gandurile de dinaintea Impartasaniei

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dragă Melissa,

Nici preotul nu greşeşte, nici mama ta.

Spovedania este într-adevăr o Taină lăsată pentru iertarea păcatelor şi pentru ca duhovnicul să urmărească evoluţia credinciosului, ajutîndu-l şi sfătuindu-l pe cărarea mîntuirii. Cu toate acestea, păcatele şi greşelile se iartă şi prin rugăciune. Prin rugăciunea personală, citind cele 12 rugăciuni dinainte de a primi Sfînta Împărtăşanie, dar şi prin rugăciunile Bisericii de la Sfînta Liturghie. Dacă eşti atentă, vei vedea că de cel puţin două ori preotul se roagă pentru iertarea păcatelor noastre ale tuturor, iar apropierea de Potir este rînduită după Rugăciunea Domnească. Nu degeaba a fost gîndită astfel Liturghia, căci tot ritualul este în jurul momentului celui mai important care este împărtăşirea tuturor unii cu alţii împreună în Hristos prezent în mod real în fiecare linguriţă pe cae o primim de la preot.

Dacă ne uităm în Pelerinul Rus, undeva spune că la fiecare rugăciune a Lui Iisus, în momentul în care cerem să ne miluiască sau să ne ierte, El chiar ne iartă - dacă şi noi credem acest lucru. Altfel, ce sens ar mai avea să ne rugăm în particular sau împreună cu Biserica dacă nu am spera la mila şi iertarea Lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu?

Mai mult, primim Sfîntul Sînge sper iertarea păcatelor. Stai puţin, dar nu ne-am spovedit? E adevărat, dar au mai fost păcate de atunci şi pînă la momentul cuminecării, chiar dacă au trecut numai două ore. Poate că am fost neatenţi la Liturghie, poate că am păcătuit cu gîndul, poate că am deranjat pe cineva în înghesuială sau cîte situaţii nu pot fi. Oare asta ne poate opri de la întîlnirea cu Hristos?! Nicidecum. Bine, ce am enumerat eu mai sus e mai mult la stadiul de greşeală nedevenită încă păcat, dar se pot face chiar păcate în răstimp.

Dar să ne gîndim şi la preoţii care se împărtăşesc la fiecare Liturghie deşi se spovedesc poate lunar. Nu sînt şi ei oameni ca toţi ceilalţi? Nu comit păcate de la o săptămîna la alta, de la o împărtăşanie la alta? Ba sigur că da, dar nu păcate care sînt opritoare! Sfîntul Nicolae Cabasila a tratat problema asta, discutată îndelung pe topicul despre împărtăşania deasă - cine doreşte să caute şi-l va găsi.

Multumesc frumos Ionut pentru explicatii.Am sa studiez si topicul pe care il recomanzi.

[anita]

În prealabil postat de Melissa

In sfarsit cineva vorbeste despre asta.:-) Asa cum spuneti, exista preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica. Si mama mea merge la un astfel de preot si eu tot ii spun ca nu-i normal sa fie asa, si ea nu ma crede, si o face saptamanal, pentru ca asa zice duhovnicul. Pe mine ma intriga tocmai faptul pe care l-ati specificat: impartasirea cu pacate nemarturisite. M-am gandit ca poate mama fiind in varsta, se gandeste preotul ca nu face pacate.Desi e absurd.Si oricum sunt si persoane tinere cu care procedeaza la fel.Eu cred ca numai stanca sa fii sa nu pacatuiesti macar 1 data cu gandul, pana a doua zi.

Sincer, pe mine ma deruteaza aceasta practica..:-(

Sunt preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica.
La man.Sihastria parintele Ciprian ,un mare duhovnic , spovedeste simbata si impartaseste duminica.
Mama ta si parintele ei duhovnic nu au gresit cu nimic ,daca un parinte monah cum e parintele Ciprian (si stiu ca sunt si alti parinti duhovnici la aceasta manastire care spovedesc simbata) face acest lucru.
Cred ca si la alte manastiri se procedeaza la fel.

În prealabil postat de anita

Sunt preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica.
La man.Sihastria parintele Ciprian ,un mare duhovnic , spovedeste simbata si impartaseste duminica.
Mama ta si parintele ei duhovnic nu au gresit cu nimic ,daca un parinte monah cum e parintele Ciprian (si stiu ca sunt si alti parinti duhovnici la aceasta manastire care spovedesc simbata) face acest lucru.
Cred ca si la alte manastiri se procedeaza la fel.

Da Anita, iti multumesc si tie pentru incercarea de-a ma face sa inteleg de ce se practica spovedania sambata si impartasirea duminica.Am inteles deja si cu ajutorul lui Ionut, ca Domnul Iisus Hristos NU a dat impartasirea ca pe o recompensa, ca pe un dar, celor care duc o viata exceptionala, ci a dat-o ca pe un ajutor. Painea pe care o mancam este ajutor ca sa traim! Cine nu mananca - moare, cine mananca - traieste! Asa se intampla fizic, asa se intampla si spiritual.

