Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[fallen]

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar...
Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva. Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti. Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi). Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui. Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre. Restul, s-ar putea sa fie "desertaciunea desertaciunilor". Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele. Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.
Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!

PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

[lore86]

În prealabil postat de fallen

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar..

.Asa este.

Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva.

Din pacate suntem mai vinovati decat Adam si Eva. Aceia ptr trei pacate au fost izgoniti din rai, dar viata lor pe mai departe a fost in chinuri si durere straduindu-se sa redobandeasca Imparatia PromisaNoi , in scimh ne balacim zilnic in tot felul de pacate.

Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti.

E adevarat, ca mostenirea genetica e cea care ne face sa ne asemanam parintilor in bune si in mai putin bune. Nu ducem decat blestemul pacatelor acumulate, sau in cazuri mai rare, pacatele inaintasilor nostri.

Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi).

Asa vi se pare? mie mi se pare ca avem doua exemple concrete: Pe Abel, care era un om bland, bun ,milostiv cu dragoste de Domnul, as putea spune ca a fost chiar primul mucenic din vt si pe Cain, fratele rautacios, invidios, egoist, criminal. E un exemplu demn de urmat Abel. Sa ajute Domnul sa ajungem ca Abel!

Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui.

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, urmand sa ajunga la asemanarea cu El. Caderea in pacat indeparteaza drumul pana la aceasta Asemanare, drum restaurant ontologic de Hristos prin Jertfa de pe cruce. Asadar, in vartutea acestei jertfe, omul are posibilitatea de a ajunge la Asemanrea cu El. Si acest lucru au reusit-o sfintii, asemanre inceputa aici si desavrsita Dincolo.
in invatatura bisericii noastre chip se refera la natura spirituala, intelectuala si morala a omului, iar asemanare se refera la scopul catre care tinde omul, dezvoltarea si perfectionarea lui morala.
Asemanarea este astfel starea de sfintenie si dreptate, castigata prin practica virtutii si ajutorului haric.

Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre.

Si atata ni se cere sa facem Sa iubim pe Domnul si pe aproapele nostru, sa facem binele, sa fugim de rau.

Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele.

Nici nu e nevoie sa face aceasta. Hristos l-a rascumparat, odata ptr totdeauna , prin Jertfa de pe Cruce.nu e nevoie sa ni-l asumam, el a fost sters la botez.A ramas doar consecinta lui, care este moartea, dar asta nu ar trebuie sa ne afecteze decat intr-o singura directie.:Sa incercam sa traim asa cum invata Domnul in aceasta perioada limitata.

Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.

NU e suficient sa credem ca Iisus a existat, a murit si a inviat. Acesta e doar punctul de plecare. Trebuie sa credem intreaga invatatura de credinta marturisita de El si continuata de Apostoli, episcopi, preoti, sfintii parinti. Doar marturisirea ei curata e mantuitoare. Si tocmai aici se loveste: in alterarea invataturii de credinta prin tot felul de inventii mincioase, departate de adevar(ultima si cea mai moderna e ecumenismul). Sa avem asadar putere sa aparam invatatura sfanta , primita de la inaintasii nostri vrednici si sa o tinem curata pana la capat. Doar asa vom mai vorbi de Ortodoxie in Romania!

Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!

amin!

PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

Nici vorba! Cain l-a ucis ptr ca era suparat ca fumul jerfei Lui nu se inalta spre cer, era invidios spre fratele lui. Nu avea Cain dragoste ptr Domnul, daca ar fi avut-o ar fi jertfit din roadele cele mai frumoase. A facut jerfa ca o obligatie la spusele mamei sale.

În prealabil postat de lore86

.Asa este.

Din pacate suntem mai vinovati decat Adam si Eva. Aceia ptr trei pacate au fost izgoniti din rai, dar viata lor pe mai departe a fost in chinuri si durere straduindu-se sa redobandeasca Imparatia PromisaNoi , in scimh ne balacim zilnic in tot felul de pacate.

Care sunt cele trei pacate?
Eu stiam ca ne referim la un singur pacat stramosesc, si anume neascultarea de Dumnezeu.

Care este invatatura "oficiala" in acest caz?

Multumesc frumos

[lore86]

În prealabil postat de Annyta

Care sunt cele trei pacate?
Eu stiam ca ne referim la un singur pacat stramosesc, si anume neascultarea de Dumnezeu.

Care este invatatura "oficiala" in acest caz?

