Poate deveni abstinenta o problema?

Sa va spun ceva asa de amuzament.... Eram eu intr-o perioada a mea de habotnicie cumplita, perioada care, dupa cum am reusit singura sa constat, s-a datorat tonelor de literatura duhovniceasca de mari inaltimi. Citeam si eu asa sa stiu ce au simtit sfintii aia, ce au trait, ce revelatii au avut, ce le-a descoperit lor Dumnezeu prin nevointa... Citeam si nu ma saturam, spre exemplu din Sfantul Isaac Sirul care e un psiholog desavarsit si te poate incanta pana la extaz. In interiorul meu incepuse o lupta crancena, vroiam si eu sa fac multe... dar ce sa faci cand ai trei copii, familie, greutati, responsabilitati, servici, traiesti intre oameni si mai ales cand nu ti se pot aplica toate conditiile unei vieti ascetice. Pai cand vrei sa faci "nevointa” , sa postesti negru spre exemplu (dau si eu un exemplu de reducere la absurd, nu am facut asa ceva dar spre intelegerea ideii) si tu alaptezi, cum crezi ca priveste Dumnezeu mascarada asta de “nevointa” decat ca pe o aberatie.
Asa, sa revenim… Si ma duc cu sacul plin la duhovnicul meu care e un om de un echilibru extraordinar. Mi-a spus ceva ce cred ca nu o sa mai uit vreodata:
Doamna scumpa, dvs. vreti sa participati la olimpiada si nu aveti antrenament nici cat sa prindeti un autobuz care pleaca din statie. Pai astea sunt lucruri pentru atleti, dvs. vreti sa mergeti pe stadion cu sacosele pline de cumparaturi.” Mi-a tras asa un pumn in stomac, mi-au trebuit niste zile sa-mi revin si sa reanalizez pozitia pe care ma aflu. Nu stiu cat am analizat de bine, cert e ca promit sa nu mai plec pe stadion cu sacosele incarcate.
Citeam tot pe aici pe un topic ceva tare frumos, la parintele Teofil Paraian venise o femeie cu multi copii si ii spusese ca ar vrea sa faca cumva sa citeasca mai multe acatiste si parintele i-a spus: eu si fratii mei am fost acatistele mamei mele. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult unde suntem, in ce societate traim, ce putem face in conditiile propriei noastre existente ca sa traim in echilibru cu Dumnezeu cu noi insine si cu oamenii din jur.

[Mihnea Dragomir]

Foarte bine punctat, doamnă Oana. Fiecare are crucea lui, pe care, nevoindu-se cu bucurie, este chemat la asemănare cu Isus. Stări de viaţă diferite, tipuri de cruci diferite. Nu seamănă crucea laicilor cu cea a călugărilor. Şi între laici este deosebire: crucea studentului este studiul, crucea celui căsătorit este familia. De aceea, ca să revenim la topicul nostru, cine trăieşte, în condiţiile păgâneşti de azi, în abstinenţă până la căsătorie şi în fidelitate după aceea, vrednic este de a fi asemănat cu sfinţii bineplăcuţi Domnului nostru: în aceştia se recunoaşte El, tot aşa de mult ca în călugării care aduc cinste stării lor îngereşti.

[dobrin7m]

În prealabil postat de oana72

Sa va spun ceva asa de amuzament.... Eram eu intr-o perioada a mea de habotnicie cumplita, perioada care, dupa cum am reusit singura sa constat, s-a datorat tonelor de literatura duhovniceasca de mari inaltimi. Citeam si eu asa sa stiu ce au simtit sfintii aia, ce au trait, ce revelatii au avut, ce le-a descoperit lor Dumnezeu prin nevointa... Citeam si nu ma saturam, spre exemplu din Sfantul Isaac Sirul care e un psiholog desavarsit si te poate incanta pana la extaz. In interiorul meu incepuse o lupta crancena, vroiam si eu sa fac multe... dar ce sa faci cand ai trei copii, familie, greutati, responsabilitati, servici, traiesti intre oameni si mai ales cand nu ti se pot aplica toate conditiile unei vieti ascetice. Pai cand vrei sa faci "nevointa” , sa postesti negru spre exemplu (dau si eu un exemplu de reducere la absurd, nu am facut asa ceva dar spre intelegerea ideii) si tu alaptezi, cum crezi ca priveste Dumnezeu mascarada asta de “nevointa” decat ca pe o aberatie.
Asa, sa revenim… Si ma duc cu sacul plin la duhovnicul meu care e un om de un echilibru extraordinar. Mi-a spus ceva ce cred ca nu o sa mai uit vreodata:
Doamna scumpa, dvs. vreti sa participati la olimpiada si nu aveti antrenament nici cat sa prindeti un autobuz care pleaca din statie. Pai astea sunt lucruri pentru atleti, dvs. vreti sa mergeti pe stadion cu sacosele pline de cumparaturi.” Mi-a tras asa un pumn in stomac, mi-au trebuit niste zile sa-mi revin si sa reanalizez pozitia pe care ma aflu. Nu stiu cat am analizat de bine, cert e ca promit sa nu mai plec pe stadion cu sacosele incarcate.
Citeam tot pe aici pe un topic ceva tare frumos, la parintele Teofil Paraian venise o femeie cu multi copii si ii spusese ca ar vrea sa faca cumva sa citeasca mai multe acatiste si parintele i-a spus: eu si fratii mei am fost acatistele mamei mele. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult unde suntem, in ce societate traim, ce putem face in conditiile propriei noastre existente ca sa traim in echilibru cu Dumnezeu cu noi insine si cu oamenii din jur.

