Poate deveni abstinenta o problema?

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca.

Nu omul se sfinteste singur prin nevointa (faptele) sale, ci Dumnezeu sfinteste in dar omul. Este a Lui Dumnezeu a da si El da in dar cui voieste.

Apoi te contrazici singura:
Intai spui acestea (afirmatii care sint in acord cu ce a spus Diana):

Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant.
---
Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?

Apoi te contrazici, spunand:

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant?

De ce o ispitesti?

cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.

Despre cine vorbesti aici?

Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

Stii tu cui ofera Dumnezeu Darul Sau in inima altora? Tu te-ai gandit vreun pic cat poti sa smintesti cu astfel de afirmatii (facandu-i pe altii sa creada ca pina nu vor ajunge absolut perfecti la nepatimire totala nu vor putea sa simta lucrarea Duhului Sfant sau pe Hristos)?
Plus ca iar te contrazici - aceasta afirmatie contrazice primele doua afirmatii ale tale pe care ti le-am citat impreuna (cele referitoare la ridicari si caderi).

Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu?

Este un dar de la Dumnezeu, nu este un rezultat automat al faptelor si nevointelor omului.

Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant.

Nu omul se curata pe sine, ci Dumnezeu curata pe omul care se straduie sa-I implineasca voia. Este un dar de la Dumnezeu, nu un merit al omului.

nu poate intra Hristos in inima necuratita

Chiar crezi ca stii tu in inima cui poate sau nu poate intra Hristos (crezi ca are Dumnezeu vreo neputiinta)? Crezi ca stie lutul ce face olarul?

Fiecare gand bun de a face binele a fost pus in inima omului de Dumnezeu. Nu este un merit al omului, al efortului propriu al omului. Este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care curata inima omului (daca omul doreste asta cu sinceritate si smerenie), nu omul prin eforturile sale proprii.

Abstinenta trebuie avuta in calcul si in perioada sarcinii si alaptarii:

•“Precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu farădelegea desfrănării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare”.

•"Dar cu ocazia asta vă leg – cu bună tocmeală: sfătuiţi pe oameni ca să păzească nepătată sarcina, căci orice legatură trupească peste copilul din pântece, e rea, căci se întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după ploaie, toate faptele tatălui. Cand creşte copilul, cresc şi faptele moştenite. De îndată ce oferi sufletului venit de la Dumnezeu o temniţă întunecoasă, peste care ai semănat toate roadele, va covârşi omul cel din afară pe cel dinăuntru. Şi chiar dacă Dumneze l-a trimis cu destinaţia de a fi preot, el fiind încărcat cu păcate, temniţa de pe el îl va strivi şi el va fi neputincios, ca să nu zic necredincios. El nu va avea puterea să propovaduiască cu toată puterea cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult va fi spre sminteală. Va predica apă şi el va bea vin".

•“Problema iscată are şi urmări …: însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire (nivel de degradare morală) la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce o decădere de la rostul firii sale, o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor plecat spre onanie precoce şi târzie, şi predispus spre boli nevoase. Deci, dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale, aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos, sau de se vor căsători vor mări decăderea şi necazurile. De aici urmează că toată vremea sarcinii şi a alăptării, barbatul trebuie sa se înfrâneze, ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu”. Desfrânarea bărbatului şi pervertirea femeii zădărnicesc rosturile urmărite de Dumnezeu cu oamenii, de aceea El a dat oamenilor poruncă, frâna a şaptea: „Să nu desfrânezi”.

•“Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi nu poate rodi copil nou, pentru ca nu-şi poate împărţi sângele în trei părţi şi toate să meargă bine: o parte cu laptele, alta pentru sine şi a treia pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai.
Dar de aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice fel de desfrânare e o putrezire înceată … ca gunoiul care arde … şi scurtează zilele omului”. - Tinerii, Familia si copiii crescuti in lanturi - Parintele Arsenie Boca

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Nu omul se sfinteste singur prin nevointa (faptele) sale, ci Dumnezeu sfinteste in dar omul. Este a Lui Dumnezeu a da si El da in dar cui voieste.



Fiecare gand bun de a face binele a fost pus in inima omului de Dumnezeu. Nu este un merit al omului, al efortului propriu al omului. Este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care curata inima omului (daca omul doreste asta cu sinceritate si smerenie), nu omul prin eforturile sale proprii.

