Ortodoxie si Bucurie

Ortodoxie si Bucurie Mareste imaginea.


Ortodoxie si Bucurie

Cand am vorbit prima data la Timisoara, in 13 mai 1992, am vorbit despre "Bucuria crestina". Este o tema care-mi place, o tema care cred ca e bine sa fie cunoscuta de credinciosii nostri, care nu stiu daca trebuie sa se bucure sau trebuie sa se intristeze. Eu le spun hotarat: toti trebuie sa ne bucuram, toti suntem chemati la bucurie, toti suntem indrumati sa ne bucuram si sa fim lucratori de bucurie.

Nu se poate vorbi despre "Ortodoxie si bucurie" fara sa se vorbeasca despre bucuria crestina. Intai sunt temeiurile bucuriei crestine si apoi felul cum se realizeaza, in cadrul Ortodoxiei, bucuria crestina.

Cine citeste Sfanta Evanghelie de la Luca, de pe prima pagina a Evangheliei se intalneste cu vestiri de bucurie. Sfanta Evanghelie de la Luca se deschide cu istorisirea despre vestea cea buna adusa de catre ingerul Gavriil Dreptului Zaharia, anume ca sotia lui va naste un fiu, de care se vor bucura multi: "Bucurie si veselie vei avea, si de nasterea lui se vor bucura multi" (Luca 1, 14).

In legatura cu Bunavestire, facuta de acelasi inger, Arhanghelul Gavriil, Maicii Preacurate, Preasfintei Fecioare Maria, iarasi este cuprinsa bucuria. Caci ingerul binevestitor a zis catre Preasfanta Fecioara Maria: "Bucur-a-te, cea plina de dar, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei" (Luca 1, 28).

Tot in Sfanta Evanghelie de la Luca avem instiintarea ca, atunci cand Domnul nostru Iisus Hristos S-a nascut in Betleem, un inger binevestitor. Poate acelasi care a dus vestea cea buna Dreptului Zaharia si Preasfintei Fecioare Maria, le-a spus pastorilor din preajma Betleemului: "Va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi S-a nascut un Mantuitor, Care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).

Cand Domnul nostru Iisus Hristos S-a inaltat la cer, "Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat (pe ucenicii Sai). Si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer" (Luca 24, 50-51). Si este scris in Sfanta Evanghelie ca ucenicii "s-au inchinat Mantuitorului si s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau totdeauna in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu" (Luca 24, 52-53).

Deci la inceputul Sfintei Evanghelii de la Luca avem o vestire de bucurie mare: "Va binevestesc voua bucurie mare. Ca vi S-a nascut voua un Mantuitor, Care este Hristos Domnul", iar sfarsitul Evangheliei de la Luca este marcat de aceeasi bucurie mare, cu care s-au intors ucenicii in Ierusalim, de la Muntele inaltarii. in cuprinsul Sfintei Evanghelii de la Luca sunt multe locurile in care se afirma ca in viata crestina bucuria are un rol deosebit. De pilda, ne aducem aminte de cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos sau de imprejurari in care ucenicii s-au bucurat.

In Sfanta Evanghelie de la Matei avem cuvintele Domnului: "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Matei 5, 12). In Sfanta Evanghelie de la Ioan avem cuvinte indemnatoare la bucurie, spuse de Domnul Hristos. De pilda: "Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11); "Iarasi Ma veti vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi" (Ioan 16, 22).

Din Sfanta Evanghelie de la Luca stim ca Zaheu vamesul L-a primit pe Domnul Hristos in casa sa "cu bucurie mare" (cf. Luca 19, 6). Stim apoi ca, dupa invierea Domnului nostru Iisus Hristos, "s-au bucurat ucenicii, vazand pe Domnul" (Ioan 20, 20).

Avem multe texte in celelalte carti ale Noului Testament, din care intelegem ca bucuria a fost mereu prezenta acolo unde a fost Domnul Hristos de fata; sau avem cuvinte indemnatoare la bucurie, in epistolele Sfantului Apostol Pavel, de pilda: "Bucurati-va! si iarasi zic: Bucurati-va!" (Filipeni 4, 4); "Totdeauna sa va bucurati, neincetat sa va rugati, pentru toate multumiti" (I Tesaloniceni 5, 16-18); "Bucurati-va cu bucuria nadejdii" (Romani 12, 12).

Stim ca Imparatia lui Dumnezeu este infatisata ca un prilej de bucurie, ca un ospat - ospatul fiind prilej de bucurie. Avem in Sfanta Evanghelie, in legatura cu pilda cu talantii, cuvantul stapanului, care a zis catre cel care a inmultit talantii: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau!" (Matei 25, 21). Sfantul Apostol Pavel se prezinta pe sine si pe cei asemenea lui ca lucratori de bucurie: "Noi suntem lucratorii bucuriei voastre" (I Cor. 1, 24).

Toate acestea sunt temeiuri de bucurie pentru toti crestinii, pentru toti cei care traiesc o viata intemeiata pe invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Evanghelia insasi este un izvor de bucurie, izvor de nadejde si de bucurie. Aproape oricare dintre paginile Evangheliei are ceva imbucurator, ceva datator de liniste, ceva datator de bucurie.

Daca ar fi sa ne gandim la o pilda care aduce foarte multa bucurie pentru cei ce gandesc bine si au o asezare sufleteasca favorizanta pentru intelegerea lucrurilor mari, ne-am putea gandi la pilda cu fiul risipitor. Eu i-as zice mai degraba "pilda cu tatal primitor", pentru ca fiul risipitor ne invata putin (ne invata doar atat, ca daca s-a intors la tatal, tatal l-a primit), insa tatal a fost acela care a avut rolul principal in viata fiului risipitor, respectiv faptul ca l-a primit cum l-a primit. E foarte datatoare de nadejde aceasta pilda, incat am putea zice ca toata Evanghelia se cuprinde in pilda cu fiul risipitor. Sau pilda cu oaia cea pierduta si pilda cu drahma cea pierduta (Luca 15). Toate acestea arata cat de bun este Dumnezeu cu oamenii care se intorc la El.

Toata Evanghelia, de fapt, este datatoare de nadejde: "Ai incredere, scoala-te, te cheama" - sunt cuvinte din Sfanta Evanghelie de la Marcu, spuse in legatura cu vindecarea unui orb de la Ierihon. Orbul acela striga: "Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma", iar oamenii ii spuneau sa taca; atunci, unii oameni din multime, indrumati de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, s-au dus la el sa-l cheme si i-au zis: "Ai incredere, scoala-te, te cheama" (Marcu 10, 49). Cuvintele acestea: "Ai incredere, scoala-te, te cheama", pot fi luate ca un motto pentru Evanghelii, pentru fiecare dintre cele patru Evanghelii sau pentru toata Evanghelia.

