Frica de Dumnezeu

[lore86]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Frica de Dumnezeu este bună la început, dar pe parcurs ea nu trebuie mărită sau întreţinută, ci micşorată. Frica de Dumnezeu trebuie înlocuită treptat cu dragostea pentru El, iar dragostea noastră către Dumnezeu trece prin semenii noştri.

Părintele meu duhovnic mi-a spus aşa: dacă te vei înăţa să faci mereu binele, nu vei mai avea timp sau cum să faci răul. Adică, treptat, "nu face aia" motivat de frică se transformă în "fă contrarul" din dragoste.

Teorii...

Eu inteleg altfel frica de Dumnezeu.
A-mi fi frica de Dumnezeu nu inseamna sa tremur si sa fac ce trebuie ca altfel el o sa ma pedepseasca, ci inseamna sa ma stradui sa fac binele pentru a nu intrista chipul Aceluia care a rabdat moartea pe Cruce ptr mine. Cred ca asta e cea mai grea povara: sa sti ca ai suparat pe cine pe care il iubesti atat de mult, ca il intristezi pe Acela care iti doreste si iti face numai bine.
Cred ca frica de Dumnezeu se imbina perfect cu dragostea. Nu pot sa ma tem sa nu-i gresesc daca nu-l iubesc. Unde e frica de Dumnezeu, acolo e si dragoste.Nedeslipite una de alta.

Cred ca asa-i si relatia din familie.Cand spune Apostolul ca :"Femeia sa se teama de barbat" nu cred ca facea referire la pumnii barbatului, de care ar trebui sa se infricoseze femeia. Ci a se teme de a-i gresi, de a mahni prin vorba sau fapta pe acela care prin truda mainilor sale ii aduce painea si se ingrijeste de ea si copii.
De asemenea si reversa e valabila, doar inainte, si acum in anumite cazuri, se obisnuia ca femeia sa ramana acasa si sa se ingrijeasca de casa, de mancare, de copii etc. in timp ce barbatul suporta toate cheltuielile casei.

Eu asa inteleg aceasta teama....