Imi pare rau ca rastalmaciti cuvintele mele in acest mod. Dar e dreptul oricui.
Nu am spus niciodata ca omul poate face ceva prin el insusi. Ci doar de la Dumnezeu.
Dumnezeu este drept si corect si iubitor cu toti oamenii si totusi sunt oameni care sunt pacatosi si traiesc in pacat. Si care refuza nevointa. Cu toate ca Dumnezeu nu ii uita nici pe ei. Si iata ca acestia nu se indreapta. Dupa gandirea dvs se pare ca Dumnezeu nu voieste sa dea daruri acestora, sau mai bine zis tuturor oamenilor la fel? de aceea nu se indreapta?

sau au libera alegere sa se nevoiasca si sa iubeasca pe Dumnezeu? La aceasta m-am referit nu la rastalmacirea dvs ca omul face ceva singur prin el insusi.
Fiecare om e liber sa aleaga si Dumnezeu asteapta alegerea noastra . Atat de mult ne iubeste. Cel care a devenit sfant mai intai a ales sa se nevoiasca si Domnul atunci l-a bucurat cu darurile Sale. Atat de mult s-a nevoit, si Dumnezeu l-a sprijinit si l-a condus spre sfintenie. Dumnezeu ne poate conduce pe toti spre sfintenie noi doar sa alegem sa ne nevoim.

Dumnezeu sfinteste omul vazand faptele omului. Omul fara fapte bune nu se va sfinti niciodata. Aceasta este o idee protestanta sa spuneti ca nu faptele sfinteste ci doar credinta in Dumnezeu. ca nu se poate mantuire doar din credinta fara fapte dupa cum nu se poate mantuire doar din fapte fara credinta. Asa citim in Evanghelie la Iacov.
Dumnezeu nu da in dar sfintenia cui voieste egoist, ci da tuturor care se nevoiesc si care fac faptele cele bune traind respectand Legea si poruncile Domnului.

Si ca sa se inteleaga pe deplin ce am vrut sa spun, ca sa nu se mai rastalmaceasca si intoarca cuvintele mele va dau un exemplu:
- in om se lucreaza din 3 parti: de la Dumnezeu de la diavol si de la el insusi. Gandurile noastre sunt tot asa: de la Dumnezeu, de la diavol si de la noi insine.

Daca eu nu am mancat de 3 zile si imi vine gandul ca vreau sa mananc acesta este de la mine ca simt ca trebuie sa mananc. Dar daca sunt satula si imi vine gandul ca mai vreau sa mananc acesta este de la diavol care vrea sa ma faca sa cad in pacatul imbuibarii pantecelui. Insa in clipa acea trimite si Dumnezeu gand bun si spune, nu e bine sa mananci odata ce deja te-ai saturat ca altfel iubesti mancarea asta nu pe Mine. Iar eu atunci trebuie sa aleg gandul bun sau gandul rau. De aceea avem ratiune si minte si judecata, pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Iaca-ta ca omul alege nevointa sau nu o alege. de aceea am spus ca sfantul atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Normal ca nu prin el insusi ci Dumnezeu vazand trezvia lui, si nevointa lui l-a sprijinit si l-a miluit cu daruri minunate.

Cine nu se lupta cu ispitele la propriu nu poate intelege aceasta. Cine nu se razboieste cu ajutorul mintii si ratiunii data de Dumnezeu sa discearna gandurile cele bune ale Domnului de gandurile cele rele ale diavolului acela bate pasul pe loc. Si acela degeaba spune Iisus Hristos eu te iubesc ca nu e de ajuns sa spunem cu buzele trebuie nevointa si lupta aceasta.

Eu stiu ca dvs aveti acum un cui in inima , va simt, de atunci de cand v-ati simtit cumva lezat ca am zis sa nu va necajiti si sa nu va consumati ca cele spuse de mine pe threadul cu porunca iubirii sunt de la mine si nu sunt din alta parte. Iertati-ma dar nu e bine sa fim gelosi pe oameni, iar daca un om mai greseste si mai cade, ca doar e om, nu trebuie sa sariti pe el din dorinta arzatoare de a arata lumii ca uite , uite cine e sfanta uite ce minuni spune incercand cu tot dinadinsul sa ii desfaceti vorbele in bucati dandu-le sensuri diferite.