E un temei de bucurie constiinta aceasta ca Dumnezeu e favorabil omului, ca Dumnezeu ne cheama ca sa ne ajute, ca sa ne binecuvinteze, ca sa ne sfinteasca, sa ne daruiasca toate cele de folos, sa ne umple sufletul de bucurie inca din aceasta lume, pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu incepe dincolo de lumea aceasta; cine nu intra in imparatia lui Dumnezeu in aceasta lume, cine nu simte puterea lui Dumnezeu in aceasta viata nu e sigur ca dincolo de moarte va fi primit in imparatia lui Dumnezeu.

Nu moartea este granita intre lumea de acum si intre cea care va sa fie, intre viata de acum si Cea care va sa fie, ci apropierea de Dumnezeu, faptul de a te converti, faptul de a te intoarce la Dumnezeu, de a te intoarce de la rau la bine, faptul de a-I da dreptate lui Dumnezeu.

Cand ajungi sa-I dai dreptate lui Dumnezeu, cand ajungi sa simti darul lui Dumnezeu in tine, esti in sfera bucuriei si ai un temei de bucurie izvorat din credinta in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, izvorat din invatatura Evangheliei, pe care o cunoastem din scrierile Sfintilor Evanghelisti si care a ajuns pana la noi.

De altfel, niciunul dintre Sfintii Evanghelisti n-a scris pentru intreaga crestinatate, niciunul dintre Sfintii Evanghelisti n-a avut constiinta ca ceea ce scrie el se va cunoaste peste veacuri si va ajunge la cunostinta multora, ci fiecare a scris o carte ocazionala.

Dintre toate cartile Noului Testament - 27 la numar -, numai una este o carte programata, o carte-studiu, si anume Epistola catre Romani, pe care Sfantul Apostol Pavel a scris-o cu ragaz si in care si-a expus conceptia lui despre mantuire, conceptia lui despre viata cea noua. A scris-o anume asa ca sa-si reverse sufletul.

Celelalte carti ale Noului Testament au fost carti ocazionale si au ajuns pana la noi prin darul lui Dumnezeu; iar noi, avandu-le, ne putem intemeia credinta pe cele cuprinse in Sfanta Evanghelie si putem avea deschidere spre bucurie, putem sa ne simtim angajati in bucurie, in suvoiul bucuriei pe care o da Dumnezeu oamenilor, si ne putem simti angajati in inmultirea binelui si a bucuriei intemeiate pe credinta.

Exista si o bucurie intemeiata pe capacitatea fireasca a omului de a se bucura, exista bucurii din lumea aceasta pe care le binecuvinteaza Dumnezeu: bucuria succesului, bucuria unei reusite, bucuria unei realizari, bucuria de cei din jurul nostru. Toate acestea sunt bucurii pe care le binecuvinteaza Dumnezeu si sunt bucurii firesti.

Dar avem si temeiuri de bucurie sfanta, temeiuri de bucurie care nu se schimba niciodata, ci "care nu se trece, ci in veci petrece" (Zorica Latcu, Pasare de nea); adica o bucurie care are temeiuri indiferent de ceea ce se intampla cu noi sau in jurul nostru: faptul de a te sti in mainile lui Dumnezeu, faptul de a te sti ocrotit de Dumnezeu, faptul de a sti ca Dumnezeu este Tatal nostru, faptul de a te intemeia pe bunatatea aceea care ridica, pe bunatatea aceea care duce pe umerii sai neputinta omeneasca.

Toate acestea sunt temeiuri de bucurie crestina, de bucurie izvorata din Evanghelie, de bucurie izvorata din credinta noastra, intemeiata pe credinta noastra, care il aduce pe Domnul Hristos in inimile noastre.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni, spune, intre altele, ca un fel de dorinta: "Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, in inimile voastre" (Efeseni 3, 17). Prin urmare, cine are credinta in Domnul Hristos fl are chiar pe Domnul Hristos salasluit in inima, iar lucrul acesta este intemeiat pe cuvintele Domnului Hristos din Evanghelia de la Ioan: "Acestea vi le spun, ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11); "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si ]yla voi arata lui" (Ioan 14, 21); "De Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi si Noi vom veni la el si Ne vom face locas la el" (Ioan 14, 23).

Bucuria crestina este din constiinta legaturii cu Domnul Hristos, din constiinta legaturii cu Dumnezeu, din constiinta ca Dumnezeu este cu noi: "Cu noi este Dumnezeu, cu al Sau dar si cu a Sa iubire de oameni".

Stimati ascultatori, dupa ce am facut aceste aprecieri, putem acum sa trecem la credinta noastra drept-maritoare, la credinta noastra ortodoxa si sa vedem cum se realizeaza bucuria in sfera credintei noastre, in cadrul Ortodoxiei noastre.

Noi ne numim ortodocsi; in general, cuvantul "ortodox" nu este intrebuintat la slujbele dumnezeiesti, asa incat cineva care merge la slujbele noastre, desi se stie ortodox, nu aude intrebuintandu-se cuvantul "ortodox". Acum, noi ne cunoastem ca ortodocsi pentru ca ne raportam si la alte credinte crestine, care sunt eterodoxe, adica straine de Ortodoxie.

Ce inseamna "ortodox"? Cuvantul "ortodox" este un cuvant de origine greaca, care a trecut si in constiinta noastra, in vorbirea noastra, desi multi dintre cei care se stiu ortodocsi nu stiu ce inseamna ortodox, din punct de vedere etimologic. Ortodox inseamna "drept-maritor". Ca sa fii drept-maritor, ca sa fii ortodox, trebuie sa ai o credinta dreapta. Deci, cand zicem "drept-maritor", cand zicem "ortodox", atunci zicem si "drept-credincios".

La slujbele noastre intalnim cuvintele "drept-credincios" sau "drept-maritor". De pilda, la Sfanta Liturghie se spune: "Pe voi pe toti, drept-maritorilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru imparatia Sa, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Altfel, s-ar putea spune: "Pe voi pe toti, ortodocsilor crestini, sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Or cuvantul "drept-maritor" este traducerea cuvantului "ortodox" din limba greaca.

In general, credinciosii nostri nu spun ca sunt drept-maritori, ci spun ca sunt ortodocsi, iar asta inseamna ca nu sunt catolici, ca nu sunt protestanti, nu sunt neoprotestanti, ca nu sunt altfel de credinciosi decat drept-maritori, ci drept-maritori crestini, crestini drept-maritori, crestini ortodocsi, temeiul este faptul ca suntem crestini.

