Frica de Dumnezeu

[lore86]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Frica de Dumnezeu este bună la început, dar pe parcurs ea nu trebuie mărită sau întreţinută, ci micşorată. Frica de Dumnezeu trebuie înlocuită treptat cu dragostea pentru El, iar dragostea noastră către Dumnezeu trece prin semenii noştri.

Părintele meu duhovnic mi-a spus aşa: dacă te vei înăţa să faci mereu binele, nu vei mai avea timp sau cum să faci răul. Adică, treptat, "nu face aia" motivat de frică se transformă în "fă contrarul" din dragoste.

Teorii...

Eu inteleg altfel frica de Dumnezeu.
A-mi fi frica de Dumnezeu nu inseamna sa tremur si sa fac ce trebuie ca altfel el o sa ma pedepseasca, ci inseamna sa ma stradui sa fac binele pentru a nu intrista chipul Aceluia care a rabdat moartea pe Cruce ptr mine. Cred ca asta e cea mai grea povara: sa sti ca ai suparat pe cine pe care il iubesti atat de mult, ca il intristezi pe Acela care iti doreste si iti face numai bine.
Cred ca frica de Dumnezeu se imbina perfect cu dragostea. Nu pot sa ma tem sa nu-i gresesc daca nu-l iubesc. Unde e frica de Dumnezeu, acolo e si dragoste.Nedeslipite una de alta.

Cred ca asa-i si relatia din familie.Cand spune Apostolul ca :"Femeia sa se teama de barbat" nu cred ca facea referire la pumnii barbatului, de care ar trebui sa se infricoseze femeia. Ci a se teme de a-i gresi, de a mahni prin vorba sau fapta pe acela care prin truda mainilor sale ii aduce painea si se ingrijeste de ea si copii.
De asemenea si reversa e valabila, doar inainte, si acum in anumite cazuri, se obisnuia ca femeia sa ramana acasa si sa se ingrijeasca de casa, de mancare, de copii etc. in timp ce barbatul suporta toate cheltuielile casei.

Eu asa inteleg aceasta teama....

[lore86]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Prima intrebare:Daca in noaptea asta ti-a venit ceasul esti gata sa te duci in fata Celui de Sus?Si a doua intrebare:Ce roade ai facut tu pentru Domnul in viata ta?

strasnice intrebari, scotianule.
Atat de strasnice ca mi se zguduie intreaga fiinta.
Abia in fata unor astfel de intrebari imi dau seama cat de departe sunt de drumul care merge spre Inviere.O realitate de necontestat, moartea, ne poate fi tovarasa in clipa urmatoare. Totul se va opri acolo, nu vom avea timp nici de un Doamne miluieste. Atunci tot ce va conta vor fi doar faptele noastre, viata noastra.Si daca aceaste e zero, daca nu chiar minus cum sa nu ma gandesc cu cutremur la clipa aceea?

Vai mie, innegritului suflet...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de lore86

strasnice intrebari, scotianule.
Atat de strasnice ca mi se zguduie intreaga fiinta.
Abia in fata unor astfel de intrebari imi dau seama cat de departe sunt de drumul care merge spre Inviere.O realitate de necontestat, moartea, ne poate fi tovarasa in clipa urmatoare. Totul se va opri acolo, nu vom avea timp nici de un Doamne miluieste. Atunci tot ce va conta vor fi doar faptele noastre, viata noastra.Si daca aceaste e zero, daca nu chiar minus cum sa nu ma gandesc cu cutremur la clipa aceea?

Vai mie, innegritului suflet...

Hai, măi Loredana... nu exagera cu minusurile. Căci dacă exagerezi rişti să aluneci în deznădejde, or un bun creştin are măcar o umbră de speranţă în ce priveşte şansele de a ajunge sus, aproape de Dumnezeu. Şi aici este nevoie de echilibru sau dreaptă socoteală, anume între autosuficienţă şi totala desconsiderare de sine.

Şi nu uita că smerenia nu înseamnă autodefăimare, indiferent dacă e publică sau în gîndul intim.

PS: Dacă eşti azi pe acasă, după amiază putem trece pe la voi într-o scurtă vizită.

