Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Teologie si Stiinta
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 30.11.2011, 17:28:05
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

Nu se poate discuta fără Dumnezeu, e o blasfemie, te renegi, și nu este ca o pița, ci ca jumate de glob, așa cum s-au rupt apele de ape și apoi apele de sub jumătatea creației s-au scurs adunându-se în mări.

Astfel că jos avem apă care ajunge la un anumit nivel al pământului ce seamănă ca formă cu o jumătate de glob de plastilină modelată exact după modelul apelor din care s-a format și care anterior s-au rupt de apele de sus din pricina tăriei.

Nu există Pița Planet fiindcă nu e plăcintă și nici nu există sistem planetar căci în jos, sub pământ nu sunt stele, nu e cer. Acolo este necreatul, un nimic prin care nu poți ajunge fizic câtă vreme ai trup fiindcă nu există ceva dincolo și nici graniță cu el nu poți avea ca s-o vezi însă poți deduce și pricepe finitatea creației din alte lucruri: privind împreună cu Dumnezeu creația, contemplând înțelepciunea lor căci spre înțelepțirea Domnului din om au fost ele create ca să se împărtășească omul cu Dumnezeu.

Dar nu avem o creație cunoscută complet, nimeni nu poate modela la nivel totalitar și complet creația căci știința întreagă aparține numai lui Dumnezeu, însă omul care se dă om de știință a zis că el știe și lui toate îi sunt cunoscute și că nu e decât o formalitate ce ține de un pic de matematică și de logică pentru a afla proprietăți deduse din axiome și alte proprietăți.

Nu există o creație fatalistă și totalitar cunoscută de om. Nu știm ci Dumnezeu este știința din om, dacă o pui în practică mereu. Cunoașterea necesită umilință și rugăciune și ajuns pe calea cea bună, abea apoi încet încet ți se dăruie cunoașterea celor ce îți sunt de folos.

Văd că mai degrabă cred străinii că nu există globalism decât creștinii. Voi aveți mai multă încredere în firmele străine și în armatele științifice care se joacă de-a războiul decât în ceea ce este scris în scripturi.

De ce să ne mintă Tata?

Last edited by vsovivi; 30.11.2011 at 17:31:57.
 

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi? Florin-Ionut Din Noul Testament 279 11.07.2014 18:23:24
Curcubeu sferic la mormant la Pr. Arsenie Boca au_relian Pelerinaje la locuri Sfinte 26 30.12.2011 22:17:05
Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi bettykalazar Intrebari utilizatori 3 25.06.2011 11:42:05
Pentru cei sau cele care poate sunt pe aici si vor alecsandru Stiri, actualitati, anunturi 2 09.04.2009 11:36:14
Cum pot demonstra altora existenta lui Dumnezeu ? question Generalitati 27 09.08.2008 18:24:43