Ce inseamna sa fii crestin? in Faptele Sfintilor Apostoli citim: "mai intai, ucenicii s-au numit crestini" (Faptele Apostolilor 11, 26). Cine s-au numit crestini? Ucenicii. Cum s-au numit ucenicii? S-au numit "Crestini". Unde? Mai intai, in Antiohia. Ce inseamna sa fii crestin? Inseamna sa fii al lui Hristos. Crestinii sunt apartinatori Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cuvantul "crestin" vine de la Hristos, de la Cristos. Noi nu zicem "hrestini", fiindca nu ne este la indemana, ci zicem "crestini".

Trebuie sa stim ca, in masura in care suntem ai lui Hristos, ni se pune in atentie cuvantul Sfantului Apostol Pavel, din Epistola catre Galateni: "Cei ce sunt ai lui Hristos - respectiv crestinii - si-au rastignit trupul impreuna cu poftele lor" (Galateni 5, 24).

Suntem crestini, dar nu orice fel de crestini, ci un anumit fel de crestini, si anume crestini drept-maritori, crestini care au dreapta marire. De ce au dreapta marire? Pentru ca au dreapta credinta. Nu poti avea dreapta marire fara sa ai dreapta credinta.

Cineva, de exemplu, care n-o cinsteste pe Maica Domnului, nu poate avea dreapta marire, pentru ca nu-i cinstitor al Maicii Domnului, nu aduce cinstirea cuvenita Maicii Domnului. Or in Ortodoxie cinstirea Maicii Domnului este o chestiune importanta, este ceva de care nu se poate face abstractie, ceva ce tine de dreapta marire.

Sau, de pilda, cineva care nu este cinstitor al icoanei Mantuitorului sau al icoanelor sfintilor, in general, n-are o dreapta marire. Ortodoxia are dreapta marire si pentru ca este cinstitoare a chipului Mantuitorului, a chipului Maicii Domnului. Daca Domnul Hristos are un chip, il cinstim nu numai pe Domnul Hristos, ci si chipul Domnului Hristos. Asta tine de dreapta-marire.

Stimati ascultatori, Ortodoxia, credinta noastra drept-maritoare, se manifesta in toate laturile vietii credinciosului, asa incat cineva care duce o viata in care nu Se preamareste Dumnezeu, in care nu se cinsteste Maica Domnului, nu numai cu cuvantul de rugaciune sau cu angajarea in slujire, ci cu toata viata ("Toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam!" - zicem la Sfanta Liturghie), cineva care face lucruri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu, lucruri care nu-s conforme cu voia lui Dumnezeu, acela nu este ortodox.

Nu exista ortodox betiv, nu exista ortodox desfranat, nu exista ortodox hot. Nu se potrivesc, nu poti sa-L preamaresti pe Dumnezeu cu astfel de fapte. Si-arunci, ai putea zice ca de fiecare data cand faci pacate, cand ai patimi si cand cobori de la randuiala de Ortodoxie, de atatea ori nu mai esti ortodox.

Exista totusi un temei de legatura intre om si Dumnezeu: credinta insasi. Sunt multi oameni care zic ca-s credinciosi, fara sa fie credinciosi, fara sa stie ce inseamna sa fie credinciosi; in orice caz, o adevarata credinta trebuie sa aduca si o adevarata viata, o credinta preamaritoare de Dumnezeu trebuie sa aduca o viata preamaritoare de Dumnezeu.

Sfantul Grigorie de Nazianz spunea: "Pentru mine, cazut de la Ortodoxie nu-i numai cel care-i cazut de la credinta cea dreapta, ci este si cel care este cazut de la viata cea dreapta". Cineva care nu duce o viata conforma cu voia lui Dumnezeu cade din rosturile lui de ortodox. De aceea, la o rugaciune de la Sfanta Spovedanie, zicem: "Impaca-l si uneste-l pe dansul cu Sfanta Ta Biserica, intru Hristos, Domnul nostru". Deci impaca-l si uneste-l cu Sfanta Ta Biserica. De ce? Pentru ca, prin ceea ce a facut, s-a despartit de Biserica, a cazut de la adevar, a cazut din rosturile lui de ortodox. Impaca-l si uneste-l cu Sfanta Ta Biserica, intru Hristos, Domnul nostru".

Insa, stimati ascultatori, cel mai bine si mai bine, cel mai adevarat, Ortodoxia se manifesta in slujbele Bisericii noastre. As vrea sa retineti lucrul acesta. Slujbele Bisericii noastre sunt modalitatea de manifestare a credintei noastre drept-maritoare, a credintei noastre ortodoxe.

Daca vrea sa stie cineva unde gaseste Ortodoxia, ca gandire, conceptie si traire ortodoxa, sa stie ca aceasta se gaseste in dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre. Slujbele pe care le facem noi in Biserica, dupa continutul lor si dupa felul in care ne manifestam noi credinta in ele, sunt eticheta Ortodoxiei, sunt manifestarea Ortodoxiei; si mai ales in Sfanta Liturghie.

Dintre toate slujbele, cea mai de capetenie este Sfanta Liturghie, care cuprinde Ortodoxia, este Ortodoxia in actiune, Ortodoxia in lucrare, Ortodoxia dupa gandire si dupa traire, manifestata in Sfanta Liturghie. Dar nu numai Sfanta Liturghie, ci toate slujbele, in care se incadreaza si Sfanta Liturghie, sunt manifestari de Ortodoxie.

In limba franceza, cuvantul "liturgie" nu inseamna "Liturghie" in acelasi inteles pe care-l avem noi in vedere, adica Liturghia euharistica, ci inseamna toata slujba Bisericii. Toata slujba Bisericii este "liturgie", adica "Liturghie"; iar Liturghiei propriu-zise, ei ii spun "Liturgie eucharistique", adica "Liturghie euharistica".

Liturghia euharistica se incadreaza in liturghia slujbelor dumnezeiesti, in toate slujbele dumnezeiesti, care constituie, toate la un loc, liturghie. E foarte important lucrul acesta, pentru ca Liturghia euharistica (Liturghia pe care o intelegem noi prin cuvantul "Liturghie") nu se detaseaza de toate celelalte slujbe, ci se incadreaza. Celelalte slujbe, cele Sapte Laude ale Bisericii noastre, randuite pentru fiecare zi, sunt slujbe care ne pregatesc pentru slujba cea mai inalta, pentru slujba cea mai deosebita, Pentru Sfanta Liturghie.

Stimati ascultatori, deci sa retinem lucrul acesta: Ortodoxia se cuprinde in textele de slujba si se manifesta in slujba propriu-zisa, in slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre. Astfel stand lucrurile, si bucuria trebuie sa ne vina din slujbe. Dar noi nu avem numai slujbe de fiecare zi, ci avem si slujbe speciale, de pilda slujbele Sfintelor Taine; cele sapte Taine ale Bisericii noastre au randuieli de slujba.