Lore, Apostolul Ioan,cel care se sprijinise cu capul pe pieptul Mantuitorului,care il iubea atat de mult,cand l-a vazut pe Hristos in calitate de Judecator a ,,cazut la picioarele Lui ca mort".Isaia,marele profet,cand a ,,vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt" si-a dat seama ingrozit cum este el, ,,un om cu buze necurate".Cand Apostolul Pavel a vazut lumina si doar a auzit vocea ,,a cazut la pamant"si ,,Tremurand si plin de frica, el a zis: "Doamne, ce vrei sa fac?".Va veni si ziua cand spoiala lumii va cadea,cu toate falsele ei cantece ale pierzaniei,cand amagirile noastre usuratice si parca fara de sfarsit se vor preface-n cenusa si fiecare va sta fata in fata cu EL.

Cat planset va fi atunci,cata jale cu gandul la clipele in care fiecare nu a dorit sa plece-n cautarea timpului pierdut si a preferat dulci iluzii dar otravite-n interior.Chiar Mantuitorul ne-a aratat in ce termeni va fi judecata dar somnul ratiunii naste monstrii.EL a spus:,,Cand va veni Fiul omului in slava Sa cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine."

De-a lungul timpului,amagitorul,tatal minciunii, a facut tot posibilul pentru a inocula omului ideea ca Judecata este undeva pierduta-n timp,ca nu este nici pe departe asa cum o arata Scriptura,sa nu se ingrijoreze,Domnul nu este nici asa de drept si nici asa de sfant,va ierta orice la infinit.Si mai ales,prima mare amagire,a blestematului de sarpe,uitarea ca pentru fiecare,oricand,poate veni acesta clipa "Hotarat, ca nu veti muri".Dumnezeu sa ne ajute pe toti.

[lore86]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Lore, Apostolul Ioan,cel care se sprijinise cu capul pe pieptul Mantuitorului,care il iubea atat de mult,cand l-a vazut pe Hristos in calitate de Judecator a ,,cazut la picioarele Lui ca mort".Isaia,marele profet,cand a ,,vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt" si-a dat seama ingrozit cum este el, ,,un om cu buze necurate".Cand Apostolul Pavel a vazut lumina si doar a auzit vocea ,,a cazut la pamant"si ,,Tremurand si plin de frica, el a zis: "Doamne, ce vrei sa fac?".Va veni si ziua cand spoiala lumii va cadea,cu toate falsele ei cantece ale pierzaniei,cand amagirile noastre usuratice si parca fara de sfarsit se vor preface-n cenusa si fiecare va sta fata in fata cu EL.

Cat planset va fi atunci,cata jale cu gandul la clipele in care fiecare nu a dorit sa plece-n cautarea timpului pierdut si a preferat dulci iluzii dar otravite-n interior.Chiar Mantuitorul ne-a aratat in ce termeni va fi judecata dar somnul ratiunii naste monstrii.EL a spus:,,Cand va veni Fiul omului in slava Sa cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine."

De-a lungul timpului,amagitorul,tatal minciunii, a facut tot posibilul pentru a inocula omului ideea ca Judecata este undeva pierduta-n timp,ca nu este nici pe departe asa cum o arata Scriptura,sa nu se ingrijoreze,Domnul nu este nici asa de drept si nici asa de sfant,va ierta orice la infinit.Si mai ales,prima mare amagire,a blestematului de sarpe,uitarea ca pentru fiecare,oricand,poate veni acesta clipa "Hotarat, ca nu veti muri".Dumnezeu sa ne ajute pe toti.

Cata dreptate aveti.
la noi in Biserica este o rugaciune extrem de frumoasa:"daca dreptul abia se mantuieste cum ma voi arata eu pacatosul cel ce nu am purtat greutatea si zaduhul zilei? Ci numara-ma Dumnezeule cu cei din ceasul al 11-lea si ma mantuieste!"
Infricosatoare mi se par acele vremuri, dar la fel de infricosator mi se pare ca sfarsitul meu poate surveni oricand si atunci nu voi mai avea cuvant de dezvinovatire, nici posibilitate de indreptatire stiind ca"dreptatea noastra e inaintea Ta ca o carpa lepadata".
Nu mi-e teama de pedeapsa, caci pe buna dreptate o merit, ci ma ingrozesc numai de gandul ca as putea fi despartita de Mantuitorul meu iubit. Si asta nu ca asa ar vrea Dumnezeu, ci ca asta am agonisit o viata.Asta e iadul si uneori ptr smerirea noastra, Domnul ne lasa sa-l gustam inca din aceasta viata.Alteori, ptr mangaierea noastra ne dam fericita ocazie sa pregustam raiul.

