alte fiintari, de negandit pana atunci. Neaparat trebuie sa ne umbreze puterea de Sus, care sa ne invredniceasca a cunoaste acea Dragoste .

Fara o astfel de experienta nimenea dintre oameni nu este in putere a intelege poruncile aparent paradoxale ale Evangheliei: "Iubiti pre vrajmasii vostri, binecuvantati pre cei ce va blastama, bine faceti celora ce urasc pre voi" (Mt. 5, 44); si in acelasi timp: "De vine catre Mine cineva si nu uraste pre tatal sau, si pre muma, si pre muiere, si pre copii, si pre frati, si pre surori, inca si sufletul sau (viata sa), nu poate ucenic al Meu sa fie" (Lc. 14, 26).