Dupa aceea, sunt slujbe de binecuvantare in legatura cu viata omului, iar aceste slujbe cuprind toata viata omului. Toate manifestarile de capetenie ale vietii omului sunt incadrate in slujbe, slujbele Bisericii noastre fiind, toate la un loc, prilejuri de bucurie pentru cei ce iau parte la ele; bineinteles in masura in care oamenii sunt formati pentru slujbe, sunt deschisi pentru slujbe, sunt angajati in slujbe.

Eu as vrea sa retineti de la mine lucrul acesta: credinciosii care iau parte la sfintele slujbe slujesc la sfintele slujbe. Nu exista o participare fara slujire, ci toti cati mergem la biserica (fiecare dupa rosturile noastre: preotii - ca preoti, episcopii - ca episcopi, diaconii - ca diaconi, cantaretii bisericesti in calitatea lor de cantareti bisericesti, ceilalti credinciosi in calitatea lor de credinciosi), toti slujim, toti suntem chemati la slujba.

Pentru toti se spun cuvinte ca acestea: "Domnului sa ne rugam", "De la Domnul sa cerem", "Viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam", "Capetele noastre Domnului sa le plecam", "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim". Toate acestea sunt indemnuri care ii angajeaza pe toti, nimeni nu trebuie sa se eschiveze cumva de la randuiala aceasta de slujire.

Toti slujim, nimeni nu trebuie sa ramana ca simplu spectator. Iar daca slujim cu adevarat, cu cantare, cu raspunsurile noastre, cu raspunsurile noastre din gand, suntem slujitori si, ca slujitori, avem bucuria slujirii. Fara participare in acest sens, nu putem vorbi de o bucurie din sfintele slujbe; dar participand la sfintele slujbe ca slujitori, dupa rosturile pe care le avem fiecare dintre noi, suntem in suvoiul acesta de preamarire a lui Dumnezeu, iar preamarirea lui Dumnezeu, din slujire, aduce bucurie, pentru ca participam la vuietul Duhului.

In Sfanta Evanghelie de la Ioan, in doua locuri se vorbeste despre vuiet:

1. Despre vuietul vantului: in convorbirea dintre Domnul Hristos si Nicodim, Domnul Hristos spune: "Vantul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine si incotro se duce" (Ioan 3, 8).

Respectiv, noi cunoastem directia vantului, dar nu stim de unde porneste si nu stim sfarsitul la care ajunge. Stim doar ca vantul vuieste si trece pe langa noi. In limba greaca insa, cuvantul "vant" si cuvantul "duh" au aceeasi expresie, si anume "pnevma". S-ar putea zice tot asa de bine: "Duhul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine si incotro se duce".

2. Despre vuietul apelor: in Sfanta Evanghelie de la Ioan citim ca Domnul Hristos a zis: "Cui ii este sete, sa vina la Mine si sa bea", iar mai departe: "Din fiinta celui ce crede in Mine, vor curge rauri de apa vie" (Ioan 7, 37-38). Rauri. Raul totdeauna vuieste. Vantul vuieste, raul vuieste. Si chiar daca nu vezi un rau, dar daca auzi vuietul lui, stii ca in apropiere este un rau.

In Faptele Sfintilor Apostoli, acolo unde se spune despre Pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli in chip de limbi de foc, se spune ca S-a auzit un vuiet, un zgomot ca de vijelie, ca de suflare de vant care vine repede" (Fapte 2, 2). Este vorba tot de un vuiet. Sa stiti ca vuietul acesta, al Duhului, sunt slujbele Bisericii noastre, pe care le avem de la Dumnezeu prin Duhul Sfant si care sunt preamaritoare de Dumnezeu.

De unde stim noi ca Duhul Sfant este preamaritor al Mantuitorului? pin Sfanta Evanghelie de la Ioan, unde citim ca a zis Domnul Hristos despre Duhul Sfant: "El pe Mine Ma va preamari" (Ioan 16, 14). Ce va face? "Ma va preamari". Cine? Duhul Sfant. "Pe Mine Ma va preamari".

Iar mai departe, in Faptele Sfintilor Apostoli, in legatura cu Pogorarea Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli se spune ca oamenii peste care S-a pogorat Duhul Sfant, Sfinti Apostoli, au inceput sa vorbeasca in limbi necunoscute de ei pana atunci, dar intelese de cei care ii ascultau. Iar cei care ii ascultau marturiseau ca Sfintii Apostoli spun maririle lui Dumnezeu, ca vorbesc "despre faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fapte 2, 11).

Asta e foarte important de retinut, pentru ca sunt unii credinciosi ne-ortodocsi, eterodocsi, care insista mult asupra faptului ca oamenii de la Inceputul crestinismului, apostolii, au vorbit in limbi straine. Lucruri care pentru noi nu mai au importanta. Sfantul Ioan Gura de Aur, in secolul al IV-lea deja, spunea ca in vremea lui nu mai era darul limbilor. Iar unii crestini (penticostalii, de pilda) sustin mereu ca vorbirea in limbi, ca. Or nu asta este important, ca au vorbit in limbi. Important este ce au vorbit.

Cine stie ce au vorbit Sfintii Apostoli, ce au spus Sfintii Apostoli in limbi necunoscute de ei? Ce marturiseau cei care i-au auzit vorbind? Ce marturiseau ca au spus Sfintii Apostoli? "Maririle lui Dumnezeu, lucrurile cele mari ale lui Dumnezeu!" (Faptele Ap. 2, 11). Asta spune Duhul Sfant!

Asta facem noi la sfintele slujbe! Spunem maririle lui Dumnezeu, marturisim marirea lui Dumnezeu. Si zicem, de pilda: "Ca Tie Ti se cuvine toata marirea, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin"; "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire iti inaltam"; "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh"; "Ca sfant esti, Dumnezeul nostru, si Tie marire iti inaltam"; "Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie marire iti inaltam, Tatalui si Fiului Si Sfantului Duh."

Zicerile acestea, de la sfintele slujbe, sunt ziceri in care noi marturisim Ca-I aducem marire lui Dumnezeu. Cum ii aducem marire lui Dumnezeu? In felul in care putem noi, la masurile noastre, dar avem angajarea aceasta, in Ortodoxie, de a-I aduce marire lui Dumnezeu. Un om angajat intru marirea lui Dumnezeu, in a-I aduce marire lui Dumnezeu, cineva care ii angajeaza si pe altii intru a-I aduce marire lui Dumnezeu este un om care are participare la bucuria preamaririi de Dumnezeu.

