Rugaciunea lui Iisus

Multumesc, MariS_, pentru cuvantul tau.
Folosesc acum prilejul sa fac o marturisire publica, imi sta pe suflet ca un ghimpe...
Pornesc de la cuvintul tau in legatura cu Rugaciunea Domneasca.
Zilele trecute am avut oaspeti. Un dar de la Dumnezeu, pentru mine si familia mea, de mult nu se mai stransese atata bunavoire in casuta noastra... Si, inainte de a ne aseza la o mica masa, pregatita cu drag de sotia mea, am simtit impulsul de a spune cu totii Tatal nostru... Dar am ezitat, mi-a trecut prin minte gandul ca va fi un pic caraghios, ori, poate, voi ispiti pe careva sa creada ca m-as fatarnici... Si momentul propice a trecut, iar eu am mancat cu ghionturi, apoi m-am luat cu vorba si am uitat... Dar mi-am amintit ulterior si am regretat lasitatea mea. Caci de lasitate e vorba, cred, mai intai.
Am trait insa bucuria de a simti nevoia acestei rugaciuni in acele momente!
Imi vine a spune ca Domnul era cu noi, atunci, dar nu L-am primit intru totul. Ma biciuiesc singur cu gandul ca cel putin unii dintre noi au asteptat sa dau tonul. Dar nu am facut-o si imi pare nespus de rau. Fusese o pornire sincera.


Sa ne rugam unii pentru altii. Dumnezeu sa ne ocroteasca!