Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de N.Priceputu

Foarte adevărat, frate.
Vreau să-ţi mulţumesc pentru intervenţiile tale pe tema aceasta şi sper să continui să ne împărtăşeşti atât din experienţa vieţii de familie, cât şi din cea duhovnicească şi de psiholog.

Desi imi aduci mangaiere (peste rani narcisice..:)) prin cuvantul tau de multumire, ma feresc iata, sa "put" a psiholog, ori Doamne fereste a om duhovnicesc (vai de necazurile mele, frate, vai si vai). Cum bine spunea CristiBoss, Domnul sa il ocroteasca, sunt doar un desfranat. E drept, nu am crezut vreo clipa, pe de alta parte, ca am nimerit intre sfinti, altminteri as fi tacut. Ci am crezut ca sunt, doar, intre oameni mai buni decat mine care sunt dispusi sa ma citeasca in marturisirile mele sincere, cat e posibila sinceritatea la un pacatos si desfranat. Fara pic de ironie spun! Va rog frumos...
Despre experienta vietii de familie, scos din toata aceasta viata a mea, voi completa insa pe un pasaj din ce a postat sorafallen.
Iata, poate ma veti considera cu totul nebun (si sunt, fara doar si poate), dar eu cred de-o vreme ca toata viata, absolut toata viata mea este si va fi o lupta uriasa, pe viata si pe moarte, pentru iesirea biruitoare din familia in care m-am nascut.
Vraja familiei de origine este mult mai tare decat heroina, asa cred.
Cand voi reusi sa urasc sufletul meu, adica a ceea ce a facut familia din mine, atunci cred ca ma voi apropia de mantuirea mea si, atentie, prin mine de mantuirea unui sir nesfarsit de stramosi... Nu pot accepta sa fiu parintii mei cand sunt tata si sot, desi sunt mult din ei in toate privintele, inca...

Esentialul nu e ce a facut familia din plastilina dintai a sufletului meu,
ci ceea ce fac eu, prin pocainta sub harul Domnului,
cu ceea ce a facut deja familia si neamul meu din mine, modelindu-mi plastilina fiintei.

Varsta barbatiei lui Hristos se atinge dupa sacrificiul uluitor de dureros si indelungat al copilariei narcisiste. Cand va muri copilul familiei si neamului meu, atunci va izbandi Barbatul. (prin lunga psihoterapie se face, prin viata toata, musai cu toata fiinta prabusit la picioarele Domnului Hristos - aceasta e convingerea si credinta mea)

Ganduri mari, desigur, demne poate de un adevarat crestin. Dar asta imi pare ca e de fapt lupta adevarata la care sunt chemat. Cred eu ca si tot omul e la fel...

Sa fiu iertat pentru indrazneala, imi cer iertare fratilor si surorilor pentru cuvantul meu!