Multumesc frumos

Cele trei pacate au fost:
1. neascultarea(incalcare voita a unei porunci)
2. neinfranarea(nu si-au putut stapani pofta, incalcand totodata randuiala postului)
3. mandria(manifestata intr-o prima faza prin dorinta de a fi ca Dumnezeu(cine oare si-a dori sa fie asemnea lui Dumnezu moment in care a cazut ca un fulger?), apoi continuata prin neputinta de a-si recunoaste greseala, pasandu-i vina in intregime celui de langa el: adam da vina pe eva, eva da vina pe sarpe).

[fallen]

@Lore
Oau! Cum ai reusit sa fragmentezi citatul in atatea bucatele? Felicitarile mele, oricum.

Intr-adevar, trebuie sa tindem spre Asemanarea cu Dumnezeu, dar El singur e fara de pacat. Noi toti am pacatuit si trebuie sa fim poate putin mai umili, mai ales cand ii judecam pe altii (...normal, n-ar trebui...) dar si cand ne judecam pe noi insine. Vreau sa zic ca nu cred ca e bine sa-ti consideri parintii, stramosii si mai ales pe tine "de neiertat". Daca crezi ca esti de neiertat, atunci esti robul necuratului, si nu te poti izbavi pentru dai dovada de neincredere in puterea si mai ales in dragostea lui Dumnezeu.
De Cain nu am stiut, am crezut ca si el vroia sa-i faca pe plac Domnului. Totusi despre Abel nu stim daca a murit inainte de a apuca sa faca vreun pacat, lucru care in cazul nostru nu prea e valabil, poate doar in cazul copiilor care mor foarte mici sau care...nu vreau sa mai pomenesc despre ce facem noi cu copiii pe care nu-i dorim, ca ma intristeaza prea tare.

În prealabil postat de fallen

Oau! Cum ai reusit sa fragmentezi citatul in atatea bucatele? Felicitarile mele, oricum.

Intr-adevar, trebuie sa tindem spre Asemanarea cu Dumnezeu, dar El singur e fara de pacat. Noi toti am pacatuit si trebuie sa fim poate putin mai umili, mai ales cand ii judecam pe altii (...normal, n-ar trebui...) dar si cand ne judecam pe noi insine. Vreau sa zic ca nu cred ca e bine sa-ti consideri parintii, stramosii si mai ales pe tine "de neiertat". Daca crezi ca esti de neiertat, atunci esti robul necuratului, si nu te poti izbavi pentru dai dovada de neincredere in puterea si mai ales in dragostea lui Dumnezeu.
De Cain nu am stiut, am crezut ca si el vroia sa-i faca pe plac Domnului. Totusi despre Abel nu stim daca a murit inainte de a apuca sa faca vreun pacat, lucru care in cazul nostru nu prea e valabil, poate doar in cazul copiilor care mor foarte mici sau care...nu vreau sa mai pomenesc despre ce facem noi cu copiii pe care nu-i dorim, ca ma intristeaza prea tare.

Asa am inteles si eu, initial, ca cei doi frati au adus jertfele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu s-a bucurat mai mult (sau doar) de jertfa lui Abel. Din pacate nu stiu textul exact din Biblie, dar invidia lui Cain este mai mult subinteleasa.
Referitor la Abel nu cred ca e relevant faptul daca a facut sau nu vreun pacat. Toti oamenii au pacate, nu? Avand in vedere ca doar Domnul este fara de pacat. Important este sa tindem spre perfectiune, lipsa de pacate si ce mai ziceai si tu (iubirea de Dumnezeu si de aproape, fapte bune.......)

În prealabil postat de fallen

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar...
Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva. Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti. Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi). Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui. Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre. Restul, s-ar putea sa fie "desertaciunea desertaciunilor". Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele. Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.
Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!


PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

Familia, surioara, poate fi una virtuoasa, cum a fost dealtfel, in cele mai multe momente familia mea. Si chiar de ar fi o familie de sfinti, atentie: tot trebuie incercat permanent efortul de a o depasi! Altminteri viata copilului este moarta. Te rog, cugeta la asta...
Dumnezeu este Persoana.
Copilul este tot persoana, iar mantuirea si sfintirea se fac pe cont personal (desi in comuniune, desi in Biserica, desi uneori in familii cuvioase, desi in obste monahala etc.).
Cand vorbesti cu Dumnezeu, fata catre Fata, o faci tu, suflet unic, nu familia. Iar de vorbit, este obligatoriu! candva, cumva, asta trebuie nazuit. Ca de nu Il cunoaste pe Dumnezeu acum, aici, in trup, nicicind nu-L vom cunoaste. Domnul nu ne cheama atat la rugaciuni politicoase (piara politetea!) cat la a-L cunoaste. Domnul gentleman desavarsit, insasi Domnia, in Smerenia Sa, trece peste politeturi. Oare nu bagam de seama? Depasirea politetii sperie pe cel oprit ca magarul inaintea barierei. Nu, insa si pe cei care au primit darul indraznelii catre El! Chiar credeti ca Domnul asteapta sa murim pentru a Se infatisa noua? Cine ne spune ca o cunoastere a Lui aici, in trup, e de necapatat? Ca suntem desfranati o stim, ca suntem departe de sfintii nostri, iar stim. Dar Domnul vrea sa Il cunoastem aici, acum, in trup. Sa Il cunoastem fratilor, nu sa bestelim despre El! Atentie sa nu ne nevoim eretic..... Adica cu prea multa frica si consideratii lumesti, ca si cum am merge la maistrul de modeling si la facut poze in fata amatorului de nuduri frumoase... Nu. Domnul ne vrea asa cum suntem, caci suntem copiii Lui, doar sa tintim cu toata inima la El. Familia poate fi o piedica aici, in mintea noastra, tinindu-ne in lanturi deloc placute Celui Care S-a smerit pana la pogorare, jertfa si mormanturi...
Decontaminarea, ca sa spun asa, de mitul si vraja familiei este, in pieptul fiecaruia, adanc de tot, tainic, absolut necesara. Idolul cel mai teribil este de fapt familia. Si e teribil foarte fiind mult prea ascuns (caci primele robiri fascinatorii, narcisiste, pe care vai le numim dragoste, desi e si asta - sunt de la sanul mamei). Intr-un fel sau altul, iar aici e nevoie de mult, nesfarsit discernamant (cine il are?) si pocainta continua, acest idol este depasit cu vremea.
Pocainta lucratoare bate treeapta inevitabila a familiei de provenienta.
O face chiar pana la ura de mama, de tata (revezi te rog cuvintele Mantuitorului), adica prin ura inteleg lasarea in urma, la spate, depasirea, eliberarea de orice script, voia libera. Depasirea, trecerea pe locul doi (desigur nu uciderea...) Noi iubim orice mai mult decat pe Domnul. Eu, unul, da, in desfranarea mea. Dar ma vait pentru asta si caut sa ma eliberez! Iar Domnul vede, stie, si ma trage. Nu e de mirare? Nu e totusi la fel si la voi? Altfel cum???
Caci Domnul e Liber, e de fapt Libertatea (nu se incadreaza in cutia conceptului Liber, ca un caz particular, Doamne fereste!) si ne cere sa rupem toate lanturile si sa ne slobozim, in ascensiune libera, catre El. Asta se face, cum vedem in mii si mii de marturii, poate putin si in cazul fiecaruia dintre noi, prin asumarea propriei hotarari, nu prin cea a familiei. "Lasa toate ale tale" - toate, pricepi? Toate! Adica idolul sa pice, mai intai Domnul!
Liberul arbitru, surioara, nu e al familiei mele, ci al meu. PERSONAL
Pot tine cont de multe din familie, se cuvine asta, e necesar chiar, dar atentie la liberul arbitru!
Rugaciunea, fie si colectiva, in familie chiar, e soptita de sufletul fiecaruia.
Suntem impreuna si totusi distincti. Asa cum Treimea Sfanta e Unul Dumnezeu si totodata 3 Ipostasuri.
Ca exemplu imi vine acum in minte modul cum Parintele Rafail se tot asaza si reasaza in raport cu Noica...

Cum vom face, deci?
Sa dam familiei ce este al familiei si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! AMIN+

În prealabil postat de ioan cezar

Idolul cel mai teribil este de fapt familia. Intr-un fel sau altul, iar aici e nevoie de mult, nesfarsit discernamant (cine il are?) si pocainta continua, acest idol este depasit cu vremea.

Aici ai pus degetul pe rană. Tocmai de aici se aprind uneori conflicte dureroase, şi de aceea am folosit chiar cuvântul „război”. Pentru că unul din soţi poate să idolatrizeze familia, iar asta îl poate împiedica pe celălalt să asculte doar de voia lui Dumnezeu. Şi atunci, se ajunge la despărţire de celălalt (fie şi doar sufletească), dacă nu cumva iubirea dintre ei va avea suficientă putere încât să schimbe idolatria în dragoste jertfelnică.