Parintele tau avea perfecta dreptate, asa si este. toate se fac treptat. Insa fiecare din noi sa ascultam de duhovnicul nostru ca el este cel care ne antrezeaza. El ne spune cat, cum sa citim, ce sa facem, ca sa inaintam sa ajungem la masura atletului. Mie parintele meu imi spunea asa: si in aceasta lume puteti sa va sfintiti, Dumnezeu ajuta pe fiecare acolo unde este, insa sa invatati rabdarea, si usor , usor, pas cu pas veti ajunge unde trebuie. faceti manastire in sufletele voastre. Si atunci mi-am dat seama ca toate se fac incet , treapta cu treapta ca daca alerg sus pe scara s-ar putea sa ma impiedic. insa tot el , parintele m-a invatat, sa nu privesc la alte scari, sau cum pasesc altii, si mi-a mai spus sa nu critic pe cei care sunt in fata mea sau in urma mea, si nici sa nu rad de cel care urca intr-un picior, sau sare cate doua trepte sau urca mai cas, sau cu un umar inainte ci sa ma uit mereu doar la pasii mei.

Eu aici am scris intotdeauna fara adresare directa cuiva, insa de fiecare data s-a gasit cineva lezat, si a venit la scara mea sa ma zdruncine sa imi spuna ca nu urc frumos ca i se pare lui ca pasesc oarecum. Acu eu ce sa fac, ma tin si eu cu mainile de balustrada scarii mele si mai spun unora sa se uite la scara lor. Si am grija sa pasesc pe scara in sus asa cum am invatat de la duhovnicul meu si dela sfintii nostri.

[tabitha]

În prealabil postat de oana72

Sa va spun ceva asa de amuzament.... Eram eu intr-o perioada a mea de habotnicie cumplita, perioada care, dupa cum am reusit singura sa constat, s-a datorat tonelor de literatura duhovniceasca de mari inaltimi. Citeam si eu asa sa stiu ce au simtit sfintii aia, ce au trait, ce revelatii au avut, ce le-a descoperit lor Dumnezeu prin nevointa... Citeam si nu ma saturam, spre exemplu din Sfantul Isaac Sirul care e un psiholog desavarsit si te poate incanta pana la extaz. In interiorul meu incepuse o lupta crancena, vroiam si eu sa fac multe... dar ce sa faci cand ai trei copii, familie, greutati, responsabilitati, servici, traiesti intre oameni si mai ales cand nu ti se pot aplica toate conditiile unei vieti ascetice. Pai cand vrei sa faci "nevointa” , sa postesti negru spre exemplu (dau si eu un exemplu de reducere la absurd, nu am facut asa ceva dar spre intelegerea ideii) si tu alaptezi, cum crezi ca priveste Dumnezeu mascarada asta de “nevointa” decat ca pe o aberatie.
Asa, sa revenim… Si ma duc cu sacul plin la duhovnicul meu care e un om de un echilibru extraordinar. Mi-a spus ceva ce cred ca nu o sa mai uit vreodata:
Doamna scumpa, dvs. vreti sa participati la olimpiada si nu aveti antrenament nici cat sa prindeti un autobuz care pleaca din statie. Pai astea sunt lucruri pentru atleti, dvs. vreti sa mergeti pe stadion cu sacosele pline de cumparaturi.” Mi-a tras asa un pumn in stomac, mi-au trebuit niste zile sa-mi revin si sa reanalizez pozitia pe care ma aflu. Nu stiu cat am analizat de bine, cert e ca promit sa nu mai plec pe stadion cu sacosele incarcate.
Citeam tot pe aici pe un topic ceva tare frumos, la parintele Teofil Paraian venise o femeie cu multi copii si ii spusese ca ar vrea sa faca cumva sa citeasca mai multe acatiste si parintele i-a spus: eu si fratii mei am fost acatistele mamei mele. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult unde suntem, in ce societate traim, ce putem face in conditiile propriei noastre existente ca sa traim in echilibru cu Dumnezeu cu noi insine si cu oamenii din jur.