Nu zic ca nu mai gresesc si eu, ca om sunt, dar sa va spun ceva, nimic din ce scriu pe aici nu este de la mine ci din ce am citit de la Sfintii parinti.

Asadar stati linistit ca niciodata nu am sustinut ca omul este stapanul gandurilor cele bune sau ca poate el insusi prin fortele lui sa faca ceva. Aici ati pus gandul rau inaintea gandului celui bun si m-ati judecat fara sa stiti exact cum sunt.
Da nu ma supar, va doresc spor in toate si Dumnezeu sa va calauzeasca pasii!

Ps:Cuvintele mele:
"Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma. "

exprima cumva ideea ca s-a sfintit singur? ca s-a pocait singur? ca s-a curatit singur?
nici nu ma gandeam ca un ortodox ar putea gandi sau crede de un alt ortodox ca poate gandi ca se curata, se pocaieste si se sfinteste singur. de aceea nici nu am dezvoltat aici asta crezand ca toti ortodocsii stiu foarte bine ca toate de la Domnul sunt.
Insasi fapta dvs de a-mi pune in carca o idee neortodoxa cum ar fi aceea de a crede ca te mantui sau te sfintesti prin tine insuti arata ca judecati semenii punand imediat gandul rau inaintea gandului bun. Nu uitati domnule ca sunt ortodoxa pana in maduva oaselor si ca daca Sfantul Munte si Maica Domnului au facut cu mine o minune , scotandu-ma din fundul iadului apoi nu ma mai opresc din hotararea mea de a ma tine pe calea cea dreapta. indiferent cate ispite vin sa ma clatine in stanga si dreapta, alegerea am facut-o.

daca aveti dubii in privinta mea spuneti-mi ce dubii aveti si eu vi le explic. Ce am inima este si in minte, ce am in minte este si pe buze.

[adam000]

Nu iti rastalmacesc eu cuvintele, ci tu te exprimi intr-un mod din care (fara o baza de cateheza prealabila a cititorului) se intelege cu totul altceva decat vrei sa spui. Ori pe acest forum intra nu numai oameni inaintati in crediinta, ci si oameni care sint botezati ortodocsi dar nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei. Pe acestia ii poti sminti cu felul in care te-ai exprimat. Bine macar ca acum ai explicat ce vroiai sa spui, ca sa nu mai existe acele ambiguitati de exprimare (exprimare partiala, bazata pe presupuneri) ale tale, de care pina la urma aparent ti-ai dat si tu seama:

În prealabil postat de dobrin7m

de aceea nici nu am dezvoltat aici asta crezand ca toti ortodocsii stiu foarte bine ca toate de la Domnul sunt.

Iata un exemplu de exprimare ambigua (deficitara?) a ta:

Ps:Cuvintele mele:
"Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma. "

exprima cumva ideea ca s-a sfintit singur? ca s-a pocait singur? ca s-a curatit singur?
nici nu ma gandeam ca un ortodox ar putea gandi sau crede de un alt ortodox ca poate gandi ca se curata, se pocaieste si se sfinteste singur.

Atunci cand spui de ex "copilul a ajuns sa se plinga", interlocutorul intelege ca actiunea este savarsita de catre "copil" (autorul actiunii este copilul - asa se intelege dintr-o astfel de exprimare). Atunci cand spui "un cangur s-a plimbat", interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost cangurul. Asa si tu cand spui ca "un pacatos s-a curatat" interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost pacatosul. Cand tu spui "un sfant s-a nevoit" interlocutorul tau intelege ca autorul actiunii de nevoire este sfantul. Daca tu spui "un sfant a ajuns sa se sfinteasca" interlocutorul intelege din exprimarea ta ca autorul actiunii (de sfintire) este sfantul.