Nimeni nu e vrednic sa se impartaseasca chiar si dupa 1 secunda dupa ce s-a spovedit. Dar sa nu cerem de la noi ce nici macar Dumnezeu nu cere.:-)
Pentru ca noua nevrednicilor ne-a dat Iisus Trupul si Sangele Sau, nu vrednicilor! Daca asteptam vrednicia, nu ne mai impartasim niciodata, pentru ca niciodata nu suntem vrednici.

[Azzuurra]

În prealabil postat de Melissa

In sfarsit cineva vorbeste despre asta.:-) Asa cum spuneti, exista preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica. Si mama mea merge la un astfel de preot si eu tot ii spun ca nu-i normal sa fie asa, si ea nu ma crede, si o face saptamanal, pentru ca asa zice duhovnicul. Pe mine ma intriga tocmai faptul pe care l-ati specificat: impartasirea cu pacate nemarturisite. M-am gandit ca poate mama fiind in varsta, se gandeste preotul ca nu face pacate.Desi e absurd.Si oricum sunt si persoane tinere cu care procedeaza la fel.Eu cred ca numai stanca sa fii sa nu pacatuiesti macar 1 data cu gandul, pana a doua zi.

Sincer, pe mine ma deruteaza aceasta practica..:-(

Off topic: Multi preoti iti fac la o anumita perioada spovedania totala si dupa te roaga sa spui ce-ai facut de la ultima spovedanie. Cu gandurile, vorbele, cred ca intra in anumite categorii. Un exemplu care n-are legatura cu mama ta: sa zicem ca o persoana a facut-o pe o alta proasta si nesimtita. La spovedanie va zice am jignit si nu inseamna ca a a uitat sa spuna ca a facut-o si nesimtita.

Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana.

Off topic: S-ar putea sa vezi o persoana cu broboada pe cap, nemachiata, cu fusta lunga si complet acoperita si sa te miri si sa crezi ce mare credinta are si sa nu fie asa. Si s-o vezi pe alta, aparent banala, care nu-ti spune tie ca are prea multa evlavie si sa nu-i cunosti adevarata credinta. Doar Dumnezeu stie ce "ascundem" fiecare.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Azzuurra

Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana.

Ar fi ideal !
Sa ne ajute Dumnezeu !

[CelMandru]

Iertaţi-mă, frăţiorilor, dar am dat şi eu mai jos un citat dintr-o carte minunată, din care Dumnezeu m-a învrednicit să citesc doar câteva păginuţe. M-a impresionat foarte tare acest sfânt părinte rus, şi m-am gândit, şi eu nevrednicul şi păcătosul, că poate vă este de folos chiar şi un cuvânt sau două d-ale dânsului.

"Preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală.

Să nu reduci împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vei gândi aşa, dacă vei înclina către o asemenea concepţie, îţi vei atrage mânia lui Dumnezeu şi nu vei mai simţi după cuminecare că ai gustat pace şi viaţă.

Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viaţă, vei dobândi de la Domnul viaţă, iar credinţa îţi va spori mereu şi mereu. Spaimele şi neliniştile vin din necredinţă. După ceea ce simţi în timp ce primeşti Sfânta împărtăşanie, poţi fi sigur că necredinţa te face să rămâi departe de acea viaţă care îţi stă înainte în Sfântul Potir. Caută să nu le iei în consideraţie. O, credinţă! Tu însăţi eşti minunea noastră, mântuirea noastră! „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credinţa vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Şi, dimpotrivă, necredinţa nu ne aduce niciodată pace. Şi – vai! – Satana îşi face deseori apariţia după o nevrednică împărtăşire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredinţa, fiindcă necredinţa este tot una cu minciuna.

Ucigaş de oameni fiind de când lumea, diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna şi cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinţei sau a vreunei patimi, nu va înceta să-şi descopere mai târziu adevărata faţă şi anume prin neîndurare şi răutate.

Atunci când ţi-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuşi să-l scoţi dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă şi face aceasta cu ajutorul necredinţei, al cruzimii şi al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcoleşti în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălţat cândva cu trufie, te înjoseşti acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Aşa să-i spui în gând duhului celui rău, care îţi stă ca un pietroi pe inimă şi care te îndeamnă la tot răul.

Duhului celui trufaş aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; ruşinat de tăria şi de înţelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îţi vei da seama îndată de aceasta, vei vedea şi simţi săvârşindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simţi apăsându-ţi inima povara ucigătoare de suflet; ţi se va părea că ai devenit uşor ca fulgul şi te vei convinge, din proprie experienţă, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre şi ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni şi dorinţa de a intra în comuniune unii cu alţii."

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)