Mi-a plăcut foarte mult postarea asta a ta, Oana. (am dat peste ea întâmplător).

[Petre.]

Ce metode folositi pt abstinenta in posturi ? Am auzit ca exista niste substante care se iau care ajuta. Sau alte metode ce stiti ? In afara de evitarea factorilor care duc la acest lucru.

Cel mai mult am rezistat 3 saptamani si mi se pare printre cele mai grele lucruri de la care ma pot infrana, fiind totusi vorba de o nevoie biologica.

[Mihailc]

În prealabil postat de Petre.

Ce metode folositi pt abstinenta in posturi ? Am auzit ca exista niste substante care se iau care ajuta. Sau alte metode ce stiti ? In afara de evitarea factorilor care duc la acest lucru.


Cel mai mult am rezistat 3 saptamani si mi se pare printre cele mai grele lucruri de la care ma pot infrana, fiind totusi vorba de o nevoie biologica.

Încearcă cu ceva sport, dar dozat rațional să nu dai în alte belele.
Postul înseamnă (și) ridicarea deasupra acestor nevoi firești înscrise în natura noastră, iar fixarea mentală pe ideea asta ajută mult. Dacă dorești să duci postul până la capăt și nu ești căsătorit încă, pregătește-te de un iad pe termen mai lung (însă nu veșnic). O să citești tot felul de sfaturi ipocrite despre rezolvarea acestor chestiuni, scrise de oameni care vor să pară că nu au probleme de genul ăsta, așa că o să-i las pe aceștia să te sfătuiască despre pregătirea duhovnicească.
Dacă nu ai vocație monahală, ca subsemnatul, abstinența prelungită începe să lucreze împotriva ta, ca orice privațiune care nu-și găsește suport în realitatea naturii tale. În primii doi ani abstinența te tonifică, asta dacă reziști primelor asalturi fără să cazi într-una dintre multiplele forme ale desfrânării. După doi ani însă, îți ucide vitalitatea cu fiecare zi ce trece până ai să te trezești într-o fundătură de unde îți va fi foarte greu să ieși, fără o decizie clară în privința tipului de viețuire pe care dorești să-l urmezi.

[Teodosie]

Cum poate sa dauneze sanatatii fapta buna ? adica sa nu imi arunc samanta ca Onan in casatorie sau prin malachie de unu singur , sa respect dezvoltarea in pantec a copilului cand e atat de fragil , zigot, embrion, fetus sa nu-l tulbur apoi in perioada de alptare si uite asa o gramada de abstinenta dar care evident e pro sanatate cine poate contesta ? Ca e foarte greu asta da recunoastem ca suntem neputinciosi trebuie lucrat cum ne invata Biserica altfel nici o sansa te pacaleste lumea trupul si vrajmasul groaznic. Conservarea energiilor interioare nu risipa asta trebuie sa faca barbatul si femeia sunt facuti sa se echilibreze dupa relatia lor trupeasca daca a fost corecta trebuie sa fie mai intariti si sa aiba rezultate pozitive in toate planurile sa se bucure toata creatia de iubirea lor.

Apoi cu hormonul.Testosteronul este probabil substanta erotizanta la care se referea Parintele Arsenie acela insa nu este secretat de glande ( gonade ) decat daca acestea primesc comanda de la creier prin intermediul unui alt hormon LH secretat de glanda pituitara care nu va secreta LH fara comanda de la Hipotalamus adica in final de la creier acolo unde se da lupta cu duhurile nalucitoare la cap .Deci curatirea mintii de care ne tot spun parintii alunga nalucirea si prin urmare celebra axa HPTA : Hipotalamus-pituitara-gonade nu se mai "tureaza".Testosteronul insa are multe alte functii nu numai cea erotizanta este androgenic da forta, rezistenta, enduranta, anabolism, refacerea leziunilor, adica toate caracterele masculine si nu ne putem lipsi de el trebuie doar tinut sub control de la cap ca sa lucreze ce trebuie . De aceea castrarea e condamnata de Biserica.Cu atrofierea e mai in regula , daca ai o viata foarte induhovnicita ingereasca asemenea calugarilor toate acele functii ale testosteronului nu iti mai sunt asa necesare si productia se minimalizeaza daca insa esti in lume unde ai nevoie de un trup in putere atunci nu iti permiti atrofiere trebuie sa ai testosteron sa duci crucea acestui foc interior care daca il stapanesti multe lucruri bune poti fauri.Insa , fight fire with fire cum se zice , pana nu pui jarul impartasaniei celei cu pocainta sincera nu ai cum sa biruiesti si strigi intr-un glas cu toata lumea ca nu se poate.Si chiar ai dreptate ca nu se poate asa firesc doar cu har suprafiresc doar Hristos noi nici o sansa.