Inainte de a sari sa ma acuzi din nou de tot soiul de ganduri rele care sint chiar numai suspiciunile tale, reflecteaza un pic la cele ce ti-am scris.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Nu iti rastalmacesc eu cuvintele, ci tu te exprimi intr-un mod din care (fara o baza de cateheza prealabila a cititorului) se intelege cu totul altceva decat vrei sa spui. Ori pe acest forum intra nu numai oameni inaintati in crediinta, ci si oameni care sint botezati ortodocsi dar nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei. Pe acestia ii poti sminti cu felul in care te-ai exprimat. Bine macar ca acum ai explicat ce vroiai sa spui, ca sa nu mai existe acele ambiguitati de exprimare (exprimare partiala, bazata pe presupuneri) ale tale, de care pina la urma aparent ti-ai dat si tu seama:



Iata un exemplu de exprimare ambigua (deficitara?) a ta:



Atunci cand spui de ex "copilul a ajuns sa se plinga", interlocutorul intelege ca actiunea este savarsita de catre "copil" (autorul actiunii este copilul - asa se intelege dintr-o astfel de exprimare). Atunci cand spui "un cangur s-a plimbat", interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost cangurul. Asa si tu cand spui ca "un pacatos s-a curatat" interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost pacatosul. Cand tu spui "un sfant s-a nevoit" interlocutorul tau intelege ca autorul actiunii de nevoire este sfantul. Daca tu spui "un sfant a ajuns sa se sfinteasca" interlocutorul intelege din exprimarea ta ca autorul actiunii (de sfintire) este sfantul.

Inainte de a sari sa ma acuzi din nou de tot soiul de ganduri rele care sint chiar numai suspiciunile tale, reflecteaza un pic la cele ce ti-am scris.

Nu sar, nu sar, se prea poate ca cei care nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei sau nu sunt prea inaintati in credinta, cum spui, sa nu inteleaga tocmai bine cuvintele mele. Mi-am si cerut iertare pentru asta, ca din dorinta de a cuprinde cat mai multa informatie poate concentrez prea mult. Am reflectat deja de aceea mi-am cerut iertare.
Dar puteti si dv sa fiti mai ingaduitor cu exprimarea mea, si chiar puteti sa imi dati o mana de ajutor spre intelegerea tuturor.
Va multumesc. Dumnezeu sa va ajute!

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

se prea poate ca cei care nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei sau nu sunt prea inaintati in credinta, cum spui, sa nu inteleaga tocmai bine cuvintele mele.

Pai atunci intreaba-te de ce scrii si cui te adresezi? Cei care stiu deja acestea (cei care inteleg corect ce ai vrut sa spui intr-o exprimare ambigua), ce interes ar avea sa citeasca de la tine ceva ce deja stiu? Iar cei care nu stiu deja acestea - care pot afla ceva nou din postarile tale (teoretic cei care ar fi interesati sa citeasca pt a afla ceva nou), poti sa-i smintesti daca nu ai multa grija sa te exprimi cat mai clar.

Mi-am si cerut iertare pentru asta, ca din dorinta de a cuprinde cat mai multa informatie poate concentrez prea mult. Am reflectat deja de aceea mi-am cerut iertare.

Cum mie nu mi-ai facut nici un rau, nici nu m-ai smintit in vreun fel, mie nu ai de ce sa-mi ceri iertare. Insa acelora pe care din greseala i-ai putea sminti, in caz ca ii smintesti, cererea ta de iertare nu ar indrepta prea mult lucrurile pt ca deja raul ar fi facut daca smintesti pe cineva, intrucat omul care ar intelege gresit dintr-o exprimare ambigua inca ne-corectata, nici macar nu si-ar da seama ca a inteles gresit. Singura indreptare a raului facut pt aceia ar fi sa te stradui sa explici clar. Deci mare atentie la exprimare.

Dar puteti si dv sa fiti mai ingaduitor cu exprimarea mea, si chiar puteti sa imi dati o mana de ajutor spre intelegerea tuturor.