Fara bucuria preamaririi de Dumnezeu nu exista Ortodoxie adevarata, iar unde-i Ortodoxie, acolo sigur e si bucurie, bucuria de sfintele slujbe. Stiti ca sfintele slujbe sunt in asa fel alcatuite incat din zicerile de la sfintele slujbe noi ii aducem marire lui Dumnezeu. Sa luam un caz, de exemplu un tropar: troparul Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Care e rostul sfintelor slujbe? La sfintele slujbe ne rugam si invatam; invatam rugandu-ne si ne rugam invatand. Ne rugam si invatam; nu invatam ca si cand am studia ceva, ci invatam rugandu-ne, invatam in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de pilda.

Si zicem, la sarbatoarea Nasterii Domnului Hristos: "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui Dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de Sus - si cum sfarsim? - Doamne, marire Tie!" Ii aducem marire Mantuitorului pentru toate cele ce s-au intamplat atunci si pentru toate cate le praznuim la sarbatoarea Nasterii Mantuitorului.

Sau la sarbatoarea Botezului zicem, vorbind iarasi cu Domnul Hristos: "in Iordan botezandu-Te Tu, Doamne". Deci nu spunem "in Iordan S-a botezat Iisus Hristos", ci vorbim cu Domnul Hristos si zicem: "in Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat". Si spunem cum: "Ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Si Duhul in chip de porumbel a adeverit intarirea cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, marire Tie!" ii aducem marire Mantuitorului pentru cele ce s-au intamplat la Botezul Lui.

La sarbatoarea din Vinerea cea Mare, din Vinerea Pastilor, vorbim in rugaciune si spunem (de fapt, ca o alcatuire de indoctrinare sufleteasca, dar Il avem in vedere pe Domnul Hristos in felul acesta): "Cand maritii ucenici, la spalarea Cinei, s-au luminat, atunci Iuda, cel rau-credincios, cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege, pe Tine, Judecatorul cel Drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutie, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele ca acestea asupra invatatorului". Apoi vorbim iarasi cu Domnul Hristos si zicem: "Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie!"

"Inaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase Dumnezeule, bucurie facand ucenicilor cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei, prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii." Pomenim bucuria pe care au avut-o ucenicii la inaltarea Domnului Hristos. Se impleteste gandul la bucurie cu gandul la preamarire. Si asta inseamna Ortodoxie: preamarirea lui Dumnezeu, izvoratoare de bucurie.

Stimati ascultatori, cand ne gandim la randuielile de slujba ale Bisericii noastre, ne gandim si la sarbatorile Bisericii Ortodoxe, care sunt prilejuri de bucurie. Bunavestirea, Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ca sarbatori, sunt aduceri in constiinta noastra a celor pe care le sarbatorim si ne sunt prilejuri de bucurie. La fel, invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos; culmea spiritualitatii ortodoxe o reprezinta Sfintele Pasti, sarbatorirea invierii Domnului Hristos.

Invierea Domnului Hristos se sarbatoreste - poate stiti - aproape in fiecare duminica. Cu cateva exceptii, in fiecare duminica noi praznuim invierea Domnului Hristos, sarbatorim invierea. Fiecare duminica este pentru noi un fel de Pasti: Pasti dupa Pasti, Pasti in prelungirea Pastilor. Dar avem si o sarbatoare anume a invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, o praznuire de peste an a invierii Domnului Hristos, si anume Pastile si Saptamana Luminata. incepand cu ziua intai de Pasti si in continuare toata saptamana, pana sambata inclusiv, este numita Saptamana Luminata, si ea este culmea trairii ortodoxe, este culmea spiritualitatii ortodoxe.

Spiritualitatea ortodoxa, deci inclusiv bucuria ortodoxa, se cuprinde in slujbele de la Sfintele Pasti si din toata Saptamana Luminata. Stiti ca in Saptamana Luminata, toata izbucnirea de bucurie de la Sfintele Pasti se pune in evidenta in bucuria izvorata din invierea Domnului Hristos. De aceea, randuielile de la Sfintele Pasti se sarbatoresc, se oficiaza nu numai cand e vorba de slujba propriu-zisa, dar chiar daca se intampla vreo inmormantare in Saptamana Luminata, ca slujba a inmormantarii se face slujba de la Pasti.

Stiti ca in Biserica Ortodoxa sunt mai multe inmormantari: inmormantarea mirenilor (a credinciosilor de rand), inmormantarea copiilor (a pruncilor sub sapte ani), inmormantarea preotilor de mir si a diaconilor de mir, inmormantarea calugarilor si inmormantarea din Saptamana Luminata.

Deci inmormantarea din Saptamana Luminata este, de fapt, slujba de la Pasti. Pentru ca Biserica, in acea saptamana, n-are de spus altceva decat ceea ce spune la Pasti. Si toate sunt invaluite de bucurie si toate sunt o atmosfera de bucurie. Numai ca, pentru atmosfera aceasta de bucurie, noi ne pregatim vreme de zece saptamani, in timpul Triodului - sub indrumarea Triodului, Triodul fiind o carte de slujba a Bisericii noastre -, care se !ntinde, in slujire, pe timp de zece saptamani, inaintea Sfintelor Pasti. Iar cand ajungem la Sfintele Pasti, suntem pregatiti prin slujbele din Triod Pentru sarbatoarea cea mare a invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Pentru bucuria cea nesfarsita din lumea aceasta, care ne aminteste de Pastile Cele mari si preasfintite, de Pastile cele vesnice.

Ceea ce se spune la Pasti este datator de bucurie, prin atmosfera pe care o creeaza. De pilda: "Ziua invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta"; "Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit"; "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos a inviat, - fiti atenti! - Veselia cea vesnica." Ce este Hristos? "Veselia cea vesnica"; "Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice; si saltand, laudam pe Pricinuitorul, pe Cel unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor nostri si preamarit."

Sunt niste alcatuiri care sunt randuite pentru vremea aceea, dar care ar trebui sa intre in constiinta noastra de crestini ortodocsi, iar noi ar trebui sa praznuim Sfintele Pasti si dupa ce trece sarbatoarea Pastilor; totdeauna sa ducem o viata in care bucuria de Pasti sa fie lucratoare in viata noastra.

Cartea conducatoare la slujbele dumnezeiesti, de la Pasti pana in duminica de dupa Rusalii, de dupa sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, este o carte strabatuta de bucurie, iar sfintele slujbe sunt manifestari de bucurie.

La Pasti nu se pomenesc pacatele, nu se cere iertare de pacate, nu se cere milostivirea lui Dumnezeu, ci singurul lucru pe care il cerem noi la Pasti este doar: "Mai adevarat sa ne impartasim cu Domnul Hristos in ziua cea neinserata a imparatiei Sale". Caci zicem: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua mai adevarat a ne impartasi cu Tine, in ziua cea neinserata a imparatiei Tale".