În prealabil postat de lore86

strasnice intrebari, scotianule.
Atat de strasnice ca mi se zguduie intreaga fiinta.
Abia in fata unor astfel de intrebari imi dau seama cat de departe sunt de drumul care merge spre Inviere.O realitate de necontestat, moartea, ne poate fi tovarasa in clipa urmatoare. Totul se va opri acolo, nu vom avea timp nici de un Doamne miluieste. Atunci tot ce va conta vor fi doar faptele noastre, viata noastra.Si daca aceaste e zero, daca nu chiar minus cum sa nu ma gandesc cu cutremur la clipa aceea?

Vai mie, innegritului suflet...

Pentru a intregi putin cele 2 intrebari doresc sa adaug cateva cuvinte ale parintelui Arsenie referitoare la acest aspect.

• "Trăieşte, gândindu-te că viaţa ta se va sfârşi curând şi că tu nu eşti legat de această viaţă. Trăieşte, gândindu-te la veşnicia care va urma acestei vremelnice vieţi şi vei trăi creştineşte. Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Lucrează în aşa fel ca şi cum ar trebui să trăieşti veşnic! Preţuieşte vremea! Ea mai scumpă decăt aurul."
• "Adu-ţi aminte de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să te înspaimântezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca să nu cazi în deznădejde. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat."
• "Gândeşte-te în fiecare dimineaţă când te trezeşti din pat că trebuie să dai răspuns lui Dumnezeu de toate faptele tale şi nu vei păcătui în faţa Lui, ci frica de Dumnezeu se va sălăşlui în tine. Ţine minte ca tot ce faci, să faci ca şi cum în clipa aceea ar trebui să treci în veşnicie la Judecata lui Dumnezeu. Sileşte-te să te faci acum înaintea lui Dumnezeu aşa cum doreşti să te înfăţişezi la judecată. Nu vei aduce nici un fel de comoară pământească la înfricoşata judecată, în afară de aceea pe care o vei da săracului."

[Ana-Maria N]

O frumoasa tanguire, in ton cu tema propusa - Psalmul 70: http://www.youtube.com/watch?v=40EsE...eature=related

[MariS_]

Din ceea ce am citit, am gasit ca frica lui Dumnezeu (prefer aceasta expresie pe care o foloseste si parintele Noica) produce trei consecinte in omul credincios:
- sentimentul ca esti tot timpul sub privirea lui Dumnezeu. Aici parintele Cleopa are o povestioara cu un taran care mergea la furat noaptea cu caruta si inainte de-a umple caruta se uita in stanga, dreapta, inainte si inapoi. Iar odata cand a luat si fetita cu el, ca se rugase sa o ia si pe ea, aceasta l-a vazut si i-a spus: "tati, da' in sus de ce nu te-ai uitat?".
- senzatia de rusine atunci cand faci un lucru rau sau nepotrivit.
- dorinta de a lucra paza mintii astfel incat nici cu gandul sa nu gresesti, caci spune parintele Cleopa "orice lucrare isi are inceputul intr-un gand".
Paza mintii este o lucrare complexa si tot parintele Cleopa spune ca se realizeaza prin trei "soldati". Daca sufletul e o cetate pe care dusmanul incearca sa o cucereasca, atunci noi suntem datori sa o pazim. Si aceasta paza se face de catre trei "soldati":
1. soldatul cu binoclul - adica atentia treaza,
2. soldatul cu pusca - adica vointa cea buna,
3. soldatul cu telefonul - adica rugaciunea mintii.
Soldatul cu binoclul sesizeaza inamicul, gandul cel rau, soldatul cu pusca i se impotriveste, iar cel cu telefonul cere ajutor la "Superior", adica cheama numele lui Iisus, caci fara de Hristos suntem tinta usoara pentru inamic.
Parintele Cleopa vorbeste si de urcusul duhovnicesc cu treptele sale si primele trei trepte sunt: credinta in Dumnezeu, apoi frica lui Dumnezeu, apoi paza mintii. Parintele spune chiar ca una se naste din alta, adica credinta in Dumnezeu naste frica lui Dumnezeu si frica lui Dumnezeu naste paza mintii. Urmeaza alte trepte mai inalte in acest urcus duhovnicesc care se termina cu ultima etapa: unirea cu Dumnezeu. Dar aceasta ultima etapa tine o vesnicie intreaga si, spun cei mai multi Sfinti Parinti, nu are loc decat in viata viitoare si este ca un urcus fara oprire. Sf. Ioan Scararul are mult mai multe trepte descrise in "Scara" sa, insa multi Sfinti parinti se limiteaza la cel mult opt. O sa le enumar doar:
1. credinta in Dumnezeu,
2. frica lui Dumnezeu,
3. paza mintii (atentia, impotrivirea, rugaciunea lui Iisus),
4. trezvia (trezvia e tot paza mintii dar facuta permanent si de la sine),
5. nepatimirea (sau apateia, starea cand inima si mintea e curata),
6. contemplarea (a naturii, a sinelui, a lui Dumnezeu),
7. vederea lui Dumnezeu (vederea slavei lui Dumnezeu),
8. unirea cu Dumnezeu (in Duhul, nu dupa fiinta).
Ultimele doua ar fi doar pentru viata viitoare, desi Sf. Simeon Noul Teolog spune ca e posibil sa-l "vedem" pe Dumnezeu si in viata aceasta dar aceasta vedere e extrem, extrem de rara.
Poate e de folos cuiva acest mic rezumat.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Yasmina]