Daca tu mi te-ai adresa doar mie cu o astfel de exprimare ambigua, as fi total ingaduitor, pt ca nici nu ar conta (pe mine nu m-ai smintit in vreun fel). Insa atunci cand exista posibilitatea de a sminti pe altul - poate un om care vrea in mod sincer sa il caute pe Dumnezeu si vrea sa afle despre ortodoxie (deci un om cu bune intentii spre Dumnezeu), este atat de dureros ca cineva sa-i taie aripile sau sa-l devieze spre o intelegere gresita, incat nu as vrea sa se intimple asa ceva (de aici aparenta mea lipsa de ingaduinta - in realitate nu este lipsa de ingaduinta fata de tine, ci lipsa de ingaduinta fata de o posibilitate regretabila).
Cat despre mana de ajutor spre intelegerea lucrurilor, am incercat sa ti-o dau inca de la inceput, comentand postarea ta si aratand aspectele pe care tu nu le-ai exprimat. Insa tu ai luat-o personal, ca si cand as fi avut ceva impotriva ta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Pai atunci intreaba-te de ce scrii si cui te adresezi? Cei care stiu deja acestea (cei care inteleg corect ce ai vrut sa spui intr-o exprimare ambigua), ce interes ar avea sa citeasca de la tine ceva ce deja stiu? Iar cei care nu stiu deja acestea - care pot afla ceva nou din postarile tale (teoretic cei care ar fi interesati sa citeasca pt a afla ceva nou), poti sa-i smintesti daca nu ai multa grija sa te exprimi cat mai clar.



Cum mie nu mi-ai facut nici un rau, nici nu m-ai smintit in vreun fel, mie nu ai de ce sa-mi ceri iertare. Insa acelora pe care din greseala i-ai putea sminti, in caz ca ii smintesti, cererea ta de iertare nu ar indrepta prea mult lucrurile pt ca deja raul ar fi facut daca smintesti pe cineva, intrucat omul care ar intelege gresit dintr-o exprimare ambigua inca ne-corectata, nici macar nu si-ar da seama ca a inteles gresit. Singura indreptare a raului facut pt aceia ar fi sa te stradui sa explici clar. Deci mare atentie la exprimare.



Daca tu mi te-ai adresa doar mie cu o astfel de exprimare ambigua, as fi total ingaduitor, pt ca nici nu ar conta (pe mine nu m-ai smintit in vreun fel). Insa atunci cand exista posibilitatea de a sminti pe altul - poate un om care vrea in mod sincer sa il caute pe Dumnezeu si vrea sa afle despre ortodoxie (deci un om cu bune intentii spre Dumnezeu), este atat de dureros ca cineva sa-i taie aripile sau sa-l devieze spre o intelegere gresita, incat nu as vrea sa se intimple asa ceva (de aici aparenta mea lipsa de ingaduinta - in realitate nu este lipsa de ingaduinta fata de tine, ci lipsa de ingaduinta fata de o posibilitate regretabila).
Cat despre mana de ajutor spre intelegerea lucrurilor, am incercat sa ti-o dau inca de la inceput, comentand postarea ta si aratand aspectele pe care tu nu le-ai exprimat. Insa tu ai luat-o personal, ca si cand as fi avut ceva impotriva ta.

Eu sunt de acord ca tot ce scriu eu pe aici, daca e nevoie ca asa ganditi dvs, sa treaca prin filtrul dvs, sa fie corectat la exprimare, gramatical , semantic, etc, ca sa nu existe cumva din asta pricina intelegeri gresite. daca credeti dv ca e nevoie pentru cititiorii nostri eu nu ma opun sub nici o forma. Cum credeti si cum ganditi , mai ales ca vad ca doriti binele celor din jurul nostru si va ganditi ca poate nu inteleg ceva oamenii de la o biata femeie care zice bine, dar are exprimari mai simple.
Chiar ma bucur sa fie cineva care sa indrepte exprimarile mele daca nu sunt foarte clare, si daca au nevoie sa fie mai elevate. Numai o rugaminte am, mica de tot, sa nu le strambati, sa nu le schimbati sensul , atata va cer.
deci daca am zis omul se sfinteste, dvs puteti spune , da se sfinteste cu ajutorul Dumnezeu, asta a vrut dumneaei sa spuna, nu sa ma certati ca spun ca se sfinteste prin el. ca ma certati atunci pentru ceva ce nu am facut, desi, daca stau bine sa ma gandesc, certati-ma, ca asa si trebuie, sa ma invat odata sa ma exprim clar.

desi eu nu subestimez oamenii din jurul nostru si am incredere ca daca cineva vrea sa ma intrebe ceva legat de ce spun eu, o va face si nu va ramane nedumerit.