Ne impartasim noi cum ne impartasim acuma, dar parca nu-i destul, am vrea mai mult: "Sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei Tale" - zicem noi catre Domnul Hristos. E singura cerere pe care o facem noi la Pasti. Incolo, toate celelalte sunt izbucniri de bucurie, sunt revarsari de bucurie, sunt marturii despre bucuria noastra. "Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, astazi inviez impreuna cu Tine. Rastignitu-m-am impreuna cu Tine, insuti impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru imparatia Ta".

Toate lucrurile sunt pe linia aceasta, a praznuirii; avem ceva, stim ceva, participam la ceva, cat putem noi sa participam, si vrem mai mult. Atata tot. Nu zicem: "Doamne, iarta-mi pacatele, Doamne adu-ti aminte de mila Ta si de indurarile Tale si ma miluieste si iarta-ma". Nu zicem asa! De ce? Pentru ca marturisim ca toate acestea s-au petrecut pentru noi; e bucuria crestina.

Toate celelalte cate urmeaza dupa aceea, in timpul Penticostalului, sunt incredintari din partea Bisericii, din partea Duhului Sfant, in vuietul Duhului Sfant, despre cele ce s-au petrecut anume pentru noi, despre bunatatea lui Dumnezeu, despre iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, despre puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, despre puterea datatoare de viata. Toate acestea le traim in vremea Penticostarului.

Dupa ce trece Saptamana Luminata, mai urmeaza, sigur, si cereri de iertare a pacatelor, dar in orice caz, preponderent este gandul ca Dumnezeu ne este favorabil, ca Dumnezeu este cu noi, ca Dumnezeu e milostiv, ca Dumnezeu ne iubeste, ca Dumnezeu ne ajuta. Toate acestea sunt lucruri pe care un ortodox crestin, incadrat in spiritualitatea ortodoxa, le traieste si are bucurie din ele.

Stimati ascultatori, apoi, daca luam in consideratie, de exemplu, una dintre slujbele cele mai datatoare de bucurie ale Bisericii noastre, Cununia, este un lucru extraordinar sa ne gandim la binecuvantarile pe care Biserica, prin mijlocire preoteasca, le rosteste pentru credinciosi si pe care le da Mantuitorul nostru Iisus Hristos, cand zicem, de pilda:

"Binecuvinteaza-i pe ei, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Avraam si pe Sarra. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Isaac si pe Raveca. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe lacob si pe toti patriarhii. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Iosif si pe Asineta. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Moise si pe Sefora. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Zaharia si pe Elisabeta. Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Ioachim si pe Ana."

Sunt binecuvantari aducatoare de bucurie si mijlocitoare de bucurie. Tot in aceeasi rugaciune, se spune: "Da-le lor, Doamne, bucuria aceea pe care a avut-o Sfanta Elena cand a gasit cinstita Cruce."

Deci cerem sa le dea credinciosilor care se cununa bucuria pe care a avut-o cineva anume. Cine? Sfanta Elena. Cand? Cand a gasit cinstita Cruce. De ce se pomeneste cinstita Cruce a Mantuitorului nostru Iisus Hristos in cadrul slujbei Sfintei Cununii (bucurie si Cruce)? Pentru ca bucuria vine dupa datorie, dupa ce-ti implinesti datoria. Exista o cruce a familiei si trebuie sa ti-o duci. Daca iti duci crucea familiei, ai si bucuria care vine prin cruce.

Asta ne aduce aminte de o alcatuire de la sfintele slujbe ale invierii Domnului Hristos, pe care o zicem la Pasti, in Saptamana Luminata, in toata Perioada de pana la inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos si in fiecare duminica: "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia celui fara de pacat. Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta invierea Ta o laudam si o marim. Ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu stim, numele Tau il numim. Veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei invierii lui Hristos."

- De ce? - Ca iata a venit, prin Cruce, bucurie la toata lumea". A venit, prin Cruce, bucurie la toata lumea; prin cruce, prin osteneala, prin jertfirea de sine, prin osteneala de a te depasi pe tine insuti. Prin Crucea Mantuitorului, pe care a gasit-o Sfanta Elena, prin Jertfa Mantuitorului, pe care o simbolizeaza Crucea Mantuitorului Hristos. "Da-le lor, Doamne, bucuria pe care a avut-o Sfanta Elena cand a gasit cinstita Cruce!", se zice la Cununie. Deci cerem anume bucurie.

De altfel, noi cerem bucurie si in alte imprejurari, de exemplu in ultima rugaciune de la Sfanta Liturghie (Liturghia fiind - v-am spus - cea mai insemnata dintre slujbele Bisericii noastre, eticheta credintei noastre ortodoxe). La Sfanta Liturghie, cand credinciosii canta "Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana-n veac", preotul se roaga Mantuitorului nostru Iisus Hristos si zice asa: "Plinirea Legii si a proorocilor Tu insuti fiind, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toata randuiala cea parinteasca, umple de bucurie si de veselie inimile noastre, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Deci pe Domnul Hristos il stim plinirea Legii, plinirea proorocilor si a Legii. Si cerem ceva de la Domnul Hristos: "Umple de bucurie si de veselie inimile noastre, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". E o rugaciune in care cerem bucurie si veselie. De ce? Pentru ca Domnul Hristos vrea sa avem bucurie deplina si bucurie din bucuria Lui. "Umple de bucurie si de veselie inimile noastre."

Intre rugaciunile de la Sfantul Maslu, este una (rugaciunea intai) in care cerem de la Dumnezeu binecuvantare peste untdelemn si zicem ce sa se faca untdelemnul cu care ne ungem la Sfantul Maslu: "Faca-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, imbracaminte imparateasca, pavaza puternica, izbavitor de toata lucrarea diavoleasca, pecete nestricata, bucuria inimii, veselie vesnica."

Lista incepe cu bucurie si se sfarseste tot cu bucurie si veselie. "Sa se faca, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie si de veselie". Cerem bucurie si veselie pentru credinciosi, iar aceasta sa vina prin untdelemnul sfintit de la Sfantul Maslu. Asta inseamna ca un credincios trebuie sa fie un om al bucuriei, un ortodox trebuie sa fie un om al bucuriei. De ce? Pentru ca Dumnezeu ne da bucuria inimii si veselie vesnica. Prin untdelemn, primim bucurie: "Sa se faca untdelemnul acesta untdelemn de bucurie".

Stiti care-i cea dintai haina pe care o primeste cineva care se face calugar (candidatul la calugarie), la slujba calugariei? Unii dintre dumneavoastra ati vazut, desigur, o slujba de calugarie si ati observat ca cel care se prezinta la calugarie se prezinta intr-o haina alba, care se numeste "haina veseliei". "Fratele nostru (i se spune numele) se imbraca in haina veseliei. " Ce inseamna asta? Ca fondul vietii calugaresti trebuie sa fie veselia, veselia constiintei legaturii cu Dumnezeu. Si asta ne-o procura credinta noastra si randuielile credintei noastre.