În prealabil postat de lore86

Eu inteleg altfel frica de Dumnezeu.
A-mi fi frica de Dumnezeu nu inseamna sa tremur si sa fac ce trebuie ca altfel el o sa ma pedepseasca, ci inseamna sa ma stradui sa fac binele pentru a nu intrista chipul Aceluia care a rabdat moartea pe Cruce ptr mine. Cred ca asta e cea mai grea povara: sa sti ca ai suparat pe cine pe care il iubesti atat de mult, ca il intristezi pe Acela care iti doreste si iti face numai bine.
Cred ca frica de Dumnezeu se imbina perfect cu dragostea. Nu pot sa ma tem sa nu-i gresesc daca nu-l iubesc. Unde e frica de Dumnezeu, acolo e si dragoste.Nedeslipite una de alta.

Cred ca asa-i si relatia din familie.Cand spune Apostolul ca :"Femeia sa se teama de barbat" nu cred ca facea referire la pumnii barbatului, de care ar trebui sa se infricoseze femeia. Ci a se teme de a-i gresi, de a mahni prin vorba sau fapta pe acela care prin truda mainilor sale ii aduce painea si se ingrijeste de ea si copii.
De asemenea si reversa e valabila, doar inainte, si acum in anumite cazuri, se obisnuia ca femeia sa ramana acasa si sa se ingrijeasca de casa, de mancare, de copii etc. in timp ce barbatul suporta toate cheltuielile casei.

Eu asa inteleg aceasta teama....

Impartasesc aceasi idee cu tine Lore!
Teama si frica se refera doar la faptul de a nu-l indeparta pe Dumnezeu de al noi,de a nu-l scarbi cu toate faptele noastre cele mizerabile.Respectul adanc pe acre-l porti pt cineva ales,cineva drag.

Tin minte,ca odata am dezamagit cu ceva,un manager la care tineam f mult,ca la un membru al familiei...si dansul tinea f mult la mine;era un om in varsta,care in primul rand era respectat pt experienta,apoi pt figura impunatoare dar inafara acestui aspect eu il iubeam ca pe un bunic sau un unchi.Eu nu vedeam deloc figura autoritara de care multi se plangeau.

Eiii si cand l-am dezamagit cu o chestie profesionala care m-a situat sub asteptarile lui si i-am vazut privirea,am plecat afara sa plang!
Este o mica comparatie cu ceea ce simti cand il dezamagesti pe Dumnezeu,iti vine sa-ti dai cu pumnii cu cap!

Frica de Dumnezeu nu inseamna neaparat pedeapsa binemeritata ci mai ales teama de a nu-L pierde pe Dumnezeu!

[Yasmina]

Si totusi,inafara primei frici catre Dumnezeu,aceea ca as putea sa-l pierd datorita felului meu de a-mi trai viata,mai am o frica strasnica de Dumnezeu care consta in teama de a nu muri chiar acum,nepregatita fiind si fara absolut nici o roada!
Numai imaginandu-mi ca voi da socoteala de toate faptele din viata mea imi provoaca o stare de disperare,ce voi mai raspunde atunci?
Nici nu stiu care frica este mai puternica?!?!?