Eu insa, ma bucur de fiecare postare frumoasa a celor de aici, indiferent cine o scrie, si invat de la ei ceea ce poate eu nu stiu. rareori ii intreb direct ceva. iau ce scriu si ma bucur sa primesc.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de dobrin7m

... se prea poate ca cei care nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei sau nu sunt prea inaintati in credinta...

In postarea asta ca si in multe altele, ceva imi aduce aminte de vorbele parintelui Cleopa: "E smerit, mandrutul." Sa ne fereasca Dumnezeu sa avem impresia despre noi ca stim mai mult decat altii sau ca suntem mai inaintati in credinta decat altii. Oricum, un lucru e sigur: Dumnezeu uraste prea multa vorbarie. Asa cum e de ajuns o bata la un car de oale, e de ajuns o pilda, la intreaga cetate.
Iar cei care chiar vrem sa ne mantuim, trebuie sa reusim intr-un tarziu sa plecam capul. Poate ca Dumnezeu s-a saturat sa ne tot trimita ispite pe care nu le putem infrana. Mai bine-I multumim ca are grija de noi si ne incearca si astfel sa nu-I mai servim mereu mingi la fileu! Noi zicem ca facem voia Lui, dar daca citim printre randuri, oare ce vedem?

Sa va spun ceva asa de amuzament.... Eram eu intr-o perioada a mea de habotnicie cumplita, perioada care, dupa cum am reusit singura sa constat, s-a datorat tonelor de literatura duhovniceasca de mari inaltimi. Citeam si eu asa sa stiu ce au simtit sfintii aia, ce au trait, ce revelatii au avut, ce le-a descoperit lor Dumnezeu prin nevointa... Citeam si nu ma saturam, spre exemplu din Sfantul Isaac Sirul care e un psiholog desavarsit si te poate incanta pana la extaz. In interiorul meu incepuse o lupta crancena, vroiam si eu sa fac multe... dar ce sa faci cand ai trei copii, familie, greutati, responsabilitati, servici, traiesti intre oameni si mai ales cand nu ti se pot aplica toate conditiile unei vieti ascetice. Pai cand vrei sa faci "nevointa” , sa postesti negru spre exemplu (dau si eu un exemplu de reducere la absurd, nu am facut asa ceva dar spre intelegerea ideii) si tu alaptezi, cum crezi ca priveste Dumnezeu mascarada asta de “nevointa” decat ca pe o aberatie.
Asa, sa revenim… Si ma duc cu sacul plin la duhovnicul meu care e un om de un echilibru extraordinar. Mi-a spus ceva ce cred ca nu o sa mai uit vreodata:
Doamna scumpa, dvs. vreti sa participati la olimpiada si nu aveti antrenament nici cat sa prindeti un autobuz care pleaca din statie. Pai astea sunt lucruri pentru atleti, dvs. vreti sa mergeti pe stadion cu sacosele pline de cumparaturi.” Mi-a tras asa un pumn in stomac, mi-au trebuit niste zile sa-mi revin si sa reanalizez pozitia pe care ma aflu. Nu stiu cat am analizat de bine, cert e ca promit sa nu mai plec pe stadion cu sacosele incarcate.
Citeam tot pe aici pe un topic ceva tare frumos, la parintele Teofil Paraian venise o femeie cu multi copii si ii spusese ca ar vrea sa faca cumva sa citeasca mai multe acatiste si parintele i-a spus: eu si fratii mei am fost acatistele mamei mele. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult unde suntem, in ce societate traim, ce putem face in conditiile propriei noastre existente ca sa traim in echilibru cu Dumnezeu cu noi insine si cu oamenii din jur.

[Mihnea Dragomir]

Foarte bine punctat, doamnă Oana. Fiecare are crucea lui, pe care, nevoindu-se cu bucurie, este chemat la asemănare cu Isus. Stări de viaţă diferite, tipuri de cruci diferite. Nu seamănă crucea laicilor cu cea a călugărilor. Şi între laici este deosebire: crucea studentului este studiul, crucea celui căsătorit este familia. De aceea, ca să revenim la topicul nostru, cine trăieşte, în condiţiile păgâneşti de azi, în abstinenţă până la căsătorie şi în fidelitate după aceea, vrednic este de a fi asemănat cu sfinţii bineplăcuţi Domnului nostru: în aceştia se recunoaşte El, tot aşa de mult ca în călugării care aduc cinste stării lor îngereşti.