Fara randuielile credintei noastre nu exista Ortodoxie, iar fara Ortodoxie nu exista o bucurie din Ortodoxie. Poate exista o bucurie din altceva, dar bucuria in Ortodoxie neaparat este in legatura cu slujbele Bisericii noastre si cu temeiurile de gandire si de simtire pe care ni le dau randuielile de slujba ale Bisericii noastre, in care stam in fata lui Dumnezeu. Constiinta aceasta este o constiinta de capetenie in slujirea ortodoxa.

Stimati ascultatori, tot anul bisericesc este randuit in asa fel, din punct de vedere al sfintelor slujbe, ca sa avem nadejde (bucuria nadejdii) si sa avem incredere in Dumnezeu. Sfantul Ioan cel ce a scris Scara spune ca "rugaciunea este aratare a nadejdii si secure impotriva deznadejdii".

In momentul in care te angajezi in rugaciune, in momentul in care faci o rugaciune, ai nadejde ca Dumnezeu te asculta. Si atunci, noi mergem spre bucurie de cate ori ne rugam (cu rugaciunile Bisericii sau cu rugaciunile noastre), de cate ori luam parte la sfintele slujbe si ne rugam pentru iertarea pacatelor si cerem mila lui Dumnezeu. Si asta mai ales in vremea Octoihului, adica din Duminica Tuturor Sfintilor (prima duminica dupa Rusalii) si pana la vremea Triodului (si inca, impletit, si in vremea Triodului).

In aceasta perioada, cartea conducatoare in slujbele noastre este Octoihul, care cuprinde foarte multe rugaciuni de iertare a pacatelor, foarte multe rugaciuni pentru primirea milei lui Dumnezeu. Toate acestea ne incredinteaza de bunatatea lui Dumnezeu, ne pun in valoare nadejdea noastra in fata lui Dumnezeu si inmultesc bucuria.

Sfantul Isaac Sirul - m-as bucura tare mult daca ati retine lucrul acesta - spune ca "rugaciunea este o bucurie care inalta multumire". Ce este rugaciunea? "O bucurie care inalta multumire." Exista o rugaciune in care cerem bucuria, dar exista si o rugaciune care se revarsa din bucurie. Deci Sfantul Isaac Sirul spune ca rugaciunea este o bucurie care inalta multumire.

Multumirea fata de Dumnezeu, izvorata din bucurie, este un chip al rugaciunii. Asadar, slujbele Bisericii noastre ne angajeaza, ca ortodocsi, in bucuria izvorata din sfintele slujbe, in nadejdea de mai multa bucurie. Toate acestea se manifesta in Ortodoxie si de aceea putem vorbi despre o bucurie din Ortodoxie, o bucurie a celor care au credinta cea dreapta si marirea cea dreapta.

Stimati ascultatori, insa cred ca cel mai bine si mai deplin si mai sintetic cuprinde bucuria crestina sau spiritualitatea ortodoxa in manifestarea ei de bucurie cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur de la Pasti. Sfantul Ioan Gura de Aur are un cuvant la Pasti, care e datator de nadejde. E o sinteza a intregii Ortodoxii, sub unghiul bucuriei. Sfantul Ioan Gura de Aur, dupa ce la inceput are in vedere felul de a se angaja al oamenilor, mai catre sfarsit ii indeamna pe toti credinciosii sa se indulceasca de ospatul credintei; asta, dupa ce ia in consideratie pilda cu lucratorii tocmiti la vie (Matei 20, 1-16), dintre care unii au fost in vie din ceasul cel dintai, altii au venit in ceasul al treilea, altii in al saselea, altii in al noualea, iar altii in al unsprezecelea; si toti au primit cate un dinar, pe unii stapanul rasplatindu-i, iar pe altii miluindu-i. Deci, dupa ce spune ca Dumnezeu pe unii ii miluieste si pe altii ii rasplateste, ca unora le daruieste si altora le plateste, Sfantul Ioan Gura de Aur ii cheama pe toti sa se indulceasca de ospatul credintei.

Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, la Pasti

"De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre bucurandu-se intru bucuria Domnului sau.

De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, il primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai si il odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma il miluieste, si pe cel dintai il mangaie; si aceluia ii daruieste, si acestuia ii plateste; si faptele le primeste, si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti-Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.

Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de irnaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta, mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intampinandu-Te pe Tine jos. S-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca a fost batjocorit, s-a jrnarat ca a fost omorat, s-a amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu s-a lovit. A luat pamant si s-a intalnit cu cerul, i primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii, inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si niciun mort nu este in groapa; ca Hristos, inviind din morti, incepatura celor adormiti S-a facut, lui I se cuvine slava si stapanirea, in vecii vecilor. Amin."

Cuvantul acesta al Sfantului Ioan Gura de Aur este o sinteza a bucuriei din Ortodoxie, o sinteza a Ortodoxiei datatoare de bucurie. Bineinteles ca lucrurile acestea pot fi gandite laolalta in momentul in care le ai in suflet si te gandesti la ele, vehiculezi cu ele launtric, iti vin in ninte si le ai in vedere; dar in Ortodoxia practica, ele ni se prezinta, de-a ungul anului bisericesc, in legatura cu sarbatorile, in legatura cu slujbele ;are se fac, in legatura cu cerintele credinciosilor de slujba, in legatura cu Dcaziile de slujire.

Stimati ascultatori, insa totdeauna cand vorbim despre bucuria din Ortodoxie sau despre Ortodoxia datatoare de bucurie sau despre bucuria izvorata din Ortodoxie, sa nu uitam nici de bucuriile pe care le avem din legatura cu Maica Domnului, din cinstirea Maicii Domnului.

Pentru noi, drept-maritorii crestini, Maica Domnului este in cinstire datatoare de bucurie. O stim ca Maica Bucuriei, o stim pe Maica Domnului ca ceea ce mijloceste bucuria noastra. Ne gandim la Maica Domnului ca la cea de care se bucura si cerul, si pamantul. Chiar avem o alcatuire, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (si care se spune si cu alte prilejuri), care zice asa:

"De tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura: soborul wgeresc si neamul omenesc. Ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut, Cel ce e$te mai inainte de veci. Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura, marire tie!"

Bineinteles ca, daca zici lucrurile astea asa, fara participare, nu ti se pare ceva deosebit; dar daca participi la acest stil de manifestare, la acest chip de slujire, atunci ii spui Maicii Domnului ce stii tu despre ea. Si zici: "Pe tine se bucura, ceea ce esti plina de har, toata faptura: soborul ingeresc si neamul omenesc".

