Frica de Dumnezeu

[Yasmina]

Si totusi,inafara primei frici catre Dumnezeu,aceea ca as putea sa-l pierd datorita felului meu de a-mi trai viata,mai am o frica strasnica de Dumnezeu care consta in teama de a nu muri chiar acum,nepregatita fiind si fara absolut nici o roada!
Numai imaginandu-mi ca voi da socoteala de toate faptele din viata mea imi provoaca o stare de disperare,ce voi mai raspunde atunci?
Nici nu stiu care frica este mai puternica?!?!?

[lore86]

În prealabil postat de Yasmina

Si totusi,inafara primei frici catre Dumnezeu,aceea ca as putea sa-l pierd datorita felului meu de a-mi trai viata,mai am o frica strasnica de Dumnezeu care consta in teama de a nu muri chiar acum,nepregatita fiind si fara absolut nici o roada!
Numai imaginandu-mi ca voi da socoteala de toate faptele din viata mea imi provoaca o stare de disperare,ce voi mai raspunde atunci?
Nici nu stiu care frica este mai puternica?!?!?

Cred ca aici se aplica de minune indemnul Sf Siluan"Tine mintea ta in iad, dar nu deznadajdui."
E bine sa ne facem periodic o cercetare launtrica ptr a realiza cat de departe suntem de cum ar trebui sa fim.Dar sa nu deznadajduim, amintindu-ne cuvintele Domnului:"Cu adevarat nu doresc moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu."

Cugetarea sa fie la moarte, de care nu scapam nici unul si gandul si nadejdea la Dumnezeu. Aceasta ar fi echilibrul datator de viata.

[Marius22]

Una dintre infinitele bucurii si faceri de bine pe care ni le-a adus intruparea lui Hristos, a fost aceea de a ni Se descoperi pe Sine ca Frate, iar pe Dumnezeu Tatal, ca Tata al nostru. Un Tata care continuu ne naste, un Frate care continuu mijloceste pentru noi, in Duhul Sfant, intru asemanarea noastra cu Ei.

Prin urmare, frica de Dumnezeu, nu pleaca de la premisa ca El ne poate face ceva rau. Ea este mai degraba frica de Adevar, in lumina caruia adevarul nostru existential, atunci cand este supus pacatului, stricaciunii si mortii, se arata a fi minciuna.

Nu ma tem ca am un Tata sau un Frate rai, cruzi, razbunatori, ci de faptul ca in lumina lor taina inimii mele, care este una alipita pacatos de lume, una plina de necuratie, este data pe fata, este vadita tuturor.

Sub acest aspect inteleg Infricosatoarea Judecata. Este o frica de necunoscut, data de putina noastra cunoastere (sau chiar necunoastere), a celor ce vor sa fie. Dar si frica de a nu fi lasati prada mortii, intr-un moment de instrainare de Dumnezeu, cand purtam chipul fiului risipitor, niciodata intors in bratele Tatalui.

De aceea, pentru mine, frica de Dumnezeu este frica de consecintele vesnice, la care singur ma supun, ca urmare a neputintei de a deveni, si constientiza deplin, in viata aceasta, calitatea de fiu al Tatalui Ceresc. Este frica de iad, ca esec existential, ca instrainare si ca regret vesnic al iubirii de Dumnezeu si de semeni nemanifestate.

[zaharia_2009]

Interesant fir. Ar putea chiar sa iasa ceva bun de aici ~!

Pentru completare, vreau să vă spun că subiectul a mai fost discutat pe un topic cu acelaşi nume, aici.