Deci nu exista ceva care sa nu se bucure de tine, dintre cei ce te cunosc si te recunosc. De ce? Pentru ca esti "biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut, Cel ce este mai inainte de veci. - Cum s-a ajuns la asta? - Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie". Iata un prilej de bucurie din legatura cu Maica Domnului.

Stimati ascultatori, sunt niste lucruri pe care numai in Ortodoxie le poti gasi. Bineinteles ca nu poti ajunge la bucuria de Maica Domnului altfel decat cerand ajutor de la Dumnezeu si de la Maica Domnului ca sa-ti descopere maretiile Maicii Domnului.

Intr-o alcatuire de la sfintele slujbe - v-am spus si randul trecut -, zicem: "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant". (Cum e Maica Domnului? Mai presus de minte si de cuvant. Adica mintea n-o intelege si cuvantul n-o poate exprima; asta e constiinta Bisericii.) "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, credinciosii, cu un gand, te marim". Te marim din cat putem noi sa stim de tine. Te marim, dar te-am mari mai mult, dac-am sti mai mult. Pentru asta, o rugam pe Maica Domnului sa ne ajute sa stim mai mult.

Intr-o alcatuire de la Sfantul Maslu, vorbind cu Maica Domnului, ii zicem asa: "Pe tine, preacuratul palat al imparatului ceresc, ceea ce esti mult laudata, te rog, curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti, ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau."

Care-i punctul de plecare? Constiinta ca sunt un rob netrebnic al tau, Maica Domnului. in situatia aceasta, cer ceva. Ce? Mantuire. De ce mantuire? Pentru ca numai daca sunt mantuit de tot felul de pacate care intineaza mintea mea, numai daca ajung locas al dumnezeiestii Treimi, cum esti tu, numai in conditia aceasta pot sa inteleg ceva din maretiile tale si din mila ta. Numai asa pot ajunge, asta-i calea!

Sa stiti, stimati ascultatori, ca bucuria in Ortodoxie vine pe masura curatiei sufletesti. Daca te silesti sa te curatesti sufleteste, te faci vrednic de bucuria pe care o da Dumnezeu. Dumnezeu le da bucurie celor ce cred in El, le da bucurie celor ce Il cauta pe El, celor ce se fac vrednici de bucurie, celor ce se fac receptivi pentru bucurie. Fara asta nu se poate ajunge nici la bucuria din maretiile Maicii Domnului, nici la bucuria din cunostinta de Dumnezeu si nu putem ajunge nici la bucuria din sfintele slujbe. Cei care se plictisesc la sfintele slujbe, cei care nu participa la sfintele slujbe nu pot avea bucurie din sfintele slujbele. Dar pe masura curatirii, pe masura inaintarii in Ortodoxia vietii, ajungem si la spiritualitatea ortodoxa. Una e sa studiezi despre spiritualitatea ortodoxa, si alta e sa traiesti in Ortodoxie.

Iar daca traiesti in Ortodoxie, nu te mai poate clinti nimeni, niciun misionar, niciunul care vrea sa te increstineze; ca tu esti increstinat gata si esti mai crestin decat el. Tu o ai si pe Maica Domnului, or el n-o are. Si el vrea sa te aduca la Hristos, fara Maica Domnului. Nu se poate! in rai nu este si Maica Domnului? Pai, daca Maica Domnului este in rai, trebuie sa fie si in raiul constiintei noastre.

"Rai de taina esti, Nascatoare de Dumnezeu, prin care s-a sadit pe pamant lemnul Crucii, cel de viata datator, pe tine te marim". Deci noi o stim pe Maica Domnului ca rai de taina, raiul cel din rai, raiul vietii noastre, raiul bucuriei noastre. Noi avem mai multe prilejuri de bucurie decat cei care vor sa ne arate noua calea spre bucurie, fara sa traiasca in Ortodoxie.

Noi avem in Ortodoxie tot ce ne trebuie si nu mai avem nevoie de nimic din afara, daca ne traim Ortodoxia noastra, daca traim constiinta noastra ortodoxa; daca avem o constiinta ortodoxa si o traim, atunci sigur suntem in sfera bucuriei care izvoraste din Ortodoxie si pe care o mentine si o inmulteste Ortodoxia.

De aceea, va pun la inima lucrurile acestea; sa avem in vedere tot ce putem sti si sa traim tot ce stim, sa ne silim sa facem loc in inimile noastre darului lui Dumnezeu, care aduce bucuria, si sa avem o neliniste sufleteasca atunci cand ne vedem lipsiti de bucuria care tine neaparat de Ortodoxie.

Nu exista Ortodoxie fara bucurie, nu exista o bucurie din Ortodoxie fara o traire ortodoxa angajanta prin randuielile Bisericii, prin sfintele slujbe, prin slujbele personale, prin slujbele ocazionale, prin slujbele de fiecare zi, prin Liturghiile la care luam parte; toate acestea ne aduc bucuria si ne intaresc bucuria.

Adevarata bucurie din Ortodoxie tine neaparat de sfintele slujbe. Din partea noastra, trebuie sa prelungim sfintele slujbe cu rugaciunea de toata vremea si cu alte rugaciuni de program de viata, si mai ales cu constiinta ca suntem slujitori ai lui Dumnezeu si in afara de slujire. Adica toate rosturile vietii noastre trebuie in asa fel implinite incat credinta noastra sa se arate in ceea ce facem fiecare dintre noi.

In Pateric, de pilda, este o istorisire cum la un parinte pustnic s-a dus cineva, iar cand a plecat de la el i-a zis: "Parinte, iarta-ma ca te-am retinut de la rugaciunea ta". Si el a raspuns: "Rugaciunea mea, frate, este sa te odihnesc pe tine si sa te petrec cu dragoste".

Sa convertim toate ale vietii noastre in asa fel incat sa fie un prilej de slujire adusa lui Dumnezeu. Iar daca facem asa, sigur suntem partasi la bucurie; nu numai candidati la bucurie, ci partasi la bucurie. Gustam din fericirea cea vesnica aici, pe pamant, in cerul cel de pe pamant care este Biserica, in cerul cel de pe pamant pe care-l pregatim sau pe care il avem in sufletul nostru pentru prezenta Domnului Hristos.

In Filocalie se spune: "Hristos Se face toate celui ce crede". Deci, si bucurie. Dumnezeu sa ne ajute sa luam parte la bucuriile cele din slujbe si sa inmultim bucuria prin viata noastra, ca lucratori de bucurie si apartinatori la Ortodoxie. Va multumesc!

4 noiembrie 1996

Parintele Teofil Paraian

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4012

Voteaza:

Ortodoxie si Bucurie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE